Ultima dată

Publicat în Dilema Veche nr. 956 din 4 – 10 august 2022
image

Festivalurile sînt alcooluri tari. Intense, contagioase, dar și periculoase. Tînăr, cîte festivaluri n-am degustat de-a lungul vieții; le-am căutat, căci m-au atras ca un fluture năuc în noapte. Festivalul e un eveniment ieșit din comun și din ritmul cotidian: o perturbare a obișnuinței, o șansă de a trăi concentrat febra teatrului, o socialitate nu mondenă, ci artistic motivată. Vara aceasta, după pandemie, mi-am petrecut-o, încă o dată, în festivaluri. Le-am regăsit. Și, uneori, ele m-au amețit. De la un timp, rezistența la tării se diminuează.

La festivalul de la Craiova, sub semnul lui Shakespeare, am călătorit pe acest continent al teatrului restituit în toată bogăția sa plină de contraste, căci aici autostrada capodoperelor mediatice se învecina cu poteca exercițiilor pedagogice. Ambele necesare. Doar festivalul permite aceste rătăciri cu riscuri, surprize și revelații. Exemplu neașteptat, Macbeth-ul semnat de Botond Nagy la secția germană de la Teatrul Național din Sibiu. Acum piesa devine o dezbatere lucidă și violentă despre putere. Un teatru direct politic, nu dogmatic, ci implicat. Acest Macbeth refuză închiderea în universul scenei pentru a alterna adresarea directă înspre public și a proceda apoi la retragerea în ficțiune. Un Macbeth pe care l-am asimilat unui oratoriu politic. Silviu Purcărete a montat Macbett de Ionesco la Teatrul Maghiar din Cluj. Aici, textul lui Ionesco invită la un joc constant de deriziune și de reflecții severe privind dictatorii și practicile lor totalitare. Purcărete se amuză urmărind jocul ionescian, unde nu sîntem siguri de nimic. Scepticism al autorului și al regizorului care, împreună, se delectează în contextul teatrului asumat și prezentat ca ficțiune a cărei construcție – material vorbind – se descompune la final sub ochii noștri. Grotesc și cinism – aceasta-i alianța! Monologurile nocturne ale lui Macbeth și ale altor personaje le-am ascultat într-un exercițiu pedagogic atent realizat sub conducerea Haricleei Nicolau.

Penalizat de condiții meteorologice și de accidente tehnice, Richard al III-lea pus în scenă de László Bocsárdy, cu Sorin Leoveanu în rolul protagonistului, nu și-a găsit integral publicul. Iar eu, de asemeni, l-am ratat. Păcat. În schimb, am descoperit o versiune ludică a lui Hamlet realizată de grupul The Tiger Lillies, care seduce prin incredibila mobilitate a registrelor, a dialogului între artele prezentului, prin amestecul de umor și melancolie, de muzică și vers. Un Shakespeare ce destinde fără a fi vulgar, ce întristează fără a deprima. O sărbătoare.

Cîteva zile mai tîrziu, reluam pelerinajul festivalurilor pentru a fi prezent la Sibiu. Aici se instala dialogul între Macbeth-ul lui Botond Nagy și Macbettu lui Alessandro Serra pe care îl văzusem fascinat la Bouffes du Nord. Interpretat de actori amatori din Sardinia, ei aduc energia și implicarea sonoră pe care, demult, o descopeream tot la Sibiu mulțumită grupului Iza în Electra pusă în scenă de Mihai Măniuțiu. Acest Macbettu rural și întunecat tulbură prin dramatismul jocului de o rară implicare. Experiență teatrală unică de o forță fără egal care ne proiectează în chiar inima nopții shakespeariene. În timpul dialogului pe care îl aveam cu Alessandro Serra și în care, amîndoi, evocam teatrul lui Brook, ambasadoarea Franței, Laurence Auer, s-a ridicat discret, s-a apropiat de noi și ne-a șoptit: „Tocmai a murit Peter Brook”. Moment unic a cărui amintire rămîne definitivă. Sub semnul lui Shakespeare… Marele Anonim.

