Ecleziologie epidemiologică

Publicat în Dilema Veche nr. 865 din 5 - 11 noiembrie 2020
Ecleziologie epidemiologică jpeg

În comunicarea publică din ultimele luni se îngînă un laitmotiv: nimic nu va mai fi ca înainte, totul se va schimba, totul trebuie să se schimbe, aici și acum se ating trecutul și viitorul omenirii, dar mai ales se despart definitiv. Cumpăna apelor, locul misterios al muntelui de unde apele o iau în direcții diferite, ne trimite cu gîndul la această despărțire, visată de unii (autorii de science-fiction), proiectată de alții, acceptată cu inocență de majoritate, temută de o minoritate, anticipată în adevărata ei semnificație de o mînă de oameni. Marea cumpănă a apelor devine vizibilă. Războiul se poartă prin cuvinte și imagini în mințile oamenilor. Tot ceea ce se întîmplă, inclusiv răul, distrugerea, e spre binele nostru, în viziunea unora dintre gînditorii contemporani: „schöpferische Zerstörung” (distrugere creatoare), idee fundamentală a marxismului, citată însă după economistul austriac Josef Schumpeter, poate fi adăugată la laitmotiv. Tot ceea ce se întîmplă e pentru a salva omul? Pentru a salva omenirea! A o salva de la autodistrugere. În mod curios, omul și omenirea sînt în opoziție. Nu este oare mai bine să moară un om pentru popor decît să piară tot poporul? Vrem cu toții viața! Dar ce fel de viață?

Psihologul Mircea Miclea comentează criza socială provocată de pandemia virală numind-o un efect al „religiei siguranței”, adică al nevoii omului contemporan de a fi ferit de orice risc, de i se garanta un trai confortabil, liniștit, din care neprevăzutul să fi fost eliminat. Trăim în epoca în care asigurările de tot felul culminează cu asigurarea de viață! Nevoia omului trupesc de a fi despăgubit, măcar în beneficiul urmașilor, pentru propria-i moarte. De la celebrul Discours de la servitude volontaire al lui Étienne de La Boétie nu încetăm a ne lăsa surprinși de disponibilitatea oamenilor liberi și îndestulați de a fi tratați ca niște copii și de a răspunde prin conformism și spirit de turmă în fața oricărei amenințării aparente la adresa confortului lor psihologico-material. Frica de moarte, moarte a trupului, este personajul principal și al acestei crize.

Actuala criză socială și politică, pe care comunicarea mediatică majoritară o numește o epidemie/pandemie virală, confruntă creștinii practicanți cu probleme de conștiință presante. Puși în fața obligației de a renunța la cultul public pe care îl aduceau în această perioadă Dumnezeului lor, mulți se întreabă dacă nu cumva se află în fața unei noi forme de persecuție și dacă nu a venit din nou vremea să-și mărturisească în mod curajos credința prin împotrivire la regulile de carantină care îi împiedică să se adune la rugăciune. Răspunsul nu este însă de la sine înțeles, întrucît carantina privește deocamdată o anumită formă de cult, iar oportunitatea împotrivirii depinde de o motivație interioară puternică. Atfel spus, răspunsul variază la aceeași persoană în timp, dar mai ales de la o persoană la alta.

Un observator neutru poate reține cel puțin că printre efectele crizei pandemice se numără și o reducere a libertății de cult a creștinilor, în mod special a Bisericilor istorice din estul și vestul Europei, al căror cult este în mod inevitabil mai vizibil prin faptul că se desfășoară în mari edificii publice, monumente istorice sau clădiri semnificative pentru peisajul urban. A produs o impresie puternică imaginea papei Francisc celebrînd solitar, cu bazilica și piața San Pietro goale. În multe țări a fost interzisă participarea comunităților de credincioși la slujbele din biserici, preoții fiind lăsați să slujească cu un cîntăreț în biserici încuiate. Pînă și în Grecia au fost luate măsuri drastice de limitare a cultului. În Europa nu s-a mai serbat public Paștele anul acesta, chiar dacă unii lideri politici inspirați au anunțat în victoria împotriva coronavirusului Învierea anului 2020. Dar această speranță părea de actualitate în mai, mai puțin în noiembrie. În cîteva ocazii, preoți sau credincioși care au refuzat să se conformeze limitării cultului au fost pedepsiți cu amenzi disproporționate sau chiar dosare penale.

