Trupa
● Eşti un animal, Viskovitz! după romanul lui Alessandro Boffa, regia şi adaptarea scenică: Tudor Lucanu, scenografia: Irina Moscu, coregrafia: Galea Bobeicu. Cu: Mădălina Ciotea, Réka Szász, Vlad Bîrzanu, Olimpiu Blaj, Ciprian Nicula, Cătălin Asanache.
● Femei/Bărbaţi, de Willy Russell, regia: Vlad Massaci, scenografie, video, light design: Andu Dumitrescu. Cu: Réka Szász, Ciprian Nicula, Mădălina Ciotea, Iulia Antonie, Ana Şuşca, Vlad Bîrzanu, Andrei Brădean, Olimpiu Blaj, Vasile Marinoiu, Simona Arsu, Tavi Costin, Andrei Cătălin. Teatrul „Anton Pann“, Rîmnicu Vîlcea.
Teatrul „Anton Pann“ din Rîmnicu Vîlcea a fost o prezenţă constantă în atenţia publică în ultimii ani. Ca şi Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ în perioada sa de glorie, trupa vîlceană reprezintă o adiere proaspătă prin instituţiile statului: actorii sînt tineri, curioşi, scormonitori în profesie, au farmec şi vervă. Formată din absolvenţi ai şcolii de la Cluj, al căror entuziasm este încă netocit, trupa vîlceană este una dintre cele mai tinere din ţară. Deşi au în comun educaţia şi limbajul performativ, ceea ce le conferă acel aer de grup compact, ca în fotografiile de familie, actorii vîlceni ştiu să se individualizeze şi să-şi afirme, mai puternic sau mai timid, propria forţă creatoare.
După primele spectacole văzute, O întîmplare ciudată cu un cîine la miezul nopţii şi Trilogia belgrădeană, am regăsit aceeaşi prospeţime a trupei în alte două show-uri, Eşti un animal, Viskovitz! şi Femei/Bărbaţi. Primul este adaptarea scenică a romanului de debut al lui Alessandro Boffa, un biolog care a lucrat într-un laborator de genetică animală şi apoi s-a dedicat studiului creierului uman. Folosindu-se de aceste două experienţe profesionale, Boffa ficţionalizează lumea animalelor ca metaforă a umanităţii. În al său roman-fabulă, pe un traseu biologic de la celulă la fiinţă (melci, păsări, peşti, bureţi de mare, papagali) se înscriu stereotipuri ale identităţii umane, reinterpretate din perspectiva animalelor. Dezvoltarea personală, relaţiile amoroase, cele cu prietenii sau cu părinţii, căsnicia, sexul şi afectul, toate acestea plasează personajul principal, Viskovitz – care ia forma diferitelor specii de animale în fiecare povestire – între căutarea marii iubiri şi construcţia individuală a caracterului. Boffa jonglează cu umorul şi fantezia, iar Lucanu reconfigurează datele textului într-o comedie bufă în care parodierea comportamentului animalelor (organisme uni sau pluricelulare) ţinteşte către tribulaţiile omului contemporan, mai ales ale bărbatului, în ceea ce priveşte propriile nesiguranţe sociale, relaţionale, sexuale. De altfel, concluzia ironică a lui Boffa este că un bărbat bun e un bărbat „mîncat“ (povestirea călugăriţei). Lucanu păstrează ideea, fără să o expună ostentativ (în spectacol există doar o parte dintre povestirile din roman). Satiră socială construită din fabule, spectacolul urmăreşte destinul permanent repetabil al lui Viskovitz, de cele mai multe ori, dar nu exclusiv mascul, aflat într-o permanentă căutare a marii iubiri (Liuba), împins de o acută nevoie de reproducere din care preferă să cultive doar sexualitatea fără afect, cu probleme fluctuante de socializare şi într-un dilematic stadiu de (in)dependenţă faţă de părinţi. Aşadar, Viskovitz adună în fiecare episod al reîncarnării sale slăbiciuni, neputinţe, vise şi dorinţe fizice ale individului urban de astăzi. Narcisist, alcoolic, înfumurat, prea lent, prea impulsiv, drogat, limbut, tăcut, profitor sau bleg de-a dreptul, Viskovitz este un exponent fidel al masculinităţii (in)certe şi al multiplelor sale avarii. Nici femeile nu sînt mai protejate. Liuba are şi ea problemele sale, este cînd superficială, cînd puternică.
