Nomazii festivalurilor

Odată cu deschiderea graniţelor către lumea largă, spectrul social românesc s-a îmbogăţit cu cîteva specii de călători, fiecare cu particularităţile şi bugetul său: turistul-de-portofoliu (care bifează orice şi se fotografiază cu toate maşinile sport); turistul-de-fiţe (care-şi împarte timpul între shopping şi cîrciumi alese) şi turistul-de-conferinţe (genul care foloseşte singurele ore libere pentru a scotoci rafturile cu solduri). Printre miile de astfel de turişti şi-a făcut loc, modestă şi oarecum stingheră, o subspecie care are alte ambiţii. Turistul-de-concert-sau-festival este uşor de reperat. Are aer hippie, se cazează în camere cu multe paturi în hosteluri, se îmbracă sport şi mănîncă la plimbă-tava, economisind astfel bani pentru un tricou cu Roger Waters sau un album U2 semnat. Din fericire, în cei peste 15 ani de cînd fac parte din acest trib nomad, numărul celor care-şi împart bugetul de vară între festivalurile locale şi cele internaţionale a crescut vizibil. Mai mult, am ajuns să vedem mereu feţe cunoscute, fie că vorbim despre mari concerte la Zagreb, Budapesta sau Praga ori despre festivaluri în Bulgaria, Anglia sau Germania. Printr-un proces aproape alchimic, tinerii care bîntuie continentul cu rucsacurile în spate au devenit cetăţeni de onoare ai Muzicii Bune. 

Primele contacte cu concertele şi festivalurile de afară au venit odată cu călătoriile în interes de serviciu din anii ’90. În 1996, la prima mea participare (doar ca jurnalist acreditat, din păcate) la turneul de tenis de la Roland Garros, am descoperit celebrul Virgin Megastore de pe Champs Elysées. În fazele incipiente ale concursului aveam destul timp liber, astfel că petreceam ore întregi în acest adevărat templu audio-video. Acolo am văzut primele afişe cu toate concertele importante din Paris şi tot acolo am asistat la o prestaţie live a Cesariei Evora. Era doar un mini-concert ocazionat de o lansare de disc, dar tot era ceva. Am început să cutreier apoi Cartierul Latin şi zona Montmartre, mai ales seara tîrziu, în căutarea beciurilor în care se produceau trupe de rock şi mai ales jazz. Aşa am ajuns, într-o săptămînă de februarie parizian, la Conservatorul de la Porte de Pantin, unde am asistat la un regal de free jazz – rock experimental cu Marc Ribot, Magma şi Sun Râ Arkestra. Mai tîrziu, Internetul ne-a facilitat căutarea de concerte şi festivaluri. Ajunsesem să scormonesc săptămînal în rubrica „tour dates“ de pe paginile web ale cîtorva zeci de artişti şi trupe preferate. Căutarea în sine valora cît un sfert de concert, mai ales dacă era vorba despre artişti destul de bătrîni, încît să ajungi să te întrebi dacă nu era ultima şansă de a-i vedea la lucru. Erau vremuri excelente, un adevărat pionierat într-ale turismului de concert, fiindcă aproape fiecare destinaţie era nouă, astfel că descoperirea unei pieţe interesante, magnetismul unei clădiri frumoase ori senzaţiile culinare trăite în cîte-un birt erau emoţii la fel de puternice. Uneori, cele mai speciale concerte erau cele la care ajungeai din întîmplare. Îmi amintesc de un concediu dedicat festivalului de jazz de la Perugia, prin 2007. În timpul plimbărilor noastre prin satele din Umbria şi Toscana, am nimerit, în acelaşi weekend, la trei concerte ale unor nume de legendă: Lou Reed, Peter Gabriel şi Van Der Graaf Generator. N-am putut intra la toate, deşi biletele nu erau mai mult de 15 euro de persoană, dar am aflat că la ei se poate şi fără să-ţi impui să aduci trei mii de oameni într-o sală cu acustică mizerabilă. Cu cîţiva ani înainte (în Canada, cu bugetul epuizat), am muncit la o fermă la care trebuia să curăţ zilnic grajdurile (literalmente!) a 80 de oi, doar pentru că banii urmau să-mi asigure un loc în primele rînduri la un concert Rush. Şi poveştile cu şi despre concerte pot continua.  

Acum ştim aproape tot ce merită văzut-admirat-gustat-încercat în multe oraşe care găzduiesc, prin tradiţie, şi concerte sau festivaluri. Spre exemplificare, ştim că la Praga berea Pilsner Urquell la halbă şi mîncarea cu mult sos sînt mult mai bune şi hotărît mai ieftine pe inelul 3 (unde inelul 1 e cel din centrul oraşului), la doar 4-5 staţii de tramvai de zona turistică. Mai ştim că la Budapesta mergi degeaba dacă nu ajungi să mănînci măcar o dată la For Sale (unde găseşti pe masă un castron cu alune din partea casei, ale căror coji trebuie aruncate pe jos), sau că la Sofia poţi găsi modele de bascheţi Converse care pe la noi n-au ajuns vreodată. La Belgrad poţi mînca în fiecare seară în oraş, aşa cum fac toţi sîrbii; mîncarea este extrem de bună şi foarte ieftină, iar pe Sava şi pe Dunăre ai sute de cîrciumi plutitoare din care poţi alege. Vorbind despre buget, există şi aici diverse variante. Înainte, mergeam la concertele din străinătate cu maşina sau cu avionul fiindcă ne permiteam. Acum, paradoxal, dar adevărat, mergem cu avionul fiindcă e mult mai ieftin. Dacă ştii ce concerte vrei să bifezi şi-ţi iei biletele din timp, poţi ieşi foarte bine, financiar vorbind. Mai mult, există agenţii de turism care s-au specializat pe oferte dedicate turismului de concert/festival, aşa că, imediat ce ai încercuit data şi locul, poţi începe căutarea. Concertul te va răsplăti, cu vîrf şi îndesat, pentru toate eforturile pe care le depui. Mie, cel puţin, mi s-a întîmplat de fiecare dată.

Cătălin Toader este jurnalist.

Foto: C. Toader