Să cazi la pace cu trecutul

Publicat în Dilema Veche nr. 988 din 16 martie – 22 martie 2023
Vrabia © Tudor Neacșu
Vrabia © Tudor Neacșu

Vrabia. Text: Leta Popescu. Scenografia: Bogdan Spătaru. Atmosfera sonoră: Oana Hodade. Light design: Tudor Nicorici și Bogdan Spătaru. Regizor tehnic: Lică Dănilă. Operator lumini: Marian Tarazi. Operator sonorizare: Dan Nedelescu. Sufleor: Jeana Lungu. Cu: Oana Mogoș, Petronela Buda, Elena Ghinea, Cristina Uja-Neagu, Vlad Volf, Ionuț Moldoveanu, Vlad Ajder, Carmen Albu, Tamara Constantinescu, Svetlana Friptu, Florin Toma, Aureliu Bîtcă, Vlad Vasiliu, Oana Preda, Mihaela Lecca-Gorea, Ciprian Brașoveanu. Teatrul Dramatic „Fani Tardini“, Galați. Spectacol produs în cadrul „Proiect 9. Teatru Românesc Contemporan“.

Perioada postcomunistă în România, în special pînă la aderarea țării la Uniunea Europeană, a fost tumultuoasă din multe punctele de vedere. Un regim bine structurat, care a controlat populația pînă la cele mai intime aspecte, s-a prăbușit zgomotos, lăsînd în urmă speranță și haos. După bucuria eliberării de comunism, în România a urmat o lungă perioadă de confuzie. Tranziția economică a avut costuri sociale mari, multe ascunse căci nu (mai) erau la modă atunci nici sindicatele, nici drepturile angajaților, nici protecția socială. Așa că greul tranziției a fost suportat individual, multe destine s-au frînt nu pe laurii disidenței politice, ci ai falimentului personal. Perioada nu a suscitat vreun interes pentru oamenii de teatru, dar pe măsură ce timpul a trecut și perspectiva asupra ei a început să se obiectiveze, a devenit tot mai clar că acolo își află rădăcinile o mulțime de probleme cu care ne confruntăm astăzi, motiv suficient pentru ca acest trecut recent să fie investigat artistic. Mai multe producții, majoritatea independente, au recurs la documentarea acestei perioade prin prisma istoriilor personale: ’90, regia David Schwartz, Baladele memoriei, regia Nicoleta Esinencu, Fabrici și uzine, regia Adina Lazăr, (In)corect, regia Leta Popescu etc. Leta Popescu revine asupra subiectului în Vrabia la Teatrul „Fani Tardini“ din Galați, orașul ei natal. 

Vrabia pornește de la elemente autobiografice ale Letei Popescu, ficționalizate într-un spectacol care recuperează trecutul din perspectiva prezentului și reface traseul maturizării unei fetițe care a crescut în cartierul Țiglina IV din Galați (aflu că denumirea nu figurează în actele oficiale) și a ajuns studentă la Timișoara. Emacenumeurît (cum îi spune toată familia într-un bullying sincron neconștientizat) își reconstruiește lumea copilăriei postcomuniste din interioare de apartamente muncitorești, mîncăruri, mirosuri, gusturi, haine și device-uri ale vremurilor, din tata și mama, fratele și cîinele, vecinele și vecinul. Este aici o mică arhivă de elemente specifice vremurilor, traversate uneori de tușe personale, o lume care acum, de la distanță, își arată limitele, se dezvrăjește. Sugestivă în acest ultim sens rămîne remarca despre cum continua critică din partea familiei a siluetei supraponderale a Emei ar fi percepută astăzi ca bullying, termen și concept inexistente atunci. Pentru că timpul trece nu doar peste tapetul din sufragerie, ci și peste mentalități și norme morale.

Vrabia © Tudor Neacșu
Vrabia © Tudor Neacșu

Personajele sînt prezentate la mai multe vîrste, fiecare întruchipată de alt actor și toate prezente simultan pe scenă, ceea ce presupune o anume coralitate, cu tentă parodică, bine susținută de actori. Personajele își poartă cu sine etapele maturizării, fiecare cu identitatea sa. Vîrstele comunică între ele astfel încît relațiile între personaje se diversifică și arată cum se schimbă în timp. Emma pleacă cît mai departe de o familie care a sufocat-o cu îngustimea orizontului spre care putea privi. Dar nu suficient de departe încît să nu reproducă obsesia familiei de a masca sărăcia (nu vrea să conducă „mașina săracului“, Dacia), căreia azi i-am spune „internalizarea precarității“. Ema refuză să mai fie prezentă acasă, așa că ratează schimbarea (și dramele) de acolo, dar se întoarce pentru a deschide o afacere prin care să exploateze nostalgia (altora) după trecut prin închirierea în regim hotelier a unor apartamente cu design postcomunist. Ce nu realizează Ema este că în timp ce ea conserva memoria inconfortabilă a acelei lumi pentru a o putea digera la un moment dat, lumea aceea a dispărut.