Ionesco a fost prezent și a captivat la Sibiu. Cîteva spectacole remarcabile i-au reactualizat opera. Scaunele, în regia lui Gabor Tompa și scenografia lui Dragoș Buhagiar, alternează  muzical, ca de obicei la el, grotescul și drama, emoția și derizoriul, îndeosebi grație Oanei Pellea al cărei joc liber, dezinvolt și grav se impune ca o capodoperă de interpretare ionesciană. Mare a fost surpriza de a vedea Regele moare al lui Ionesco în regia lui Claus Peyman, celebrul regizor german, radical și polemic, de la sfîrșitul secolului trecut. Vital și neresemnat, el și-a abandonat autorii de altădată, Bernhardt, Jelinek, Handke, pentru a afirma – mare surpriză! – că „adevărul zilelor noastre se află în absurd”. Concluzie derutantă, dar totodată refuz al imobilității pentru un artist nesclerozat care, evitînd „sentimentalismul” piesei lui Ionesco, cultivă, și el, asocierea între derizoriu ludic și panică existențială. Lecția semnată de Felix Alexa se distinge prin grație și umor, prin dimensiunea alertă și citatele lirice ce intervin în acest text despre impactul puterii asupra tinerei eleve. Complexă triadă ionesciană!

Orice festival reușit e un evantai care implică opțiuni personale și, evident, ratări, regrete, dezolări. Din ce am văzut, o impresie particulară a produs-o Domnișoara Iulia de Strindberg, în regia soților Grosu. Spectacol violent și rece, o meditație despre pulsiunea criminală plasată într-un spațiu cotidian redus la esențial: o bucătărie/măcelărie. Lui i se poate opune adagio-ul despre marea pianistă Clara Haskil, al cărei parcurs îl restituia poetic și econom spectacolul ce-i era consacrat, avînd-o pe Laetitia Casta în rolul prim.

Amore a fost una dintre cele mai emoționante realizări semnate de Pippo Delbono. El apare în costum alb, ca un vilegiaturist elegant, ce-și ascunde corpul masiv și se refugiază în fundul sălii unde rămîne… absent/prezent. Pe platou se succed secvențe muzicale, în special portugheze, de o intensitate extremă, cîntece sfîșietoare însoțite, la început, de cuvinte de iubire sentimentală care apoi se colorează dramatic pentru a sfîrși în adevărate elegii la urcarea lui Pippo pe scenă. El revine, ezitant și perplex, se culcă și se stinge în acordurile acestor adagios ce-i acompaniază sfîrșitul. Iată un artist, mi-am spus, pe care tragedia pierderii lui Bobo, dublul său, sau aceea recentă a pandemiei i-au permis să realizeze două capodopere: Gioia și Amore.

image

Apoi, pelerin neobosit, m-am îndreptat spre Avignon. Pentru a vedea Călugărul negru după Cehov, adaptat și pus în scenă de Kiril Serebrennikov. Așteptarea a fost în parte decepționată. Prea mult spectacol, prea stridente voci, prea abuzivă prezența coregrafică. Seduc cîteva soluții metaforice admirabile sau unele proiecții șamanice pe zidul Palatului. Enigme ale spiritului plasate pe cel mai emblematic loc al teatrului.

Ifigenia, pusă în scenă de Anne Theron pe un text de Tiago Rodrigues, invită, dimpotrivă, ca o rugăciune profană, la o reculegere și o confruntare gravă cu tragicul. Meditație ce evocă spiritul Greciei originare. Dar, din scurta trecere prin Avignon, rețin mai cu seamă expoziția ce reconstituie relația pasională între Gérard Philipe și Maria Casares. Ea rămîne, cum spunea Barthes,  punctum-ul meu. Pentru a-i parafraza titlul, aș spune că am iubit-o „infiniment”.

