Din nou despre (in)cultura religioasă

Publicat în Dilema Veche nr. 864 din 29 octombrie - 4 noiembrie 2020
Din nou despre (in)cultura religioasă jpeg

Oribilul asasinat de la Conflans, de acum două săptămîni, a dat nou material problemei terorismului islamist. Şi nu numai ei. A vărsat încă un exemplu, sîngeros, la dosarul inculturii religioase. Un tînăr musulman cecen, de curînd venit în Franţa, l-a decapitat pe profesorul de liceu Samuel Paty. Drept comemorare a ziariştilor de la Charlie Hebdo, acesta arătase elevilor, în clasă, caricaturi ale Profetului. Omeneşte vorbind, fapta ucigaşului e sinistră. Religios vorbind, ea e şi mai sinistră. Căci, pentru toate trei religiile monoteiste, a ucide un om înseamnă a ucide o fiinţă care poartă întipărit în ea chipul lui Dumnezeu. Dar acest dat fundamental, comun celor trei tradiţii – iudaism, creştinism, islam –, nu e luat în seamă de ideologia fanatismului religios. Ea mizează tocmai pe incultura spirituală a celor pe care vrea să-i capteze. Mizează pe o interpretare brută, schimonositoare, a credinţei. Şi, desigur, pe pulsiuni joase ale sufletului omenesc: înclinaţia spre violenţă, dorinţa de putere, de statut excepţional, dobîndit peste noapte. În fond, despre o periculoasă incultură religioasă e vorba atunci cînd, după ce înghite cîteva rudimente religioase, cineva îşi arogă rolul de „exponent al adevăratei credinţe”, de „bici al necredincioşilor”. Nu exerciţiul îndelung al învăţării, reflecţiei, interpretării, practicării datelor credinţei contează aici. Contează un ego ameţit de îndoctrinare care se proiectează în condiţia de vedetă a unui scenariu cu buni şi răi absoluţi. Ce iese din asta? Apărătorul „onoarei lui Dumnezeu” ucide chipul lui Dumnezeu, oglindirea Lui în fiinţe omeneşti.

Numeroşi responsabili musulmani au condamnat cu indignare fapta. Mohammed Moussaoui, preşedintele cultului musulman din Franţa, denunţă „izbucnirile terorismului care se reclamă de la islam, o «pandemie» mondială feroce”. Reprezentanţi a treizeci de moschei semnează o declaraţie în care arată că „sînt angajaţi în adîncirea studiului privind fundamentele ideologice ale gîndirii extremiste şi lupta împotriva celor care o alimentează, o hrănesc şi o finanţează” (Le Monde, 19 octombrie 2020).

Emmanuel Macron apelează la solidaritate „împotriva obscurantismului”. În Parlament se dezbate o lege constituţională care să pună frîu separatismelor în societatea franceză, aşezînd regulile Republicii mai presus de opţiunile de segregare socio-culturală, cu deosebire religioasă (refuzul educaţiei publice din motive confesionale, programe şcolare, profesionale, medicale  modulate religios etc.). Insularizarea, tensiunile, fracturile din societatea franceză sînt de mult un subiect nevralgic al dezbaterii publice şi al preocupării guvernanţilor. Iar un punct deloc neglijabil al problemei e descumpănirea, larg resimţită în societate, privind tratamentul religiilor într-o ordine laică. Stridenţele islamului integrist şi actele teroriste nu fac decît să pună materie alarmantă, urgentă în faţa unei ordini laice care tatonează încă posibilităţile de a articula drepturile religioase şi coeziunea societăţii mari.

La începutul secolului XX, laicitatea tare a statuat restrîngerea religiei/religiilor la spaţiul privat şi la cel al comunităţilor de cult. Asta a contribuit la ghetoizarea religiilor, a creştinismului în speţă şi, pînă la urmă, la descreştinarea masivă a societăţilor europene. Materia creştină şi-a pierdut, chiar în calitatea ei culturală, relevanţa în spaţiul public. Tinerii au prea puţin habar de datele ei de bază, nu mai pot înţelege arta şi literatura Europei care s-au hrănit sute de ani din tematica creştină.

Modernitatea tîrzie, sensibilă la tema diversităţii, a îndemnat religiile să ceară drept de prezenţă în spaţiul public. Dar glas mai tare – şi, în orice caz, mai straniu pentru ordinea laică – au religiile sosite din spaţii nelaicizate, are în special islamul. Nu doar mulţi creştini, ci şi unii adepţi ai laicităţii tari deplîng astăzi ştergerea identităţii creştine a societăţilor europene, lăsate astfel într-un deficit general de identitate. Pe acest fond, prind uşor spaimele că Europa va fi islamizată, prinde uşor fantasma unei invazii fundamentaliste faţă de care democraţia occidentală ar fi neputincioasă.

