Fellini centenar

Publicat în Dilema Veche nr. 860 din 1 - 7 octombrie 2020
Fellini centenar jpeg

S-a scurs un secol de la nașterea lui Federico Fellini (1920-1993). Nu putem pretinde că deținem o elementară cultură cinematografică dacă nu am văzut și revăzut, la felurite vîrste, capodopere precum La Strada, Le notti di Cabiria, Otto e mezzo, Satyricon, Casanova, La città delle donne, E la nave va... Alături de Luchino Visconti și Michelangelo Antonioni, el ilustrează culmea (încă nedepășită) a cinematografiei italiene din veacul trecut. Un regizor iconic, despre care s-au scris multe teze de doctorat (inclusiv la noi, prin osteneala lui Mircea Deac) în siajul unei semiotici (post)moderne a imaginii și reprezentării realității. Toți trei au depășit neorealismul anilor imediat postbelici, deschizînd piste investigative baroce, sofisticate, labirintice, deci ambigue, înșelătoare, lunecoase.

Pentru cei crescuți în Războiul Rece, Fellini era un autor de Cinematecă și serate „video” private. Cenzura comunistă nu-l putea difuza pe circuitul mare, popular, pentru că era, cum s-ar spune, „politic incorect”. Nici una dintre ipostazierile felliniene ficționale dedicate iubirii – de la romanța femeii idealizate ca abstracție tutelară, trecînd prin „mamele” (ușor incestuoase) și galeriile cvasi-pornografice – nu se potrivea cu dogmatica proletară, socială, utopic-revoluționară a filmografiei de stampă sovietică, așa că punerea lui la index se dovedea „naturală”, sporindu-i magnetismul clandestin. Lumea intens colorată, proteică, onirică și fantastică desenată de Fellini mustea de savoarea fructului oprit. Era universul epifaniei feminine provocate de Anita Ekberg în La dolce vita, prin suprapunerea dintre afiș, ecran, proiecția mentală și „realitate”. Într-un asemenea spațiu/timp – plin de metafore angelice aliniate la marginea unei inscrutabile absențe divine –, narațiunea, simbolurile și luminile se subsumau unui carnaval metafizic delirant și melancolic. Ca spectatori est-europeni nu percepeam cu adevărat, pe atunci, dimensiunea critică a operei felliniene: ne scăpa sensul satirei contra formalismului bombastic al ierarhiei catolice sau șarjele contra vacuității pe care societatea-spectacol o produce, prin intermediul televiziunii.

A fost Fellini ateu? Îmi place să cred că era mai curînd agnostic, cu o puternică nostalgie a creștinismului autentic, neîmpachetat în ritualuri complexe și savante ipocrizii burgheze. Pier Paolo Pasolini vorbea despre „catolicismul irațional” profesat de marele regizor. În anii ʼ60, Vaticanul îl detesta pe Fellini, socotindu-l „dezgustător”, întrucît exploatează senzațional sexualitatea și pervertește moravurile. O conciliere ar fi fost dificilă. Fellini socotea că Biserica romană îi menține pe italieni într-o stare infantilă și duplicitară: educația sentimentală prezentată în Amarcord consfințește această viziune contrapunctică. Și totuși, critica felliniană a catolicismului rămîne bon enfant, ștrengărească și benignă, de parcă autorul însuși ar fi suferit de infantilismul imputat Curiei papale. Faimoasa paradă ecleziastică a modei – din filmul Roma – pare manifestul unei paradoxale decadențe candide. În finalul acestei psihodrame burlești, reconcilierea s-a produs cu prilejul funeraliilor naționale, oficiate de cardinalul Achile Silvestrini…

Să nu uităm că a debutat ca semnatar de texte comico-satirice și de gaguri, ba chiar de caricaturi și desene animate, publicate în anii ʼ30-ʼ40, cînd s-a manifestat și ca jurnalist radiofonic. Un ironist, care a făcut din figura clovnului cel mai emblematic dintre personajele sale. Un duh sardonic, înrudit cu Nenea Iancu. Simțea enorm și vedea monstruos: nu e acesta cel mai acut rezumat al esteticii sale cinematografice? Acuza plictisul existențial al provinciei (resimțit în natalul Rimini și exploatat, bunăoară, în pelicula I Vitelloni, din 1953). A întîlnit-o pe Giulietta Masina (soția și muza lui de o viață) prin teatrele de revistă – cu ecouri vizibile în Ginger e Fred. Trecerea timpului l-a prefăcut pe Fellini într-un puer senex, martor exuberant al angoasei omului modern, chinuit între luciditate și memoria sacralității vii. Nu-l putem nicidecum ignora, așa cum îl putem oricînd redescoperi.

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.

Foto: Federico Fellini (wikimedia commons)

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.