Relatare din beciul cu jazz

14 martie 2012
Relatare din beciul cu jazz jpeg

Cînd vine vorba despre cîntări de jazz în Bucureşti la care să te simţi ca acasă, există foarte puţine răspunsuri, iar primul dintre ele este Green Hours. Asta în ciuda faptului că, de multe ori, fumul mă face să regret ori că nu fumez ori că nu există un oxygen bar prin apropiere. Întîmplările muzicale şi teatrale de acolo anulează însă, din fericire, orice umbră de regret, astfel că aseară, cu plămînii şi urechile pregătite, am intrat la penultimul concert din seria Austrian Hours la Green Hours, organizat de Forumul Cultural Austriac de la Bucureşti şi clubul de jazz amintit în seara de 8 martie. Odată ajuns, două surprize – nu foarte mult fum şi un pian pregătit de cîntare, o premieră la Green Hours. Nu ştiu cum au reuşit să-l care pînă la subsol, dar au reuşit.

Trioul pianistului Martin Gasselsberger a fost o supriză foarte plăcută, în primul rînd fiincă a anulat legenda conform căreia austriecii sînt reci, obtuzi şi distanţi. Concertul în sine, mai mult decît decent, a fost o adevărată cîntare de club, cu mult swing şi blues printre ingrediente şi, extrem de important, fără nici o preluare. Doar piese originale. Cred chiar că, modificînd puţin set list-ul, trupa ar putea face seri memorabile chiar şi la festivalurile importante de jazz, în primul rînd fiindă posedă aluatul principal – reuşesc să transmită emoţia către public. Fie că piesa e una inspirată de jocul nepoţilor sau de personaje celebre, precum James Bond. Au fost două ore pline, cu treceri de la swing la bop şi de la blues la sonorităţi de muzică de film, dar cu o constantă clară – melodicitatea. Şi cu doi asistenţi care şi-au făcut treaba nemţeşte, uneori chiar mai mult decît atît. Contrabasistul Roland Kramer şi tobarul Gerald Endtrasser, două personaje cu aer de funcţionari impecabili, au fost motorul unui vehicul muzical care a dezintegrat orice urmă de inhibiţie. După concert s-a stat la taclale, s-a băut bere şi au fost semnate CD-uri. Prilej pentru mine să solicit un scurt interviu liderului.

Cum găsiţi atmosfera de la Bucureşti?

Excelentă! Este o bucurie uriaşă să văd că în România publicul de jazz are o medie de vîrstă atăt de scăzută. Sala a fost plină de tineri între 20 şi 40 de ani, ceea ce, pentru mine, e incredibil. În austria, prin comparaţie, majoritatea spectatorilor la concertele de jazz are vîrste între 40 şi 70 de ani. Cred că am spus tot cu asta.

Cum intervine muzica în viaţa dvs.? Visaţi vreodată muzică?

Cele mai mult piese apar pur şi simplu, fără să ţină cont de împrejurări. Faci diverse activităţi cu o melodie în cap, apoi o aşterni pe hîrtie şi de acolo începi să croşetezi pînă la produsul final. Da, visez destul de des muzică, ceea ce mă obligă să mă trezesc indiferent de oră, ca să încerc să pun pe hîrtie melodia visată, înainte să uit tot. Dar sacrificiul merită orice efort, chiar dacă asta înseamnă să te trezeşti la 3 dimineaţa, după o zi istovitoare.

Cum este mediul jazzistic contemporan în Austria, există vreo moştenire evidentă lăsată de marele Joe Zawinul?

Jazzul din Austria, în ciuda numelor uriaşe pe care le-am avut, ca Joe Zawinul, trece printr-o perioadă destul de dificilă. Asta în primul rînd fiindcă nu prea există tineri care să asculte jazz şi care să fie educaţi în acest spirit. Ne străduim să popularizăm jazzul în şcoli, fiincă tinerii nu prea ştiu altceva în afară de ce ascultă la radio. Există încă o mişcare jazzistică în Austria, dar trebuie ca toţi cei implicaţi să strîngă răndurile şi să facă ceva pentru popularizarea genului. Din păcate, şi cluburile de jazz au început să dispară. Birldland [clubul lui Joe Zawinul, care funcţiona în subsolul hotelului Hilton din Viena - n.red.] nu mai există, dar mai sînt cîteva care duc greul, şi ma refer aici la Jazz Land şi mai ales la Porgy & Bess.

Aş vrea să încheiem cu date concrete. Care sînt muzicienii contemporani favoriţi şi imprimările de jazz pe care le consideri esenţiale?

