Pe urmele lui Shakespeare la Craiova – Festivalul Internațional „Shakespeare“, Craiova, 19-29 mai 2022

Publicat în Dilema Veche nr. 948 din 9 – 15 iunie 2022
image

Așadar gornistul a sunat din nou de plecare: pe fațada Teatrului Național „Marin Sorescu” se afișa în litere capitale deviza sub care se înscria cea de a XIII-a ediție a Festivalului „Shakespeare”, There is a Will / so there is a way! Și într-adevăr, a fost nevoie de multă voință pentru ca acest festival să-și poată regăsi calea, în ciuda cîtorva bîlbe și piedici de tot felul. Dar mai presus de orice, emoția era la fel de vie, ne regăseam după doi ani de pandemie și patru ani de pauză de festival, și nimic nu ne putea știrbi bucuria. Probleme de organizare la început – dar totul s-a repus treptat pe linia de plutire. Și încercările nu au lipsit, ba ne-au apropiat parcă și mai mult.

Nimic mai emoționant decît reacția publicului craiovean în ultima seară de festival, în marea sală a teatrului, în vreme ce la Valletta Towers soarta lovise deja, Richard al III-lea, gonit de ploaie și de alte accidente, spectacolul fusese anulat. Ne regăsim în sala mare a teatrului pentru un Hamlet în versiunea iconoclastă a trupei Tiger Lillies. După zece minute, intră în fugă Laertes, panicat, și ne cere îngăduința pentru o scurtă pauză. Revine apoi Regina Mamă și lansează, la rîndul ei, o întrebare neliniștită: „E un medic în sală?”. Afară bîntuise furtuna, o ploaie densă se stingea treptat în noapte și publicul încremenise, dar profund părtaș (un accident în echipa de mașiniști.) Și aproape de miezul nopții spectacolul s-a reluat, fără ca publicul să fi dezertat, în ropotul de aplauze ritmate, pe song-ul unuia dintre cei trei interpreți soliști din Tiger Lillies. Un moment intens, de comuniune, care ne consola și care ne făcea să credem mai mult ca niciodată în forța vitală a teatrului.

Dacă aș face așa un prim bilanț pozitiv al acestor zece zile de teatru la Craiova, aș puncta cîteva constante. Festivalul ne-a obișnuit odinioară cu mari nume ale teatrului universal. A revenit și acum cu cîteva nume consacrate, regizori europeni sau români, dar a adus în schimb multe trupe tinere, forțe locale, și aici e poate o latură interesantă și necesară, aceea de a fi adus în peisajul internațional eforturile unor tinere echipe, studenți sau chiar elevi. Festivalul s-a deschis cu o prezență simbolică, 887 de Robert Lepage, prezentat de compania sa Ex Machina, creat în 2015 la Toronto și arătat de atunci în numeroase turnee internaționale. O evocare autobiografică prea puțin legată de Shakespeare (anecdota e savuroasă și merită amintită: în monologul său, cu amintiri din copilărie, Lepage vorbește de niște vecini care aveau un cățel numit Hamlet și care lătra cam des, fie-i țărîna ușoară susnumitului cățel care nu înțelesese că tot restul e tăcere); dar prezența sa a situat de la bun început festivalul în „clasa celor mari”. Lepage, ocupă singur scena timp de două ore, fără pauză, cu o scenografie ingenioasă și simplă, unde regăsim personaje și decoruri ce i-au marcat viața. Imobilul 887, de pe strada Murray din Québec, în anii ’70, e locul unde s-a născut, spectacolul e dedicat primilor săi ani și imaginii tatălui său, modest șofer de taxi, eroul copilăriei sale. Plonjează în memoria sa de copil, dar și în cea a Québec-ului, istoria individuală e colorată de cea colectivă, alunecă între memorie și uitare, care e principiul declanșator al monologului, cu multă emoție, dar și dese note de umor. Decorul e mai mult decît un simplu decor sau invenție scenografică, e poate unul din personajele spectacolului: un cub, cu multiple module, care se rotesc și devin un apartament sau o bucătărie sau orice alt spațiu. Același principiu îl utilizase în Fața ascunsă a lunii, dar aici e subliniată puternic ideea de a regăsi Québec-ul copilăriei sale, anii ’70. Proiecții sau imagini filmate în direct (Lepage este unul dintre pionierii utilizării mijloacelor multimedia în teatru) introduc direct spectatorii în momente-cheie ale istoriei canadiene, vizita lui Charles de Gaulle la Montréal în 1967 și „gafa” sa istorică („Trăiască Québec-ul liber!”, a spus președintele francez la finalul unui discurs). Spectacolul se încheie cu un moment puternic, lectura poemului Speak White de Michèle Lalonde, scris in 1968 în marginea unui alt text, Negrii albi din America, o reflecție binevenită despre memoria colectivă, un manifest politic împotriva imperialismului economic și cultural.

