Din nou despre (in)cultura religioasă

Publicat în Dilema Veche nr. 864 din 29 octombrie - 4 noiembrie 2020
Din nou despre (in)cultura religioasă jpeg

Oribilul asasinat de la Conflans, de acum două săptămîni, a dat nou material problemei terorismului islamist. Şi nu numai ei. A vărsat încă un exemplu, sîngeros, la dosarul inculturii religioase. Un tînăr musulman cecen, de curînd venit în Franţa, l-a decapitat pe profesorul de liceu Samuel Paty. Drept comemorare a ziariştilor de la Charlie Hebdo, acesta arătase elevilor, în clasă, caricaturi ale Profetului. Omeneşte vorbind, fapta ucigaşului e sinistră. Religios vorbind, ea e şi mai sinistră. Căci, pentru toate trei religiile monoteiste, a ucide un om înseamnă a ucide o fiinţă care poartă întipărit în ea chipul lui Dumnezeu. Dar acest dat fundamental, comun celor trei tradiţii – iudaism, creştinism, islam –, nu e luat în seamă de ideologia fanatismului religios. Ea mizează tocmai pe incultura spirituală a celor pe care vrea să-i capteze. Mizează pe o interpretare brută, schimonositoare, a credinţei. Şi, desigur, pe pulsiuni joase ale sufletului omenesc: înclinaţia spre violenţă, dorinţa de putere, de statut excepţional, dobîndit peste noapte. În fond, despre o periculoasă incultură religioasă e vorba atunci cînd, după ce înghite cîteva rudimente religioase, cineva îşi arogă rolul de „exponent al adevăratei credinţe”, de „bici al necredincioşilor”. Nu exerciţiul îndelung al învăţării, reflecţiei, interpretării, practicării datelor credinţei contează aici. Contează un ego ameţit de îndoctrinare care se proiectează în condiţia de vedetă a unui scenariu cu buni şi răi absoluţi. Ce iese din asta? Apărătorul „onoarei lui Dumnezeu” ucide chipul lui Dumnezeu, oglindirea Lui în fiinţe omeneşti.

Numeroşi responsabili musulmani au condamnat cu indignare fapta. Mohammed Moussaoui, preşedintele cultului musulman din Franţa, denunţă „izbucnirile terorismului care se reclamă de la islam, o «pandemie» mondială feroce”. Reprezentanţi a treizeci de moschei semnează o declaraţie în care arată că „sînt angajaţi în adîncirea studiului privind fundamentele ideologice ale gîndirii extremiste şi lupta împotriva celor care o alimentează, o hrănesc şi o finanţează” (Le Monde, 19 octombrie 2020).

Emmanuel Macron apelează la solidaritate „împotriva obscurantismului”. În Parlament se dezbate o lege constituţională care să pună frîu separatismelor în societatea franceză, aşezînd regulile Republicii mai presus de opţiunile de segregare socio-culturală, cu deosebire religioasă (refuzul educaţiei publice din motive confesionale, programe şcolare, profesionale, medicale  modulate religios etc.). Insularizarea, tensiunile, fracturile din societatea franceză sînt de mult un subiect nevralgic al dezbaterii publice şi al preocupării guvernanţilor. Iar un punct deloc neglijabil al problemei e descumpănirea, larg resimţită în societate, privind tratamentul religiilor într-o ordine laică. Stridenţele islamului integrist şi actele teroriste nu fac decît să pună materie alarmantă, urgentă în faţa unei ordini laice care tatonează încă posibilităţile de a articula drepturile religioase şi coeziunea societăţii mari.

La începutul secolului XX, laicitatea tare a statuat restrîngerea religiei/religiilor la spaţiul privat şi la cel al comunităţilor de cult. Asta a contribuit la ghetoizarea religiilor, a creştinismului în speţă şi, pînă la urmă, la descreştinarea masivă a societăţilor europene. Materia creştină şi-a pierdut, chiar în calitatea ei culturală, relevanţa în spaţiul public. Tinerii au prea puţin habar de datele ei de bază, nu mai pot înţelege arta şi literatura Europei care s-au hrănit sute de ani din tematica creştină.

Modernitatea tîrzie, sensibilă la tema diversităţii, a îndemnat religiile să ceară drept de prezenţă în spaţiul public. Dar glas mai tare – şi, în orice caz, mai straniu pentru ordinea laică – au religiile sosite din spaţii nelaicizate, are în special islamul. Nu doar mulţi creştini, ci şi unii adepţi ai laicităţii tari deplîng astăzi ştergerea identităţii creştine a societăţilor europene, lăsate astfel într-un deficit general de identitate. Pe acest fond, prind uşor spaimele că Europa va fi islamizată, prinde uşor fantasma unei invazii fundamentaliste faţă de care democraţia occidentală ar fi neputincioasă.

