Un muzeu cît un oraş

Publicat în Dilema Veche nr. 596 din 16-22 iulie 2015
Un muzeu cît un oraş jpeg

Anul acesta am ratat TIFF-ul, dar, tot cu treburi cinematografice, am ajuns aproape de capătul lumii. Ei, nu chiar pînă în Patagonia, doar pînă în Buenos Aires. Am crezut că eram pregătită pentru Buenos Aires de cărţile lui Sábato şi Casares, Borges sau Cortázar, dar m-a surprins cît de prezent îmi era oraşul aşa cum îl văzuse Alex. Leo Şerban în fotografiile din jurnalele de pe Liternet, pe care le-a ţinut cît a locuit pe „Planeta Bs. As.“.

Tango no, caminar si 

Nu, n-am dansat tango la Buenos Aires. Dintre zecile de filme cu tango, nu-mi reveneau în minte decît cîteva fărîme din

al lui Wong Kar-wai, filmat chiar în Bar Sur, din San Telmo, o zonă fermecătoare, un amestec de Lisabona şi Istanbul, cartierul cel mai vechi, cu stilul colonial predominant. În fapt, tot oraşul te surprinde şi eşti într-o continuă mirare cum de atîtea stiluri arhitectonice, culori, unghiuri şi curbe nu devin un melanj inadecvat. De la un cartier la altul, faci un soi de micro-călătorii aproape instantanee în Europa şi Americi, deopotrivă. 

N-am dansat, dar i-am văzut pe alţii îmbrăţişaţi şi vrăjiţi de tango, chiar în prima zi, în Plaza Dorrego, din San Telmo (sfîntul protector al marinarilor), în care în fiecare duminică se desfăşoară Feria de Antigüedades, şi, a doua zi, în La Boca, unul dintre cele mai colorate cartiere, cu origini genoveze, de unde te binecuvîntează un Papa Francisc din ipsos, într-un balconaş de pe Caminito, şi unde dansatorii te tentează cu o lecţie sau cu un spectacol. 

Dar nu pentru tango am mers eu în Buenos Aires. Scurta călătorie, de şase zile, avea drept scop participarea la o conferinţă legată de cinema şi organizată de Universitatea din Calabria, Institutul Naţional de Arte şi Universitatea din Buenos Aires şi EUNIC (reţeaua institutelor culturale din Uniunea Europeană). Ambasada României m-a găzduit, într-o clădire proiectată de arhitectul francez Paul Eugène Pater, din cartierul Retiro, cu o scară interioară impresionantă şi un lift cu grilaj şi cu băncuţă acoperită de catifea grena, în care m-am simţit ca într-un film de Wes Anderson. Toată şederea a fost ca dintr-un film, regie care i se datorează şi însărcinatului cu afaceri în Argentina şi Paraguay, Sena Latif, care m-a răsfăţat şi m-a învăţat foarte multe despre ale locului.  Graţie ei am ajuns la Palais de Glace, clădire de la începutul secolulului XX, iniţial patinoar şi club social, ulterior transformat în salon de tango şi, în prezent, rezervat expoziţiilor de artă şi concertelor. Aici a avut loc o proiecţie cu sala plină a filmului lui Andrei Gruzsniczki, Quod erat demonstrandum, la finalul căreia m-am bucurat să întîlnesc cîţiva români plecaţi după Război, foarte atenţi la ce se întîmplă în ţară şi buni cunoscători ai cinema-ului românesc recent. Miruna Rusen, angajat al Ambasadei, a tradus în limba spaniolă, altfel nu le puteam spune oamenilor decît „Yo entiendo español, pero no puedo hablar“. Tot despre cinema-ul autohton am vorbit a doua zi, la PROA, o fundaţie culturală din cartierul La Boca, în care doi dintre organizatori au legături cu România, Guillermo vine în România cu proiecţii de film, iar Tomás are bunicii paterni români, de la care a rămas cu două expresii, „Vai de capul meu!“ şi „Acestea fiind zise…“.

În scurta preumblare, am avut senzaţia tot timpul că mă întorc, de fapt, în Buenos Aires, că văd oameni pe care i-am mai văzut şi că rostesc cuvinte pe care le-am mai rostit, era ca şi cum un vis demult visat se petrecea aievea şi mi se îngăduia acum să văd cu ochii deschişi ceva ce era doar în mintea mea.

„Acestea fiind zise…“ 

Mă uit la oameni, străzi, interioare şi clădiri şi recunosc încă atmosfera din fotografiile din anii ’30 ale lui Horacio Coppola, un Brassaï al oraşului Buenos Aires. 

S-a conservat foarte mult, sînt zeci de locuri, străzi întregi, parcă şi gesturi, care par încremenite ca în fotografii, dar există şi cartiere reînnoite, cum e Puerto Mader, cu vechile lui docuri care stau acum faţă în faţă cu zgîrie-nori foarte recenţi, cele două maluri legate protector de Puente de la Mujer. Vorba lui Leo, nu numai cîteva clădiri şi străzi, ci tot oraşul ar trebui să fie catalogat patrimoniu UNESCO. 

