Relatare din beciul cu jazz

Cînd vine vorba despre cîntări de jazz în Bucureşti la care să te simţi ca acasă, există foarte puţine răspunsuri, iar primul dintre ele este Green Hours. Asta în ciuda faptului că, de multe ori, fumul mă face să regret ori că nu fumez ori că nu există un oxygen bar prin apropiere. Întîmplările muzicale şi teatrale de acolo anulează însă, din fericire, orice umbră de regret, astfel că aseară, cu plămînii şi urechile pregătite, am intrat la penultimul concert din seria Austrian Hours la Green Hours, organizat de Forumul Cultural Austriac de la Bucureşti şi clubul de jazz amintit în seara de 8 martie. Odată ajuns, două surprize – nu foarte mult fum şi un pian pregătit de cîntare, o premieră la Green Hours. Nu ştiu cum au reuşit să-l care pînă la subsol, dar au reuşit.

Trioul pianistului Martin Gasselsberger a fost o supriză foarte plăcută, în primul rînd fiincă a anulat legenda conform căreia austriecii sînt reci, obtuzi şi distanţi. Concertul în sine, mai mult decît decent, a fost o adevărată cîntare de club, cu mult swing şi blues printre ingrediente şi, extrem de important, fără nici o preluare. Doar piese originale. Cred chiar că, modificînd puţin set list-ul, trupa ar putea face seri memorabile chiar şi la festivalurile importante de jazz, în primul rînd fiindă posedă aluatul principal – reuşesc să transmită emoţia către public. Fie că piesa e una inspirată de jocul nepoţilor sau de personaje celebre, precum James Bond. Au fost două ore pline, cu treceri de la swing la bop şi de la blues la sonorităţi de muzică de film, dar cu o constantă clară – melodicitatea. Şi cu doi asistenţi care şi-au făcut treaba nemţeşte, uneori chiar mai mult decît atît. Contrabasistul Roland Kramer şi tobarul Gerald Endtrasser, două personaje cu aer de funcţionari impecabili, au fost motorul unui vehicul muzical care a dezintegrat orice urmă de inhibiţie. După concert s-a stat la taclale, s-a băut bere şi au fost semnate CD-uri. Prilej pentru mine să solicit un scurt interviu liderului.

Cum găsiţi atmosfera de la Bucureşti?

Excelentă! Este o bucurie uriaşă să văd că în România publicul de jazz are o medie de vîrstă atăt de scăzută. Sala a fost plină de tineri între 20 şi 40 de ani, ceea ce, pentru mine, e incredibil. În austria, prin comparaţie, majoritatea spectatorilor la concertele de jazz are vîrste între 40 şi 70 de ani. Cred că am spus tot cu asta.

Cum intervine muzica în viaţa dvs.? Visaţi vreodată muzică?

Cele mai mult piese apar pur şi simplu, fără să ţină cont de împrejurări. Faci diverse activităţi cu o melodie în cap, apoi o aşterni pe hîrtie şi de acolo începi să croşetezi pînă la produsul final. Da, visez destul de des muzică, ceea ce mă obligă să mă trezesc indiferent de oră, ca să încerc să pun pe hîrtie melodia visată, înainte să uit tot. Dar sacrificiul merită orice efort, chiar dacă asta înseamnă să te trezeşti la 3 dimineaţa, după o zi istovitoare.

Cum este mediul jazzistic contemporan în Austria, există vreo moştenire evidentă lăsată de marele Joe Zawinul?

Jazzul din Austria, în ciuda numelor uriaşe pe care le-am avut, ca Joe Zawinul, trece printr-o perioadă destul de dificilă. Asta în primul rînd fiindcă nu prea există tineri care să asculte jazz şi care să fie educaţi în acest spirit. Ne străduim să popularizăm jazzul în şcoli, fiincă tinerii nu prea ştiu altceva în afară de ce ascultă la radio. Există încă o mişcare jazzistică în Austria, dar trebuie ca toţi cei implicaţi să strîngă răndurile şi să facă ceva pentru popularizarea genului. Din păcate, şi cluburile de jazz au început să dispară. Birldland [clubul lui Joe Zawinul, care funcţiona în subsolul hotelului Hilton din Viena - n.red.] nu mai există, dar mai sînt cîteva care duc greul, şi ma refer aici la Jazz Land şi mai ales la Porgy & Bess.

Aş vrea să încheiem cu date concrete. Care sînt muzicienii contemporani favoriţi şi imprimările de jazz pe care le consideri esenţiale?

Oooo, îmi va fi foarte greu să aleg doar cîţiva, dar încerc. Keith Jarrett, Avishai Cohen şi Brad Mehldau… Iar la discuri, concertul de la Koln, al lui Jarrett, The Art of Trio al lui Brad Mehldau şi concertul de la Montreux al pianistului jamaican Monty Alexander.

P.S. Albumele Martin Gasselsberger Trio, scoase sub titulatura MG3, pot fi achiziţionate de la casa de discuri ATS Records. Recomandare personală: albumul As it is (2010).

Cătălin Toader este jurnalist freelancer.