„Dilema nouă”, sper

Publicat în Dilema Veche nr. 842 din 28 mai - 3 iunie 2020
„Dilema nouă”, sper jpeg

Am avut privilegiul să pot scrie încă de la început în revistă, colaborînd la pagina „Din polul plus...”, o pagină care, în cei 27 de ani, nu şi-a schimbat titlul ales de Andrei Pleşu. Eram mîndră, dar şi intimidată. Mă întrebam, la fiecare text, dacă el are destul stil, destulă nuanţă şi consistenţă, destul aer de Dilema. Din cînd în cînd mă duceam la redacţia din Aleea Alexandru: în capul mesei, Andrei Pleşu, iar alături de el, de o parte şi de alta, Elena Ştefoi şi Lena Boiangiu, pe latura lungă, în mijloc, Radu Cosaşu, împrejur Tita Chiper, Mircea Vasilescu, Alex. Leo Şerban, Cezar Paul-Bădescu, Iaromira Popovici, Andrei Manolescu, Dan Stanciu, alţii. Nu păreau să aibă „şedinţă”. Erau bine dispuşi, destinşi, ameni. Atenţi. Gustau părerile, analizele, propunerile de teme pe care le schimbau între ei. Nu rareori izbucneau în rîs, salutînd o zicere izbutită. Dînd peste această atmosferă am prins, treptat, curaj. Dar am şi fost îndemnată, de atunci şi pînă astăzi, să încerc să-mi îmbunătăţesc scrisul. Din eleganţa judecăţii şi a scriiturii multor semnatari în revistă am învăţat din plin. De un Crăciun am fost invitată să fac tema numărului. Am stat pînă spre seară să verific textele adunate pentru ea. În jurul meu o seamă dintre membrii redacţiei îşi vedeau liniştiţi de treabă. Nu conta că se făcuse tîrziu, erau ca acasă. Am plecat apoi cu Lena Boiangiu pe jos, pe străzile pline de zăpadă. Vorbind despre revistă, despre „situaţiune” (era prin 1999), despre lucruri de cultură publică şi interioară, ne-am trezit în Piaţa Palatului, lîngă care locuia. Absorbită în spaţiul convorbirii, nu simţisem drumul. Tot aşa se întîmpla de altfel cînd, adesea, mă întorceam de la Muzeul Ţăranului cu Irina Nicolau.

Nu evoc comemorativ Dilema, ca pe un fenomen încheiat. Nici pe departe. Cred că substanţa ei – aşa cum a fost modelată de Andrei Pleşu, de seniorii şi de membrii primei echipe – nu s-a anemiat defel. Şi-a schimbat, desigur, unele trăsături datorită membrilor mai tineri. Adeziunea de la sine înţeleasă la cultura înaltă (inclusiv spirituală), liberalism, europenitate stă alături de teme acum mai trendy. Dar nici consistenţa, nici stilul Dilemei n-au fost ştirbite. Interogaţia, judecata elaborată, sprinteneala scriturii continuă să dea specificul revistei. Ea şi-a păstrat, mai ales, dispoziţia pentru diversitatea abordărilor/opiniilor civilizat formulate. A preţui un mod de gîndire care e diferit de-al tău, a fi atent la o perspectivă care nu ţi-e simpatică, a încerca să o înţelegi şi să te distanţezi de ea argumentativ: iată din ce se compune, după mine, „aluatul” viu al Dilemei. De la Elena Ştefoi la Mircea Vasilescu și la Sever Voinescu, el s-a păstrat. Şi continuă să atragă condeie mai tinere ori de mai veche reputaţie. Cînd mă gîndesc la revistă îi spun mereu Dilema. Veche şi, sper, nouă, ea e un spaţiu de civilitate a gîndirii şi a expresiei. Nu e de ici, de colo faptul că, 27 de ani, acest spaţiu s-a păstrat într-o lume care are mare nevoie de civilitate, de cultură bine aşezată, de o limbă română elegant şi propriu folosită. 