Lichefiat de caniculă, cu resursele fizice diminuate, redus la o stare de oboseală cronică, mi-am amintit, la reîntoarcere, un cîntec al lui Angel Para auzit cînd am ajuns în Franța. Refrenul  era „Data viitoare voi fi mai îndrăgostit… data viitoare voi fi mai atent… data viitoare voi fi mai devotat”, dar el se încheia sfîșietor: „Data viitoare nu există”. Și eu mi-am spus, resemnat, după experiența acestei epuizante veri de festivaluri: „Data viitoare nu există. E ultima dată”.

George Banu este critic de teatru. Cea mai recentă carte publicată: Les récits d’Horatio (Actes Sud), apărută în versiune românească la Editura Tracus Arte.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

image png
Premierul Olandei, Rob Jetten, va deveni tată pentru prima dată cu ajutorul unei mame surogat. Mesajul emoționant transmis alături de partenerul său: „Ne vedem în 2027, micuțule!”
Rob Jetten, premierul Olandei, a anunțat că el și logodnicul său, Nicolas Keenan, se pregătesc să devină părinți pentru prima dată.
india png
Ingeniozitatea inginerilor din India. De ce a fost vopsită o porțiune de autostradă în carouri roșii și albe
O autostradă cu un aspect cu totul neobișnuit a fost amenajată în India. Tronsonul de aproape 12 kilometri are, de-a lungul lui, marcaje roșii în carouri, iar autoritățile au avut un motiv foarte practic pentru care au implementat această măsură.
WhatsApp Image 2026 10 20 at 10 36 24 jpeg
Doi morți într-un accident grav la Buftea. Un microbuz cu 16 persoane s-a ciocnit cu o autobasculantă
Un accident rutier grav s-a produs pe DN 7, în Buftea. Au fost implicate un microbuz în care se aflau 16 persoane și o autobasculantă. Două persoane au murit, iar celelalte 14 sunt evaluate medical la fața locului.
image png
Andreea Esca se întoarce în India după 32 de ani. Motivul pentru care revine în țara care a marcat-o: „Îi mai dau o șansă”
Andreea Esca a anunțat că se află în India, o destinație pe care o revede după mai bine de trei decenii.
autospeciala politie jpg
Au sunat la 112 să reclame furtul mașinilor, dar uitaseră unde le-au parcat. Amendă de 4.000 de lei
Doi șoferi au alertat Poliția după ce nu și-au mai găsit mașinile în parcarea cu plată a Pieței Obor din Arad. După mai bine de două ore de căutări, polițiștii au descoperit ambele autoturisme chiar în locurile în care fuseseră parcate.
Autostrada Arad-Timişoara a fost deschisă
Încă 13 kilometri din Autostrada Bucureștiului, aproape de deschidere. A1, A2 și A3 vor fi conectate
Circulația pe încă 13 kilometri din Autostrada Bucureștiului A0 Nord va fi deschisă luni, 26 octombrie, a anunțat Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
mina vulcan jpg webp
Minerii au refuzat să iasă din subteran după ce și-au văzut fluturașii de salariu. Revoltă la o mină din județul Hunedoara
Nemulțumiți de salariile primite după transferul la o altă exploatare, mai mulți mineri au refuzat să iasă din subteran, marți dimineață, 20 octombrie. Protestul a izbucnit după ce angajații au constatat că veniturile lor sunt diferite față de cele pe care le primeau la mina unde au lucrat anterior.
judecator jpg
Când statul nu respectă legea, nota de plată este neîncrederea
Executarea hotărârii face parte din protecția oferită de justiție. Altfel, omul câștigă procesul, dar nu și dreptul pentru care s-a judecat.
valerie lungu si alex gilca
Cine a câștigat imunitatea mare la Asia Express? Surpriză la careu! Valerie Lungu și Alex au pierdut Jokerul. Ce s-a întâmplat
Alexuc și Gabi Torje au obținut imunitatea mare în ediția Asia Express – Drumul Mătăsii, difuzată ieri, 19 octombrie. În schimb, Valerie Lungu și Alex au încercat să folosească Jokerul pentru a obține un avantaj în competiție, însă au ratat momentul-limită.