DIN POLUL PLUS

Creștinismul primelor secole a funcționat ca o comunitate de învățătură.

Dacă filosofia era percepută ca un mod de viață, aceasta poate justifica într-un sens asumarea termenului și aplicarea lui la viața spirituală ca realizare a credinței

El însuşi, cuvîntul divin, îl îndeamnă pe credincios la acest dialog.

Semințele ideatice ale acestui nonconformist tobă de carte și totodată sătul de sterilități strict erudite vor putea fertiliza științele politice de la noi.

Botezul este rezumatul progresului omului întru credință, de la lepădarea de satana pînă la primirea triplei calități sacerdotale, regale și profetice prin mirungere.

În iubirea sacrificială e o bucurie împreună cu o „libertate a renunțării” de sine prin care Împărăția devine deja prezentă aici și acum.

În perioade de crize ample, discursurile cu iz milenarist au un public în creştere.

Constantin s-a botezat in extremis, n-a fost tocmai impecabil (date fiind uzualele crime dinastice) și a patronat o perioadă confuză, fiind el însuși un creștin „nominal”, plin de inerții – și poate de nostalgii – „păgîne”.

Un fapt divers amplu mediatizat readuce în dezbatere publică cultul creștinilor. De data aceasta, botezul.

Eseurile reunesc biblioteca și viața, fiind proba, foarte personală, că poți să încerca să înțelegi ce trăiești făcînd apel la experiențele exemplare ale celor vechi.

Remaud analizează, pentru cîteva teme din Evanghelii, substanţa pe care fiecare dintre ele o are în mediul ebraic.

Un sumar făcut parcă să ateste că, în scriptoriile bizantine, mierea literaturii patristice putea fi depozitată în vasele înțelepciunii păgîne.

Cunoașterea este vederea dincolo de limitele noastre fizice. În sensul acesta, toți ne naștem orbi și învățăm a vedea.

Traduse în siriacă, arabă, georgiană, armeană, latină, au fost privite ca model de retorică și, mai ales, ca izvor de inspirație de-a lungul istoriei creștinismului.

Afectul prevalează astăzi asupra reflexivităţii în trăirea religioasă.

Civilizațiile umane continuă să facă experiența sacrului, să-și fructifice memoria religioasă și să-și afirme nevoia de transcendență, inclusiv prin mass-media.

Istoriografia creștinismului a pendulat între tonalitatea polemico-apologetică și un demers deconstructivist.

Mediator între Răsărit și Apus, Clément știe să ofere semne ale capacității Răsăritului de a crea punți și de a răspunde la secole de ruptură.

Dacă vrei să-l cunoşti pe El, ai de pus la lucru ceea ce îţi e mai adînc, mai propriu.

Venerarea relicvelor corespunde unei nevoi comunitare de siguranță și identitate.

Înțelepciunea nu se dobîndește după rețete și nici luînd-o pe scurtătură.

Sentimentul acesta al îndreptățirii stă la baza unei societăți stabile.

Postul Crăciunului e deja mobilizare, pătrundere pe calea sărbătorilor.

Privește lumea modernă ca pe un deșert spiritual, punctat cu oazele otrăvite ale utopiei și revoluției.

C.S. Lewis are o artă foarte eficace de a vorbi despre cele mai înalte și mai grele teme cu o perspicacitate alertă, francă și fraternă.

Restricţiile pot fi compensate prin adaptări temporare ale vieţii religioase, reflexivitate, interiorizare.

Nimic nu le scapă autorilor, de la arhitectura și arta sacră pînă la pietatea populară, și de la relația religie-viață cotidiană pînă la cea dintre credință și memoria identitară în comunitățile din diaspora.

Avînd în vedere oportunitatea pe care o oferă criza socio-virală de a regîndi temeliile credinței, nu trebuie căutat în ea un mesaj divin comunitar, global sau național, ecologic sau religios.

Omul lăuntric reprezintă voinţa care recunoaşte ca fiind bună legea lui Dumnezeu, dar care nu are capacitatea de a-şi exprima înţelegerea.

În orice religie, omul se raportează la divin ca la reperul suprem. El, Cel preaînalt, dă temei şi sens existenţei omului.

Chiar dacă-și culegea subiectele dramatice din aerul timpului, fără să le dedice vreo rafinată verificare erudită, Shakespeare exersa din plin simțul conservator al eternului uman.

Interdicția adoptată de majoritatea statelor sub presiune pandemică a constat în separarea cultului de comunitatea credincioșilor.

Constantinopolul nu poate fi înțeles fără mitul său, fără legendele sale, fără credința care i-a dat sensul și măreția.

Asasinatele de la Conflans şi Nisa au ascuţit tulburarea societăţii franceze atacată de terorismul islamist.

Evangheliile nu ne-au transmis descrierea fizică a lui Iisus Hristos și totuși tindem să-L imaginăm ca pe un personaj destul de înalt, cu ochi căprui și barbă șatenă.

Cultul aseptizat și reglementat de către epidemiologi este noua formulă legală de creștinism.

Dreptatea unui om moderat va fi mai solidă, în plan uman, decît a unui spirit revoltat și însetat să regleze dezordinea lumii fără să fi pus ordine mai întîi în sine.

Oribilul asasinat de la Conflans, de acum două săptămîni, a dat nou material problemei terorismului islamist.

Biografia semnată de Sue Prideaux – Sînt dinamită! Viața lui Nietzsche (Polirom, 2020, trad. Bogdan-Alexandru Stănescu) – se citește cap-coadă, pe nerăsuflate, pentru că autoarea are talent literar, izbutind (cu o rară ironie solidară) să combine portretul ideatic al filozofului cu psihologia sa, perfect proiectată asupra fundalului epocal.

Descoperirea dimensiunii interioare a ființei eliberează treptat individul din angrenajul social.

Evagrie a caracterizat, primul, acedia, ca stare periculoasă ce se poate ivi în viaţa de asceză a monahului.

Viața culturii e viața însăși: darul inestimabil, care se cere protejat înaintea oricărei rațiuni practice.

Problema autolimitării constă în faptul că, în societatea consumeristă, ea nu este o valoare socială, ci mai degrabă o sperietoare a sistemului economic bazat pe consum.

Pentru monahii din pustie, acedia se manifestă ca atonie, relaxare spirituală, şi ca astenie, epuizare a fiinţei lăuntrice, însoţită de o toropeală fizică.

Fenomenul pelerin de la Uman păstrează ceva din fervoarea multicoloră a hasidismului, încă şi mai adînc marcată – aici – de profilul irepetabil al rabinului Nahman din Braslav.

Lumea intens colorată, proteică, onirică și fantastică desenată de Fellini mustea de savoarea fructului oprit.

2020 va rămîne în istoria teologiei românești drept anul ediției princeps a tomului II din Canonul Ortodoxiei, lucrare de dimensiuni enciclopedice semnată de arhidiaconul Ioan I. Ică Jr.

De cîte ori nu ne-am întrebat, cu ochii credinței sau doar ai simplei curiozități, cum arăta, cu adevărat, Iisus?

Marguerite Harl a coordonat din 1986 marea întreprindere de traducere în franceză – cu aparat critic – a Septuagintei.