A face faţă Unului

Publicat în Dilema Veche nr. 875 din 14 - 20 ianuarie 2021
A face faţă Unului jpeg

Cînd ne rugăm – spune Baal Şem, iniţiatorul hasidismului din secolul al XVIII-lea –, ţinta rugii noastre e „Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, Dumnezeul lui Iacov”. Dumnezeu însuşi aşa se declară pe sine (Ieşire, 3, 6; 4, 5): „Eu sînt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov!”. Cînd Iisus vrea să pună în mintea ascultătorilor faptul că Dumnezeu e Domn al celor vii, invocă aceeaşi expresie (Matei 22, 32). De ce – se întreabă Baal Şem – nu spunem mai simplu „Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacov”? Pentru el, e vorba despre un semnal hermeneutic. E, mai mult, o indicaţie de viaţă spirituală, de raport adecvat cu divinul. „Fiecare dintre patriarhi”, spune el, „a ajuns la cunoaşterea lui Dumnezeu pe calea sa proprie. Isaac şi Iacov nu s-au bizuit pe felul în care Avraam a ajuns să-l cunoască pe Domnul; ei au căutat singuri să atingă treapta cunoaşterii Lui”.  

Lecţia patriarhilor se adresează tuturor, nu e apanajul unor vîrfuri spirituale. Orice om credincios are de făcut – în cadrul religiei lui – un efort personal, unic de a se adresa Polului divin, de a-şi croi drum spre El. Fiecare are de pus în vibraţie raza care leagă centrul fiinţei lui de Unul transcendent. Legătura se stabileşte atunci cînd credinciosul se adresează ca persoană Persoanei divine. Repetiţia de formule, fără înţelegere şi fără participare, imitaţia seacă, tradiţionalismul, lipsa de gust pentru aventura spirituală nu sînt cele mai potrivite pentru raportul cu Cel care se declară Domnul fiecărui suflet, care se adresează fiecăruia. El îţi cere creativitate. Nu se mulţumeşte cu mai puţin. Ai de pornit, idealmente, la un dublu drum: să-ţi descoperi propriul centru orientat spre Polul dumnezeiesc. Dacă vrei să-l cunoşti pe El, ai de pus la lucru ceea ce îţi e mai adînc, mai propriu. Îi poţi aduce ca dar preţios, spune Origen, marele hermeneut creştin din secolul  al III-lea, „ceea ce ai zămislit cu inima”. Dacă te angajezi astfel faţă de El, îi aduci – „cu inima şi cu gîndul tău” – aur. Ceea ce aduci prin rostire religioasă, spune Origen, are calitate de argint, e de ordin secund, reflectat.

Sigur că un asemenea raport între centrul uman şi Polul divin e foarte exigent. Are valoare de model spre care tindem, de orizont pentru viaţa spirituală. El indică nu numai ce înseamnă efortul uman de cunoaştere, ci şi felul lui Dumnezeu de a se face cunoscut: cunoscut fiecăruia. În rugă sau în meditaţia asupra Textului sacru, spun date ale diferitelor religii, El este în mod secret manifest. Îşi descoperă Prezenţa una şi totodată îndreptată specific spre fiecare interlocutor uman. Potrivit unui comentator evreu (ca şi unor spirituali din alte tradiţii): cînd cineva rosteşte Scriptura, „uneori, el trezeşte sus un glas destinat lui, un glas anume pentru el, iar acesta porneşte din sufletul lui şi, din bucuria lui, un glas mare pătrunde în el ca să-l îndemne spre dragostea îndrăgostiţilor” (apud Moshe Idel, Hasidism între extaz şi magie). Cine are aici iniţiativa? Omul în căutarea sensurilor, în concentrarea meditaţiei lui? Dumnezeu în atemporalul său? Există două glasuri care dialoghează: unul „sus” şi unul interior? Sau omul suscită „glasul de sus” care preia sufletul într-un raport unitiv?

Pe urmă, cum se articulează mulţimea unicităţilor umane cu unitatea de nedespicat a Polului? Cum se împacă „raportul de intimitate” al fiecărui suflet cu universalitatea radiţiei divine? Sînt întrebări care au primit, în diferite tradiţii, expresii cvasi-scenice şi care pun în evidenţă un paradox mobilizator pentru inteligenţă.

În secolul al XV-lea, Nicolaus Cusanus, teolog mistic, propunea prietenilor săi benedictini un „experiment contemplativ” în jurul unei imagini a Atotvăzătorului:         „Aşezaţi imaginea oriunde, adunaţi-vă în jurul ei şi priviţi-o. De oriunde v-aţi uita, fiecare va avea impresia că numai el, el singur e privit de ea... Vă veţi minuna întîi şi vă veţi întreba cum e cu putinţă ca imaginea să privească în acelaşi timp spre toţi şi spre fiecare în parte...” „Dacă nu s-ar crede unul pe celălalt”, spune Cusanus, ei n-ar înţelege cum e cu putinţă ca Privirea „să urmărească o mişcare particulară şi pe toate deodată”. Nu ar fi uimiţi de „mişcarea atotdirecţionată a Privirii imobile” (De visione Dei).