Pe acest fundal, creștinii au început să reflecteze asupra cauzelor și consecințelor spirituale ale acestei crize, asupra semnelor timpului. Se arată cumva al treilea călăreț al Apocalipsei, „un cal negru, iar cel care ședea pe el avea un cîntar în mînă” (Apoc., 6, 5)? Mai ales că secolul XX s-a pretat atît de bine pentru rolul celui de-al doilea călăreț, cel al războaielor mondiale și civile: „și a ieșit un alt cal, roșu ca focul, și celui ce ședea pe el i s-a dat să ia pacea de pe pămînt ca oamenii să se înjunghie între ei” (Apoc., 6, 4). Alții se întreabă dacă n-a început prigoana antihristică! Dar oare nu a fost suficient de antihristică prigoana mult mai dură împotriva creștinilor în secolul XX? Aceste întrebări zumzăie ca o melodie de fond pe mass-media de orientare creștină. Atitudinea episcopatului ortodox a variat de la o țară la alta. În Grecia s-a înregistrat o arestare a unui episcop recalcitrant, dar sinodul a acceptat măsurile dure ale guvernului, cu reacții însă tot mai defensive, dar ferme, după ce a trecut sărbătoarea pascală și ceea ce epidemiologii au numit punctul culminant al pandemiei. În Bulgaria și Serbia, bisericile au fost deschise de Paște cu condiția celebrării în aer liber cu distanță între persoane. În Georgia, patriarhul a refuzat să modifice programul și tipicul slujbelor sau ritualul împărtășirii, iar guvernul nu a insistat. După Paști, în Muntenegru s-a înregistrat un incident care a dus la reținerea unui episcop și a șapte preoți. În România, BOR a acceptat toate politicile de „carantină cultuală” impuse de stat. Episcopatul s-a pronunțat voalat prin comunicate ale purtătorului de cuvînt al Patriarhiei sau ale cancelariei Sf. Sinod. Cu o singură excepție inițială, în condiții însă care trădau mai degrabă o lipsă de coordonare a membrilor sinodului, comunicarea publică a înaltului cler a cerut credincioșilor respectarea ordonanțelor militare.

Multe voci ale cumpătării în România au avertizat că ar fi fost foarte ușor a crea o legătură între cultul pascal, în cazul în care s-ar fi oficiat cu public, și intensificarea epidemiei, mai ales că se anunța un vîrf al acesteia. Perioada pascală a trecut fără explozie a epidemiei. Legătura nefericită se poate face în sens invers: fiindcă au stat creștinii cuminți acasă nu s-a intensificat epidemia. Deci ne inserăm într-un lanț cauzal din care credinciosului i se impune să scoată din calcul pronia și mila lui Dumnezeu. Sentimentul celor care se simt stingheriți de această logică este că mecanismul victimar bate la ușă. Vorba lupului din fabula lui La Fontaine vorbind către mielul care, bînd din rîu în aval, i-ar fi tulburat lupului apa: dacă nu anul acesta, atunci anul trecut sau dacă nu tu, unul dintre ai tăi, cu siguranță, mi-ați tulburat apa. Masa înnebunită de frică are nevoie de un vinovat. Victimele nu au decît să facă un mic semn că sînt disponibile pentru a intra în rol. Pe Facebook s-a putut constata jubilația comentatorilor cînd cîte unul se plîngea că a fost amendat excesiv și nedrept. Aprehensiunea acestui pericol scoate definitiv la lumină ceea ce era perceptibil de multă vreme: creștinii sînt o minoritate inhibată și timorată în întreaga Europă, deopotrivă și în România, chiar dacă se construiește o catedrală a Mîntuirii Neamului. De asemenea, ceea ce anticipase încă Vladimir Soloviov în inspirata sa Povestire despre Antihrist devine realitate: bisericile cu cultul lor se transformă în muzee, virtuale prin această circumstanță epidemică, în care se petrece un performance religios, considerat „patrimoniu imaterial”, la care cine vrea privește prin vitrina Internetului. Cultul aseptizat și reglementat de către epidemiologi este noua formulă legală de creștinism.

Petre Guran este dr. în istorie bizantină al École des Hautes Etudes en Sciences Sociales, cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.