Lăsînd deoparte fantasmele, prezenţa – policromă – a religiilor în spaţiul public european ne arată ceva nou: anume că, fără o cultură religioasă difuzată în societatea mare, nu ne vom mai putea înţelege propria lume, nici în adîncimea ei spirituală şi nici în actualitatea ei. Nu-i vom putea asuma liberalismul, nu vom putea spera creşterea coeziunii ei. O cultură religioasă – nu confesională – e de folos astăzi oricui, credincios ori nu, pentru a avea un raport civilizat cu vecinul altfel situat ca apartenenţă spirituală. Cultura religioasă a devenit, se poate spune, o necesitate publică. E de dorit să devină un bun public, bun comun. Doi profesori în teologie de la Universitatea Lorenă, Anthony Feneuil et Jean-Sébastien Rey, susţin această idee într-un articol din Le Monde, apărut pe 11 octombrie 2020. „Autorităţile publice”, laice, spun ei, „nu pot lua poziţie în materie religioasă. Dar pot contribui la exprimarea convingerilor religioase, la formularea lor reflexivă şi critică, în dialog şi în confruntare cu alte convingeri şi domenii ale cunoaşterii. Un loc privilegiat pentru această exprimare reflexivă este Universitatea, publică, dar autonomă.” Totuşi, ca să devină „bun public”, cultura religioasă ar trebui difuzată mai devreme şi mai larg, în cursul şcolar mediu. Există deja pledoarii în acest sens în spaţiul francez.

O cultură religioasă – nu confesională – urmăreşte nu apologia, ci comprehensiunea. Are interes pentru marile tradiţii religioase, înfăţişează fenomenul religios în aspectele lui de căpătîi (gîndire, experienţă spirituală, cult, concepţii despre lume şi despre destinul omului). De cultură ţine a cunoaşte cum se raportează la transcendent diferitele tradiţii, cum trăieşte omul acest raport, ce gravitate existenţială are pentru el raportul. De cultură ţine să ştii cum o credinţă îşi interpretează Textul şi imaginile sacre. De ea ţine a judeca, după criteriile înseşi ale religiei, devierile şi instrumentările pe care le suportă ea. De cultură ţine a cunoaşte marile constante ale faptului religios şi modulaţiile lui în diverse tradiţii. Tot de cultură ţine a te comporta civilizat faţă de credinţele religioase şi substanţa lor: intelectuală, rituală, existenţială.

În fond, nici adepţilor Charlie Hebdo nu le-ar strica puţină cultură religioasă. Şi-ar da seama că, prin manevrele lor, nu condamnă terorismul religios, ci ofensează întregi comunităţi în ce au ele mai sacru. Şi-ar da seama că libertatea de exprimare pentru care militează e de tip pseudo-„religios”, de vreme ce se pretinde fără margini, absolută. Or, o atare libertate e contrară ordinii democratice, unde libertăţile se opresc – deliberat – acolo unde manifestarea lor agresează dreptul celuilalt. Puţină cultură religioasă nu strică de vreme ce ea ne-ar face mai atenţi la diversitatea spirituală a lumii.

Dincolo de toate, o cultură religioasă ar îmbogăţi interior orice persoană, i-ar da materie care să-i mobileze spiritul, din care poate alege să se construiască.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Foto: Samuel Paty (wikimedia commons)

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

pod blaj jpg
Podul futurist inaugurat la Blaj de Ziua Națională a României. Investiția a fost de 3 milioane de euro
Un pod spectaculos din punct de vedere arhitectural a fost finalizat și inaugurat la Blaj de Ziua Națională a României. Investiția a fost de 3 milioane de euro.
Dorin Chiotea FOTO Facebook
Scandal în TVR pe tema Mondialului! Dorin Chioțea îl face praf pe Dan Turturică, șeful instituției
Revoltă în TVR. Șeful televiziunii publice, luat la țintă de un jurnalist.
Imagini satelitare din 15 noiembrie arată dinți de dragon și tranșee în Stepne FOTO via Insider
Imagini prin satelit arată tactica riscantă prin care trupele ruse speră să oprească avansul ucrainean spre Crimeea
Armata rusă își asumă un risc destul de mare prin modul în care și-a construit pozițiile defensive și fortificațiile pentru a împiedica avansul trupelor ucrainene spre Crimeea ocupată, scrie Business Insider.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.