Privirea retrospectivă a Letei Popescu este lucidă fără să fie acuzatoare, are o anume duioșie drapată de ironie, că nu-i place să-și arate vulnerabilitățile chiar de-a dreptul. Ca și în (In)corect, familia este departe de a fi perfectă, pîrîie pe la colțuri cînd e măsurată după normele parenting-ului modern și ale moralei contemporane, nu e nici demnă în precaritate, nici nu sare clasa socială a muncitorimii, dar regizoarea nu face rechizitorii. Este mai degrabă un demers de recuperare a identității prin împăcarea nu atît cu familia, ci cu propriile idei și atitudini față de familie. Nimic măreț, doar o încercare de a-și accepta o parte din propria biografie. Cît de mult este aici din istoria reală a artistei este mai puțin important, mai ales că stratul de ficțiune este gros, amestecat zdravăn cu umor și se așază suficient de bine cît să nu-i permită spectatorului o intruziune indiscretă în biografia regizoarei. Ce îi aparține clar Letei Popescu este lipsa de încrîncenare în a recupera trecutul și relația cu o familie neflatantă, fără glorificare, dar și fără ură, ceea ce denotă maturizare, nu doar emoțională și psihologică, ci și artistică.

Inteligent decorul creat de Bogdan Spătaru care reproduce sculptura Omagiu lui Brâncuși (1991) a sculptorului german Ewerdt Hilgemann, alcătuită din containere metalice deformate, o replică piezișă la Coloana infinitului. Sculptura a zăcut răsturnată printre buruienile de pe faleza Galațiului aproape treizeci ani, acum urmează să fie ridicată pe un soclu, dar lucrările nu s-au încheiat. În Vrabia, privirea retrospectivă este și ea distorsionată de timp, iar Ema nu și-a găsit locul în prezentul familiei, așa cum nu-l găsise nici în trecut. În schimb, Leta Popescu, cu spectacolele ei din ultimii ani, și-a găsit nu doar identitatea artistică, ci și un loc bine conturat în teatrul românesc.

Oana Stoica este critic de teatru.

