Anihilarea speranței
Eram la Lisabona, în 2003, cînd Nicolae Iliescu a tradus, pentru Polirom, Amintirile Nadejdei Mandelștam (1899-1980) – sub titlul care le-a consacrat în prima lor tălmăcire engleză: Fără speranță / Speranță abandonată. Prin urmare, am parcurs această capodoperă memorialistică a gulagului sovietic abia de curînd, cînd editura ieșeană a pus pe piață o nouă ediție, cartonată și elegantă, echipată cu note și indice, însă lipsită de un studiu critic introductiv. Textul completează oportun galeria de opere ale scriitorilor ruși care au denunțat crimele comunismului sovietic, tocmai pentru că le-au trăit pe propria piele, ca martori jupuiți de vii ai unei istorii complet deraiate. El stă cu tragică mîndrie alături de mărturiile unor Varlam Șalamov, Vasili Grossman, Evghenia Ghinzburg, Soljenițîn, Pasternak, Ana Ahmatova sau Marina Țvetaeva, pentru a nu-i aminti decît pe cei mai amplu receptați în Occident. Și e, desigur, de datoria noastră să (re)citim literatura gulagului, pentru a pătrunde, fie și pe calea ficțiunii literare sau a relatărilor diaristice, vehiculate în samizdat, în miezul ororii comunismului. E adevărat că, în lumea deja euro-atlantică a sateliților sovietici din Europa Centrală și de Est, renumele comunismului e preponderent negativ, deși Rusia post-URSS a căutat, oficial, să-i salveze presupusa „parte bună” (fie prin combinația dintre istoriografia triumfalistă și recuperarea mesianismului slav, fie prin glorificarea eroismului vădit de Armata Roșie în epica sa încleștare cu „mașina de război” nazistă). La fel de adevărat este însă că, din varii pricini – începînd cu relativa continuitate a nomenclaturii de partid la butoanele puterii noi, „democratice”, și continuînd cu psihologia paseistă a „nostalgicilor” dornici să scape de povara culpei colective –, pedagogia decomunizării e plină de lacune intenționate și discontinuități sau ambiguități abil orchestrate propagandistic, astfel încît noile generații privesc fenomenul comunist ca pe ceva depășit, dar nu neapărat sinistru. Pe fundalul datoriei etice de neuitare atît de slab împlinite, neo-marxismul importat din Occident nu face decît să dea apă la moară revizionismului: în anul de pomină MMXX, statuile lui Churchill sînt profanate, în vreme ce primăria cutărui burg german dezvelește cu fanfară o statuie a lui V.I. Lenin…
Știu: temerea că regimul comunist s-ar putea întoarce tel quel e neîntemeiat răspîndită mai cu seamă printre intelectualii anticomuniști din generația mea - cei care au citit suficient (pe lîngă ce au trăit nemijlocit) pentru a se fi lămurit cu privire la caracterul ilegitim și criminal al totalitarismului roșu și care, mai nou, sînt îngroziți de similitudinile dintre „noua revoluție culturală”, care macină, polarizînd, societățile occidentale, și drumul comunismului real spre servitutea generalizată. Însă, chiar dacă istoria nu este ciclică, avem în continuare obligația morală de a memorializa nemăsuratele suferințe umane provocate de cotidianul bolșevic, în numele marxism-leninismului, cu toate derivatele sale doctrinare (maoiste, polpotiste, castriste etc.). Dublul jurnal al Nadejdei Mandelștam – închinat cu o rară devoțiune vieții și morții premature a soțului său, poetul Osip Mandelștam – rămîne cel mai cutremurător document al terorii staliniste, atît sub raport epic și evenimențial, cît și pe planul analizei psihologice, al observației sociale și al reflecției filozofice despre pierderea libertății, ca prefață a unui gigantic experiment dezumanizant. Nadejda Mandelștam (care-mi aduce aminte de inteligența suprem-lucidă a unei Simone Weil) scrie cu patos și umor, pătrunde cu o uluitoare finețe în pliurile interioare ale mancurtizatului homo sovieticus și deține o cultură generală suficient de solidă pentru a situa absurdul stalinist în durata lungă a modernității antropocentrice. Volumul de la Polirom are ceva de thriller metafizic, strălucind satanic pe tărîmul unde întunericul, frica, grotescul și arbitrarul consemnează o apocalipsă a samavolniciei. Se înțelege că îl recomand cu toată convingerea.
Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.
