Un muzeu cît un oraş

Publicat în Dilema Veche nr. 596 din 16-22 iulie 2015
Un muzeu cît un oraş jpeg

Anul acesta am ratat TIFF-ul, dar, tot cu treburi cinematografice, am ajuns aproape de capătul lumii. Ei, nu chiar pînă în Patagonia, doar pînă în Buenos Aires. Am crezut că eram pregătită pentru Buenos Aires de cărţile lui Sábato şi Casares, Borges sau Cortázar, dar m-a surprins cît de prezent îmi era oraşul aşa cum îl văzuse Alex. Leo Şerban în fotografiile din jurnalele de pe Liternet, pe care le-a ţinut cît a locuit pe „Planeta Bs. As.“.

Tango no, caminar si 

Nu, n-am dansat tango la Buenos Aires. Dintre zecile de filme cu tango, nu-mi reveneau în minte decît cîteva fărîme din

al lui Wong Kar-wai, filmat chiar în Bar Sur, din San Telmo, o zonă fermecătoare, un amestec de Lisabona şi Istanbul, cartierul cel mai vechi, cu stilul colonial predominant. În fapt, tot oraşul te surprinde şi eşti într-o continuă mirare cum de atîtea stiluri arhitectonice, culori, unghiuri şi curbe nu devin un melanj inadecvat. De la un cartier la altul, faci un soi de micro-călătorii aproape instantanee în Europa şi Americi, deopotrivă. 

N-am dansat, dar i-am văzut pe alţii îmbrăţişaţi şi vrăjiţi de tango, chiar în prima zi, în Plaza Dorrego, din San Telmo (sfîntul protector al marinarilor), în care în fiecare duminică se desfăşoară Feria de Antigüedades, şi, a doua zi, în La Boca, unul dintre cele mai colorate cartiere, cu origini genoveze, de unde te binecuvîntează un Papa Francisc din ipsos, într-un balconaş de pe Caminito, şi unde dansatorii te tentează cu o lecţie sau cu un spectacol. 

Dar nu pentru tango am mers eu în Buenos Aires. Scurta călătorie, de şase zile, avea drept scop participarea la o conferinţă legată de cinema şi organizată de Universitatea din Calabria, Institutul Naţional de Arte şi Universitatea din Buenos Aires şi EUNIC (reţeaua institutelor culturale din Uniunea Europeană). Ambasada României m-a găzduit, într-o clădire proiectată de arhitectul francez Paul Eugène Pater, din cartierul Retiro, cu o scară interioară impresionantă şi un lift cu grilaj şi cu băncuţă acoperită de catifea grena, în care m-am simţit ca într-un film de Wes Anderson. Toată şederea a fost ca dintr-un film, regie care i se datorează şi însărcinatului cu afaceri în Argentina şi Paraguay, Sena Latif, care m-a răsfăţat şi m-a învăţat foarte multe despre ale locului.  Graţie ei am ajuns la Palais de Glace, clădire de la începutul secolulului XX, iniţial patinoar şi club social, ulterior transformat în salon de tango şi, în prezent, rezervat expoziţiilor de artă şi concertelor. Aici a avut loc o proiecţie cu sala plină a filmului lui Andrei Gruzsniczki, Quod erat demonstrandum, la finalul căreia m-am bucurat să întîlnesc cîţiva români plecaţi după Război, foarte atenţi la ce se întîmplă în ţară şi buni cunoscători ai cinema-ului românesc recent. Miruna Rusen, angajat al Ambasadei, a tradus în limba spaniolă, altfel nu le puteam spune oamenilor decît „Yo entiendo español, pero no puedo hablar“. Tot despre cinema-ul autohton am vorbit a doua zi, la PROA, o fundaţie culturală din cartierul La Boca, în care doi dintre organizatori au legături cu România, Guillermo vine în România cu proiecţii de film, iar Tomás are bunicii paterni români, de la care a rămas cu două expresii, „Vai de capul meu!“ şi „Acestea fiind zise…“.

În scurta preumblare, am avut senzaţia tot timpul că mă întorc, de fapt, în Buenos Aires, că văd oameni pe care i-am mai văzut şi că rostesc cuvinte pe care le-am mai rostit, era ca şi cum un vis demult visat se petrecea aievea şi mi se îngăduia acum să văd cu ochii deschişi ceva ce era doar în mintea mea.

„Acestea fiind zise…“ 

Mă uit la oameni, străzi, interioare şi clădiri şi recunosc încă atmosfera din fotografiile din anii ’30 ale lui Horacio Coppola, un Brassaï al oraşului Buenos Aires. 

