„Vii la festival şi te şi loveşte succesul“ – interviu

Cătălin Lazurca (n. 1973) este directorul Festivalului Internaţional de Literatură „Discuţia secretă“, care se va desfăşura la Arad în perioada 4-5 iunie. Mai multe detalii găsiţi pe pagina de Facebook a festivalului.

Cum s-a născut acest festival şi de unde a primit numele? 

A fost mai întîi o idee pe

, cam pe cînd mai eram acolo doar nucleul dur, şi nucleul acesta, nefiind alcătuit din oameni de festivaluri şi colocvii, şi-a zis să se întîlnească la o pensiune de pe lîngă Sibiu, poate Păltiniş, doar fiindcă nu ne prea ştiam oamenii din Arad cu cei din Cluj, Bucureşti şi satul Weiten. Pe urmă, la vreun an după aceea, am omorît

– nu ne e clar de ce, probabil pentru că ne tot plictisim pe rînd de una, de alta – şi ne-am mutat pe Facebook. Şi am făcut, nucleul acesta dur, o conspiraţie, falsul site pentru Daniel Cristea-Enache – asta a fost în 2012 –, l-am ţinut vreo două săptămîni, cît l-am putut ţine fără să plătim domeniul .ro pentru care am fost ameninţaţi cu judecata lumească. Şi în aceste două săptămîni, cît l-am rîs pe D.C.-E., care ne respecta totuşi, cineva a făcut pe Facebook chat-ul conspirativ căruia, se zice, Ionuţ Chiva i-ar fi dat numele „Discuţia secretă“. 

După ce ne-au doborît respectul şi ameninţările lui D.C.-E., ne-am înviorat făcînd Brand-ul, site solar şi împăciuitor, în care ne-am dezvelit trupurile

cu titanii. În felul acesta a mai trecut un an de pace, în care doar aşa ne-am văzut, cu brand-ul fizic dezgolit după curajul şi admiraţia fiecăruia. Dar a venit furia din

, în care am ras tot, şi frumoasa prietenie literară Komartin-Vancu, şi moaştele sinucişilor mediocri, şi exagerările Hertei Müller, şi pe astăzi notoriul Gabriel Chifu cu a sa „Poezie din Bănie“. Am ars ca magneziul şi ne-am oprit, dar „Discuţia secretă“ a rămas şi şi-a făcut festival. 

Festivalul, de fapt, se făcea oricum, dar a venit gîndul obraznic să intre în

, şi aşa a ajuns să se numească festivalul „Discuţia secretă“, fiindcă şi Sorin Neamţu, care e artist plastic şi e dintotdeauna alături de noi, a spus că ne face şi expo la Fabrica de pensule, a spus şi că vede numele acesta superb pe un banner superb. Şi, de fapt, doar pe banner ne-am adunat, dar dac-au venit cei care-au venit, s-au bucurat, fiindcă n-a venit nimeni atunci pregătit să se plictisească, cum te mai duci de obicei pe la festivaluri şi colocvii – dar de unde să ştim noi asta, fiindcă la noi jocul e lejer superior, după cum a spus Dmitri Miticov cîndva despre cu totul altceva. 

Printre atîtea festivaluri literare de la noi, ce îl diferenţiază, care sînt dimensiunea, identitatea lui şi idealul către care tinde? 

Nu prea ştiu, chiar nu ştiu. Dacă nu pun la socoteală prima ediţie şi tabăra de la Săvîrşin, care se încheie festiv, pe un vîrf de deal, frumos, alături de oameni din sat, ultimul festival de literatură la care am participat a fost unul din 1999, la Satu Mare, Poesis, dar ce să mai ţin minte de atunci decît că s-a citit într-o biserică, mi se pare, că eram foarte mulţi oameni, la masă era ca la nuntă şi că pe vremea aia îmi plăcea mult Angela Marinescu – deci îţi dai seama ce era în capul meu.

Am mai citit bineînţeles pe net despre FILIT, FILB şi FILTM şi despre Bistriţa, şi, nu ştiu dacă-mi dai voie s-o spun, mi se par nişte chestii ultrapoliticoase, ceea ce e bine. Şi am mai văzut şi poze cu meciuri de fotbal cu scriitori, cred că de la colocviile tinerilor confraţi, la care iarăşi nu m-am dus cît am avut vîrsta, dar meciurile de fotbal mi s-au părut nişte ghiduşii OK. Oh, da, ar mai fi şi meciurile de ping-pong de la zilele revistei

, unde iarăşi am fost doar de două ori, de dragul fraţilor Rareş şi Vlad Moldovan, şi de unde m-am întors campion incontestabil între scriitorii Ardealului de Nord, ca să zic aşa. 

Deci ce e diferit la „Discuţia secretă“ nu pot spune. Dar e un festival oarecum mediu ca dimensiuni, totuşi foarte important prin scriitorii invitaţi, nu neapărat de succes, dar relevanţi pentru că au trecut prin filtre destul de serioase, nefiind simplu să devii membru

în ultimii lui doi ani, iar să fii primit în „Discuţie“ e iarăşi greu, poate chiar riscant uneori. Dar nu, nu pot zice asta fiindcă – glumeam la un moment dat că – e suficient să se facă doar o aluzie că ai fi invitat la festival şi te şi loveşte succesul, iar noi avem dovada cum, în căutare de vedete, M. Duţescu a venit cu ideea tîmpită să-l invităm pe Nicolae Breban, şi iată cum Breban a ajuns acum ştab cultural, după cum şi M. Duţescu a ajuns tînărul prozator al anului şi i-a mai făcut Vicenţia o fetiţă, Ionelia Cristea a luat debutul la Cartea Românească, iar Mircea Cărtărescu a cîştigat premiul de stat al Austriei, asta după ce-au fost prezenţi, inclusiv Vicenţia, la o singură ediţie. 

