Oboseala inimii

Publicat în Dilema Veche nr. 862 din 15 - 21 octombrie 2020
Oboseala inimii jpeg

Hercule Poirot e un plictisit. Aşa apare, adesea, la începutul romanelor Agathei Christie. Retras din activitate, hiper-inteligentul detectiv încearcă să cultive dovleci. Îndeletnicire care îl exasperează. Urîtul e alungat, în cazul lui, de ivirea unei crime enigmatice a cărei investigare îi pune în mişcare alertă creierul, îl înviorează. Dar nu tot omul are la dispoziţie tratamentul lui Poirot. Iar în vreme de coronavirus, nu ne-ar strica ceva procedee care să ne susţină tonusul. Cînd mersul la magazin devine complicat, cînd spaţiile de convivialitate se închid, unele se întredeschid, dar se închid iarăşi, cînd nici noi, nici guvernanţii nu ştim cum va arăta săptămîna următoare, viaţa merge desigur înainte, dar coeficientul ei de vag, de apăsare creşte. Noroc cu Internetul, deocamdată neafectat de acest tip de virus. Navigarea pe reţele e, ne spun analiştii vremii noastre, remediul – nociv cînd devine automatism, cînd devine dependenţă – la care se recurge astăzi împotriva a tot soiul de rele ale secolului: singurătate, lipsă de identitate, plictis, monotonie, existenţă searbădă. Instrument benefic de informaţie şi comunicare, el are efect agravant asupra fiinţelor fără discernămînt şi fără contur propriu, le preface în saci de date colectate de-a valma, în confuzie.

Dar, în fond, vagul sufletului, lipsa de chef şi de rost, lîncezeala, lehamitea, suspensia (sau dispariţia) oricărui interes, toate astea fac parte din lotul omenesc al tuturor timpurilor. Orice profil şi orice nume ar fi avut ele în diferite vremuri şi spaţii culturale – melancolie, tristeţe neagră, spleen, mal du siècle, depresie –, pînă la urmă e vorba de un gol lăuntric care pîndeşte oriunde fiinţa se află în pierdere de sens. Nu de sens „prefabricat”, dat de convenţii, autorităţi, ideologii. Acesta poate să abunde, să aibă o largă piaţă de oferte, dar nu e suficient, nutritiv pentru individ. Gata făcut, livrat din afară, el apare ca un dat cu care omul nu prea are ce face, sec, faţă de care interioritatea nu are de ce să vibreze. Interioritate inertă: fără sprijin din afară, fără structură şi orientare în ea însăşi. Iată o posibilă descriere a ceea ce s-a numit „oboseala inimii” (taedium cordis). Nu mai există, pentru interioritate, un spaţiu de sens în care să-şi poată căuta, risca, tatona, crea, parcurge propriul drum. Totul îi pare „vînare de vînt”, cum spune Ecleziastul, poem sapienţial din Vechiul Testament. În Psalmi, în Iov, în Ecleziast, tradiţia ebraică nu ocoleşte deloc problema „oboselii inimii”.

În Grecia veche, haos însemna o stihie lipsită de direcţii, nedefinită, fără formă, fără margini. Înăuntrul ei rătăceai la nesfîrşit şi stăteai totodată „pe loc” fiindcă nu erau acolo axe calitative, ordine spaţială, puncte cardinale, orizonturi care să facă posibilă mişcarea. La limită, oboseala inimii e o stare de acest tip. Te afli într-un întuneric lipsit de repere. Eşti captiv în el fiindcă nu există acolo un póros, o cale / un sens care să-l străbată, să conducă în afara lui.

În cîmp creştin, această pierdere de sens se numeşte acedie. De-a lungul secolelor, fenomenul a fost observat, descris, analizat. De la Origen (secolul al III-lea), Evagrie (secolul al IV-lea) şi Ioan Cassian (secolele IV-V) la Petru Damian (secolul al XI-lea), Sfîntul Bernard (secolul al XII-lea), Toma din Aquino (secolul al XIII-lea), s-au căutat pricinile acediei, au fost avertismente împotriva ei, s-au propus remedii. Iată o bună dovadă că religiile nu sînt schemă triumfală, reţetă cu succes garantat, discurs facil edificator, că ele iau în seamă cu realism neliniştile, întrebările, crizele coextensive strădaniei spirituale. Ele fac loc nu doar înaintării solare către Dumnezeu, nu doar încrederii că eşti protejat sub lumina Lui. Fac loc şi situaţiilor de dezorientare a persoanei, de istovire, de secare a inimii, cînd ea pare să nu mai fie irigată de nădejdea unui sens.

Evagrie (354-399), intelectual retras în pustia egipteană a caracterizat, primul, acedia, ca stare periculoasă ce se poate ivi în viaţa de asceză a monahului. „Demonul acediei”, spune el, „numit şi «demonul amiezii», e cel mai apăsător dintre toţi”. Inspirată de Psalmul 90, 6, expresia „demonul amiezii” aduce aminte şi de „ceasul lui Pan”, zeul care răspîndeşte panica, cea care desfiinţează reperele, ia fiinţei sprijinul în real. Legenda spune că, pornit alături de Dionysos în cucerirea Indiei, Pan a stîrnit teroarea printre duşmani trezind ecoul pereţilor şi văgăunilor de stîncă din jur. Vacarmul fantomatic venit de nicăieri şi de pretutindeni, ca şi tăcerea păstoasă, halucinantă a amiezii sînt manifestările teribile ale lui Pan. Sub puterea lor, omul e înghiţit de un non-spaţiu, de un „haos”, unde nu mai găseşte structură de sens, de orientare, de inteligibilitate. Ceva analog spune Evagrie despre starea monahului cuprins de acedie. Percepţia curentă a realului – exterior şi interior – e înlocuită de o percepţie dezagregantă: omului i se pare că soarele stă în loc, că timpul se lungeşte la nesfîrşit; e biruit de plictis, nu-şi mai găseşte locul, i se pare că apropiaţii l-au uitat, îl cuprinde dorul de ducă, îşi pierde stabilitatea spirituală. Tot ce dă ritmul cunoscut al vieţii lui îi devine indiferent, străin.

