A gîndi, deci a reacționa
Columbia a dăruit lumii – și i s-a dezvăluit – mai ales prin succesul literar al romancierilor săi majori: e suficient să-i amintim pe Evelio Rosero, Juan Gabriel, Laura Restrepo și Gabriel García Márquez. Pentru europenii cultivați, cultura latino-americană e privită îndeobște ca ansamblu continental, singura linie distinctivă fiind cea care separă imaginarul hispanic de cel lusofon. Nu altfel va fi fiind privită, din partea cealaltă a Oceanului Atlantic, cultura est-europeană, unde excepția latină a cazului românesc stîrnește, pesemne, un plus de cordialitate. Evident, de îndată ce ne apropiem de realitatea terenului, constatăm că literatura sud-americană nu se reduce la „realismul magic” sau că aromele naționale persistă dincolo de notele generice. Mai putem constata ceva: universul latino-american cuprinde încă destule galaxii necunoscute. E loc de surprize, așa cum am constatat recent, după ce am parcurs prima traducere în română a unui autor pe care nu-l cunoșteam. Mă refer la Nicolás Gómez Dávila (1913-1994), un gînditor catolic din familia spirituală a „reacționarilor” (care are drept gen proxim grupul mai larg al „antimodernilor”, strălucit investigați de Antoine Compagnon).
Autorul nostru a devenit ceva mai accesibil abia cu titlu postum, întrucît – de son vivant – a publicat puțin (în tiraje discrete) și nu s-a preocupat de marketing, așa cum a rămas străin de tentația politicii. Născut la Bogotá, într-o familie patriciană, el a trăit și a studiat o vreme la Paris. O pneumonie severă, urmată de accidentul suferit într-o partidă de polo pe iarbă, l-a determinat să aleagă o viață retrasă, în tihna bibliotecii sale cu peste 30.000 de volume (cred că n-am văzut „așa ceva” decît acasă la Virgil Cândea și, respectiv, la Cardinalul Paul Poupard). Gómez Dávila citea în șase limbi, pornind de la o formație de clasicist, detesta era maselor – declinată democratic sau totalitar – și se arăta dezamăgit de propria confesiune, mai ales după ostentativul aggiornamento asumat de Conciliul II Vatican. În culegerile sale de aforisme – botezate „texte”, „note” sau „scolii” –, moralistul columbian dă seama de ferventa sa intimitate cu gîndirea unor Augustin, Montaigne, Pascal, La Rochefoucauld, Joseph de Maistre, Kierkegaard, Donoso Cortés, Nietzsche și Berdiaev, pe care-i asimilează organic, fără să resimtă nevoia citatului justificativ sau ornamental. A profitat fertil de luciditatea etică, realismul antropologic și dezvrăjirea stoică a umbrelor sale favorite, lăsîndu-ne o colecție de perle lent șlefuite în ritmul marin al conștiinței sale tragice. Savoarea aforismelor ține simultan de îndelungata distilare a ideii, de accentul sardonic și de formularea paradoxală („Omul e un animal care-și închipuie că e om”, sau: „Sexul nu rezolvă nici măcar problemele sexuale”). Dincolo de asemenea artificii șarmante, autorul privește istoria în durata lungă, înțelege emanciparea deicidă a omului modern ca aruncare în vid, nutrește nostalgia epocii în care „poporul era mult mai bogat spiritual, înainte ca niște semieducați să-și propună educarea lui” și sondează viitorul cu o privire sumbră, complet vindecată de iluzii. Nu e un simplu „inadaptat” cu marote paseiste. Privește lumea modernă ca pe un deșert spiritual, punctat cu oazele otrăvite ale utopiei și revoluției, ale etatismului leviathanic și alienării nevrotice, doar pentru a reveni, solomonic, la convingerea că defectele omului sînt intratabile (astfel încît singura diferență dintre modernitate și premodernitate primește un caracter teologic).
Prima versiune românească – în fapt, o selecție destul de parcimonioasă, dar capabilă să ne deschidă apetitul – i se datorează dlui Ioan Milea și a ieșit de curînd, sub titlul Marginalii la un text implicit (Limes, 2020), care includ și portretul dávilian al reacționarului autentic. Cine este acela? Poate cel ce ne amintește că „relativismul axiologic e reflexul defensiv al epocilor care-și bănuiesc josnicia” și că, „deși totul piere, trebuie să ne construim din granit lăcașurile noastre de o noapte”.
Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.