S-a conservat foarte mult, sînt zeci de locuri, străzi întregi, parcă şi gesturi, care par încremenite ca în fotografii, dar există şi cartiere reînnoite, cum e Puerto Mader, cu vechile lui docuri care stau acum faţă în faţă cu zgîrie-nori foarte recenţi, cele două maluri legate protector de Puente de la Mujer. Vorba lui Leo, nu numai cîteva clădiri şi străzi, ci tot oraşul ar trebui să fie catalogat patrimoniu UNESCO. 

Am fost avertizată că argentinienii, cînd au ceva de spus sau sînt nemulţumiţi, ies în stradă şi protestează cît e nevoie, fără autorizaţie de la primărie, pentru că nu e nevoie de aşa ceva, deci să mă pregătesc de stat în trafic şi ocoliri. Nici o grijă, vin din Bucureşti, îmi spun. Nici pomeneală. Nu stai, dar mergi ca melcul zeci de minute, şi mai e ceva – vigilenţă maximă, pentru că semnalizarea e opţională. În contrast, pe trotuar, în staţiile de autobuz, oamenii îşi aşteaptă rîndul calm şi încolonaţi. Am prins o zi de grevă generală a transporturilor,

Còrdoba şi Corrientes, precum nişte

din New York, păreau părăsite ca după un cataclism. 

Nu vreau să generalizez, n-am avut timp să văd dacă e cutumă sau doar întîmplare, însă politica, în speţă peronismul cu diversele lui feţe, şi fotbalul de arhivă şi cel recent sînt tocate, mai ales că Argentina e în plină campanie electorală, pentru alegeri prezidenţiale şi locale. Chiar, într-o zi, la prînz, plecam de la universitate şi strada era ocupată de maşini de campanie pe care era cocoţat un candidat; l-am văzut că se uită spre mine şi m-am trezit cu o garoafă în braţe, pentru care m-am simţit aproape obligată să-i spun „Gracias“. Aflu că nu e prea comun, în campanie, să oferi flori damelor, cu atît mai puţin garoafe, care sînt asociate tangoului. Nu voi să ştiu cine e candidatul, dar l-aş recunoaşte dintr-o mie. 

Am străbătut vreo trei cartiere, pînă am ajuns în Palermo Soho, acolo unde poţi umbla de sus în jos pe strada Jorge Luis Borges şi nu găseşti două case cu aceeaşi arhitectură sau culoare, dar găseşti prăvălioare, cîrciumi şi terase, o mică piaţetă Cortázar, casa Ernesto Sábato şi, în general, de la o stradă la alta se schimbă peisajul, atmosfera şi, parcă, şi cheful oamenilor. Sînt cartiere în care librăriile sînt aproape una lîngă alta şi pline de oameni care citesc. E drept, nici conexiunile la Internet nu zbîrnîie ca în Bucureşti. Poate de asta citesc atît de mulţi.

Am ajuns la celebra El Ateneo, de pe Santa Fe, un fost teatru, cinema cîţiva ani, apoi transformat în librărie, cu o cafenea pe scenă şi lojele pline de cititori. Tot acolo, chiar în mijlocul librăriei, la rafturile de poezie, cît am căscat eu gura, vreo jumătate de ceas, un domn a fredonat un întreg volum. Nici o sprînceană ridicată, nici o îngrijorare, doar o mai intimă relaţie cu versul. 

Con dulce de leche, sin pimienta 

Buenos Aires o fi oraşul teatrelor şi al librăriilor, dar e şi paradisul fripturilor de vită. Aşa că botezul gastronomic cu

şi

(rinichi şi friptură de vită) s-a petrecut în celebrul La Brigada, care, pe o parte, e un mic muzeu al fotbalului (ocupaţie sacră, deci!), iar, pe cealaltă, e un soi de altar ridicat artiştilor locali, cu Carlos Gardel în frunte, spaţii care deschid raiul cărnii de vită (specie sacră, de asemenea). Nu sînt singura dintre străini care se întreabă cum o astfel de friptură, tăiată foarte gros, e aşa de bine pătrunsă; or avea ei vreun secret. În orice caz, ce nu au pe masă, decît la cerere, e piperul. Nu am pus întrebări suplimentare – e drept, la ce aveam în farfurie, nu-mi mai lipsea nimic, nici măcar

. În schimb, dacă ajungem la desert,

nu lipseşte din nimic sau, în fine, poate să fie prezent în orice. Cum caramelul e dulcele meu preferat, nici că se putea o mai nimerită coincidenţă. 

Am gustat friptură şi caramel şi în alt local, ca din filme, Las Violetas, construit în 1884, din cartierul Almagro, pe Avenida Rivadavia, un local cu vitralii franţuzeşti, coloane şi candelabre, în care m-am întîlnit cu o ziaristă română care s-a stabilit de cîţiva ani şi lucrează pentru

şi cu un domn armean care vrea să facă un film în România. 