Lăsînd deoparte fantasmele, prezenţa – policromă – a religiilor în spaţiul public european ne arată ceva nou: anume că, fără o cultură religioasă difuzată în societatea mare, nu ne vom mai putea înţelege propria lume, nici în adîncimea ei spirituală şi nici în actualitatea ei. Nu-i vom putea asuma liberalismul, nu vom putea spera creşterea coeziunii ei. O cultură religioasă – nu confesională – e de folos astăzi oricui, credincios ori nu, pentru a avea un raport civilizat cu vecinul altfel situat ca apartenenţă spirituală. Cultura religioasă a devenit, se poate spune, o necesitate publică. E de dorit să devină un bun public, bun comun. Doi profesori în teologie de la Universitatea Lorenă, Anthony Feneuil et Jean-Sébastien Rey, susţin această idee într-un articol din Le Monde, apărut pe 11 octombrie 2020. „Autorităţile publice”, laice, spun ei, „nu pot lua poziţie în materie religioasă. Dar pot contribui la exprimarea convingerilor religioase, la formularea lor reflexivă şi critică, în dialog şi în confruntare cu alte convingeri şi domenii ale cunoaşterii. Un loc privilegiat pentru această exprimare reflexivă este Universitatea, publică, dar autonomă.” Totuşi, ca să devină „bun public”, cultura religioasă ar trebui difuzată mai devreme şi mai larg, în cursul şcolar mediu. Există deja pledoarii în acest sens în spaţiul francez.

O cultură religioasă – nu confesională – urmăreşte nu apologia, ci comprehensiunea. Are interes pentru marile tradiţii religioase, înfăţişează fenomenul religios în aspectele lui de căpătîi (gîndire, experienţă spirituală, cult, concepţii despre lume şi despre destinul omului). De cultură ţine a cunoaşte cum se raportează la transcendent diferitele tradiţii, cum trăieşte omul acest raport, ce gravitate existenţială are pentru el raportul. De cultură ţine să ştii cum o credinţă îşi interpretează Textul şi imaginile sacre. De ea ţine a judeca, după criteriile înseşi ale religiei, devierile şi instrumentările pe care le suportă ea. De cultură ţine a cunoaşte marile constante ale faptului religios şi modulaţiile lui în diverse tradiţii. Tot de cultură ţine a te comporta civilizat faţă de credinţele religioase şi substanţa lor: intelectuală, rituală, existenţială.

În fond, nici adepţilor Charlie Hebdo nu le-ar strica puţină cultură religioasă. Şi-ar da seama că, prin manevrele lor, nu condamnă terorismul religios, ci ofensează întregi comunităţi în ce au ele mai sacru. Şi-ar da seama că libertatea de exprimare pentru care militează e de tip pseudo-„religios”, de vreme ce se pretinde fără margini, absolută. Or, o atare libertate e contrară ordinii democratice, unde libertăţile se opresc – deliberat – acolo unde manifestarea lor agresează dreptul celuilalt. Puţină cultură religioasă nu strică de vreme ce ea ne-ar face mai atenţi la diversitatea spirituală a lumii.

Dincolo de toate, o cultură religioasă ar îmbogăţi interior orice persoană, i-ar da materie care să-i mobileze spiritul, din care poate alege să se construiască.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Foto: Samuel Paty (wikimedia commons)

Zizi și neantul jpeg
Sistem și libertate
Am crescut într-o lume în care ceea ce astăzi considerăm nevoi de bază erau, pe la sfîrșit de ani ’70 și început de ani ’80, privite drept suprastructuri. Răsfățuri.
liceul sf sava bucuresti jpeg
Liceul avea coloane
Revederea colegilor și profesorilor dragi mi-a dat sentimentul mîngîietor că lucrurile ar putea deveni la fel de bune pe cît ni le imaginam noi în 1992.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce nu-s românii ca francezii?
Cartea și bagheta mi s-au părut două lucruri indispensabile în Franța.
p 19 Sylvie Germain WC jpg
Sindromul Șarikov
Nu este vorba doar despre o lipsă de educație, ci și despre voluptatea unei agresivități manifestate zi de zi, pe rețelele de socializare, care au devenit nu doar un spațiu bun pentru defularea nervilor, ci gazdă generoasă acestei forme josnice de violență.
p 20 Gustave Thibon jpg
O lumină asupra imediatului
Pentru Putin şi adepţii lui, persoanele, fie ele ucrainene ori ruse, civili ori combatanţi, sînt nimic.
Theodor Pallady jpeg
Scopul meu ești Tu
Un adevărat apostol al dialogului, un maestru al incluziunii și un campion discret al cercetării Celuilalt, cu sau fără majusculă.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Poliția din Cehia este în căutarea unui hoț care are obiceiul să intre prin case, fără a se sinchisi de prezența locatarilor. Se spune că se uită la aceștia în timp ce dorm.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.

Adevarul.ro

image
Şofer omorât în bătaie la Bacău pentru că a atins din greşeală cu maşina oglinda unei dubiţe
O crimă înfiorătoare a avut loc miercuri seara pe o stradă în Bacău, după o acroşare în trafic şi un scurt scandal. Doi bărbaţi au fost deja reţinuţi, după ce victima a fost găsită pe asfalt, fără suflare.
image
O actriţă româncă adoptată de un cuplu britanic şi-a revăzut mama la 34 de ani după ce a fost lăsată într-un orfelinat
O actriţă foarte apreciată în Marea Britanie şi fostă prezentatoare la BBC Radio York şi BBC Country File Live, Adriana Ionică are o poveste de viaţă tulburătoare şi demnă de un film.
image
SARS-CoV-2 continuă să facă „pui“. Ultimul este şi cel mai infecţios
Noua subvariantă BA 2.75 a coronavirusului este de cinci ori mai infecţioasă decât varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul specialiştilor independenţi.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.