One Man Quartet
● Renaud Garcia-Fons, The Marcevol Concert, Enja Records, 2013.
Renaud Garcia-Fons e o participare cu totul deosebită la ediţia din acest an a Festivalului de Jazz de la Gărîna, astfel că voi insista asupra lui cu acest articol tocmai pentru a compensa riscul de a fi uitat în umbra vedetelor de mai largă vizibilitate şi productivitate pe care le însoţeşte la această ediţie. O caracterizare oricît de succintă a acestui basist solo trebuie neapărat însoţită de o notă de subsol privind unicitatea sound-ului pe care îl produce instrumentul său personalizat ce acoperă parţial registrul violei şi (cred, cît mă duce urechea) al violoncelului. Ingineria instrumentului permite o traversare fluidă a gîtului între notele grave şi cele calde ori chiar stridente, un
pentru care în mod normal ar fi necesari măcar doi oameni cu două instrumente diferite (şi în acel caz cu un minus în coeziune). O mostră elocventă e acest
interesant de urmărit mai ales în formatul video (un DVD premiant Echo în 2013) ce expune tehnica aparte a unui instrumentist excepţional în cel mai propriu sens – de a face excepţie de la cutumele şi aşteptările legate de instrumentul său.
Cariera lui Garcia-Fons e marcată, inevitabil pentru instrumentul său, de rolul de colaborator – dintre artiştii recenzaţi în această rubrică i-a ajutat pe Dhafer Youssef şi Nguyên Lê (şi pe mulţi alţii din catalogul ACT). Mentoratul şi l-a petrecut sub îndrumarea unuia din cei mai importanţi cercetători-pedagogi contemporani ai basului, franco-sirianul François Rabbath – genul de artist fundaţional mai relevant în rol de metodologist decît în cel de creator, mai preocupat de a inventa noi moduri de a ţine instrumentul decît de a scoate albume. Garcia-Fons este un fidel discipol al lui Rabbath, dar în acelaşi timp şi un fructuos aplicant al metodologiilor inovatoare în forme prezentabile/comercializabile. Melodicitatea concertului aici în discuţie demonstrează capacitatea sa de a transfera ştiinţă în material finit deosebit de plăcut.
Complementar carierei de acompaniator, de mai bine de douăzeci de ani Renaud Garcia-Fons scoate cu regularitate materiale solo, iar concertul de la Marcevol (locaţie medievală din Pirineii francezi) funcţionează deopotrivă ca retrospectivă şi apogeu al portofoliului său. Tehnicienii instrumentului se pot bucura de un tutorial printr-o varietate largă de metode, fără ca asta să marginalizeze publicul nevinovat, căutător de plăceri senzoriale. Secretul lui Garcia-Fons stă în rădăcinile latino-mediteraneene ale compoziţiilor sale, din care derivă numeroase asemănări cu un alt specialist (ceva mai populist) al instrumentului – Avishai Cohen, deci şi distincţii majore de ton/atmosferă faţă de nordici – vezi Lars Danielsson. În lipsa oricărui acompaniament, particularităţile instrumentului său personalizat îl ajută pe Garcia-Fons să producă un sound semnificativ mai bogat decît Cohen, iar în această comparaţie nu suferă nici măcar din absenţa vocii – rareori sesizabilă drept „absenţă“ la francez.
La simpla ascultare, senzaţia pe care o lasă albumul este că avem de-a face cu cel puţin un cvartet, de aceea vizionarea materialului devine obligatorie pentru a înţelege cît de mult poate să facă Garcia-Fons de unul singur, comparativ cu cei mai apreciaţi profesionişti ai aceluiaşi instrument. Basul său emulează cu succes percuţia, sound-ul unor instrumente
(oud, kora) ori de muzică clasică şi chiar pe al basului rock. Se înţelege de aici că a fi părtaş live la spectacolul oferit de basist devine una din oportunităţile de neratat care ni se oferă în acest an. Coroborat cu prezenţa lui Stanley Clarke, e posibil ca această ediţie a Festivalului de Jazz de la Gărîna să rămînă în amintiri drept un festin al basului.
Renaud Garcia-Fons va concerta pe 11 iulie în cadrul Festivalului Internaţional de Jazz de la Gărîna. Mai multe la garana-jazz.ro.
Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.
