Fotbal american

Publicat în Dilema Veche nr. 852 din 6 - 12 august 2020
Theodor Pallady jpeg

Citim zilnic știri despre imperativul (deocamdată) american al „etapei”: rescrierea Istoriei. Trecutul nu mai bun de nimic. Potrivit recomandărilor politic corecte – adevărate dogme apărate de o Inchiziție pretins „liberală” –, factorii care, prin acțiunea lor conjugată din ultimele cinci secole, au provocat Marea Divergență (dintre „Vest” și „Rest”) trebuie reconsiderați, demonizați, anihilați. Sigur, alături de capitalism, printre aceste opțiuni care au determinat dezvoltarea civilizației occidentale și distanțarea ei față de celelalte se numără și democrația reprezentativă: o sacrificăm și pe ea, la rigoare! Faptul de a fi „alb” devine „privilegiul de a fi alb”, la care ni se pretinde să renunțăm, prin ample ritualuri de penitență, pentru a elimina, ipso facto, așa-numitul „rasism sistemic”. Marea aventură a științei pozitive ca și sistemul politic al individului autonom, purtător al unor drepturi legate de intrinseca lui demnitate, nu mai reprezintă baza umanismului (și a egalității în fața legii), cît sursa unor crime străvechi – colonialismul, imperialismul și capitalismul exploatator – pe care le vom expia printr-o negare de sine colectivă. Evident, vocile moderate nu se mai aud în această isterie de masă, alimentată de mainstrem media și catedrele de științe sociale impregnate cu teorii culturale neo-marxiste. Se dărîmă statuile fondatorilor SUA? Dar voi – conservatorii „iliberali” din Estul post-comunist – nu ați demolat idolii de piatră ai lumii marxist-leniniste? De parcă Stalin și Lincoln sînt, în vreun fel, comparabili...

În fața acestei explozii de iraționalitate, care sfidează deopotrivă statisticile, realitatea terenului și bunul-simț al conviețuirii în „depășitele” cadre ale fraternității (creștine sau republican-secularizate), deciziile acefale se înmulțesc. Venerabile universități britanice își modifică motto-urile latinești, pentru a nu mai glorifica odioasa epocă a expansionismului victorian. Una dintre cele mai vechi echipe de fotbal american – „Redskins”, de la Washington – a hotărît să-și schimbe numele, considerat „ofensiv”: cum adică, să te numește „Pieile Roșii”, dacă pe teren aleargă „fețe palide” (nici măcar, căci majoritatea jucătorilor e compusă din afro-americani, demografic predominanți în capitala SUA)? Decizia acestei „schimbări de nume” (deci de identitate) a fost adoptată din cauza presiunii exercitate de principalii sponsori ai legendarei echipe – multinaționale globale precum Coca-Cola – care, iată, nu mai au răbdare cu ereziile „diferențierii”: vor să precipite apariția unei lumi omogene, în care diversitatea e doar o amintire funestă a „suprematismului” și „discriminării”. De fapt, cazul e chiar absurd. Cei care au înființat echipa i-au spus „Redskins” (și au adoptat ca emblemă a ei profilul unui șef Sioux) tocmai pentru că admirau calitățile războinice ale americanilor nativi și doreau ca acel spirit temerar și agil să însuflețească etica noului club. Cine își asumă un nume de luptă/competiție sportivă pentru că îl detestă sau îl vede ca pe simbolul unui comportament inferior? Acest nou „fotbal american” – în care nu se mai joacă mingea ovală, ci propria istorie – reușește să acutizeze polarizarea socială, să alimenteze extremismele și să proiecteze în mintea competitorilor geopolitici ai Occidentului imaginea unui binevenit, căci subminant, război civil. Nu poți fi puternic și respectat dacă ești primul care-și contestă patrimoniul, acumulările civilizaționale, specificul și acțiunile. Or, la cîtă ură antioccidentală s-a acumulat deja în „celelalte lumi”, manevrele masochiste de autodemontare a stimei de sine pe care se bazau democrațiile deunăzi „avansate” nu fac decît să transforme supraviețuirea Occidentului într-un sinucigaș joc de hazard. Evident, o civilizație nu se desface la fel de ușor ca un joc Lego. Îngrijorătoare e însă tendința aceasta liberticidă, drapată în luptă pentru o libertate nelimitată, care e totuna cu utopia și dispariția reflexelor defensive. Să sperăm (ce altceva putem face?) că pandemia COVID-19 nu va potența pandemia ideologiei politic-„corecte” pînă la scufundarea acestei noi navis stultifera...

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.

poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.

Parteneri

George Clooney si Amal jpg
George și Amal Clooney vor să deschidă un restaurant de lux în Franța, dar localnicii se opun. De ce se tem oamenii
George și Amal Clooney pregătesc o afacere exclusivistă în Franța. Localnicii sunt îngrijorați.
banner Paul Ciuc jpg
Paul Ciuci de la Compact sfidează ghinionul, nu se teme de pisica neagră! Fotografii amuzante cu Ava și Kuki, paznicii casei
Paul Ciuci, solistul trupei Compact, sfidează ghinionul, nu se teme de pisica neagră! Fotografii amuzante cu Ava și Kuki, paznicii casei
Scădere economică
Tesla și SpaceX au pierdut peste 450 de miliarde de dolari din valoarea de piață după alegerile din SUA
Companiile Tesla și SpaceX, conduse de miliardarul Elon Musk, au pierdut împreună aproximativ 456 de miliarde de dolari din capitalizarea bursieră în cele două zile de tranzacționare de după alegerile parlamentare de la jumătatea mandatului din Statele Unite.
image png
Provocarea zile pe „Adevărul: poți rezolva integrama „La examen”?
„Adevărul” aduce pe telefon și computer una dintre rubricile îndrăgite ale ediției tipărite. „Jocurile zilei” le oferă cititorilor, zilnic, provocări de atenție, cultură generală și spirit de observație.
Donald Trump la Dineul anual al Asociației Corespondenților de la Casa Albă FOTO Profimedia
Doi din trei americani dezaprobă activitatea lui Trump. Profilul alegătorilor la alegerile din SUA, într-un sondaj NBC
Aproape două treimi dintre alegătorii participanți la exit-pollul publicat de NBC News pentru alegerile din SUA din 2026 dezaprobă felul în care Donald Trump își exercită funcția de președinte.
Unitatea de Primire Urgenţe Iaşi jpg
Șoc pentru medicii din Iași. O femeie a stabilit recordul de alcoolemie, iar un bărbat a ajuns de trei ori în comă în 24 de ore
Șefa UPU-SMURD Iași, Diana Cimpoeșu, dezvăluiri despre cazuri extreme la UPU Iași. O femeie deține recordul de alcoolemie.
Design fără titlu (5) png
Coincidență uluitoare! Două surori au născut în aceeași zi, la 29 de minute distanță
Patru surori au devenit mame în același an. Două dintre ele au născut băieței în aceeași zi, la numai 29 de minute distanță.
liberty
Undă verde pentru vânzarea combinatului Liberty Galați. Prețul de pornire: 200 de milioane de euro
Liberty Galați și secția Tubular vor putea fi vândute prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, au anunțat administratorii CITR și Euro Insol.
Cristela Georgescu, la sediul DIICOT
Cristela Georgescu acuză că presa a primit înaintea avocaților motivarea arestării preventive a soțului său: „O insultă la adresa dreptului de apărare”
Cristela Georgescu reacționează după ce în presă au apărut informații din motivarea Curții de Apel București privind prelungirea cu 30 de zile a arestării preventive a soțului său, Călin Georgescu.