Giulgiul

Publicat în Dilema Veche nr. 845 din 18 - 24 iunie 2020
Giulgiul jpeg

Nu cred să fi fost un obiect al devoțiunii mai supus tehnicilor de investigație și dezbaterilor ca „giulgiul din Torino”. De la fotografia revelatoare din 1898, realizată de avocatul Secondo Pia, cu permisiunea regelui Umberto I, și pînă la ipotezele științifice spectaculoase din zilele noastre, pînza de in pe care se află imprimată inexplicabil imaginea trupului celui răstignit a stimulat toate competențele posibile, fără să-și fi epuizat misterul și nici atracția pentru credincioși. De altfel, granița oarecum recurentă între „credincioși” și „necredincioși” a cunoscut și ea, în relație cu giulgiul, forme dintre cele mai diverse: oameni ai credinței care se arătau sceptici în privința autenticității, medici care evaluau ca plauzibilă ipoteza ca giulgiul să fie chiar cel care a înfășurat trupul lui Iisus, agnostici care se declarau învinși, cel puțin pentru moment, de un obiect inexplicabil, dar și savanți pentru care imaginea imprimată nu putea fi decît un artefact, concluzie îmbrățișată surprinzător de grăbit, la finele anilor ’80, de unii reprezentanți ai Bisericii…

La o privire retrospectivă, se pare că, în diferitele etape ale cercetărilor, istoricii erau chiar mai rezervați decît oamenii de știință pentru că le lipseau documentele care să le permită o atestare și o reconstituire a traseului giulgiului pînă în 1390, dată de la care istoria sa poate fi retrasată pînă astăzi. Și este, trebuie admis, cu totul straniu ca o astfel de relicvă să fi lăsat atît de puține urme. Într-o amănunțită analiză a textelor referitoare la giulgiu, istoricul Emmanuel Poulle (1928-2011) observa că mărturiile încep să fie mai precise odată cu secolul al X-lea, cînd giulgiul pare a se afla deja la Constantinopol, confirmate de Robert de Clari (1204), pentru a reveni abia către sfîrșitul secolului al XIV-lea, în legătură cu Lirey și familia de Charny. Reluînd ipoteze din anii ʼ70, dar pornind mai ales de la analize optice recente ale unor savanți francezi, Barbara Frale avansează teoria potrivit căreia literele grecești, latinești și evreiești care au fost imprimate pe giulgiu în jurul chipului se constituie într-un veritabil „certificat” al morții lui Yeshua Nazarani, pe care autoritățile timpului l-au lăsat pentru identificarea după trecerea unui an a osemintelor ce trebuiau restituite familiei. Reconstrucția istorică și concluziile autoarei nu au fost, firește, îmbrățișate de toți istoricii, dar au meritul, cel puțin pentru publicul larg, de a scoate dezbaterea din orizontul medieval (știut fiind că datarea cu carbon radioactiv a fost privită de o parte a lumii științifice ca irelevantă) și de a prezenta argumente pentru ipoteza originii antice a giulgiului.

După mai bine de un secol de investigații, giulgiul din Torino ni se înfățișează ca o incredibilă parabolă: discreția care l-a însoțit de-a lungul primului mileniu creștin ne poate duce cu gîndul la discreția însăși a evenimentului Învierii în lumea de atunci și în primele secole care au urmat, cînd reprezentarea Învierii era mai degrabă aluzivă și simbolică. Pornind de la o analogie lingvistică, A. Grabar a notat cîndva că în arta creștină timpurie toate formele-enunțuri trimiteau la un semnificat care nu era exprimat ca atare, deși era central. Apoi giulgiul a devenit un element distinct în iconografia femeilor mironosițe, probabil prima formulă vizuală narativă a credinței în Înviere. Era firesc, pentru că toate Evangheliile amintesc giulgiul în care a fost învelit trupul Mîntuitorului, iar Evanghelia după Ioan adaugă esențialul: „A văzut și a crezut”. De ce vederea giulgiului și a mahramei din mormîntul gol au avut acest efect asupra ucenicului iubit? Probabil pentru că giulgiul rămăsese ca și cum trupul ar fi ieșit fără să-l desfacă din legături sau, poate, pentru că își lăsase amprenta „fotografică”… Dar lectura spirituală pe care cred că o putem face, dincolo de orice ipoteză, este că giulgiul aflat astăzi la Torino poate fi privit sau nu, acceptat sau nu, crezut sau nu, așa cum însăși Învierea nu s-a impus, ci a lăsat spațiul libertății și al unei priviri de alt ordin, nu mai puțin reală, chiar dacă mai greu documentabilă. În fond, miracolul solicită o receptivitate și o inteligență pascaliană: Și dacă este așa?…

Bogdan Tătaru-Cazaban este cercetător în istoria religiilor. A publicat recent (împreună cu Daniela Dumbravă) volumul André Scrima: expérience spirituelle et langage théologique, Roma, 2019. 

Foto: wikimedia commons

Zizi și neantul jpeg
Sistem și libertate
Am crescut într-o lume în care ceea ce astăzi considerăm nevoi de bază erau, pe la sfîrșit de ani ’70 și început de ani ’80, privite drept suprastructuri. Răsfățuri.
liceul sf sava bucuresti jpeg
Liceul avea coloane
Revederea colegilor și profesorilor dragi mi-a dat sentimentul mîngîietor că lucrurile ar putea deveni la fel de bune pe cît ni le imaginam noi în 1992.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce nu-s românii ca francezii?
Cartea și bagheta mi s-au părut două lucruri indispensabile în Franța.
p 19 Sylvie Germain WC jpg
Sindromul Șarikov
Nu este vorba doar despre o lipsă de educație, ci și despre voluptatea unei agresivități manifestate zi de zi, pe rețelele de socializare, care au devenit nu doar un spațiu bun pentru defularea nervilor, ci gazdă generoasă acestei forme josnice de violență.
p 20 Gustave Thibon jpg
O lumină asupra imediatului
Pentru Putin şi adepţii lui, persoanele, fie ele ucrainene ori ruse, civili ori combatanţi, sînt nimic.
Theodor Pallady jpeg
Scopul meu ești Tu
Un adevărat apostol al dialogului, un maestru al incluziunii și un campion discret al cercetării Celuilalt, cu sau fără majusculă.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Poliția din Cehia este în căutarea unui hoț care are obiceiul să intre prin case, fără a se sinchisi de prezența locatarilor. Se spune că se uită la aceștia în timp ce dorm.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.

Adevarul.ro

image
O actriţă româncă adoptată de un cuplu britanic şi-a revăzut mama la 34 de ani după ce a fost lăsată într-un orfelinat
O actriţă foarte apreciată în Marea Britanie şi fostă prezentatoare la BBC Radio York şi BBC Country File Live, Adriana Ionică are o poveste de viaţă tulburătoare şi demnă de un film.
image
SARS-CoV-2 continuă să facă „pui“. Ultimul este şi cel mai infecţios
Noua subvariantă BA 2.75 a coronavirusului este de cinci ori mai infecţioasă decât varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul specialiştilor independenţi.
image
Momentul în care Roxana Donisan a fost atacată de rechin a fost filmat de un turist. „A ajuns până la geamandură, acolo a înhăţat-o rechinul“
Părinţii Roxanei Donisan, românca ucisă în Egipt de un rechin, au povestit că fiica lor a găsit oferta de vacanţă în staţiunea Hurghada în ultima clipă şi a ocupat singurul loc rămas liber în avion. Acum aşteaptă să ajungă acasă trupul neînsufleţit al singurului lor copil.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.