Am văzut

foarte popularul film argentinian, după ce m-am întors de la Buenos Aires, iar lumea în pragul unei crizei de nervi din film (prea schematizată, caricaturizată şi superficial privită, după mine) poate că nu e departe de realitate, însă ce am văzut eu îmi pare mai degrabă o combinaţie de efervescenţă emoţională (nu i-aş spune isterie) şi nostalgie, cu accent pe ultima. Nostalgia poate că vine şi de la acest amestec de lumi şi civilizaţii pe care le vezi şi le simţi în Buenos Aires, iar confluenţa asta favorizează o suspendare în timp şi spaţiu, conservarea mai multor epoci construieşte acest muzeu cît un oraş.  

Ileana Bîrsan este jurnalist şi cronicar de film şi organizează ateliere de educaţie cinematografică pentru copii. 

Foto: Alex. Leo Şerban, I. Bîrsan

964 16 coperta jpg
Febra etică
Ca o concluzie, atît Mariana Marin, cît și Mariana Codruț practică o literatură în răspăr cu poetica dominantă a generației ’80, dar nu într-un mod manifest, ostentativ.
964 17 Va urma  Pe planeta Oglinda foto Marius Sumlea 1 jpg
La 146 km de război. Teatru la Piatra Neamț
Ce regăsesc la fiecare ediție a Festivalului de Teatru de la Piatra Neamț este un efort de adecvare la problematicile momentului, la crizele lumii și la ideile ce se dezbat, un efort care face festivalul viu, vibrant, departe de formatul obosit de „vitrină” teatrală.
964 23 png
Lucrările maeștrilor peisagiști britanici (și nu numai) la București
Pavilioanele Art Safari sînt deschise publicului pînă la 11 decembrie și, cu siguranță, promit o experiență vizuală memorabilă.
afis conferintele dilema iasi 6-8 octombrie 2022
Conferințele Dilema veche la Iași. Despre Război și pace 6-8 octombrie 2022, Sala Henri Coandă a Palatului Culturii
Între 6 și 8 octombrie, de joi pînă sîmbătă, Conferințele Dilema veche ajung pentru prima dată la Iași. E o ediție la care conferențiarii invitați vor aborda o temă foarte actuală: „Război și pace”.
963 16 Pdac Romila jpg
Hibridizări
Aplicate preponderent pe Craii de Curtea-Veche, „investigațiile” lui Ion Vianu sfîrșesc prin a da un portret de adîncime al lui Mateiu Caragiale.
p 17 2 jpg
Melancolie pariziană
Ambreiajul ficțiunilor lui Hers este doliul: moartea unui apropiat (în magnificul Ce sentiment de l’été și Amanda), ruptura amoroasă și adolescența (care tot un fel de doliu – al absenței grijilor – se cheamă că e) în Les Passagers de la nuit.
963 17 Breazu jpg
Vremea schimbării
Dezbrăcat de pompa, efervescența și galvanitatea primelor opere discografice ale The Mars Volta, noul album poate fi o ecuație cu prea multe necunoscute pentru vechii fani, dar are caracter și culoare.
Ultimul interviu jpg
Ultimul interviu (roman) - Eshkol Nevo
„Eshkol Nevo scrie cu talent, cu umor și cu inteligență… Prietenie, invidie, iubire, nefericire, puterea de a merge mai departe – nimic nu-i scapă.“
962 16 coperta BAS1 jpg
De la mistic la psihedelic
Viciu ascuns pastișează delicios genul noir, oferind un personaj central care rulează printre tripuri și realități halucinante, în încercarea de a dezlega enigma dispariției amantului căsătorit al unei foste iubite.
p 17 jpg
Frustrare
Om cîine arată din capul locului ca un film ajuns într-o gară din care trenul (succesului de public, al aprecierii critice, dar mai ales al originalității pur și simplu) a plecat de mult.
962 17 Biro cover01 jpg
Estetici synth
Am crescut cu minciuna persistentă că ultimele inovații muzicale s-ar fi realizat în anii ’70.
p 21 coperta jpg
O poveste din Nord, cu voluptate și multă tristețe...
Publicat în cursul acestei veri la Editura Polirom, ultimul roman tradus al lui Stefánsson este, cu siguranță, o piesă importantă în portofoliul colecției de literatură străină al Poliromului.
p 23 jpg
O arhitectură de excepție și o propunere: expoziția permanentă ”Brâncuși în lume”
Cu cîteva zile înainte de inaugurarea acestui Centru, programată pentru 15 septembrie 2022, am organizat o discuție care a pornit de la arhitectura edificiului și a ajuns, firesc cumva, la modul în care, pe de o parte, cultura română de azi îl metabolizează pe Brâncuși.
The John Madejski Garden at the V&A (c) Victoria and Albert Museum, London (1) jpg