p 16 Draga tata jpg
Trei scrisori
Mulțumesc mult pentru scrisoarea care a ajuns aici în aceeași seară în care am ajuns și noi.
p 17 1 jpg
După revoluție
O epocă totuși distantă, în care gestul de a porni o cameră de filmat conținea adesea în miezul său promisiunea, între timp rătăcită, a unui mîine mai bun.
990 17 Biro coperta2 jpg
Manevre noi pentru vechi epigoni
Oricum, alternativele care să acopere acest cîmp liric/stilistic se împuținează.
p 23 1 jpg
Victor Brauner – Confesiune cu ocazia unei expoziții
Lucrările „decorative“ corespund „construcțiilor“ elogiate de Ilarie Voronca în textul publicat în paginile revistei 75 HP.
Poster Orizontal   29 Martie 2023   Cimarosa si Salieri jpg
Baritonul italian RICCARDO NOVARO, aplaudat la Théître des Champs-Elysées – Paris, invitat la Sala Radio
Miercuri, 29 martie 2023 (19:00), îl veți asculta alături de ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, sub bagheta dirijorului de origine libaneză TOUFIC MAATOUK.
989 16 coperta jpg
Imprevizibila ușurătate a vieții și a morții
Definitiv. O trilogie chiar marchează un punct notabil în proza românească de azi.
p 17 1 jpg
Burta balenei
Luat mai cu seamă în contextul particular al cinema-ului românesc, Spre Nord constituie o mare ocazie ratată.
989 17 Breazu jpg
Despre mizeria din dulceață
Să fie cam opt ani de cînd Laura Les și Dylan Brady și-au numit duo-ul după o întîmplare involuntar amuzantă.
989 23 Iamandi jpg
Un exercițiu de imaginație
Prima știre dintre cele douăzeci incluse în acest top este greva generală din 1926.
copertă Murmur jpg
988 16 coperta2 jpg
Retractilități incisive
Atît Cristina Alexandrescu, cît și Mihnea Bâlici sînt două voci deja recognoscibile în poezia românească extrem contemporană.
Matrix fisa cartii jpg
Lauren Groff, Matrix, traducere din engleză de Brîndușa Cotea, Curtea Veche Publishing, 2023 - fragment -
Cu o privire arzătoare, se apleacă peste masa pe care Asta, entuziasmată, a început deja să schițeze planuri.
Giuliano da Empoli Magul de la Kremlin cop1 APROBATA (1) jpg
Magul de la Kremlin de Giuliano da Empoli - fragment-
Acest roman este inspirat din fapte și personaje reale, cărora autorul le-a împrumutat viață particular și replici imaginare.
Afis Sala Radio 17 martie 2023 (2) jpg
Dirijoarea Orchestrei Simfonice din Canberra - JESSICA COTTIS - invitată la Sala Radio
JESSICA COTTIS – o prezență specială pe scena muzicală internațională, unul dintre cei mai remarcabili dirijori britanico-australieni, dirijor-șef și director artistic al Orchestrei Simfonice din Canberra, este invitată pe scenă Sălii Radio!
RRM Iasi 1920x1080 jpg
Din 22 martie, ora 19.00: Radio România Muzical la Iași, pe frecvența 95.4 FM
Radio România Muzical poate fi ascultat la București pe frecvența 104.8 FM, regional pe frecvența Coștila 97.6 FM, iar din 22 martie 2023, pe frecvența locală 95.4 FM la Iași.
p 16 YouTube jpg
Extemporal la erotică
Noul diagnostic îl răstoarnă sau îl echilibrează pe cel vechi: multă gingăşie şi un dram de forţă.
p 17 jpg
Fami(g)lia
A Chiara rulează în cadrul Festivalului „Visuali Italiane – Noua Cinematografie Italiană în România”.
987 17 coperta1 jpg
Focus JazzX
Timișoara și Clujul s-au sincronizat, inclusiv în interes politic, în ambiția de a consacra două festivaluri jazz de centru de capitală regională – JazzX și Jazz in the Park
987 15 foto BogdanDincă jpg
987 21 coperta Iamandi jpeg
Economie și psihologie
Una dintre explicațiile referitoare la căderea comunismului acordă factorului economic un rol preponderent.
(1) Beethoven Skizze Eugène Louis Lami FotoJean Marc Anglès Collection Cité de la musique jpg
Ce face muzica clasică cu mintea noastră? Ipoteze și demonstrații – conferință NEC
Colegiul Noua Europă are deosebita plăcere de a vă invita la conferința „Ce face muzica clasică cu mintea noastră? Ipoteze și demonstrații”, pe care compozitorul Dan Dediu o va susține joi, 9 martie 2023, la ora 17.00.
José Gallegos y Arnosa, El zapatero jpg
IIC BUC VISUALI ITALIANE AFFICHE 230222 jpg
Festivalul „Visuali Italiane - Noua Cinematografie Italiană în România”
Cinematografia italiană are o istorie lungă și prestigioasă, cu capodopere care au cucerit publicul din întreaga lume.

Adevarul.ro

image
Femeia fatală a anilor '70: „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat!“ VIDEO
Talentată și frumoasă, Vasilica Tastaman, femeia fatală a anilor '70, a atras cu mare ușurință spectatorii în sălile de spectacole și bărbații în viața ei. Este una dintre marile actrițe pe care le-a avut România. Astăzi se împlinesc 20 de ani de la decesul artistei.
image
Céline Dion la 55 de ani. Ce i-ar fi declanșat boala nemiloasă: „I-au dispărut cei doi stâlpi și s-a prăbușit“
Cântăreaţa de origine canadiană, Céline Dion, este una dintre cele mai de succes interprete din istoria muzicii pop. În cei peste 35 de ani de carieră a vândut peste 250 de milioane de albume. S-a căsătorit cu impresarul ei cu care are trei copii și alături de care a rămas până finalul vieții lui.
image
Rusoaică voluntar în Ucraina, dezvăluiri șocante. Femeile din unitatea sa, folosite ca sclave sexuale
Un militar rus detașat în Ucraina a declarat că ofițeri de rang înalt au folosit femeile medic din propria armată ca sclave sexuale și le-au pedepsit pe cele care nu cooperau.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.