Un trio pe sîrmă
● Sebastian Spanache Trio, A Pasha’s Abstinence, Fiver House Records, 2014.
Există totuşi o limită pînă la care poţi neglija un val de succes autohton. Numele trio-ului Sebastian Spanache mi-a apărut cîndva anul trecut în coada stivei de albume alocate pentru cronici, apoi mi-a sărit în ochi în recomandările de final de an ale amicilor (vezi şi articolul din
legat de cele mai bune albume apărute în 2014 în România), în lista premianţilor revistei
(„albumul anului“, şi nu în vreo secţiune de jazz, ci la concurenţă cu cele mai bune materiale pop-rock ale anului), iar acum, tardiv, am decis să mă alătur alaiului de lăudători cu ocazia participării trupei la Festivalul de la Gărîna.
Timişoara a fost încă de pe vremea lui Phoenix un izvor de talente muzicale bine conectate la realitatea occidentală, parcă mai bine decît în alte părţi ale ţării, acoperind genuri alternative fluxului normal coordonat de industria locală. În anii ’90, la Timişoara se testau idei lipsite de competiţie ori de termen de comparaţie în restul ţării – experimentele unor Arc Gotic, Neurotica, Blazzaj ori Stepan Project abia acum, după 15-20 de ani, încep să se propage în restul teritoriului. Spiritul explorator a rămas la bănăţeni mai viu şi mai predispus la risc decît în alte părţi ale României, în care pînă şi nonconformismul sfîrşeşte ca o formă de conformism. În anii mai recenţi am avut dinspre vestul ţării un veritabil asalt de rock experimental/psihedelic – The :Egocentrics, grupurile produse la Ursa Mică (Exit Oz, Paperjam), ori cele deviate din pionieratul Negură Bunget (Dor de Duh, Sunset in the 12th House). În jazz, cele mai proaspete revelaţii care mi-au ajuns la ureche sînt două trio-uri timişorene construite în jurul clapelor (pian,
şi tot ce mai înseamnă asta) – JazzyBIT şi aceşti Sebastian Spanache Trio.
Trio-ul aici în discuţie se află, cu
la un al doilea album care a atras nu doar atenţia publicului, ci şi contribuitori diverşi, de natură să-i legitimeze pe aceşti tineri la nivel de „networking“. Berti Barbera îl complementează cu unele elemente de percuţie pe toboşarul grupului, Radu Pieloiu. Poloneza Joanna Kucharcyzk oferă vocea necesară unei oarecare accesibilizări a gimnasticii jazz. Intervenţii instrumentale mai vin şi din partea unor tineri tobă de şcoală muzicală – chitaristul George Dumitriu, clarinetistul Alex Simu şi un cvartet de membre ale Filarmonicii „Banatul“ (Cătălina Trincă, Otilia Mariţa, Iuliana Birtea, Lidia Cosmin). Alături de pomenitul toboşar, trio-ul mai e alcătuit din basul lui Csaba Santa şi pianul liderului Sebastian Spanache.
Dincolo de faptul că este o anagramă, titlul
e sugestiv cu privire la două coordonate ale albumului – pe de o parte, în plan tehnic, e vorba de influenţa muzicii tradiţionale otomane (prezentă mai degrabă în sudul şi estul României, de la documentariştii Imago Mundi la post-maneliştii Steaua de Mare); pe de altă parte, în plan conceptual-metodologic, e vorba de metafora abţinerii în prezenţa unui harem aflat necondiţionat la dispoziţie. Ca o interpretare personală, haremul poate reprezenta voluptatea posibilităţilor oferite de formatul trio-jazz focalizat pe orgă, iar abstinenţa reprezintă caracterul discret cu care grupul îşi exercită relaţia cu această potenţială voluptate. Rezultatul e acel tip de jazz deschis, poate uşor populist, totuşi lipsit de superficialitate, cu care îi caracterizam, într-o recentă cronică, şi pe The Bad Plus. Miza, decisivă la vîrsta tînără a muzicienilor, e de a ocupa acel fragil spaţiu care nu e nici didactic, nici criptic, însă nici excesiv de facil-accesibil. Sebastian Spanache Trio umblă cu succes pe această sîrmă – au primit aprobarea „academicienilor jazz“ printr-un trofeu „Johnny Răducanu“ şi în acelaşi timp au fost confirmaţi pe larg în presa pop-rock, atrăgînd cu succes public tînăr şi hedonist în preferinţe.
Sebastian Spanache Trio vor concerta pe 11 iulie în cadrul Festivalului Internaţional de Jazz de la Gărîna. Mai multe la garana-jazz.ro.
Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.