Oskaras Korsunavas a fost invitat cu un Othello, creat în 2020 la OKT din Vilnius, văzut ca o piesă politică ce vorbește despre raportul nostru cu străinul, cu genul, cu celălalt, pe scurt, o viziune postcolonială subliniind amploarea manipulării politice bazate pe excluziune sau xenofobie. Textul spectacolului e deconcertant, un amestec de text original și de comentarii și glume la zi, într-un limbaj colorat, gen comic de stand-up comedy. Dar totul bine susținut de o echipă tînără, plină de energie și farmec. În rolul lui Othello apare Oneida Kunsunga, actriță de culoare, extrem de puternică și convingătoare, alegere care subliniază viziunea postcolonială și feministă pe care o propune regizorul. Mai mult, pentru Korsunovas, la teatru vedem ce ne imaginăm, aici un Othello non-binar, liber de orice limitare de gen, scena e construită deci în imaginația spectatorului, de altfel scena de dragoste dintre cei doi soți (Digna Kulionyté, fragilă Desdemonă adolescentă) e o imagine superbă, pierdută între voaluri albe, unde putem vedea un cuplu de lesbiene sau pur și simplu un cuplu, în funcție de imaginația noastră. Saulius Ambrozaitis este un Iago manipulator și machiavelic, suplu și ironic, care cîștigă partida, căci rămîne în viață și încheie spectacolul. De fapt, ne-ar spune astfel regizorul, răul nu a dispărut din lume. Idee subliniată de decor, bobine uriașe și instabile pe care se deplasează actorii și care aduc aminte de aceeași imagine utilizată de Peter Brook în 1977 în spectacolul său Ubu Rege, sau tăvălugul compresor al istoriei sau al politicii...

Un Hamlet inedit, construit sau mai degrabă deconstruit de song-urile celor trei muzicieni ai formației engleze Tiger Lillies, este un mix reușit între limbajul teatral, cu nebunia sau umorul negru al tristului prinț al Danemarcei, Caspar Philipson, și cei trei bufoni postmoderni, stil cabaret brechtian sau mai degrabă punk (Martyn Jacques, Adrian Stout și Budi Butenop). Trecerea între cele două tonuri se face firesc, căci actorii sînt contaminați de stilul dezlănțuit al trioului, teatrul alunecă entre-deux, aducînd numere de acrobație de o pură poezie, marionete și proiecții video. Spectacolul, creat în 2011 la Teatrul Republique din Copenhaga, a fost semnat de regizorul danez Martin Tulinius, dispărut tragic în 2016.

