Un muzeu cît un oraş

Publicat în Dilema Veche nr. 596 din 16-22 iulie 2015
Un muzeu cît un oraş jpeg

Anul acesta am ratat TIFF-ul, dar, tot cu treburi cinematografice, am ajuns aproape de capătul lumii. Ei, nu chiar pînă în Patagonia, doar pînă în Buenos Aires. Am crezut că eram pregătită pentru Buenos Aires de cărţile lui Sábato şi Casares, Borges sau Cortázar, dar m-a surprins cît de prezent îmi era oraşul aşa cum îl văzuse Alex. Leo Şerban în fotografiile din jurnalele de pe Liternet, pe care le-a ţinut cît a locuit pe „Planeta Bs. As.“.

Tango no, caminar si 

Nu, n-am dansat tango la Buenos Aires. Dintre zecile de filme cu tango, nu-mi reveneau în minte decît cîteva fărîme din

al lui Wong Kar-wai, filmat chiar în Bar Sur, din San Telmo, o zonă fermecătoare, un amestec de Lisabona şi Istanbul, cartierul cel mai vechi, cu stilul colonial predominant. În fapt, tot oraşul te surprinde şi eşti într-o continuă mirare cum de atîtea stiluri arhitectonice, culori, unghiuri şi curbe nu devin un melanj inadecvat. De la un cartier la altul, faci un soi de micro-călătorii aproape instantanee în Europa şi Americi, deopotrivă. 

N-am dansat, dar i-am văzut pe alţii îmbrăţişaţi şi vrăjiţi de tango, chiar în prima zi, în Plaza Dorrego, din San Telmo (sfîntul protector al marinarilor), în care în fiecare duminică se desfăşoară Feria de Antigüedades, şi, a doua zi, în La Boca, unul dintre cele mai colorate cartiere, cu origini genoveze, de unde te binecuvîntează un Papa Francisc din ipsos, într-un balconaş de pe Caminito, şi unde dansatorii te tentează cu o lecţie sau cu un spectacol. 

Dar nu pentru tango am mers eu în Buenos Aires. Scurta călătorie, de şase zile, avea drept scop participarea la o conferinţă legată de cinema şi organizată de Universitatea din Calabria, Institutul Naţional de Arte şi Universitatea din Buenos Aires şi EUNIC (reţeaua institutelor culturale din Uniunea Europeană). Ambasada României m-a găzduit, într-o clădire proiectată de arhitectul francez Paul Eugène Pater, din cartierul Retiro, cu o scară interioară impresionantă şi un lift cu grilaj şi cu băncuţă acoperită de catifea grena, în care m-am simţit ca într-un film de Wes Anderson. Toată şederea a fost ca dintr-un film, regie care i se datorează şi însărcinatului cu afaceri în Argentina şi Paraguay, Sena Latif, care m-a răsfăţat şi m-a învăţat foarte multe despre ale locului.  Graţie ei am ajuns la Palais de Glace, clădire de la începutul secolulului XX, iniţial patinoar şi club social, ulterior transformat în salon de tango şi, în prezent, rezervat expoziţiilor de artă şi concertelor. Aici a avut loc o proiecţie cu sala plină a filmului lui Andrei Gruzsniczki, Quod erat demonstrandum, la finalul căreia m-am bucurat să întîlnesc cîţiva români plecaţi după Război, foarte atenţi la ce se întîmplă în ţară şi buni cunoscători ai cinema-ului românesc recent. Miruna Rusen, angajat al Ambasadei, a tradus în limba spaniolă, altfel nu le puteam spune oamenilor decît „Yo entiendo español, pero no puedo hablar“. Tot despre cinema-ul autohton am vorbit a doua zi, la PROA, o fundaţie culturală din cartierul La Boca, în care doi dintre organizatori au legături cu România, Guillermo vine în România cu proiecţii de film, iar Tomás are bunicii paterni români, de la care a rămas cu două expresii, „Vai de capul meu!“ şi „Acestea fiind zise…“.

În scurta preumblare, am avut senzaţia tot timpul că mă întorc, de fapt, în Buenos Aires, că văd oameni pe care i-am mai văzut şi că rostesc cuvinte pe care le-am mai rostit, era ca şi cum un vis demult visat se petrecea aievea şi mi se îngăduia acum să văd cu ochii deschişi ceva ce era doar în mintea mea.