*

Mă socotesc, ca şi alţii din generaţia mea, un om norocos, favorabil plasat în „spectacolul istoriei”. La mijlocul vieţii am sfîrşit de înghiţit experienţa a ceea ce înseamnă comunism. În cîteva zile am putut ieşi din acea lume de minciună către un regim al libertăţii. Dar o libertate care rămînea să fie construită, a cărei construcţie problematică era şi este de reluat în fiecare clipă. Spre deosebire de cei mai tineri decît mine, eu am avut, alături de apropiaţii mei de generaţie, un plus de elan. Dat de acel potenţial de proiecte imposibile care se acumulaseră în noi pînă în decembrie 1989. O virtualitate condamnată la reverie de regimul totalitar, aparent de neclintit, a devenit, brusc, posibilitate actualizabilă. Dar cum puteau să arate – în aerul cam tare al libertăţii, aşa de brusc accesibil – îndeletnicirile cercetării şi studiului, relaţiile umane, atmosfera din instituţii şi din spaţiul public? Cum putea arăta libertatea?

Pentru mine, Dilema, alături de Muzeul Ţăranului Român, au fost medii unde am văzut cum poate arăta libertatea, cum se poate construi ea. Ce aveau cele două în comun? Erau amîndouă instituţii ale admiraţiei. Erau, adică, întemeiate pe personalitatea unui om care le dă proiectul, dar mai ales stilul: stilul de lucru, de expresie, stilul oamenilor care formează echipa. Stilul acelui om dă specificul „operei” la care membrii echipei îşi pot aduce propriile competenţe şi înclinaţii, propria creativitate, fără a fi stînjeniţi în diversitatea lor. Sînt, dimpotrivă, atraşi de ceea ce pot construi împreună, păstrînd în coerenţă diversitatea participării lor. Cînd vorbesc despre admiraţie, nu mă refer doar la admiraţia faţă de figura principală, Andrei Pleşu şi, respectiv, Horia Bernea. Vorbesc despre admiraţia pe care o au unii pentru calitatea celorlalţi, şi membrii echipei între ei. Vorbesc despre plăcerea de a discuta, încerca, rafina un „produs cultural” comun. Vorbesc despre buna dispoziţie pe care lucrul împreună o stîrneşte. Despre lucrul fără program impus, fiindcă preocuparea care îi leagă e continuă.

Într-o asemenea instituţie, autoritatea şi regulile nu sînt decît secundar „instituţionale”, nu sînt stabilite potrivit unor „fişe de post”. Oamenii sînt angajaţi nu atît pe nişte posturi, cît într-o aventură comună. Atmosfera instituţiei e o îmbinare de ierarhie şi colegialitate. Ierarhie, căci membrii echipei au fineţea de spirit necesară pentru a sesiza valoarea celor mai buni între ei. Autoritatea nu e, aici, asigurată prin putere funcţionărească, ci prin calitatea creativităţii, recunoscută de admiraţie. Colegialitate, căci toţi au atenţie şi amenitate faţă de munca celorlalţi, o sprijină şi o mobilizează. Aceeaşi atmosferă am întîlnit-o la Colegiul Noua Europă şi la Editura Humanitas, unde m-am ocupat cîţiva ani de o colecţie de spiritualitate.

Aşa arată libertatea „internă” la Dilema şi în celelalte instituţii amintite. Dar, mai ales, Dilema n-a încetat să fie un exerciţiu de libertate oferit spaţiului public. Libertatea de a-ţi spune, bine chibzuit şi bine formulat, judecata asupra fenomenelor de societate şi de cultură. Libertatea recunoscută celuilalt de a-şi spune, bine chibzuit şi bine formulat, propria judecată care se poate deosebi de a ta şi de interesele tale.

E de sperat că acest exerciţiu de libertate – ilustrator de libertate în societatea mare – va putea continua. Din cîte am aflat, există investitori dispuşi să investească în el. Reacţiile cititorilor faţă de pericolul în care se află revista arată, de asemenea, că există destul public sensibil la exerciţiul libertăţii pe care îl reprezintă Dilema.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.