ultimele articole
Profetul urii
Oana STOICAMartiri, piesa lui Marius von Mayenburg, pare să fi trezit interesul în România (a fost montată de cel puţin patru ori). Textul vorbeşte despre religie ca instrument pentru obţinerea puterii şi a fost vizionar la vremea lui, în 2012. Radicalizarea religioasă a fost
» Citește tot
Livada de vişini – un poem al extincţiei
George BANUSilviu Purcărete concepe această Livadă… împreună cu echipa sa constituită în timp, Dragoş Buhagiar, Helmut Stürmer, Vasile Șirli, şi propune o Livadă… metaforică, evocînd-o subtil pe cea veche, reputată, a lui Giorgio Strehler din anii ’70. Acolo
» Citește tot
Richard Infecţiosul
Oana STOICARichard al III-lea este un spectacol impecabil jucat, cu actori care fac, cu măiestrie, mai multe roluri. Alături de creaţia consistentă a lui Marius Manole, sînt cel puţin încă două evoluţii remarcabile. Rodica Lazăr, foarte stăpînă pe o Regină Elizab
» Citește tot
„Am dreptul să contrazic cheia propriei mele montări“ – interviu cu regizorul Andrei MĂJERI
Gina ŞERBĂNESCUNu a fost deloc ușor să montez Pulverizare, mai lucrasem pe dramaturgie extrem contemporană (Rodrigo Garcia), dar a fost dificil cu această structură monologală, la persoana a doua, distanțată, cu patru actori de facturi diferite. În plus, era și prima mea e
» Citește tot
Omul în epoca Internetului
Oana STOICACă Internetul ne-a schimbat viaţa, sîntem cu toţii de acord. În ce măsură această schimbare este predominat pozitivă sau negativă, asta este altă poveste. Mai multe studii au investigat efectele Internetului şi modul în care paradigma vieţii
» Citește tot
Zgomotul şi furia
Oana STOICAPiesa Ninei Raine, Triburi, multipremiată în 2012 (Drama Desk Award, Obie Award, Off-Broadway Alliance Award), abordează împărţirea societăţii pe diferite comunităţi, cu valori proprii, care se intersectează şi ar trebui să funcţioneze împr
» Citește tot
Corpul feminin, un corp marginal
Oana STOICANegreșită este un spectacol destinat în egală măsură comunităţii de gen, ca împărtăşire a traumelor şi, prin asta, ca vindecare şi solidarizare, dar şi heteronormativilor, ca o formă de cunoaştere din interior a identităţii queer. E despre sine pentru sine şi pentru ceilalţi.
» Citește tot
De-ale absurdului
Oana STOICADeşi nu este un text absurd, Ultima bandă a lui Krapp de Samuel Beckett vizează o deraiere exact ca în piesele absurde, dar nu la nivelul limbajului sau al acţiunilor, ci la cel al memoriei. În stilul lui auster şi sumbru, Beckett jonglează aici cu timpul, regretele şi amintirile, care funcţionează pe sistemul scripeţilor. Sînt mai multe momente temporale la care se raportează personajul, unul prezent şi cîteva trecute, recuperate prin înregistrări pe benzi de magnetofon, fiecare dintre ace
» Citește tot
Amy Winehouse feat. Hamlet
Oana STOICASpectacolul are lungi pasaje muzicale în care rulează hit-urile lui Amy Winehouse, un pic de Doors etc. Prin contrast, textul este tăiat, aş zice, cu brutalitate, şi lasă şi naraţiunea, şi viziunea asupra ei în suspans. Se deschid multe idei, dar nu se coagulea
» Citește tot
Istoria unui teatru
Oana STOICAVălean şi Peca folosesc formule teatrale diferite pentru fiecare episod istoric (dramă, comedie, muzical, parodie, vodevil etc.). Actorii trec dintr-un personaj în altul, dintr-un timp în altul şi dintr-o estetică în alta (unul singur pare a se afla mai mereu în acee
» Citește tot
O anatomie a puterii
Oana STOICAÎntr-o arenă închisă, construită pe scenă, un spaţiu claustrofob care include 70 de actori şi spectatorii (de unde şi percepţia senzitivă a publicului asupra războiului, un fel de „simţ enorm şi văz monstruos“), Darie juxtapune două concepte: corpul poli
» Citește tot
Educaţie sexuală
Oana STOICAEducaţia sexuală în şcoală a fost introdusă printr-o lege din 2004, dar introducerea concretă în programă nu a fost riguroasă, rămînînd la latitudinea profesorilor dacă şi cum abordează subiectul, ba mai mult, s-a cerut acordul expres al părinţilo
» Citește tot
Nimic nou pe frontul de Est
Oana STOICADevenit deja hit-ul teatral al anului trecut, spectacolul lui Radu Afrim, Pădurea spînzuraţilor, începe acolo unde se termină Cehov, la tăierea „livezii de vişini“ şi răsturnarea lumii. Cioturile de copaci de la începutul spectacolului sînt completate de trunchiuri care vor atîrna, mai tîrziu, din cer – plantă, animal şi om sînt spînzuraţi nediscriminatoriu într-o lume care şi-a conservat cruzimea de-a lungul unui secol. Pădurea spînzuraţilor este o conectare hipercalofilă între trecut şi prezent,
» Citește tot
Anul teatral 2018
Am remarcat un fenomen: maturizarea discursului creatorilor care ridică probleme ale lumii contemporane, în special cele locale. Mă refer la încercarea de a înţelege punctele de vedere adverse şi, mai ales, de a le contextualiza şi a le prezenta publicului, facilitînd astfel dialogul şi dezamorsarea tensiunilor (atît cît poate face teatrul în direcţia asta). Acest tip de audiatur et altera pars apare în mai multe formule. De exemplu, spectacolul 3 Milioane (Create.Act.Enjoy, Clu
» Citește tot