„Acestea fiind zise…“ 

Mă uit la oameni, străzi, interioare şi clădiri şi recunosc încă atmosfera din fotografiile din anii ’30 ale lui Horacio Coppola, un Brassaï al oraşului Buenos Aires. 

S-a conservat foarte mult, sînt zeci de locuri, străzi întregi, parcă şi gesturi, care par încremenite ca în fotografii, dar există şi cartiere reînnoite, cum e Puerto Mader, cu vechile lui docuri care stau acum faţă în faţă cu zgîrie-nori foarte recenţi, cele două maluri legate protector de Puente de la Mujer. Vorba lui Leo, nu numai cîteva clădiri şi străzi, ci tot oraşul ar trebui să fie catalogat patrimoniu UNESCO. 

Am fost avertizată că argentinienii, cînd au ceva de spus sau sînt nemulţumiţi, ies în stradă şi protestează cît e nevoie, fără autorizaţie de la primărie, pentru că nu e nevoie de aşa ceva, deci să mă pregătesc de stat în trafic şi ocoliri. Nici o grijă, vin din Bucureşti, îmi spun. Nici pomeneală. Nu stai, dar mergi ca melcul zeci de minute, şi mai e ceva – vigilenţă maximă, pentru că semnalizarea e opţională. În contrast, pe trotuar, în staţiile de autobuz, oamenii îşi aşteaptă rîndul calm şi încolonaţi. Am prins o zi de grevă generală a transporturilor,

Còrdoba şi Corrientes, precum nişte

din New York, păreau părăsite ca după un cataclism. 

Nu vreau să generalizez, n-am avut timp să văd dacă e cutumă sau doar întîmplare, însă politica, în speţă peronismul cu diversele lui feţe, şi fotbalul de arhivă şi cel recent sînt tocate, mai ales că Argentina e în plină campanie electorală, pentru alegeri prezidenţiale şi locale. Chiar, într-o zi, la prînz, plecam de la universitate şi strada era ocupată de maşini de campanie pe care era cocoţat un candidat; l-am văzut că se uită spre mine şi m-am trezit cu o garoafă în braţe, pentru care m-am simţit aproape obligată să-i spun „Gracias“. Aflu că nu e prea comun, în campanie, să oferi flori damelor, cu atît mai puţin garoafe, care sînt asociate tangoului. Nu voi să ştiu cine e candidatul, dar l-aş recunoaşte dintr-o mie. 

Am străbătut vreo trei cartiere, pînă am ajuns în Palermo Soho, acolo unde poţi umbla de sus în jos pe strada Jorge Luis Borges şi nu găseşti două case cu aceeaşi arhitectură sau culoare, dar găseşti prăvălioare, cîrciumi şi terase, o mică piaţetă Cortázar, casa Ernesto Sábato şi, în general, de la o stradă la alta se schimbă peisajul, atmosfera şi, parcă, şi cheful oamenilor. Sînt cartiere în care librăriile sînt aproape una lîngă alta şi pline de oameni care citesc. E drept, nici conexiunile la Internet nu zbîrnîie ca în Bucureşti. Poate de asta citesc atît de mulţi.

Am ajuns la celebra El Ateneo, de pe Santa Fe, un fost teatru, cinema cîţiva ani, apoi transformat în librărie, cu o cafenea pe scenă şi lojele pline de cititori. Tot acolo, chiar în mijlocul librăriei, la rafturile de poezie, cît am căscat eu gura, vreo jumătate de ceas, un domn a fredonat un întreg volum. Nici o sprînceană ridicată, nici o îngrijorare, doar o mai intimă relaţie cu versul. 

Con dulce de leche, sin pimienta 

Buenos Aires o fi oraşul teatrelor şi al librăriilor, dar e şi paradisul fripturilor de vită. Aşa că botezul gastronomic cu

şi

(rinichi şi friptură de vită) s-a petrecut în celebrul La Brigada, care, pe o parte, e un mic muzeu al fotbalului (ocupaţie sacră, deci!), iar, pe cealaltă, e un soi de altar ridicat artiştilor locali, cu Carlos Gardel în frunte, spaţii care deschid raiul cărnii de vită (specie sacră, de asemenea). Nu sînt singura dintre străini care se întreabă cum o astfel de friptură, tăiată foarte gros, e aşa de bine pătrunsă; or avea ei vreun secret. În orice caz, ce nu au pe masă, decît la cerere, e piperul. Nu am pus întrebări suplimentare – e drept, la ce aveam în farfurie, nu-mi mai lipsea nimic, nici măcar

. În schimb, dacă ajungem la desert,

nu lipseşte din nimic sau, în fine, poate să fie prezent în orice. Cum caramelul e dulcele meu preferat, nici că se putea o mai nimerită coincidenţă. 

