Haine de piele

Publicat în Dilema Veche nr. 853 din 13 - 19 august 2020
Haine de piele jpeg

Uff! Ce căldură! Îmi vine să-mi scot și pielea de pe mine! Naivă, dar stranie această expresie românească în răspăr cu educația noastră științifică, care ne spune că pielea, pe lîngă multe alte funcții, o îndeplinește și pe cea de izolare și reglare termică, tocmai comunicînd creierului cînd este prea cald și cînd este prea frig. Pielea face posibilă supraviețuirea omului în mediul planetei Terra. Supremă dovadă a acestui adevăr științific îl reprezintă pigmentarea sau depigmentare pielii. Pielea este interfața noastră biologică cu universul.

În același timp, pielea reprezintă și materialul de proveniență animală din care se pot produce straturi succesive de acoperire a corpului uman: haine de piele, atît veste, pantaloni sau alte piese vestimentare, în general mulate pe corp și care prin elasticitate preiau întocmai curburile corpului, cît și hainele de piele îmblănită, largi și învăluitoare, care sporesc confortul nostru termic în vremea rece.

Detaliu biologic sau vestimentar, hainele de piele apar ca un subiect de oarecare importanță din al treilea capitol al Facerii. Ciudățenie a unui Dumnezeu-Duh, transcendent și creator prin verb, Fiat!, El se așază meșterește, după ce și-a asigurat probabil vînătorește resursa primară, și croiește niște haine de piele pentru primul cuplu uman. Inginer atomist, inventator de mare clasă, de ce nu ar fi Dumnezeu și primul designer vestimentar? Fapt e că scena este stranie și parcă se rupe din coerența narațiunii de pînă-n acel punct. După ce au mîncat, la îndemnul șarpelui, din pomul cunoașterii, lui Adam și Evei li s-au deschis ochii: „şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte. Iar cînd au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin rai, în răcoarea serii, s-au ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii raiului. Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis: «Adame, unde eşti?». Răspuns-a acesta: «Am auzit glasul Tău în rai şi m-am temut, căci sînt gol, şi m-am ascuns»” (Fac. 3, 7-10).

Prima contradicție: de vreme ce își cususeră haine din frunze de smochin, de ce mai invocă nuditatea ca motiv al ascunderii de Dumnezeu? Urmează dialogul dintre Dumnezeu și protopărinți, în care li se dezvăluie neascultarea lor și consecințele acesteia, dintre care în cele din urmă: „Pentru că ai mîncat din pomul din care ţi-am poruncit să nu mănînci, blestemat va fi pămîntul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba cîmpului! În sudoarea feței tale îţi vei mînca pîinea ta, pînă te vei întoarce în pămîntul din care eşti luat; căci pămînt eşti şi în pămînt te vei întoarce. ...Apoi a făcut Domnul Dumnezeu lui Adam şi femeii lui îmbrăcăminte de piele şi i-a îmbrăcat” (Fac. 3, 17-21).

A doua contradicție: la cît de aspru este formulată consecința neascultării, pare ironică mica delicatețe de a fabrica haine ceva mai confortabile decît își făcuseră singuri Adam și Eva. Aceste noi haine repară în alt fel decît cele de smochin goliciunea pe care Adam însuși și-o constatase. În ce fel? Este goliciunea protopărinților mai mult decît o ghidușă nuditate senzuală?

Finalul capitolului: „de aceea l-a scos Domnul Dumnezeu din grădina cea din Eden, ca să lucreze pămîntul, din care fusese luat”. Deci în Eden nu era vorba nici de a se întoarce în pămînt, nici de a lucra pămîntul, și pe cale de consecință de nici una dintre nevoile vieții biologice.

Textul impune o lectură alegorică, ceea ce au și făcut primii exegeți creștini ai acestor fragmente, începînd cu Origen, continuînd cu Grigore Teologul, Ioan Hrisostom, Maxim Mărturisitorul și pînă la Grigorie Palama. Sensul antropologic al acestor exegeze a fost reconstituit de Panayotis Nellas, în celebra sa carte Omul – animal îndumnezeit. Perspective pentru o antropologie ortodoxă.

