Montaigne, vechi și nou

Publicat în Dilema Veche nr. 880 din 18 - 24 februarie 2021
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg

Carte fundamentală a culturii europene, mai cu seamă prin statutul ei de Ianus bifrons la răspîntiile modernității, Eseurile lui Montaigne n-ar trebui să mai aibă nevoie de prezentare pentru a fi (re)citite. Încă din timpul vieții autorului s-au bucurat de o bună primire și, trecînd peste interdicția de la sfîrșitul secolului al XVII-lea, au fost continuu editate, difuzate, comentate, instrumentalizate polemic sau degustate manierist. În orice caz, au fost citite și admirate pentru incredibila lor capacitate de a oglindi omul, uneori tatonant, alteori cu orbitoare claritate, în autoportretul celui care le-a scris.

La jumătate de veac de la prima lor traducere integrală în românește, Vlad Russo ne face un dar ales, invitîndu-ne să ne (re)apropiem de Montaigne înveșmîntat în haine noi, mai apropiate de sensibilitatea și de obișnuințele noastre. Prima carte a Eseurilor, apărută la Editura Humanitas (2020), este neîndoielnic un eveniment. Așa cum în Franța textul lui Montaigne are nevoie de „modernizare” pentru a fi accesibil publicului pe care-l merită, și la noi, păstrînd proporțiile și fără a avea problema textului original, se impunea o nouă versiune. Există în scrierea lui Montaigne o viață, un ton, o privire, o bogăție și o sinceritate care s-ar cuveni să nu devină doar privilegiul cunoscătorilor merituoși ai francezei din secolul al XVI-lea. Efortul de transpunere este inevitabil anevoios, plin de capcane și, în cele din urmă, imperfect, dar are avantajul de a deschide o lume altfel sortită uitării.

Or, odată ridicată bariera pe care distanța în timp și evoluția limbii au constitui-o treptat, nu ne rămîne decît să plonjăm în apele îmbietoare ale Eseurilor. Esențial este să nu ne crispăm în fața referințelor vremii și ale educației clasice. Una dintre trăsăturile pregnante ale genului literar inventat de Montaigne este îmbinarea celor două lumi: a lui Socrate, Plutarh și Cato cu cea a lui Bertrand du Guesclin, Lorenzo de Medici, Étienne de la Boétie sau Lelio Capilupi. Eseurile reunesc biblioteca și viața, fiind proba, foarte personală, că poți să încerca să înțelegi ce trăiești făcînd apel la experiențele exemplare ale celor vechi. Aici Montaigne e, ca mai în toate privințele, deopotrivă vechi și nou: vechi prin raportarea la Antichitate ca la paradigma umanității, dar și nou, pentru că nu este adeptul fără rest al nici unei școli și nici nu propune o înțelepciune gata făcută. Proba bibliotecii este aplicarea sa la viața care rezistă oricărei sistematizări, la materia instabilă, la datul concret al experienței. Căci Eseurile sînt despre apele schimbătoare ale experienței, din care putem învăța doar înotînd. Dacă nu avem răbdarea de a le parcurge pe rînd, putem plonja, la alegere, în paginile răscolitoare despre prietenie (și dezamăgitoare despre căsătorie) sau în cele aspre despre „a învăța să murim”, în cele exotice despre „canibali” sau în cele foarte instructive despre „rugăciune” sau despre „vîrstă”. În toate îl vom găsi pe Montaigne observîndu-se cu minuție, realism, umor, dar și neîndurător, dezvăluindu-și gîndurile intime, îndoielile, neastîmpărul și curiozitățile, convins că „trebuie să dăm jos masca și de pe chipul lucrurilor, și de pe cel al oamenilor”, dar și că întotdeauna „cel mai vădit semn al înțelepciunii este bucuria statornică”.

S-a vorbit deseori despre cele trei „vîrste” ale autorului: stoică, sceptică, epicureică, reflectate de-a lungul scrierii și completării Eseurilor. Aș fi, în cazul său, prudent cu orice interpretare prea sistematică, pentru că riscă să-l subordoneze altor prejudecăți și interese. De aceea, aș fi preferat ca introducere la frumoasa traducere românească ceva mai puțin tezist, ceva mai aproape de Montaigne en mouvement a lui Jean Starobinski, despre reabilitarea aparenței, sau de Montaigne. La vie sans la loi a lui Pierre Manent, despre redefinirea raportului cu adevărul în contextul „reformator” al modernității, sau de Montaigne. La splendeur de la liberté a lui Christophe Bardyn, care nu ezită să-l apropie de gîndirea antică chineză. Dar ceea ce primează este textul și plăcerea de a-l citi, uneori identificîndu-ne, alteori confruntîndu-ne cu unul dintre cei mai ospitalieri autori din toate timpurile, cu adevărat un „âme tendre”, după cum îl numea Gide.

Bogdan Tătaru-Cazaban este cercetător în istoria religiilor. A publicat recent (împreună cu Daniela Dumbravă): André Scrima: expérience spirituelle et langage théologique, Roma, 2019.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.