Silviu Purcărete, cel care acum 30 de ani impusese teatrul craiovean pe scenele internaționale cu al său Titus Andronicus, a fost prezent cu un Macbett de Eugène Ionesco, delir ubuesc în cheie absurdă și acut modernă, realizat la Teatrul Maghiar din Cluj. Interesant este finalul spectacolului, cînd pe monologul lui Macol, noul potentat, și discursul său despre instaurarea unei dictaturi fără sfîrșit și mai teribile, decorul e deconstruit, treptat totul se desface, mașiniștii pleacă fiecare cu o parte din decor, actorii vin în final și își iau colegul, care redevine un actor. Farsa istoriei nu a fost niciodată mai clar demontată. L-am regăsit pe Bogdán Zsolt excelent ca de obicei, în rolul titular, un rol de compoziție, între grotesc și derizoriu. Alături de Miklós Bács, Duncan, solid și neașteptat în rolul tiranului defunct.

Nici Botond Nagy nu a mers direct la textul lui Shakespeare, el propune un exercițiu după Macbeth, cel original (și al cărui titlu, după o trainică superstiție teatrală, nu trebuie pronunțat, „piesa scoțiană”, ca să nu atragem ghinionul, o știu bine de-acum), realizat la secția germană a Teatrului din Sibiu, cu o scenografie de Cosmin Florea, visual design Andrei Rancz, light design Cristian Niculescu, și patru actori. O lectură personală despre linia alunecoasă între rău și bine, despre linia subțire care le separă, în intimitățile ascunse ale eului. Și în același timp un superb poem vizual și sonor, despre „decădere umană și lumină dumnezeiască”.

Printre tinerii regizori din festival (oferta era generoasă, din păcate dificil de ajuns peste tot), am apreciat și prezența Irinei Alexandra Banea cu cele trei, le-aș spune, dizertații despre unele Anatomii ale dorinței, legate mai ales de ideea de violență. Bineînțeles, dragostea ce ucide la Othello, dorința de putere la Macbeth sau violența născută din idealuri abstracte, zice tînăra regizoare, în Iulius Cezar, ilustrată de discursul lui Marcus Antonius. Aici aș fi mai puțin convinsă, discursul nu are nimic din setea de absolut, este un model de manipulare politică a maselor, vezi tribunul care răstoarnă complet reacția plebei în urma uciderii lui Cezar, cu acel refren perfid, „Dar Brutus spune că iubea puterea, și Brutus e un bărbat cinstit”. Nu pot să uit performanța lui Marlon Brando în filmul lui Joseph Mankiewicz. Desigur, ar fi nemilos să compar prezența merituoasă a tînărului actor, care are, de altfel, mult de lucru cu dicția, un păcat prea general distribuit în ultima vreme, pe toate scenele și la toate nivelurile. Într-un festival „Shakespeare”, cel puțin, măcar recunoști ce vor să spună, dacă mai știi textul. Rețin însă originalitatea scenariului sau a demonstrației regizorale, construcția scenică gîndită în forme și mișcări atent desenate.

Într-un ton voit lejer și nu mai puțin original, am reținut spectacolul InstaShakespeare, cu Andrei Sever și Ștefan Huluba. Îi știam pe cei doi de la performance-urile lor cu Backstage Boys și care acum au contaminat cîțiva și mai tineri actori, compania Jamais-Vu din București oferind o seară plină de umor și energie, în regia lui Matei Lucaci-Grünberg. Au excelat cu toții, s-au întrecut în improvizații pe marginea unor propuneri pe teme shakespeariene, sărind cîteodată peste cal, dar provocînd publicul cu umor, voie bună și inteligență. Spațiul era deja o provocare, grădina de la Valletta Towers, un nou spațiu teatral generos, dar fragil încă în fața riscurilor meteorologice, loc de întîlnire și de convivialitate unde se vor regăsi festivalierii și unde aveau loc spre miezul nopții concerte mai mult sau mai puțin shakespeariene. Aici ar fi trebuit să văd Richard III în regia lui Bocsárdi László, cu Sorin Leoveanu, dacă soarta nu s-ar fi împotrivit.