Opere de artă rare din patrimoniul Marii Britanii vor fi expuse în această toamnă în București, la Art Safari
81 de opere extrem de valoroase semnate de John Constable (1776-1837), dar și de Rembrandt, Albrecht Dürer, Claude Lorrain și alte nume mari din colecția muzeului londonez sînt împrumutate către Art Safari
p 17 1 jpg jpg
Scandalizare
Ce s-ar fi schimbat în Balaur dacă relația fizică de intimitate ar fi avut loc nu între elev (Sergiu Smerea) și profesoara de religie, ci între elev și profesoara de limba engleză, de pildă? Nu prea multe.
961 17 Breazu jpg
Prezentul ca o buclă temporară într-un cîntec pop retro
Reset, albumul creat de Panda Bear și Sonic Boom, a fost lansat pe 12 august de casa de discuri britanică Domino.
copertă Pozitia a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine jpg
Cătălin Mihuleac - Poziția a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine
Care va să zică, pentru a pluti ca o lebădă în apele noilor timpuri, omul înțelept are nevoie de un patriotism bicefal, care să se adreseze atât României, cât și Uniunii Sovietice!
960 15 Banu jpg
Cu sau fără de cale
Colecționarul se încrede în ce e unitar, amatorul în ce e disparat. Primul în calea bine trasată, pe care celălalt o refuză, preferînd să avanseze imprevizibil. Două posturi contrarii.
960 17 afis jpg
Un spectacol ubicuu
Actorii sînt ghizi printre povești în care protagoniști sînt șapte adolescenți care participă virtual la spectacol.
p 21 Amintire de calatorie, 1957 jpg
Victor Brauner, Robert Rius și „arta universală“
Poetul Robert Rius, pe care Victor Brauner îl vizitează la Perpignan în anul 1940, este unul dintre cei pasionați de scrierile misticului catalan Ramon Llull, al cărui nume figurează în lista „străbunilor suprarealismului“ redactată de Breton odată cu publicarea primului manifest suprarealist
Cj fb post 2000x1500 info afis jpg
Conferințele Dilema veche la UBB. Despre Bogați și săraci 14-16 septembrie, Sala Jean Monet a Facultății de Studii Europene
O ediție specială a Conferințelor ”Dilema veche” în care am invitat cele mai competente voci din disciplinele care, în opinia noastră, sînt obligatoriu de convocat dacă vrem să înțelegem cu adevărat chestiunea complicată și nevindecabilă a rupturii dintre bogați și săraci.
959 16jos Iamandi jpeg
România și meritocrația
Cum s-a raportat spațiul românesc la toate aceste sinuozități? Normal, lui Wooldridge nu i-a trecut prin cap o asemenea întrebare, dar cred că un răspuns destul de potrivit ar fi „cu multă detașare”.
p 17 jpg
Canadian Beauty
Dintre subgenurile născute în epoca post-#metoo și influențate decisiv de aceasta, satira corozivă, cu trăsături îngroșate pînă la caricatură, are astăzi vînt din pupă.
959 17 Biro jpg
Reformări
Tears for Fears, celebri pentru răsunătorul succes „Shout” al epocii Thatcher, dar și pentru chica optzecistă pe care o promovau la vremea respectivă, ar părea că se relansează a doua oară după 18 ani de absență, însă reformarea propriu-zisă a avut loc cu ocazia albumului precedent, din 2004.

Adevarul.ro

hipertensiune pexels com jpg
Bolile cardiovasculare, un ucigaș tăcut care lovește în plin. Cifrele lipsei de educație
Societatea Română de Cardiologie transmite un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Inimii, în care subliniază importanța informării corecte a populației pentru prevenția și depistarea precoce a bolilor cardiovasculare.
Camera Deputaţilor FOTO Alexandru Dobre / Mediafax
Pensiile speciale ale parlamentarilor, plătite iar de stat. Care sunt cele mai mari venituri EXCLUSIV
820 de foști aleși beneficiază din nou de pensii speciale pentru parlamentari, după reintrarea lor în plată. Sunt însă semne de întrebare privind eliminarea lor, Coaliția neștiind cum și când să facă acest lucru.
Turcia Ciprul de Nord FOTO Getty Images jpg
Tensiuni în Mediterană. Turcia își va întări prezența militară în Ciprul de Nord
Turcia îşi va consolida prezenţa militară în nordul Ciprului după ce Statele Unite au ridicat restricţiile comerciale din domeniul apărării pentru Cipru.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.