Oooo, îmi va fi foarte greu să aleg doar cîţiva, dar încerc. Keith Jarrett, Avishai Cohen şi Brad Mehldau… Iar la discuri, concertul de la Koln, al lui Jarrett, The Art of Trio al lui Brad Mehldau şi concertul de la Montreux al pianistului jamaican Monty Alexander.

P.S. Albumele Martin Gasselsberger Trio, scoase sub titulatura MG3, pot fi achiziţionate de la casa de discuri ATS Records. Recomandare personală: albumul As it is (2010).

Cătălin Toader este jurnalist freelancer.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

destinatii turistice romania   foto ovidu oprea (3) jpeg
Turism în scădere pe segmentul pensiunilor agroturistice. „În spate sunt, de multe ori, economiile și munca unei familii”
Pensiunile agroturistice din România au înregistrat scăderi la sosirile și înnoptările din primul semestru 2026, comparativ cu perioada similară a anului trecut, chiar dacă numărul turiștilor străni a crescut. Pentru a se menține pe piață, administratorii caută noi metode de a-și atrage clienții.
horoscop toamna shutterstock jpg
Horoscop 19-25 septembrie. Taurii duc o luptă grea, Racii pot avansa în carieră, uși importante se deschid pentru Vărsători
Horoscopul săptămânii 19-25 septembrie. Urmează zile cu schimbări, decizii importante și situații care îi vor determina pe nativi să-și reevalueze prioritățile.
Apartament in Sibiu  Foto Reddit (1) webp
„Atât de ieftin? Plânge Clujul”. Apartamentul dintr-un bloc nou din Sibiu, lăudat de străini și ironizat de români
Un apartament nou cu două camere și vedere spre Munții Făgăraș a stârnit o dezbatere aprinsă pe internet. În timp ce străinii au lăudat prețul și panorama, numeroși români au considerat locuința prea scumpă și au criticat amplasarea blocului la marginea Sibiului.
Foto Temptation Island Insula Iubirii Facebook jpg
De ce „Insula Iubirii” provoacă atâta ură în online. Sociolog: „Spațiul digital s-a transformat într-un adevărat câmp de luptă”
Valul de reacții agresive provocate pe rețelele de socializare de emisiuni populare de divertisment, ca „Insula Iubirii”, scoate la suprafață o realitate alarmantă: degradarea profundă a limbajului din spațiul digital și normalizarea misoginismului.
Lucia Sturdza Bulandra
19 septembrie: Lucia Sturdza Bulandra, povestea unei femei care a lăsat un nume în istoria teatrului românesc
La 19 septembrie, în 1941, trupele naziste cucereau Kievul, iar în 1946 era fondat Consiliul Europei. Tot într-o zi de 19 septembrie, dar în 1961, se stingea Lucia Sturza Bulandra, „marea doamnă a teatrului românesc“, iar 1996, celebrul actor Ştefan Mihăilescu-Brăila.
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
Ziua Bucureștiului, sărbătorită pe 20 septembrie. Ce reprezintă aceasta zi
Pe 20 septembrie este sărbătorită Ziua Bucureștiului, data primei atestări documentare a „Cetății București”, din anul 1459.
image png
Dezbatere electorală fără candidați în Rusia. Cum arată scrutinul dominat de partidul lui Putin
O dezbatere electorală televizată din Rusia a ajuns să fie difuzată fără niciun candidat în platou. Toți cei șase politicieni înscriși în cursa electorală într-o circumscripție din Riazan au lipsit de la emisiunea organizată de postul public Rusia 1, lăsând în urmă un studio cu pupitre goale.
banner madalina apostol inmormantare jpg
Cine ar fi plătit, de fapt, înmormântarea Mădălinei Apostol. Costurile s-ar fi apropiat de 10.000 de euro: „Sicirul a fost scump”
Înmormântarea Mădălinei Apostol ar fi presupus cheltuieli considerabile, iar suma vehiculată în cadrul emisiunii lui Dan Capatos se apropie de 10.000 de euro. Gabriela Lucuțar, cunoscută drept Regina Întunericului, a analizat imaginile de la funeraliile vedetei și a făcut o estimare a costurilor.
tinerete batranete pixabay jpg
Miliardarii din tehnologie vor să trăiască veșnic. Un fizician spune că își pierd timpul
Miliardarii din industria tehnologiei care investesc sume uriașe pentru a încetini îmbătrânirea și a-și prelungi viața „își pierd timpul”, consideră fizicianul britanic Jim Al-Khalili.