Acesta ar fi, cred, idealul spre care tinde festivalul, să vedem cum în anul următor scriitorii invitaţi scot cărţi foarte bune, că debutează excelent cei încă nedebutaţi, dar că lucrurile continuă pentru noi toţi sportiv, cavalereşte, asta presupunînd şi politeţea, şi măcelul. Cam acesta ar fi şi spiritul festivalului. 

Cine sprijină/finanţează festivalul? Există suficienţi bani pentru cultură la Arad? 

E Centrul Municipal de Cultură Arad, asta ar fi instituţia, dar de fapt sînt acolo nişte doamne, mai ales directoarele, Daniela Pădurean Andreica şi Ramona Creţu, care ştiu să privească mai întîi cu o anume curiozitate, mai pe urmă cu bunăvoinţă, iar la final, zic eu, cu plăcere orice idee bună. E important să existe astfel de oameni, fiindcă Aradul are bani şi e dispus să-i cheltuiască, dar mă tem că ideile nu sînt atît de multe, iar oamenii dispuşi să facă birocraţie şi muncă de jos, uneori fizică, doar ca să-şi facă vizibile ideile bune, sînt şi mai puţini. 

În ultimii ani, mai toate festivalurile de la noi au adus scriitori străini, inclusiv voi. Care ar fi semnificaţia acestei deschideri? De ce abia acum? 

Am să fiu scurt şi poate jignitor: e mult mai simplu să inviţi un scriitor străin, doar costurile cu avionul şi cu onorariile mă împiedică să aduc şi mai mulţi scriitori străini. De ce e mai simplu? Un singur exemplu: dacă i-ai trimis o invitaţie, scriitorul străin îţi răspunde, din State, din Indonezia, de pe unde e, în cel mult 24 de ore, cam cît îi ia potrivirea cu fusul orar. La fel şi cu scriitorii români importanţi, răspund imediat, de unde se poate formula o axiomă: cu cît e mai slab cotat scriitorul, cu atît îţi răspunde mai greu. Deci nu ştiu care e semnificaţia culturală, o recunosc doar pe cea administrativă: e mult mai simplu de lucrat cu scriitorul străin. 

Cine sînt invitaţii acestui an? 

Sînt cam vreo 40 de participanţi, n-am să-i numesc pe toţi, doar pe cei care vin din străinătate, şi care nici ei nu-s chiar străini, fiindcă nu e acesta criteriul, americanii Anselm Berrigan şi Andrei Codrescu, maghiarul Attila Bartis, cărora îl adaug pe Mircea Cărtărescu, fiindcă e star internaţional deja şi fiindcă „Discuţia secretă“ are oarecum evlavie la el. În plus, şi pentru că va face un moment special, un fel de reuniune peste ani a Cenaclului Litere, cu Ioana Nicolaie, Svetlana Cârstean, Sorin Gherguţ, T.O. Bobe, Cezar Paul-Bădescu şi Angelo Mitchievici. Iată, am mai dat nişte nume, dar în nici un caz n-am să dau nominalizaţii la premiul „Discuţia secretă“, premiu care e un eveniment în premieră şi care acum se votează în secret pe Facebook şi se va acorda din donaţiile membrilor. Ah, da, şi s-ar putea să aflăm cine e Hit Grrl, deşi pe noi nu ne mai interesează. 

Ce lipseşte, cultural vorbind, oraşelor din provincie? 

Nu le lipsesc decît show-ul şi ritmul. Adică faza culturală nu e chiar aşa de frumos ambalată, iar ce se întîmplă nu se întîmplă suficient de des. Cît despre literatură, cred că literatura ca show, fie el festival, e cam plictisitoare, adică eu m-am cam plictisit şi la propriile-mi momente, cînd am avut lecturi publice, de ce aş avea pretenţii de la alţi arădeni? Există totuşi momente rare, cînd nu e doar literatura bună, dar vii şi cu o aşteptare care ţi se împlineşte, cînd poate cei care citesc nu-s doar scriitori buni, ci şi prieteni între ei, habar n-am, poate încep atunci să se placă, oricum momente dintr-astea te fac să spui că merită. Şi chiar s-au întîmplat dintr-astea la prima ediţie, Dan Sociu, de pildă, a fost fantastic, poate de unde are iniţialele D.S., iar seara lui David Berman a fost aşa cum a fost, de chiar şi acum cînd îţi răspund mă emoţionez şi nu-mi mai vine să zic nimic de harta culturală, pentru că ce mai contează? 

Avem edituri (practic, oricine poate publica orice carte), avem librării fizice sau online, există festivaluri, există site-uri şi blog-uri literare, avem chiar şi o gală a industriei de carte; ce crezi că-i lipseşte literaturii române pentru a avea mai mulţi cititori? 

Nu ştiu ce-i lipseşte, dar poate ştiu ce-i prisoseşte: e prea mult ro în literatura ro. Prea multă literatură ro se face în interiorul literaturii ro, mestecînd literatură ro. Asta produce oarecare succes, dacă te uiţi la poeţii mai bine cotaţi, deşi e o jale cumplită acolo, e plîngerea avizaţilor, cum scria V. Leac pe

plîngeţi, avizaţilor, plîngeţi!  

a consemnat Marius CHIVU  

Foto: arhiva personală,  arq.ro