Bucureşti, Bucureşti, oraş plin de farmec eşti (din nou)!
● Raze de Soare, Albatros, Future Nuggets/Juno Records, 2015.
„Nu numai că nu a existat niciodată o societate atît de obsedată de artefactele culturale ale trecutului său apropiat, dar nu a existat niciodată o societate atît de capabilă de a accesa trecutul imediat atît de uşor şi atît de copios.“ Cuvintele criticului şi istoricului muzicii Simon Reynolds, decupate din ultima sa carte,
ar putea avea sens în cazul de faţă dacă, de fapt, nu ar avea. Există în istoria culturală recentă a României momente peste s-a trecut mereu cu o lejeritate deranjantă, despre accesarea lor „uşoară şi copioasă“ putînd fi cu greu vorba atîta vreme cît ele au fost „copios“ trecute cu vederea de cei care s-au ocupat de indexarea şi explicarea trecutului recent. Unul dintre aceste momente are legătură cu textul pe care îl citiţi acum. Imediat după anul de graţie 1989, la începutul obsedantei tranziţii dinspre naţional-comunism înspre naiba-ştie-ce, o generaţie de muzicieni a explodat în zona periferică a culturii populare. Numiţi producţiile lor muzică de petrecere sau protomanele (deşi acest termen, cumva consacrat astăzi, nu reuşeşte să circumscrie decît parţial universul sonic al acelei generaţii).
Precedate de proiecte muzicale apărute pe la jumătatea anilor ’80 – vorbesc aici despre nume precum Azur, Generic, Odeon –, formaţiile înfiinţate imediat după Revoluţie purtau nume precum Real B, Novomatic, Condor, Meridian, Bravo, Miraj, Pancronic, Zorile, Astra, Orizont, Expres etc. Sau Albatros, poate cel mai notoriu şi interesant grup al acelei perioade şi al acelei planete muzicale. La 25 de ani de la înfiinţarea, de către Marian Lapadat, a acestei trupe bucureştene, un proiect numit Raze de Soare, ieşit din menajeria Future Nuggets, a lansat un LP cu patru piese din discografia Albatros: „Vis împlinit“ (apărută iniţial pe caseta
în 1991), „Într-o cafenea“
, 1991), „Ne-am despărţit“
pe casetă şi
pe vinil, 1992, cu titlul original „Ne-am despărţit şi-mi pare rău“) şi „Fereastra Uşă“ (
pe casetă şi
pe vinil, 1991, cu titlul original „Fă, Doamne, fereastra uşă“).
-ul manufacturat de Raze de Soare – duo compus din Ion din Dorobanţi (clape), parte a grupului Steaua de Mare, şi Cosima vonBuelow (voce) – poate fi citit şi în cheia unui
cultural realizat, paradoxal, în condiţiile în care detaliile şi anumitele nuanţe ale tabloului istoric asociat acestei subculturi muzicale, îngropate sub straturi grele de ipocrizie intelectuală, lipsesc cu desăvîrşire. RdS recompune istoria unei entităţi fără istorie, reuşind să emuleze şi să reconfigureze subtil
-ul unic al Albatrosului şi al Bucureştiului acelor timpuri, aducîndu-l într-o contemporaneitate care se simte, aşa cum spunea Reynolds, virusată, printre altele, de o nostalgie bîntuitoare. Dacă la începutul anilor ’90 muzica aceasta urbană era filtrată de
-urile utopizante ale unui spaţiu care pedala între virtual şi real, în care se întîlneau Balcanii şi Orientul Apropiat, Bollywood-ul şi insulele rupte din Soare ale Greciei, Tropicul Capricornului şi acordurile bandelor de lăutari romi, în anul 2015 Raze de Soare o transportă pe o planetă distopică, în care maşina de sunet şi vocea umană îi livrează
un etos post-punk deopotrivă înfricoşător şi fermecător.
Albatros
** Sîmbătă, 18 iulie 2015, Raze de Soare va concerta pentru prima oară la Bucureşti, în Grădina A2, de pe Calea Victoriei 176.
Paul Breazu este jurnalist.
