Titlul nu e o vreo maximă a mareşalului McLuhan, aşa cum ar putea părea, ci o afirmaţie marca Laurie Anderson, indiscutabil unul dintre cei mai importanţi artişti contemporani. Printr-o aliniere fericită a planetelor, evenimentul muzical al anului e pe cale să se producă. Laurie vine la Bucureşti în cadrul unui festival de performance-uri care prinde cheag de la an la an. Teatrul de Operetă găzduieşte, între 4-14 noiembrie, a treia ediţie a Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă“. Pe lîngă Laurie Anderson, alte recitaluri importante sînt cele ale trupei de dark-cabaret Tiger Lillies şi cel al noii dive a fado-ului, Mariza.

Sar peste primele decenii din cariera artistei (despre care am scris recent pe site-ul revistei) pentru a ajunge la, probabil, cea mai importantă lucrare semnată de Laurie Anderson: Home of The Brave, care, în ciuda răsunătorului insucces comercial, este unul dintre cele mai spectaculoase filme-concert ale secolului trecut. Filmat în vara lui 1985 la Park Theater din Union City, New Jersey, filmul-concert beneficiază de o distribuţie de excepţie: percuţionistul David van Tieghem, clăparul John Askew şi chitaristul Adrian Belew (arhicunoscut celor care ştiu de Talking Heads şi King Crimson). Este faimoasă şi apariţia meteorică a lui William S. Burroughs, care dansează un tango cu Laurie, în timpul uneia dintre piese. Filmul are, dincolo de muzica şi versurile punătoare pe gînduri, o mulţime de foiţe de ceapă avangardiste, care dezvăluie în final o capodoperă şi un autor. Laurie, fan declarat al lui Thomas Pynchon (romancierul american care ne-a dat monumentalele V şi Gravity’s Rainbow), demonstrează aici una dintre marile sale capacităţi: aceea de povestitor. Asemeni povestaşului lui Llosa, ne ţine împreună cu un senzaţional discurs filozofico-tehnologic despre Zero şi Unu, ne trece prin superba „This is The Picture (Excellent Birds)“, piesă scrisă împreună cu Peter Gabriel, pentru a ne aminti de cinema şi de Fassbinder în „White Lily“. „Smoke Rings“, „Sharkey’s Day“, „Kokoku“ şi mai ales „Language is a Virus“ vin să susţină paleta conceptuală şi interpretativă a filmului. 

.După ce a circulat pe casetă VHS şi pe Laserdisc în anii ’90, filmul e programat să apară pe DVD, probabil cea mai aşteptată transpunere pe suport modern a unei experienţe clasice. În 2003, Laurie a devenit primul (şi pînă acum singurul) artist-rezident al NASA, colaborare ce a dus la opera The End of the Moon, iar în 2004 a făcut parte din echipa care a regizat ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Atena. În 2007 a primit Premiul Gish (unul dintre cele mai valoroase financiar premii americane, 300.000 de dolari, cu care au mai fost onoraţi artişti precum regizorul Ingmar Bergman sau muzicianul Bob Dylan), premiu care se acordă anual pentru contribuţia la promovarea umanităţii, a frumuseţii lumii şi a înţelegerii vieţii. Pe plan personal, o singură menţiune – este căsătorită, din 2008, cu vechiul său partener de viaţă şi de scenă, Lou Reed. La Bucureşti, Laurie va prezenta Transitory Life, o retrospectivă solo a unei cariere îmbibate de frumuseţe. O demonstraţie de sinceritate la care ar fi păcat să lipsiţi. 

Format în 1989 la Londra, trio-ul Tiger Lillies a cucerit lumea cu stilul aproape suprarealist de a se manifesta scenic. Au cunoscut gloria după turneul mondial cu opera Shockedhead Peter, iar stilul lor, aproape brecht-ian, este descris ca fiind un melanj fericit de umor negru şi gipsy cabaret. Temele abordate sînt extrem de controversate, la rîndul lor, variind de la blasfemie la bestialitate şi prostituţie. Martyn Jacques (voce, acordeon, pian, muzicuţă, chitară), Adrian Huge (născut Hughes, dar devenit Huge, nu cunoaştem detalii – tobe, percuţie, voce) şi Adrian Stout (contrabas, theremin) au în spate vreo 30 de discuri şi o nominalizare la Grammy. Aceasta din urmă pentru albumul din 2003, The Gorey End, o colaborare fericită cu scriitorul Edward Gorey şi cu Kronos Quartet. Cel mai probabil, în cadrul recitalului de la Bucureşti vor performa cel mai nou spectacol al lor, Cockatoo Prison, construit pe un grup de prizonieri care sînt introduşi rînd pe rînd, cîntec de cîntec.

Mariza, noua stea a fado-ului, este născută în 1973 în Mozambic, pe atunci încă provincie portugheză, din tată portughez şi mamă mozambicană. La vîrsta de 3 ani se mută cu familia în Lisabona, unde creşte în istoricele cartiere Mouraria şi Alfama, experienţe ce aveau să-i creioneze cariera artistică. Are la activ peste un milion de discuri vîndute, patru albume de studio şi două imprimări în concert, apărute şi pe DVD. Pentru concertul de la Bucureşti, Mariza a pregătit o selecţie cu cele mai de succes piese ale sale şi va împărţi seara cu Laurie Anderson, din fericire la ore diferite. 

În piesa Sinucigaşul, atunci cînd vecinul binevoitor îi striga: „Cetăţene Potzekalnikov, viaţa e frumoasă!“, Horaţiu Mălăele avea o replică superbă: „Ştiu, am citit asta şi-n Izvestia, cred că va urma o dezminţire!“. Din fericire, pentru Festivalul „Viaţa e frumoasă“ de la Teatrul de Operetă există premise destule ca să nu fie nevoie de nici o dezminţire.  

Cătălin Toader este jurnalist freelancer.