Cîteva crăpături în zid(ul tăcerii)
În 2022, teatrul s-a întors în sălile de spectacole și a încercat să își recupereze publicul pierdut în doi ani de izolare intermitentă. Dincolo de chestionări legate de teme, formate performative și de eforturi „creative” pentru supraviețuirea financiară în context inflaționist, teatrul românesc s-a confruntat cu primele fisuri în cultura tăcerii privind abuzurile din mediul artistic. După o serie de articole cu mărturii, anonime sau nominale, despre hărțuiri sexuale, bullying, abuz de putere, cultul maestrului (căruia i se permite orice și i se cuvine supunere), relații toxice între student și profesor, s-a deschis discuția publică despre etica în relațiile de muncă și de studiu în artele spectacolului. Generată de mișcarea #metoo, dezbaterea a izbucnit în SUA și Europa în urmă cu cinci ani și de atunci multe cazuri au fost soluționate și sînt în curs de rezolvare de către instanțe și organisme de mediere, s-au schimbat coduri etice și s-au introdus reguli noi în relațiile de muncă și studiu.
În România, mișcarea este într-o fază incipientă, în care mărturiile publice duc la numeroase poziționări împotriva practicilor abuzive din mediul artistic, dar și la susținerea modelului artistului de geniu, căruia valoarea artistică și poziția din vîrful ierarhiei îi dau „dreptul” de a încălca normele sociale (polarizarea opiniilor pe acest subiect s-a înregistrat peste tot în lume). Nu e vorba doar de cazuri individuale de abuz, ci și de un mediu în care toxicitatea emoțională, sexualizarea relațiilor profesionale, misoginismul și obiectificarea femeii se întîlnesc pe scară largă. Comportamentele nocive sînt susținute de structura ierarhică din mediul artistic și ele se produc întotdeauna de sus în jos, de la cei aflați în vîrful ierarhiei către cei de la baza ei. Este atît de puternic înrădăcinat acest comportament în conduita zilnică încît unii s-au autoincriminat involuntar, considerînd că atitudinea lor sexistă și relațiile sexuale dintre profesor și student sînt normale. Reforma etică întîmpină rezistență în breasla teatrală, dar un lucru e clar: fractura generațională s-a produs. Noile generații nu vor mai tolera abuzurile și sistemul care le face posibile. Indiferent de opoziția de moment, schimbarea paradigmei etice în care studiază și lucrează artiștii este inevitabilă.
Cîteva spectacole au abordat în acest an tema abuzurilor în teatru. Poate cel mai așteptat a fost Visul, regizat de Dragoș Alexandru Mușoiu la Reactor de creație și experiment Cluj, cu un text de Alexa Băcanu. Visul este rezultatul performativ al programului Zonă de siguranță, derulat de Reactor, prin care s-au investigat abuzurile din facultățile artistice și s-a creat o campanie video de informare asupra lor. Visul este un musical, amplu pentru o producție independentă, care ficționalizează cazul unui profesor-guru și al studenților săi. Este un exemplu de cult al personalității mixat cu metodă castratoare de predare, care depersonalizează studentul și îi oferă paradigme eronate de înțelegere a artei: arta ca religie sau/și ca sacrificiu, obediența față de artistul-geniu, normalizarea sexismului și a hărțuirii sexuale. Manipularea, autoritarismul, umilirea și devalorizarea profesională sînt ingrediente des întîlnite în școli și în teatre, sub pretextul impunerii autorității „maestrului”. În linii mari, este vorba despre o relație dominat-dominant, așa cum apare și în Venus in fur (2019), spectacolul Elenei Morar de la unteatru, cu un text (2012) de David Ives, care adaptează un roman (1870) de Leopold Ritter von Sacher-Masoch și despre care am mai scris la această rubrică. Un aristocrat și o necunoscută au o relație contractuală în care el devine sclavul ei. Binomul supunere (sclavie) – putere (violență) se conectează aici cu erotismul căci durerea generează plăcere (de unde și termenul masochism inspirat de numele autorului). Doar că polii de putere se pot inversa, iar cine deține aparent autoritatea nu este în mod necesar și cel care deține puterea. În piesa lui David Ives, cuplului din roman i se adaugă altul, o actriță și un dramaturg-regizor, care interpretează primul cuplu. Relațiile dintre personajele inițiale și cele dintre interpreții lor se reflectă unele în altele ca într-o oglindă: sexism, sexualizare, dominație, umilire. Relațiile dintre sexe sînt de putere și patriarhale, zice von Sacher-Masoch. Și cele din teatru la fel, răspunde David Ives. „Pentru dățile cînd mi s-a spus că «actorilor le place să pui biciul pe ei», pentru dățile cînd actorii chiar au vrut să pun biciul pe ei”, scrie regizoarea într-o dedicație făcută mediului sexist din teatrul autohton.
Însă comportamentele și mentalitățile toxice în teatru sînt peste tot la fel. O dovedesc două instalații performative produse de Teatrul Postnațional Interfonic în parteneriat cu Institutul Polonez și prezentate la Institutul Goethe din București. Actrițe. Adică, scuze că te ating de Michal Telega (dramaturgul a participat la o dezbatere despre abuz în Festivalul Național de Teatru), regia Mihai Păcurar, și Notă de trecere de Agata M. Skrzypek, regia Vlaicu Golcea, au la bază piese de teatru publicate în volumul Revoluții. Antologie de teatru polonez contemporan (Editura ART, 2022). Create pe bază de documentare, textele panoramează într-o formulă non-narativă nivelul de jos al abuzului în mediul artistic, cel mai răspîndit – remarcile misogine și sexiste, dezechilibrul dintre actori și actrițe ca roluri în teatru, agresivitatea psihologică și emoțională, body shaming etc. Producțiile sînt instalații din care performerul live lipsește. În Actrițe..., performerele apar ca imagini video, doar chip, complet depersonalizate (fără păr, machiaj sau bijuterii). Acești umanoizi care nu se individualizează susțin ideea că, în teatru, comportamentul toxic este parte din norma de conduită. În Notă de trecere, chipurile lipsesc, victimele, care sînt artiste-doctorande – de data aceasta locul acțiunii este mediul academic – sînt reduse la voci, iar poziționarea lor înregistrează diferite grade de complicitate cu profesorii-agresori astfel încît unele dintre ele vor reproduce abuzul în relațiile lor profesionale viitoare. Comportamentul toxic este contagios.
În 2023 ar trebui să se producă igienizarea eticii în artele spectacolului. E nevoie de un mediu de muncă și creație sănătos, pe care nu ni-l va dărui nimeni, ci va trebui să îl construim singuri.
Oana Stoica este critic de teatru.
