O nouă temă străveche

Publicat în Dilema Veche nr. 875 din 14 - 20 ianuarie 2021
Theodor Pallady jpeg

Cultul relicvelor – rămășițe pămîntești ale sfinților – e practicat în iudaism (Arca Alianței) creștinism, islam și budism, nefiind străin (prin analogie) tuturor experiențelor religioase consemnate istoric. De vreme ce faptul religios se definește în tensiunea dintre sacru și profan, orice corp sanctificat primește o putere iradiantă, pe care pietatea populară – sau chiar cea organizată doctrinar, de la nivelul unei ierarhii spirituale – o asociază cu tămăduirea prin transfer energetic. Și nici atitudinea față de relicve (moaște, cum le spunem noi în Ortodoxie, cu un termen slav) nu comportă cine știe ce noutate. Venerarea relicvelor corespunde unei nevoi comunitare de siguranță și identitate. Revenite în actualitatea publică, prin amploarea pelerinajelor în România post-comunistă, moaștele sfinților sînt percepute ambivalent: din afara Bisericii, ele apar ca superstiție și sursă de cupiditate clericală. Din interiorul corpului eclezial, ele sînt privite fie cu un anumit scepticism intelectual (în așteptarea unor forme mai evoluate de spiritualitate), fie cu totală credință în calitățile lor taumaturgice. Locuitorii Constantinopolului au fost mereu convinși că cetatea lor nu poate fi cucerită, pentru că se află sub protecția directă a Maicii Domnului, al cărei brîu se conserva într-un locaș din Piața de Aramă (Chalkoprateia). Palladium-ul „căzut din cer”, sustras de Ulysse și depus în templul roman al Vestei, acoperea o similară funcție apotropaică.

De Crăciunul 2020, a circulat pe Facebook o frază atribuită lui Maxim Mărturisitorul, care susținea că Întruparea lui Hristos rămîne singurul lucru nou sub soare. În rest, după cum vedem, ne lovim mereu de variațiuni pe marginea unor teme recurente. Notez asta și cu intenția de a mai pondera entuziasmul mediilor unde respingerea cultului moaștelor e trăită cu aere de mare noutate progresistă. Realitatea e că omul continuă să recurgă la intercesori mistici, așa cum venerează obiecte încărcate cu un soi de „mana”: talismane, fetișuri, totemuri etc. A făcut-o mereu, pretutindeni. O face și azi, cînd arborează mătănii, brățări terapeutice, geme, tatuaje protectoare și tot restul de semne tangibile ale unei binecuvîntări supranaturale. Se schimbă suportul material, discursul motivațional și contextul socio-cultural, dar nu și nevoia lui de a transcende cotidianul prin contactul cu anumite obiecte „de frontieră”.

Omul postmodern moștenește critica moaștelor de la iluminiștii raționaliști, de tipul lui Voltaire, dar și de la predecesorii lor reformați. Jean Calvin a combătut nu doar papistașii, nicodemiții, anabaptiștii și libertinii contemporani, ci și cultul moaștelor. În micul său tratat intitulat Avertisment foarte util cu privire la marele folos ce-ar reveni creștinătății dacă s-ar face inventarul tuturor corpurilor sfinte și al relicvelor aflate în Italia, Franța, Germania, Spania și alte regate sau țări, teologul stabilit la Geneva deplora faptul că „în loc să-L caute pe Iisus Hristos în Cuvîntul său, în sacramentele și harurile sale spirituale (...) și în loc să mediteze la viața (sfinților) lumea adoră ca pe o comoară oasele, cămășile, centurile, bonetele și alte bulendre de acest soi rămase de la ei”. La ideea de inventar ajunge Calvin pentru că mii de biserici occidentale se lăudau cu un număr vădit imposibil de rămășite ale acelorași sfinți (cu concluzia că Ioan Botezătorul va fi avut, bunăoară, cinci-șase capete și tot așa). Avea dreptate să veștejească excesele idolatre, fraudele pioase și legendele apocrife: în fond, asta făcuseră și iconoclaștii bizantini, cu veacuri înainte, atunci cînd contestaseră derapaje similare în lumea creștinismului de limbă greacă. Nu avea dreptate în fond: prin Întrupare sub chipul Omului, Dumnezeu transfigurează materia, care devine mediu translucid, duhovnicesc, arvună a învierii obștești și sediu al răscumpărării eshatologice: un germene fizic al eternității introduse în timp. Totul ține, o dată mai mult, de măsură, decență, simțul nealterat al misterului și voința de a nu confunda vehiculul cu destinația drumului.

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.

Zizi și neantul jpeg
Sistem și libertate
Am crescut într-o lume în care ceea ce astăzi considerăm nevoi de bază erau, pe la sfîrșit de ani ’70 și început de ani ’80, privite drept suprastructuri. Răsfățuri.
liceul sf sava bucuresti jpeg
Liceul avea coloane
Revederea colegilor și profesorilor dragi mi-a dat sentimentul mîngîietor că lucrurile ar putea deveni la fel de bune pe cît ni le imaginam noi în 1992.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce nu-s românii ca francezii?
Cartea și bagheta mi s-au părut două lucruri indispensabile în Franța.
p 19 Sylvie Germain WC jpg
Sindromul Șarikov
Nu este vorba doar despre o lipsă de educație, ci și despre voluptatea unei agresivități manifestate zi de zi, pe rețelele de socializare, care au devenit nu doar un spațiu bun pentru defularea nervilor, ci gazdă generoasă acestei forme josnice de violență.
p 20 Gustave Thibon jpg
O lumină asupra imediatului
Pentru Putin şi adepţii lui, persoanele, fie ele ucrainene ori ruse, civili ori combatanţi, sînt nimic.
Theodor Pallady jpeg
Scopul meu ești Tu
Un adevărat apostol al dialogului, un maestru al incluziunii și un campion discret al cercetării Celuilalt, cu sau fără majusculă.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Poliția din Cehia este în căutarea unui hoț care are obiceiul să intre prin case, fără a se sinchisi de prezența locatarilor. Se spune că se uită la aceștia în timp ce dorm.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.

Adevarul.ro

image
Şofer omorât în bătaie la Bacău pentru că a atins din greşeală cu maşina oglinda unei dubiţe
O crimă înfiorătoare a avut loc miercuri seara pe o stradă în Bacău, după o acroşare în trafic şi un scurt scandal. Doi bărbaţi au fost deja reţinuţi, după ce victima a fost găsită pe asfalt, fără suflare.
image
O actriţă româncă adoptată de un cuplu britanic şi-a revăzut mama la 34 de ani după ce a fost lăsată într-un orfelinat
O actriţă foarte apreciată în Marea Britanie şi fostă prezentatoare la BBC Radio York şi BBC Country File Live, Adriana Ionică are o poveste de viaţă tulburătoare şi demnă de un film.
image
SARS-CoV-2 continuă să facă „pui“. Ultimul este şi cel mai infecţios
Noua subvariantă BA 2.75 a coronavirusului este de cinci ori mai infecţioasă decât varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul specialiştilor independenţi.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.