DIN POLUL PLUS

Cultura națională e volens-nolens „occidentală” și cînd practică paseismul nostalgic, și cînd cochetează cu avangarda ideilor.

Un stil fluent, captivant, bine ritmat reușește să facă dintr-o carte de teologie o lectură plauzibilă pentru un public larg.

André Scrima, călătorul, întîlnea alţi oameni sensibili la tema călătoriei, călători potenţiali sau abia porniţi la drum sau colegi pe drumuri convergente.

Campionii monahismului au sfîrșit prin a reveni în orașe, atît în comunități oblăduite patriarhal, cît și sub forma marginală – dar paulin certificată – a „nebunilor întru Hristos”.

Este într-atît de lipsit de valoare ceea ce nu are o utilitate imediată?

Am văzut nu ce înseamnă un părinte spiritual (asta citisem în multe, admirabile, studii asupra temei), ci cum lucrează, cum se comportă, ce oferă el.

Ideea că Binele și Răul nu sînt separate de o frontieră hermetică nu e nicidecum apanajul „deconstructivist” al relativismului etico-axiologic „postmodern”.

Ce sînt hainele de piele? Nu cumva chiar epiderma, pielea care face posibilă supraviețuirea în mediul din afara grădinii raiului?

O primă expresie a politeții e buna cuviință, respectarea întocmai a codului manierelor, civilitatea elementară.

A scruta starea sufletului e una dintre calităţile de căpătîi ale părintelui spiritual.

Nu poți fi puternic și respectat dacă ești primul care-și contestă patrimoniul, acumulările civilizaționale, specificul și acțiunile.

Pentru unii, Părintele este un teolog subtil și cultivat. Pentru alții, un monah adînc, cu o cunoaștere a celuilalt care se vădea, pe alocuri, nefirească.

Sfînta Sofia, divina Înţelepciune, cu universalitatea ei, e alungată din lăcaşul care i-a fost înălţat şi recunoscut vreme de un mileniu şi jumătate.

Temerea că regimul comunist s-ar putea întoarce tel quel e neîntemeiat răspîndită mai cu seamă printre intelectualii anticomuniști din generația mea.

Se exprimă în acest eveniment o confruntare între creștinism și mahomedanism?

A cerceta Scriptura înseamnă aşadar posibilitatea unei multiple întîlniri a Cuvîntului divin.

Nerăbdarea de a instaura Împărăția lui Dumnezeu în interiorul istoriei umane reprezintă esența modernității – cu tot cu experimentele sale de inginerie socială totalitară și cu mitologia sa progresistă.

Virtutea rămîne orizontul inspirator al unei condiții greu de atins.

Avem acum posibilitatea să cunoaştem alt ton al Părintelui Scrima: tonul simplităţii. Un ton nu mai puţin viu, nu mai puţin pătrunzător spiritualmente.

Dacă e viu și lucrător, creștinismul este contrariul absolut al sclaviei și rasismului.

Toată ființa lui respira o lume a excelenței umane, a performanței culturale și a eleganței sufletești pe care regimul comunist s-a străduit s-o desființeze și să-i șteargă urma.

Pînza de in pe care se află imprimată inexplicabil imaginea trupului celui răstignit a stimulat toate competențele posibile, fără să-și fi epuizat misterul și nici atracția pentru credincioși.

E o confruntare – încordată, încăpăţînată, febrilă – cu presupoziţiile credinţei, cu nedumeririle, cu variantele ei.

Intelectualii cred adesea că adevărul e rezervat unui cerc de inițiați subtili, căci numai ei pot „compune” cu inteligență divină.

S-a alăturat strămoșilor Mihai Dimitrie Sturdza, fiu al fiului fiului de domn (beizade) al Moldovei, pe care convenția mondenă întemeiată pe această ascendență îl numea prințul Mihai Sturdza.

La șapte săptămîni după Paștele iudaic se sărbătoreau primirea Legii pe Muntele Sinai și cele dintîi roade ale pămîntului.

Dilema n-a încetat să fie un exerciţiu de libertate oferit spaţiului public.

Situația semnalată arată că BOR nu e condusă centralist, căci – iată – „autonomia eparhială” își impune regulile, oricît ar fi ele de ciudate.

Monseniorul, după cum i se spunea, reușea să-i miște prin simpla sa prezență chiar și pe cei mai refractari față de lumea Bisericii.

„Conceptul de Dumnezeu atotputernic” a încasat mereu, de-a lungul tuturor timpurilor, lovituri.

Dilema veche e o parte afectiv-inconturnabilă din aventura generației post-comuniste.

Fără credință, prietenia nu este posibilă. Nici în cele umane, nici in divinis.

Cum arată omul în spaţiul credinţei, al tradiţiilor spirituale? Ce „roluri” primeşte el?

Putem spune că Războiul Rece a distrus, la noi, tensiunea dintre gîndirea majoră și definirea identității.

Între profeții, Întrupare și actele Întrupării există o continuitate și o subtilă corespondență, astfel încît Iisus este împlinirea vizibilă a celor anunțate și totodată exegeza lor.

În orice religie, comunitatea e răspuns la chemarea Unului, e re-uniune a mulţimii umane sub/în lumina Principiului divin.

Micul roman Jucătorul – compus de Dostoievski la Baden-Baden ne oferă o autobiografie ficțională, punctată cu teorii psihosociale despre ruși, francezi, polonezi sau englezi, dar și cu rudimentele unei filozofii a probabilităților.

În toate modulațiile ei, de la vagă neliniște la angoasă, frica spune lucruri esențiale despre noi, despre felul în care sîntem alcătuiți și, mai cu seamă, despre propria așezare în viață.

Biserica admisese că cinstirea icoanelor se poate dispensa, în perioada epidemiei, de sărutarea lor.

Truismul suprem nu poate fi detronat: sîntem mai ales suma întîlnirilor noastre, fie acestea împrejurări speciale (adică izolate ca atare, printr-o memorie mereu subiectivă), cărți majore (pentru că ne-au influențat durabil) și mai ales oameni.

Pandemia COVID-19 ne propune ca măsură profilactică fundamentală deja faimoasa „distanțare socială“: să stai cît mai departe de aproapele tău! Omul (infectat) e dușmanul omului sănătos.

O înrădăcinată obișnuință intelectuală situează miracolele în zona puțin frecventabilă a iraționalului.

Cîştigă teren conştiinţa că o cultură religioasă e necesară în modernitatea tîrzie, iar dezbaterile asupra problemelor ei se înmulţesc.

De la Ludovic al XIV-lea pînă la Macron, conducătorii Franței au cochetat cu scrisul, ca și cum acesta ar fi „sufletul“ suveranității.

Secularizarea împreună cu epidemia de gripă chineză care a trezit-o din amorțeală au atras în capcana schizofreniei mediatice cuminecarea creștinilor.