Actualul festival a mai avut o inițiativă și un merit, acela de a merge spre spectatori, căutîndu-i în locurile pe care le frecventează în mod obișnuit și unde mulți descoperă teatrul în mod neașteptat. Shakespeare în parcarea de la Electroputere, în mall-uri și cartiere populare... O clasă de la Universitatea din Craiova, Departamentul de Arte și Media, profesor Alexandru Boureanu, care aduce astfel teatrul către ceea ce se numea non-public: oameni care nu au obiceiul să calce în sălile intimidante de teatru, Doamnele lui Shakespeare, un grup de tineri fermecători și talentați, mai multe fete și trei băieți, care au propus cîteva monologuri ale unor personaje feminine sau situații din Shakespeare, într-o formulă de teatru de stradă.

Adresată de astă dată unor specialiști, adaug aici superba expoziție de fotografii a Mihaelei Marin cu spectacole Shakespeare de-a lungul celor 12 ediții de pînă acum, căreia îi răspundea expoziția de Biblii, exemplare unice, de colecție, în parte oferite de pasionatul bibliofil care este Emil Boroghină, efect amplificat de discuția în muzeul teatrului, de dialogul între Sever Voinescu și George Banu despre Shakespeare și motivele biblice. L-am ascultat între timp pe Emil Boroghină într-un recital Shakespeare, „Lumea-i un teatru, noi sîntem actorii”, producție a Teatrului Național Radiofonic realizată de Gabriel Pinte, inegalabil interpret al sonetului 66 al lui Shakespeare, „Mă uit scîrbit la tot și bun rămas! Dar dacă plec, iubirea-mi cui o las?”, sumbră și lucidă analiză și, în același timp, luminos apel către iubire, transfigurat de energia comunicativă a interpretului Emil Boroghină, acest vajnic cavaler întru Shakespeare. Ne-am regăsit deci în acest festival, în ciuda furtunilor, uneori a piezei rele, dar mereu cu aceeași dragoste și credință în teatru. Și ultimele aplauze ritmate din seara de pomină de la Tiger Lillies vor răsuna mereu ca un memento plin de speranță și bucurie.

Mirella Patureau este critic de teatru şi traducătoare, cercetătoare la Atelier de Recherche sur l’Intermédialité et les Arts du Spectacle, CNRS, Paris.