Am fost avertizată că argentinienii, cînd au ceva de spus sau sînt nemulţumiţi, ies în stradă şi protestează cît e nevoie, fără autorizaţie de la primărie, pentru că nu e nevoie de aşa ceva, deci să mă pregătesc de stat în trafic şi ocoliri. Nici o grijă, vin din Bucureşti, îmi spun. Nici pomeneală. Nu stai, dar mergi ca melcul zeci de minute, şi mai e ceva – vigilenţă maximă, pentru că semnalizarea e opţională. În contrast, pe trotuar, în staţiile de autobuz, oamenii îşi aşteaptă rîndul calm şi încolonaţi. Am prins o zi de grevă generală a transporturilor,

Còrdoba şi Corrientes, precum nişte

din New York, păreau părăsite ca după un cataclism. 

Nu vreau să generalizez, n-am avut timp să văd dacă e cutumă sau doar întîmplare, însă politica, în speţă peronismul cu diversele lui feţe, şi fotbalul de arhivă şi cel recent sînt tocate, mai ales că Argentina e în plină campanie electorală, pentru alegeri prezidenţiale şi locale. Chiar, într-o zi, la prînz, plecam de la universitate şi strada era ocupată de maşini de campanie pe care era cocoţat un candidat; l-am văzut că se uită spre mine şi m-am trezit cu o garoafă în braţe, pentru care m-am simţit aproape obligată să-i spun „Gracias“. Aflu că nu e prea comun, în campanie, să oferi flori damelor, cu atît mai puţin garoafe, care sînt asociate tangoului. Nu voi să ştiu cine e candidatul, dar l-aş recunoaşte dintr-o mie. 

Am străbătut vreo trei cartiere, pînă am ajuns în Palermo Soho, acolo unde poţi umbla de sus în jos pe strada Jorge Luis Borges şi nu găseşti două case cu aceeaşi arhitectură sau culoare, dar găseşti prăvălioare, cîrciumi şi terase, o mică piaţetă Cortázar, casa Ernesto Sábato şi, în general, de la o stradă la alta se schimbă peisajul, atmosfera şi, parcă, şi cheful oamenilor. Sînt cartiere în care librăriile sînt aproape una lîngă alta şi pline de oameni care citesc. E drept, nici conexiunile la Internet nu zbîrnîie ca în Bucureşti. Poate de asta citesc atît de mulţi.

Am ajuns la celebra El Ateneo, de pe Santa Fe, un fost teatru, cinema cîţiva ani, apoi transformat în librărie, cu o cafenea pe scenă şi lojele pline de cititori. Tot acolo, chiar în mijlocul librăriei, la rafturile de poezie, cît am căscat eu gura, vreo jumătate de ceas, un domn a fredonat un întreg volum. Nici o sprînceană ridicată, nici o îngrijorare, doar o mai intimă relaţie cu versul. 

Con dulce de leche, sin pimienta 

Buenos Aires o fi oraşul teatrelor şi al librăriilor, dar e şi paradisul fripturilor de vită. Aşa că botezul gastronomic cu

şi

(rinichi şi friptură de vită) s-a petrecut în celebrul La Brigada, care, pe o parte, e un mic muzeu al fotbalului (ocupaţie sacră, deci!), iar, pe cealaltă, e un soi de altar ridicat artiştilor locali, cu Carlos Gardel în frunte, spaţii care deschid raiul cărnii de vită (specie sacră, de asemenea). Nu sînt singura dintre străini care se întreabă cum o astfel de friptură, tăiată foarte gros, e aşa de bine pătrunsă; or avea ei vreun secret. În orice caz, ce nu au pe masă, decît la cerere, e piperul. Nu am pus întrebări suplimentare – e drept, la ce aveam în farfurie, nu-mi mai lipsea nimic, nici măcar

. În schimb, dacă ajungem la desert,

nu lipseşte din nimic sau, în fine, poate să fie prezent în orice. Cum caramelul e dulcele meu preferat, nici că se putea o mai nimerită coincidenţă. 

Am gustat friptură şi caramel şi în alt local, ca din filme, Las Violetas, construit în 1884, din cartierul Almagro, pe Avenida Rivadavia, un local cu vitralii franţuzeşti, coloane şi candelabre, în care m-am întîlnit cu o ziaristă română care s-a stabilit de cîţiva ani şi lucrează pentru

şi cu un domn armean care vrea să facă un film în România. 

Am văzut

foarte popularul film argentinian, după ce m-am întors de la Buenos Aires, iar lumea în pragul unei crizei de nervi din film (prea schematizată, caricaturizată şi superficial privită, după mine) poate că nu e departe de realitate, însă ce am văzut eu îmi pare mai degrabă o combinaţie de efervescenţă emoţională (nu i-aş spune isterie) şi nostalgie, cu accent pe ultima. Nostalgia poate că vine şi de la acest amestec de lumi şi civilizaţii pe care le vezi şi le simţi în Buenos Aires, iar confluenţa asta favorizează o suspendare în timp şi spaţiu, conservarea mai multor epoci construieşte acest muzeu cît un oraş.  

Ileana Bîrsan este jurnalist şi cronicar de film şi organizează ateliere de educaţie cinematografică pentru copii. 

Foto: Alex. Leo Şerban, I. Bîrsan

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.