Am gustat friptură şi caramel şi în alt local, ca din filme, Las Violetas, construit în 1884, din cartierul Almagro, pe Avenida Rivadavia, un local cu vitralii franţuzeşti, coloane şi candelabre, în care m-am întîlnit cu o ziaristă română care s-a stabilit de cîţiva ani şi lucrează pentru

şi cu un domn armean care vrea să facă un film în România. 

Am văzut

foarte popularul film argentinian, după ce m-am întors de la Buenos Aires, iar lumea în pragul unei crizei de nervi din film (prea schematizată, caricaturizată şi superficial privită, după mine) poate că nu e departe de realitate, însă ce am văzut eu îmi pare mai degrabă o combinaţie de efervescenţă emoţională (nu i-aş spune isterie) şi nostalgie, cu accent pe ultima. Nostalgia poate că vine şi de la acest amestec de lumi şi civilizaţii pe care le vezi şi le simţi în Buenos Aires, iar confluenţa asta favorizează o suspendare în timp şi spaţiu, conservarea mai multor epoci construieşte acest muzeu cît un oraş.  

Ileana Bîrsan este jurnalist şi cronicar de film şi organizează ateliere de educaţie cinematografică pentru copii. 

Foto: Alex. Leo Şerban, I. Bîrsan

Festivalul Filmului Francez ne invită să privim mai departe! jpeg
Festivalul Filmului Francez ne invită să privim mai departe!
Între 1 și 12 iunie 2022, la București şi în alte zece oraşe din ţară – Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Brăila, Brașov, Constanța, Sfîntu Gheorghe, Sibiu, Suceava şi Tîrgu Mureș – cinefilii sînt invitați la întîlnirea anuală cu cele mai recente și remarcabile filme franceze.
Koba înainte de moarte jpeg
Koba înainte de moarte
Romanul poate fi citit chiar așa: stalinismul explicat copiilor de 10 ani.
Metonimiile biograficului jpeg
Metonimiile biograficului
Poezia Laurei Francisca Pavel pare un construct format din prefabricate dispuse într-un flux bine controlat. Important, textele nu sună deloc fals, nimic nu pare artificial, nelalocul lui.
Poate fi România „acasă” pentru migranți? jpeg
Poate fi România „acasă” pentru migranți?
Corpurile sînt grele, teama, deznădejdea, dar și mîngîierea însoțesc un drum care pornește dintr-un acasă spre nu se știe unde.
Victor Brauner, Pablo Picasso și „artele primare“ jpeg
Victor Brauner, Pablo Picasso și „artele primare“
„L-am văzut pe Picasso asamblînd obiecte aparent neînsemnate și aceste obiecte, odată așezate de către el într-o anumită ordine, capătă viață.”
Vocea: ţipete sau şoapte jpeg
Rîs și surîs
Degradarea rîsului se produce atunci cînd spectacolele îl cultivă sistematic.
Viață de cuplu jpeg
Viață de cuplu
Filmului îi reușesc mult mai bine scenele de criză, cele în care intensitatea e dată pe minus, iar cadrul se lasă măturat de un crivăț emoțional.
Hardcore jpeg
Hardcore
Melanjul acela brizant de muzică și politică este transplantat de cei doi Vylani și pe cel mai nou album al lor.
„Culturi cinematografice contemporane”, dezbatere organizată de Editura UNATC PRESS jpeg
„Culturi cinematografice contemporane”, dezbatere organizată de Editura UNATC PRESS
Vineri, 6 mai, începînd cu ora 16:00, la sediul instituției din strada Matei Voievod 75-77
Artă împotriva războiului – expoziția „Stop the War (in Ukraine)” jpeg
Artă împotriva războiului – expoziția „Stop the War (in Ukraine)”
Între 29 aprilie și 28 mai, în Piața Regelui Mihai din București, va putea fi vizitată expoziția Stop the War (in Ukraine), prin care opt artiști români și o serie de artiști ucraineni continuă să ia atitudine împotriva războiului din Ucraina și să militeze pentru pace, folosindu-se de arta lor pentru a mișca, a motiva și a împinge la acțiune.
Căsătoria lui Teofil jpeg