TIFF anunță Sunscreen jpg
Organizatorii TIFF anunță prima ediție SUNSCREEN, un nou festival de film la Constanța
Între 8 și 11 septembrie, spectatorii din Constanța vor putea urmări pe marele ecran zeci de filme de succes și se vor bucura de întîlniri cu invitați speciali din lumea filmului.
p 16 Pdac Iamandi jpeg
Jurnalele (bombardării) Berlinului
În goana după supravieţuire nu mai e timp de reforme şi revoltă.
p 17 2 jpg
Pe holurile facultății
Dragoș Hanciu îl filmează aici pe Gheorghe Blondă (zis și „nea Jorj”), fostul responsabil cu materialul tehnic de imagine al UNATC-ului, aflat la vremea turnajului în pragul pensionării.
950 17 Audio1 jpg
Contra naturii
Nu ne-am lămurit încă dacă există un gen muzical LGBT, ori dacă ideea de gen mai are vreo noimă în general, însă sesizăm o propagare a sexualității alternative în zone muzicale conservator-tradiționaliste asociate identitar cu bigotismul, cu electoratul lui Trump, cu viața lipsită de dileme.
p 21 Portretul lui Novalis,1943 jpg
Victor Brauner, vizionar, magician și alchimist
Începînd cu anii 1939-1940, creația pictorului este influențată de literatura romantică și de ezoterism, îndreptîndu-se cu deosebire către scrierile lui Novalis în care artistul consideră a fi găsit ecoul propriei sensibilităţi.
Piața Unirii din Cluj Napoca   Foto Nicu Cherciu jpg
Spectatorii sînt așteptați la un eveniment impresionant, care ia startul în Piața Unirii din Cluj-Napoca
Pînă pe 26 iunie, cel mai mare eveniment cinematografic din România va aduce în orașul recent desemnat UNESCO City of Film peste 350 de proiecții.
p  15 The Plains jpg
21 de drame
Dacă veniți la cea de-a 21-a ediție de TIFF exclusiv pentru filme, iată 21 de titluri care s-ar putea să vă placă.
949 16 freemnas schimbare png
Noaptea alegerilor
Votul e o iluzie, nimic nu se va schimba pentru visători & imigranți.
p 17 jpg
Ciclon
Dramele sale nu „radiografiază” decît prin ricoșeu fragmentele de real care s-au nimerit în cadru, fiindcă adevăratul lor subiect, universal și incoruptibil, este pasiunea.
949 17 Breazu jpg
Perspective și traume
De la premiul acela neașteptat și pînă astăzi, Kendrick Lamar a fost mai degrabă absent.
Al Tomescu jpg
Alexandru Tomescu cîntă „Anotimpurile” lui Vivaldi
„Anotimpurile” lui Vivaldi sînt interpretate la Sala Radio de apreciatul violonist Alexandru Tomescu, în concertul ce închide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio.
Film Food 2022 jpg
TIFF 2022: Cine de 5 stele inspirate din povești de pe marele ecran, la Film Food
Secretele celor mai apreciate bucătării ale lumii și poveștile oamenilor care îndrăznesc să testeze limitele convenționalului se întorc în secțiunea Film Food la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca), dedicată cinefililor pasionați de experiențe culinare inedite.
p 23 Georges Clarin jpg
Teatrul de odinioară, scrinul femeilor
Femeile au constituit adevărate constelații de socialitate. Dacă nu dispuneau de puterea economică sau politică, ele și-au exercitat, în schimb, geniul animînd viața capitalei pe fond de „plăcere” a spiritului comun împărtășită.
948 16 sus Romila jpg
Poetul și moartea
Nu o carte despre viața lui Nichita Stănescu a scris Bogdan Crețu, ci una despre un mare poet și moartea lui apropiată.
948 16 jos SAxinte jpg
Logica vieții, nervurile poeziei
Simona Popescu nu exclude imaginația din poezia realului, a cotidianului. Ea poate avea o funcție integrativă a realității, tot așa cum visul (structura visului) potențează atributele spectrului diurn.
948 17 1 foto Albert Dobrin jpg
Palatul minții și palatul de păpuși
Rosencrantz și Guilderstern sînt „jucați” de Hamlet care, în „nebunia” lui, inventează o scenetă.
WhatsApp Image 2022 06 03 at 19 12 39 jpg
Sala Radio 8 iunie 2022 jpg
Concert Mozart / Haydn la Sala Radio
Miercuri, 8 iunie 2022, de la ora 19:00, veți avea ocazia de a asculta la Sala Radio un concert Mozart / Haydn prezentat de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.
EducaTIFF 2022 png
TIFF lansează opționalul de educație cinematografică pentru elevi
Programul EducaTIFF continuă să se dezvolte la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie).
947 16 sus BAS jpeg
Maimuțe, muzică și baseball
Cea de-a 22-a carte a scriitorului japonez este o culegere de povestiri scrise la persoana întîi, cu un narator de vîrsta a treia, ce gravitează în jurul unor teme precum nostalgia tinereții, muzica, erotismul, totul învăluit într-o folie de „unheimlich” care a devenit marca autorului nipon.
947 16 jos coperta jpg
Secretul corespondenței
O cu totul altă carte față de aceea, știută tuturor, din 1978, este actuala ediție, definitivă, a „Romanului epistolar” dintre I. Negoițescu și Radu Stanca.
p 17 2 jpg
Nu te supăra, frate
„Frère et sœur” rămîne ilustrativ pentru un cinema anchilozat, cu trăiri rezonabile – însăși lipsa de măsură a pasiunilor sfîrșește prin a fi „rezonabilă”, necesară – și morală burgheză.
947 17 ABiro cover2 jpg
Eroi
Grimus ies din pandemie cu un album în limba maternă ce le oferă mai mult spațiu de manevră pentru poezie.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.