Ce sînt hainele de piele? Nu cumva chiar epiderma, pielea care face posibilă supraviețuirea în mediul din afara grădinii raiului? Și atunci ce erau protopărinții în Eden? Un manechin anatomic, ca acelea din laboratoarele școlare de biologie? Și cum arăta Edenul, ca o secție specială pentru marii arși? Imaginarul nostru științific se oprește aici, la speculații ridicole.

Dacă asupra lui Origen a planat suspiciunea că ar fi intenționat să deosebească o creație a sufletului de cea ulterioară a trupului sub forma hainelor de piele, ceilalți autori citați au trasat distincția nu între spirit și materie, ci între ansamblul psihosomatic deiform al creației „după chipul lui Dumnezeu” și pogorămîntul biologic al hainelor de piele. Toți însă sînt de acord să vadă în acestea condițiile biologice ale existenței de după căderea în păcat. Ele înlocuiesc harul sau slava luminoasă în care era îmbrăcat trupul eteric și translucid al protopărinților. Goliciunea pe care o remarcă Adam este astfel de-a dreptul un vid, o lipsă de formă, după ce s-a stins harul.

La Grigore Teologul și Maxim Mărturisitorul, hainele de piele pun în mișcare viața biologică propriu-zisă, adică procesul formării și decăderii trupului, cu ciclul zilnic și anual al temporalității, cu nevoile și pasiunile sale, și pe cale de consecință instituie mortalitatea. Hainele de piele capătă un caracter ambivalent întrucît ele exprimă consecința neascultării, dar și condiția din care poate începe răsturnarea și anihilarea acestei consecințe. Mai stimulant de atît, în gîndirea acestor doi autori apare ideea că întreaga creație culturală a omenirii, viața socială, suprastructura politică, aglomerația urbană, tehnica și arta fac parte din aceste haine de piele. Din momentul căderii, omul este într-un proces continuu de îmbrăcare în identități biologice și sociale care îl îndepărtează de adevărata sa ființă. Constatînd eroarea acestei mișcări spre multiplicarea straturilor exterioare ființei, omul poate iniția mișcarea inversă de dezbrăcare de hainele de piele („omul cel vechi” în vocabularul Sf. Pavel), experimentînd nemurirea încă din intervalul terestru. În mod catastrofal însă, educația religioasă de mase produsă în secolul al XIX-lea a pus în circulație acele reprezentări de tipul Mica Biblie ilustrată, în care Adam și Eva apar într-un soi de proto-haute couture à la Fred și Wilma, măturînd cu reverențe evoluționiste toată tradiția patristică.

Văzute din perspectiva antropologiei materialiste dominante în societatea de azi, hainele de piele sînt o închidere a ființei umane în straturi succesive de limitări identitare. În raportarea la hainele de piele se joacă eternitatea ființei umane. Din acoperămînt tranzitoriu al ființei, hainele de piele au devenit obsesiv și stresant însăși ființa, iar salvarea lor, prin cîrpiri succesive și alienante – singura opțiune existențială. Expresii precum „a-ți scăpa pielea” sau „a nu te simți bine în pielea ta” nu pot fi străine de ambivalența teologică a hainelor de piele, dar mai ales exprimă atît de bine așezarea antispirituală a omului contemporan. Fragilitatea hainelor de piele, atît în plan individual, cît și în plan social, obiect al revoluției medicale din ultimul secol al civilizației occidentale, pe cale de globalizare, este în directă relație cu fobia care a cuprins planeta în vremea din urmă. Aceasta nu este însă un reflex științific. Dacă nu ne-am gîndi decît la vidul atomic din noi, la apa care circulă prin noi, la înnoirea permanentă a majorității celulelor din noi, la schimbul constant de materie și energie dintre noi și mediul nostru înconjurător, și am avea suficiente motive să fim mai relaxați în raport cu hainele noastre de piele. Și totuși, cîtă nostalgie emană o haină veche!

Petre Guran este dr. în istorie bizantină al École des Hautes Etudes en Sciences Sociales, cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române.

Foto: wikimedia commons

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.