Regizorul Tudor Lucanu construieşte aceste fabule cu migală. Personajele sînt inteligente şi lucide, capabile de fină sau abrazivă autoironie, conştiente de propriile rateuri. „Umanitatea“ lor este subliminală, atît regizorul, cît şi actorii fiind atenţi la păstrarea aparenţei de fabulă în scenele din viaţa de familie. Acest sinopsis de pseudo-Bildungsroman este vizualizat printr-o pînză imensă care umple în diferite moduri spaţiul de joc, învăluind ca un cocon personajele abia iţite din celula primară, care încearcă haotic să-şi găsească „drumul“ (decorul – Irina Moscu). Trupa vîlceană are forţă şi fantezie, atinge candori comice şi agresivităţi de gag, zvîcneşte inteligent pe replică, are ritm şi măsură în umor (ar fi putut şarja uşor, dar actorii îşi refuză soluţiile facile). Actorii funcţionează bine în ansamblu, cu Mădălina Ciotea şi Réka Szász care configurează dominator, cu parşivitate, felurite faţete ale feminităţii şi Olimpiu Blaj, Ciprian Nicula, Cătălin Asanache lansîndu-se în lamentaţiile masculinităţii neputincioase. Remarcabil este Vlad Bîrzanu în monologul unui peşte hipster, cu o gamă extinsă de idiosincrasii şi preţiozităţi. Actorul s-a dezvoltat continuu în ultimii ani, rolurile din O întîmplare ciudată cu un cîine la miezul nopţii şi Martiri (Teatrul Naţional Tîrgu Mureş, Compania „Liviu Rebreanu“) sînt dovada versatilităţii sale scenice în structuri dramaturgice variate.
Femei/Bărbaţi, piesa lui Willy Russell, al cărei titlu original este ceva mai murdar decît traducerea românească (Stags and Hens) este o confruntare de mentalităţi de gen în provincia britanică, unde fetele şi băieţii se mulţumesc cu un traseu existenţial stereotip: căsătorie, serviciu, copii. Plasată în seara celor două petreceri ale burlacilor (pentru mire şi mireasă) de dinaintea unei căsătorii, cînd fetele şi băieţii se întîlnesc accidental într-un club din Liverpool, piesa face o scanare de portrete conturate dintr-o tuşă. Scenele au loc în toaletele clubului în care se întîmplă ce se întîmplă de obicei acolo: retuşat machiajul, băut, vomitat, bîrfit, sex, încep relaţii şi se desfac logodne, se anulează nunţile, se fac cereri în căsătorie. Un spaţiu pestriţ, vag mizerabil şi vag igienic, în care morala socială şi visele proprii sînt suspendate. Dar textul lui Willy Russell şi spectacolul lui Vlad Massaci nu merg în direcţia unei investigaţii sociale a ratării provinciale, ci mai la suprafaţă, la scanarea comică a mentalului tînărului urban provincial, obsedat de sex, bani şi aparenţe, aflat într-un moment confuz, prea devreme ca să realizeze fundătura personală şi prea tîrziu ca să-şi schimbe destinul. Există trăsături de grup – fetele sînt preocupate de imagine şi relaţii, băieţii de băutură, fotbal şi sex – şi individuale: blazata, agresiva, alcoolicul, şmecherul etc. Massaci pune bine caracterele în lumină, dar se mulţumeşte cu asta, astfel că spectacolului îi lipseşte o oarecare profunzime. Cred însă că rostul esenţial al ambelor spectacole este punerea în valoare a trupei vîlcene, închegată ca echipă, capabilă să susţină partituri dificile, în felurite estetici. Actorii vîlceni sînt pregătitţi să facă mai mult şi merită să li se ofere această şansă.
Oana Stoica este critic de teatru.
Foto: Teatrul Anton Pann