O situaţie simbolică similară apare în budism: „Atunci cînd Buddha predică, oricît de numeroasă ar fi asistenţa şi oricum ar fi aşezaţi ascultătorii, fiecăruia i se pare că «Învăţătorul mă priveşte doar pe mine; el rosteşte Norma numai pentru mine.» Fiindcă Învăţătorul pare să privească la fiecare individ în parte şi să aibă un dialog cu fiecare” (Dhammapada Atthakatha 1, 406). În mistica ebraică, întîlnim o configuraţie de acelaşi tip (cf. Moshe Idel, op. cit.): „O mare dezbatere a avut loc între discipolii Marelui Maghid privind interpretarea Torei, dată de învăţător. Unul susţinea că a spus aşa, altul în alt fel. Iar el le-a spus că ambele versiuni sînt cuvintele Dumnezeului celui Viu pentru că vorbele pe care le-a spus includ toate aceste interpretări... El a mai zis că există şaptezeci de faţete ale Torei... Deşi ca sursă Tora este una, prin coborîrea ei în aceste lumi ea a căpătat şaptezeci de faţete”. Fiecare discipol a perceput interpretarea după „faţeta” din Tora care i se potriveşte, căci se socoteşte că fiecare om are un acces special către mesajul divin.

Cum se împacă „raportul de intimitate” cu diversitatea „intimilor”? Apoi: ce aud/văd fiecare? Doar o „faţetă” a mesajului, doar o ochire limitată a Privirii atotvăzătorului? Sau întregul mesajului, întregul Privirii?

În primul moment, unicitatea umanului pare să prevaleze asupra universalului divin. Captivat de întîlnire, partenerul uman e convins că raza sa e singurul drum de contact. Experienţa intimităţii riscă să fie, pentru el, exclusivistă. Capacitatea de comunicare a Polului se reduce la liniaritate, la o singură dimensiune. „Învăţătorul doar pe mine mă priveşte” înseamnă, în acest caz: doar eu, cu raza mea, exist în ochii Polului. Sau înseamnă: ceilalţi, cu raza, cu tradiţia lor, sînt insuficienţi şi trebuie să se alinieze razei mele.

„Colegialitatea” din pasajele citate urmăreşte tocmai să disloce acest tip de înţelegere. Interlocutorul uman e îndemnat să-şi urmeze propria „rază” atît de lucid încît să perceapă condiţia Polului însuşi. Experienţa intimităţii îl absoarbe în singurătatea dialogului cu divinul. Totuşi, diversitatea razelor nu dispare pentru el. El are evidenţa punctului lor de convergenţă. Are evidenţa faptului că fiecare rază oferă propriul ei – specific – acces la întreg. La întregul realului, la întregul manifestării divine, la misterul ultim.

„Învăţătorul doar pe mine mă priveşte” devine: doar pe mine mă priveşte în modul adecvat mie, pentru a mă conduce la o privire care integrează toate modurile. Pe un altul îl conduce potrivit unui alt mod, unic, spre aceeaşi privire integratoare. A lua seama (nu a adera) la alte „experienţe ale intimităţii” înseamnă atunci a contempla/admira modurile în care Polul îşi radiază unitatea.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Foto: wikimedia commons

Zizi și neantul jpeg
Sistem și libertate
Am crescut într-o lume în care ceea ce astăzi considerăm nevoi de bază erau, pe la sfîrșit de ani ’70 și început de ani ’80, privite drept suprastructuri. Răsfățuri.
liceul sf sava bucuresti jpeg
Liceul avea coloane
Revederea colegilor și profesorilor dragi mi-a dat sentimentul mîngîietor că lucrurile ar putea deveni la fel de bune pe cît ni le imaginam noi în 1992.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce nu-s românii ca francezii?
Cartea și bagheta mi s-au părut două lucruri indispensabile în Franța.
p 19 Sylvie Germain WC jpg
Sindromul Șarikov
Nu este vorba doar despre o lipsă de educație, ci și despre voluptatea unei agresivități manifestate zi de zi, pe rețelele de socializare, care au devenit nu doar un spațiu bun pentru defularea nervilor, ci gazdă generoasă acestei forme josnice de violență.
p 20 Gustave Thibon jpg
O lumină asupra imediatului
Pentru Putin şi adepţii lui, persoanele, fie ele ucrainene ori ruse, civili ori combatanţi, sînt nimic.
Theodor Pallady jpeg
Scopul meu ești Tu
Un adevărat apostol al dialogului, un maestru al incluziunii și un campion discret al cercetării Celuilalt, cu sau fără majusculă.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Poliția din Cehia este în căutarea unui hoț care are obiceiul să intre prin case, fără a se sinchisi de prezența locatarilor. Se spune că se uită la aceștia în timp ce dorm.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.

Adevarul.ro

image
O actriţă româncă adoptată de un cuplu britanic şi-a revăzut mama la 34 de ani după ce a fost lăsată într-un orfelinat
O actriţă foarte apreciată în Marea Britanie şi fostă prezentatoare la BBC Radio York şi BBC Country File Live, Adriana Ionică are o poveste de viaţă tulburătoare şi demnă de un film.
image
SARS-CoV-2 continuă să facă „pui“. Ultimul este şi cel mai infecţios
Noua subvariantă BA 2.75 a coronavirusului este de cinci ori mai infecţioasă decât varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul specialiştilor independenţi.
image
Momentul în care Roxana Donisan a fost atacată de rechin a fost filmat de un turist. „A ajuns până la geamandură, acolo a înhăţat-o rechinul“
Părinţii Roxanei Donisan, românca ucisă în Egipt de un rechin, au povestit că fiica lor a găsit oferta de vacanţă în staţiunea Hurghada în ultima clipă şi a ocupat singurul loc rămas liber în avion. Acum aşteaptă să ajungă acasă trupul neînsufleţit al singurului lor copil.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.