Probleme ale (in)culturii religioase

Publicat în Dilema Veche nr. 838 din 12 - 18 martie 2020
„Li se fac regulat probleme profesorilor care îndrăznesc să vorbească în clasă despre Biblie“ – interviu cu François BOESPFLUG jpeg

Într-un interviu publicat de curînd în Dilema veche, profesorul François Bœspflug arăta ce necesară e, în lumea occidentală, o cultură a imaginii religioase, o cultură privind religiile în genere. Dar vorbea şi despre opoziţia laicităţii tari faţă de predarea oricărui curs de instruire în materie. Anul trecut, Isabelle Saint-Martin, istoric de artă şi specialist al faptului religios, director de studii la École Pratiques des Hautes Études, a publicat volumul Peut-on parler des religions à l’école? Plaidoyer pour l’approche des faits religieux par les arts (Se poate vorbi despre religii în şcoală? Pledoarie pentru abordarea faptelor religioase prin arte). Se vede iarăşi că subiectul e spinos, e un subiect-problemă. Autoarea analiza beneficiile, dificultăţile, şansele de punere în operă a proiectului. Merită, poate, să comparăm starea chestiunii în Franţa şi în România.

În amîndouă există, în societatea mare, un vid de cultură religioasă. În amîndouă s-a pus, la sfîrşitul secolului trecut, problema remedierii lui. Prin deceniul al optulea, tot mai multe voci constatau că laicitatea ţeapănă făcuse din Franţa o societate nu doar „decreştinată“, ci ignorantă a oricăror date privind religia/religiile. În România, comunismul impusese aceeaşi dispariţie din mentalul comun şi din spaţiul public. În amîndouă s-a pledat pentru a readuce în memorie acest continent dispărut. Acum apar deosebirile.

Instruire asupra faptului religios sau instruire religioasă? În Franţa, proiectul priveşte predarea tematicii religioase ca element de cultură, ca sumă de cunoştinţe, printre altele, ţinînd de ştiinţele omului. Fără ele, patrimoniul Europei şi al lumii – istorie şi istorie a mentalităţilor, literatură sacră şi laică, arte, monumente, gîndire premodernă – le-ar rămîne tinerilor (şi le rămîne) de neînţeles, străin sau supus oricăror interpretări deviante. Se urmăresc aşadar informarea şi înţelegerea unor date de cultură, nu adeziunea religioasă. Şcoala îşi respectă specificul în raport cu instruirea oferită de instituţiile religiei.

Dar, chiar aşa, proiectul stîrneşte opoziţie, spaime, inconfort. Apar temeri că laicitatea ar fi astfel lezată, atacată insidios, ca şi cum a şti despre ce e vorba în Cina cea de taină a lui Leonardo te-ar transforma într-un duşman potenţial al Republicii. Se invocă posibilităţi de implicare emotivă, de atragere a elevilor într-o religie ori într-un grup (închis, extremist) religios ori parareligios. Cînd, mai degrabă, tocmai incultura în domeniu îi face vulnerabili la parareligios, bricolaje, extremisme pe acei tineri care au gustul difuz al unui „dincolo“. Opoziţia vine din indiferenţa faţă de religios care, ignorîndu-i consistenţa, a fost învăţată să-l creadă plin de pericole.

În România, după 1989, introducerea disciplinei Religie în şcoli apărea, dimpotrivă, ca un semn de libertate, o detaşare de totalitarismul ateu, o datorie socială susţinută de Biserică şi de majoritatea românilor. Ea a şi fost pusă în practică – în variante asupra cărora s-a tot discutat. Dilema veche a publicat o sumă de articole despre subiect, i-a dedicat chiar, în 2012, un număr tematic. Şi în România, educaţia religioasă e un subiect-problemă. Dar în alt fel.

