Constantin cel capricios

Publicat în Dilema Veche nr. 881 din 25 februarie - 3 martie 2021
Theodor Pallady jpeg

Apoteoza rezervată cezarilor defuncți l-a vizat și pe Constantin cel Mare, celebrat ca sfînt, alături de mama sa, împărăteasa Elena. Marele om a fost înmormîntat în biserica Sfinților Apostoli din Noua Romă, într-un sarcofag central, care avea să fie flancat, precum discul solar, de mormintele Apostolilor, dispuse radial (se spera pe atunci că, printr-o miraculoasă arheologie pioasă, rămășițele ucenicilor lui Hristos vor putea fi adunate la un loc). Acest dispozitiv ceremonial creștin s-a combinat cu riturile de ridicare a împăraților decedați la rangul de făptură divină. Semn clar de sincretism între monoteismul emergent și politeismul decadent! Așa am fost „învățați” de către erudiții moderni. Biografia fostului tetrarh, ajuns unic stăpînitor al imperiului pacificat instinctu divinitatis – după cum citim în inscripția aflată pe arcul de triumf dedicat lui, la Roma – a fost bricolată într-o cheie de „tranziție”. Constantin s-a botezat in extremis, n-a fost tocmai impecabil (date fiind uzualele crime dinastice) și a patronat o perioadă confuză, fiind el însuși un creștin „nominal”, plin de inerții – și poate de nostalgii – „păgîne”. Există un consens savant legat de convertirea lui „oportunistă” și „superficială”. Și tocmai cu acest clișeu minimalizant – în contrast cu tradiția „hagiografică” instituită prin Eusebiu de Cezareea – se confruntă cartea lui Paul Veyne, Cînd lumea noastră a devenit creștină (312-394), tradusă de Claudiu Gaiu, la Editura Tact (2010). Teza nonagenarului istoric francez e clară: Constantin nu s-a convertit dintr-un calcul politic (de vreme ce creștinii nu reprezentau pe atunci decît 10% din populația de circa 70 de milioane a Imperiului Roman), ci dintr-un capriciu imperial (la care avea dreptul). Un capriciu aparent megaloman – care a văzut în creștinism nu doar avangarda istoriei, ci și cadrul ei unificator, soteriologic, vectorial.

Autoinstituit ca un soi de „președinte” al noii comunități ecleziale, declarat „episcop al treburilor din afară”, dar și „frate” (niciodată „fiu”) al înaltului cler ortodox, Constantin s-a convertit cu adevărat. Botezul nu era pe atunci începutul credinței, ci un soi de încununare a inițierii catehumenilor, care dura mai mulți ani (și căruia nu avea de ce să i se supună, ca pontifex maximus). Învingătorul lui Maxențiu, de la Ponte Milvio, a încurajat noua religie (construind pretutindeni bazilici și oferind generoase donații), predica în fața propriei curți, a condus lucrările Întîiului Sinod Ecumenic, a instituit repaosul duminical, fără să atace cultele ancestrale, dar și-a asumat explicit, în fața unor supuși ultramajoritar politeiști, un discurs hristocentric.

Atunci cînd, ca istoric specializat în antichitatea romană, reinterpretează textele contemporane cu Edictul de la Milan, Paul Veyne reușește să transforme „capriciul personal” al augustului Constantin cel Mare într-un macaz istoric fascinant. El insistă pe supoziția că, fără acest lider, creștinismul nu ar fi fost niciodată altceva decît o sectă, deci o minoritate cel mult tolerată, în ciuda faptului că deținea forța spirituală de a renova teologia imperială și de a nărui, prin propria vitalitate bine organizată, fațada coșcovită de scepticism a păgînismului, surclasînd simultan abstracțiunile (mai mult sau mai puțin contaminate de gnosticism) ale școlii neoplatonice. Nu de presupusa „nouă ideologie” fabricată de Constantin depindea ascultarea maselor față de împărat și ordinea strămoșească a multietnicei Republici romane. Altfel spus, imperiul nu s-a salvat ca realitate politică întrucît împăratul a devenit adversarul politeismului, ci pentru că subiectul convertirii (ca urmare a faimosului vis in hoc signo vinces) a fost sincer convins că servește ipso facto decretul Providenței. În plină istoriografie demitizantă, agnosticul Paul Veyne afirmă senin că lumea noastră a devenit creștină dat fiind că împăratul Constantin cel Mare a fost – în mod obiectiv – omul lui Dumnezeu...

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.

Zizi și neantul jpeg
Sistem și libertate
Am crescut într-o lume în care ceea ce astăzi considerăm nevoi de bază erau, pe la sfîrșit de ani ’70 și început de ani ’80, privite drept suprastructuri. Răsfățuri.
liceul sf sava bucuresti jpeg
Liceul avea coloane
Revederea colegilor și profesorilor dragi mi-a dat sentimentul mîngîietor că lucrurile ar putea deveni la fel de bune pe cît ni le imaginam noi în 1992.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce nu-s românii ca francezii?
Cartea și bagheta mi s-au părut două lucruri indispensabile în Franța.
p 19 Sylvie Germain WC jpg
Sindromul Șarikov
Nu este vorba doar despre o lipsă de educație, ci și despre voluptatea unei agresivități manifestate zi de zi, pe rețelele de socializare, care au devenit nu doar un spațiu bun pentru defularea nervilor, ci gazdă generoasă acestei forme josnice de violență.
p 20 Gustave Thibon jpg
O lumină asupra imediatului
Pentru Putin şi adepţii lui, persoanele, fie ele ucrainene ori ruse, civili ori combatanţi, sînt nimic.
Theodor Pallady jpeg
Scopul meu ești Tu
Un adevărat apostol al dialogului, un maestru al incluziunii și un campion discret al cercetării Celuilalt, cu sau fără majusculă.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Poliția din Cehia este în căutarea unui hoț care are obiceiul să intre prin case, fără a se sinchisi de prezența locatarilor. Se spune că se uită la aceștia în timp ce dorm.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.

Adevarul.ro

image
Şofer omorât în bătaie la Bacău pentru că a atins din greşeală cu maşina oglinda unei dubiţe
O crimă înfiorătoare a avut loc miercuri seara pe o stradă în Bacău, după o acroşare în trafic şi un scurt scandal. Doi bărbaţi au fost deja reţinuţi, după ce victima a fost găsită pe asfalt, fără suflare.
image
O actriţă româncă adoptată de un cuplu britanic şi-a revăzut mama la 34 de ani după ce a fost lăsată într-un orfelinat
O actriţă foarte apreciată în Marea Britanie şi fostă prezentatoare la BBC Radio York şi BBC Country File Live, Adriana Ionică are o poveste de viaţă tulburătoare şi demnă de un film.
image
SARS-CoV-2 continuă să facă „pui“. Ultimul este şi cel mai infecţios
Noua subvariantă BA 2.75 a coronavirusului este de cinci ori mai infecţioasă decât varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul specialiştilor independenţi.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.