Căsătoria lui Teofil
La fel ca Irina, Maria și Teofana înaintea ei, Teodora s-a văzut transformată din „nimeni” în cel mai de seamă personaj feminin din imperiu.
O cineastă de redescoperit jpeg
O cineastă de redescoperit
Filmele Lanei Gogoberidze par să articuleze o preocupare pentru mutațiile istorice, pe care le altoiește cu o privire feminină, mereu dispusă la autoreflexivitate subtilă.
Exotic & orchestral jpeg
Exotic & orchestral
Danezii Efterklang se aventurează prin părțile noastre să-și prezinte cel mai recent album, cu adevărat unul de primăvară, încărcat de candoare și speranță, în contrasensul mersului mondial al lucrurilor.
Festivalul Filmului European 2022 pune obiectivul pe Ucraina jpeg
Festivalul Filmului European 2022 pune obiectivul pe Ucraina
Cea de-a 26-a ediție FFE va avea loc la București în perioada 5 – 11 mai (Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie) și la Timișoara, pe 10 mai, unde evenimentul va fi marcat printr-o gală, de Ziua Europei.
„Invențiile ocazionale”, o nouă carte de Elena Ferrante în librăriile românești jpeg
„Invențiile ocazionale”, o nouă carte de Elena Ferrante în librăriile românești
Un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare.
10 ani de „Noaptea Cărților Deschise“, cea mai mare campanie dedicată Zilei Mondiale a Cărții jpeg
10 ani de „Noaptea Cărților Deschise“, cea mai mare campanie dedicată Zilei Mondiale a Cărții
Sîmbătă, 23 aprilie 2022, Editura Litera sărbătorește Ziua Mondială a Cărții prin evenimentul „Noaptea Cărților Deschise”.
Matrioșka Emanuel jpeg
Matrioșka Emanuel
E vorba de un mixt de formule literare, poezii, prozopoeme, proză autobiografică, note de subsol, adică avem o largă dimensiune experimentală concentrată pe tema identității, a jocului dintre eul real și cel ficțional, propus din start de dubletul nominal de pe copertă (Emil-Emanuel).
Bernard Henri Lévy și resuscitarea compasiunii jpeg
Bernard-Henri Lévy și resuscitarea compasiunii
Chiar aşa: de ce ne-ar interesa? În definitiv, nu se întîmplă la noi, nu ne reprezintă pe noi...
Pasărea vorbitoare jpeg
Pasărea vorbitoare
O lume tainică prinde astfel să ni se reveleze dezordonat, prin flash-uri orbitoare, care cultivă deopotrivă grația gestului de dans și precizia observației antropologice.
Sare și piper jpeg
Sare și piper
LP-ul lansat în luna martie a acestui an e deopotrivă captivant și entertaining, ludic și profund, absurd și (auto)reflexiv.
Conferințele Dilema veche la Oradea: 5 7 mai 2022, despre „Comedia lumii” jpeg
Conferințele Dilema veche la Oradea: 5-7 mai 2022, despre „Comedia lumii”
Patronate de cea mai citită revistă de cultură din România, „Conferințele Dilema veche” sînt un proiect itinerant, avînd pînă acum ediții în Arad, Timișoara, Cluj-Napoca și, începînd din acest an, Oradea.
Premianții Galei Radio România Cultural 2022 jpeg
Premianții Galei Radio România Cultural 2022
Gala Premiilor Radio România Cultural, ediţia a XXI-a, şi-a desemnat cîştigătorii luni, 18 aprilie 2022, la Teatrul Odeon.
În Joia Mare, Concert de Paște la Sala Radio jpeg
În Joia Mare, Concert de Paște la Sala Radio
În Joia Mare (21 aprilie), de la ora 19:00, sub bagheta dirijorului Cristian Oroșanu, vor evolua pe scena Sălii Radio două dintre ansamblurile Radio România: Orchestra Naţională Radio și Corul Academic Radio (pregătit de dirijorul Ciprian Țuțu).
Metafizica lui Danilov jpeg
Metafizica lui Danilov
Multe dintre poeme au la origine experiențe livrești, în vreme ce altele pot fi considerate prelucrări personale, fantasmatice, delirante ale acestor experiențe.

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.