Ce remedii propune Evagrie? Dar ne interesează ele şi pe noi, care nu avem un program spiritual atît de ascuţit, care sîntem amestecaţi cu secolul, care ne trăim credinţa în atmosfera modernităţii tîrzii? Da, spune Antoine Guillaumont (Un philosophe au désert: Évagre le Pontique), fiindcă „Evagrie analizează gîndurile în stare pură, în condiţii experimentale privilegiate, cele ale retragerii eremitice, acolo unde gîndurile lucrează independent de prezenţa obiectelor”. Or, această analiză e general valabilă de vreme ce gîndurile, nu obiectele de care ele se leagă, influenţează fiinţa. Atacul acediei se dă, desigur, asupra interiorităţii. Acolo se joacă înfruntarea. Ce spune aşadar Evagrie? Apariţia sau neapariţia „acediei” nu stau în puterea noastră. Oricine poate fi atins de lehamite, de plictis adînc, de criza sensului. Ceea ce depinde de noi e atitudinea faţă de instalarea lor. Le lăsăm să prindă rădăcini, să ne modeleze mintea şi sufletul? Sau rezistăm, nu ne lăsăm închişi în acedie? Evagrie recomandă, desigur, ca – dacă ne e dată – acedia să fie o stare prin care să trecem, din care să ieşim.

Dar ea, în sine, acedia, nu ne oferă, chiar ea, vreun „beneficiu”? Trecînd prin ea, nu rămînem şi cu ceva valabil de pe urma ei? În fond, ea ne reduce interior la un „pustiu”, în care obişnuitele interese, suporturi, trăsături ale vieţii noastre nu ne mai ajută. Ne aflăm într-o vidă străinătate faţă de fiinţa noastră curentă. Am putea avea răbdarea şi curajul să „gustăm” pe îndelete această vidă străinătate. Aşteptînd ca Altul să ne dea un semn în pustiul ei. Ne putem transforma în aşteptare: aşteptare ca ceva dinăuntrul nostru, pînă acum necunoscut, să se întîlnească cu ceva din „polul plus”. În „acedie” e de menţinut speranţa în întîlnirea cu acea Prezenţă, speranţa fără urmă de verosimilitate, speranţa în gol. E o speranţă pe care credinţa nu şi-o poate refuza, nu şi-o refuză.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Zizi și neantul jpeg
Sistem și libertate
Am crescut într-o lume în care ceea ce astăzi considerăm nevoi de bază erau, pe la sfîrșit de ani ’70 și început de ani ’80, privite drept suprastructuri. Răsfățuri.
liceul sf sava bucuresti jpeg
Liceul avea coloane
Revederea colegilor și profesorilor dragi mi-a dat sentimentul mîngîietor că lucrurile ar putea deveni la fel de bune pe cît ni le imaginam noi în 1992.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce nu-s românii ca francezii?
Cartea și bagheta mi s-au părut două lucruri indispensabile în Franța.
p 19 Sylvie Germain WC jpg
Sindromul Șarikov
Nu este vorba doar despre o lipsă de educație, ci și despre voluptatea unei agresivități manifestate zi de zi, pe rețelele de socializare, care au devenit nu doar un spațiu bun pentru defularea nervilor, ci gazdă generoasă acestei forme josnice de violență.
p 20 Gustave Thibon jpg
O lumină asupra imediatului
Pentru Putin şi adepţii lui, persoanele, fie ele ucrainene ori ruse, civili ori combatanţi, sînt nimic.
Theodor Pallady jpeg
Scopul meu ești Tu
Un adevărat apostol al dialogului, un maestru al incluziunii și un campion discret al cercetării Celuilalt, cu sau fără majusculă.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Poliția din Cehia este în căutarea unui hoț care are obiceiul să intre prin case, fără a se sinchisi de prezența locatarilor. Se spune că se uită la aceștia în timp ce dorm.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.

Adevarul.ro

image
Şofer omorât în bătaie la Bacău pentru că a atins din greşeală cu maşina oglinda unei dubiţe
O crimă înfiorătoare a avut loc miercuri seara pe o stradă în Bacău, după o acroşare în trafic şi un scurt scandal. Doi bărbaţi au fost deja reţinuţi, după ce victima a fost găsită pe asfalt, fără suflare.
image
O actriţă româncă adoptată de un cuplu britanic şi-a revăzut mama la 34 de ani după ce a fost lăsată într-un orfelinat
O actriţă foarte apreciată în Marea Britanie şi fostă prezentatoare la BBC Radio York şi BBC Country File Live, Adriana Ionică are o poveste de viaţă tulburătoare şi demnă de un film.
image
SARS-CoV-2 continuă să facă „pui“. Ultimul este şi cel mai infecţios
Noua subvariantă BA 2.75 a coronavirusului este de cinci ori mai infecţioasă decât varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul specialiştilor independenţi.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.