Cronica teologică a pandemiei
„Anul acesta, urmare a instituirii stării de urgență în contextul pandemiei de SARS-CoV-2, credincioșii nu au putut participa în comuniune deplină cu clerul la această slujbă. Prin urmare, pentru a repara acest neajuns, (...) în noaptea de 26 spre 27 mai, la miezul nopții, în bisericile și mînăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va oficia slujba începutului pascal și Sfînta Liturghie, clerul chemînd credincioșii să primească Lumina Învierii ca în noaptea de Paști.” Iată decizia arhiepiscopiei constănțene, larg și negativ comentată în rețele sociale și presă. Patriarhia a răspuns că această reiterare pascală cade în responsabilitatea exclusivă a ÎPS Teodosie, ierarhul care – dintre toți membrii Sfîntului Sinod al BOR – s-a dovedit cel mai „coronasceptic”. Pe durata stării de urgență, prelungită printr-o ceva mai „relaxată” stare de alertă, chiriarhul tomitan a sugerat că măsurile adoptate de guvern sînt excesive și conțin o notă de persecuție anticreștină, ceea ce, desigur, nu poate fi demonstrat. O simplă opinie, exprimată într-un colț de țară, a fost însă generalizată prin mediile anticlericale (tot mai vehemente). Ele n-au pierdut ocazia de a „înfiera” întreaga Biserică, deși nu aveau motive obiective pentru a ține un asemenea discurs de procuror. BOR a acceptat decent rigorile politicii de carantină, a făcut chete filantropice și a contribuit la echiparea spitalelor (deși anunțata lor supralicitare, cu efectul unui dezastruos „colaps” al sistemului medical, nu s-a produs). Serviciul divin a continuat în lăcașuri pustii, ajungînd spre comunitatea creștină numai prin mijloace video. A fost o perioadă complicată și frustrantă pentru toată lumea, inclusiv pentru cei dornici să se roage laolaltă, în fața sfintelor altare, dar bunul-simț civic și virtutea răbdării au prevalat.
Situația semnalată arată că BOR nu e condusă centralist, căci – iată – „autonomia eparhială” își impune regulile, oricît ar fi ele de ciudate. Pe de altă parte, comunicatul Arhiepiscopiei de Tomis arată că scopul oficiilor liturgice nu e comuniunea dintre credincioși și Hristos, capul Bisericii: scopul insolitei repetiții pascale, programată înaintea marii sărbători a Învierii Domnului, pare să fie mai modest, și anume comuniunea dintre „popor” și… cler. Dificultatea reală – o anumită clericalizare a Euharistiei și a vieții ecleziale în genere – e tratată în (con)text atît ca problemă, cît și ca soluție. Într-adevăr, sfînta liturghie e valabilă canonic și lucrătoare spiritual – ca sacrament central al creștinismului ortodox – și dacă e săvîrșită de un preot singuratic, fără participarea altora. Acest fapt, rațional și supranatural, a și permis răspîndirea practică a ideii că Biserica se reduce la cler, iar „poporul” (mirean) e un element decorativ, nici măcar indispensabil: un soi de fundal colectiv abstract și pasiv. De aici și convingerea unora că hirotonia – una dintre cele șapte sfinte taine ale Bisericii – e condiția necesară și suficientă a eficacității spirituale a tuturor celorlalte șase. Tema petrină a „preoției universale” – spre care sîntem chemați prin Botez – a suferit o eclipsă, așa cum rezultă și din rara împărtășanie a mirenilor (prea păcătoși pentru a primi Trupul și Sîngele Domnului „ca la catolici”, adică frecvent).
Speranța mea e că vom descifra împreună, cler și popor, lecția acestei pandemii. Că vom reveni la rugăciunea în Duh și Adevăr, temperînd ritualismul și formalismul liturgic, prin redescoperirea existențială a ecleziei, în termenii hristologiei pauline. Cu toții sîntem mădularele trupului mistic al Bisericii. Fiecare e o persoană sortită sfințirii și nu doar un exponent anonim al unui anume statut. Fiecare creștin e un apărător și mărturisitor al Ortodoxiei: viața lui, cu toate mărginirile naturii căzute, este metonimic sacerdotală, sub acțiunea harului divin, purces din Duhul Sfînt, care „suflă unde voiește” (Ioan, 3,8). Într-o autentică stare de comuniune, ne raportăm doar la Capul Bisericii, Domnul Iisus Hristos, care îi reunește, fără părtinire, pe toți fiii acestui „neam împărătesc”…
Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.