Aşa cum a fost promovată de Biserică (şi acceptată de stat, dornic de acord cu Biserica), instruirea în domeniu prezintă religia ca fiind mai ales: agent de terapeutică socială (vindecă de ateism, învaţă morala creştină, susţine valori tradiţionale, precum cea a familiei), marcă identitară (sîntem români, adică majoritar ortodocşi, cultura română a fost puternic marcată de ortodoxie), cale de spiritualitate (înveţi să fii credincios şi, ca atare, devii familiar celor înalte, eşti bine orientat în viaţă). Accentul cade nu atît pe înţelegere, cît pe convingere, de vreme ce tezele sînt prestabilite. Trebuie doar ilustrate. Ilustrate din punct de vedere ortodox, căci e vorba despre „valorile credinţei creştine şi ale spiritualităţii româneşti“, cum se declară în motivaţia BOR pentru predarea orei de religie. Se expun doctrina, ritualul, normele de conduită, ceea ce e valoros, căci a le cunoaşte face parte din cultură. Dar predarea are preponderent ton „îmbisericit“, ca şi cum şcoala ar fi, pentru această materie, o prelungire a Bisericii.

Cît loc primeşte, aici, studiul diversităţii religioase a lumii? Cît loc primesc cunoaşterea textelor, tensiunea implicată în tematica credinţei, cercetarea discernută a istoriei religioase, prezentarea simbolismului religios, distincţia între rafinamentele artei sacre şi kitsch-ul prosper, mutaţiile religiosului în lumea comunicării globale? Cît loc primesc judecata, analiza, interpretarea? S-a propus, drept alternativă, să se predea în şcoli studiul faptului religios sau studiul comparat al religiilor. Dar există profesori pentru aşa ceva?

Ce fel de profesori de religie? În Franţa, asta e o problemă. Trebuie pregătite cadre într-o materie care a devenit străină pentru mediul didactic. Pe de altă parte, abordarea de tip cultural îndeamnă la un tratament ecumenic al religiilor, cu atenţie desigur pentru ramurile creştine occidentale, strîns îmbinate cu istoria locului. Problema nu e nici deschiderea ecumenică, nici disciplina studiului obiectiv. Problema e gustul pentru specificul faptului religios, pentru amplitudinea lui definitorie, ireductibilă la socio-cultural.

În România, profesori de religie sînt preponderent cadre formate în învăţămîntul teologic. Formaţia le dă experienţa faptului religios, le dă cunoaşterea doctrinei şi a practicii creştine. Dar nu sînt dese cazurile de profesori care să aibă interesul înţelegerii şi pentru alte religii decît creştinismul (răsăritean). Există, sînt de admirat, fac mult bine, dar sînt puţini. Biserica Ortodoxă Română susţine că dialogul cu alte religii e fertil spiritual. Să sperăm că această temă va deveni şi atitudine de predare a religiei. Altfel, nici cunoaşterea fenomenului religios, nici încărcătura de universal, prezentă în tradiţiile lumii, nici atitudinea respectuoasă faţă de alte religii/confesiuni, toate acestea nu vor figura ca urmări benefice (şi nădăjduite) ale instruirii şcolare în materie de religie.

În sfîrşit, problema libertăţii de gîndire. Se aud din cînd în cînd voci care susţin că religia ca materie şcolară ar ataca libertatea de gîndire a elevului. Dar ca să ai această libertate trebuie mai întîi să înveţi să gîndeşti. Studiul religiei ajută la asta. Religiile au experienţa temelor paradoxale, cuprind exerciţii ale intelectului reflexiv şi contemplativ. Desigur, e nevoie ca elevului să i se atragă atenţia asupra lor, nu să fie îndopat cu excelenţa de paradă a propriei religii. Pe urmă, ca să ai libertate de gîndire trebuie să ştii pe ce date gîndeşti. A respinge cunoaşterea tematicii religioase te mărgineşte în libertatea ta, nu o conservă. Să fie oare de preferat o libertate de gîndire incultă uneia cît de cît cultivate?

Nu ştiu care e soluţia potrivită pentru predarea religiei în şcoli. Însă cîştigă teren conştiinţa că o cultură religioasă e necesară în modernitatea tîrzie, iar dezbaterile asupra problemelor ei se înmulţesc. 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.