André Scrima: scriitură şi călătorie

Publicat în Dilema Veche nr. 856 din 3 - 9 septembrie 2020
André Scrima: scriitură şi călătorie jpeg

Îmi îngădui să adaug la Dosarul recent al revistei – atît de izbutit dedicat Părintelui Scrima – o contribuţie. Ea priveşte relaţia între oralitate şi scriitură care îl caracteriza. Îmbinarea celor două poate spune ceva expresiv, cred, despre prezenţa lui André Scrima, despre tipul lui de muncă interioară, chiar despre stilul omului spiritual în genere.

Am mai menţionat: de-a lungul anilor 1993-2000 i-am solicitat Părintelui Scrima o seamă de texte pentru reviste culturale ori ştiinţifice. Înregistram ceea ce era expunere directă, o redactam şi, după etape de revizuire, textul era publicat. La originea textului se afla, aşadar, întotdeauna, solicitarea mea şi cuvîntul viu, pe loc desfăşurat, al autorului. Am îngrijit de asemenea volumul Timpul Rugului Aprins, născut şi el ca răspuns la o propunere: cea a filozofilor Andrei Pleşu şi Virgil Ciomoş ca părintele Scrima să evoce grupul de la Antim. În „Liminar”, el a ţinut să precizeze felul cum i-a cunoscut pe cei doi, cum s-a născut volumul.

Mi-a devenit astfel evidentă o trăsătură a producţiei spirituale şi intelectuale a lui André Scrima, care mi-a fost confirmată din plin cînd am organizat Arhiva André Scrima de la Colegiul Noua Europă – Institut de studii avansate din Bucureşti. Aproape toate, dacă nu chiar toate textele lui sînt răspunsuri la solicitări: academice şi/ori spirituale, publice ori private. Foarte multe dintre ele rezultă din înregistrări şi transcrieri realizate de interlocutori sau auditori. Spunea chiar el că nu produsese vreodată un text în postura de autor care concepe, autonom, o lucrare. Nu făcuse o listă a lucrărilor şi publicaţiilor lui. Creativitatea lui devenea discurs mai ales în relaţie cu celălalt, solicitat de celălalt. Aş spune chiar în faţa celuilalt.

Şi, de multe ori, André Scrima ţinea să prefaţeze textul tipărit cu detalii privind originea lui orală, interlocutorii care i l-au solicitat, contextul în care a apărut, traseul textului pînă la publicare. De ce atîtea precizări, de ce o atît de minuţioasă „punere în cadru”? m-am întrebat nu o dată în faţa acestor pasaje introductive. Mi se păreau ciudate, de un excesiv accent pe persoana proprie. Dar nu putea fi doar atît. Părintele Scrima avea, e drept, cochetării, afectări, autoadmiraţie. Dar, în chestiunile spirituale, primau, la el, o rigoare şi un devotament, aş spune transindividuale. Aşadar de ce atîta insistenţă în a descrie circumstanţele de producţie a textului?

Poate pentru a-i pune în evidenţă calitatea de „eveniment”. Un eveniment nu pe linie simplu culturală, ci unul care îşi căuta locul sub o lumină mai înaltă. Un eveniment la care vorbitorul, interlocutorii, asistenţa erau fiecare, în felul lor, părtaşi, în care toţi erau cuprinşi.

Ce trăsături avea „evenimentul”, potrivit notaţiilor cu care André Scrima ţinea să-l însoţească? Era „provocat”, răspundea unei preocupări a celuilalt. Apoi, consta într-un discurs direct, nepregătit altfel decît prin ceea ce adunaseră, în vorbitor, de-a lungul vremii, reflecţia, meditaţia, experienţa. Se petrecea într-un „acum” al întîlnirii, unde putea interveni şi o altă instanţă, chemată tocmai de preocuparea celor reuniţi. În sfîrşit, „evenimentul” era atent situat: apărea la încrucişarea unor drumuri, poate a unor destine. André Scrima, călătorul, întîlnea alţi oameni sensibili la tema călătoriei, călători potenţiali sau abia porniţi la drum sau colegi pe drumuri convergente. Nu întîmplător, el evoca adesea călători spirituali din alte epoci, filiaţii de itineranţi, în a căror linie se insera, pe care încerca, poate, să o transmită, să o prelungească.

Am insistat atît pe oralitatea producţiilor lui, încît s-ar putea crede că scriitura era, pentru el, neînsemnată. Or lucrurile nu stăteau deloc aşa. S-au păstrat în Arhiva Scrima de la NEC nenumărate notiţe manuscrise. Scria pe caiete, pe agende, pe file, pe plicuri, pe ştraifuri de hîrtie, pe programe de colocvii, pe cartoane de invitaţii, pe margini de jurnal. Fixa astfel o idee, un poem, o rugăciune, o expresie izbutită, un eveniment interior, o temă. Există note dezvoltate, lungi de cîteva pagini, în care scrisul e lizibil, ordonat pus în pagină, unde expunerea e bine înlănţuită, organizată. Pe lîngă ele, există alte notiţe, mai cu seamă din a doua parte a vieţii, care ajung pînă la indescifrabil: sînt aruncături de grafie colţuroasă, ca şi cum sensul care i-a apărut ar fi fost prea subtil (prea tainic?) ca să poată fi pus clar în scris. În altele, scriitura se încalecă, trece printre şi peste alte rînduri deja scrise, devenind un hăţiş de neînţeles pentru altcineva decît autorul ei. Slujeşte doar ca „urmă” a unui eveniment intelectual? E doar marcajul unui înţeles care nu se lasă extras de la locul lui, din interioritate, unde e luminos? E încercarea febrilă de a expune nodul strîns al unui gînd?

În faţa masei de scriitură, atît de diversă ca grafie, suport şi stil, trebuie să accepţi că ea exprimă ceva foarte propriu lui André Scrima: un act neîncetat de ruminatio intelectual-spirituală.

Cum se ştie, ruminatio e un termen cu mare trecere în mediul contemplativ medieval: însemna a „rumega”, a „mesteca” îndelung, continuu, cuvîntul divin pentru ca el să-şi exale sevele, savoarea, sensurile, iar ele să pătrundă în fiinţă, să o hrănească şi să o transforme. Iar această îndeletnicire cu „mistuirea” cuvîntului şi a tematicii spirituale e foarte veche, e proprie tuturor tradiţiilor. E, cred, potrivit să o avem în vedere atunci cînd încercăm să găsim rostul scriiturii la André Scrima. Nu vreau să spun că, în ceea ce îl priveşte, scriitura ar epuiza atitudinea „ruminativă” faţă de tematica spirituală. Această atitudine era însuşi modul lui de a fi. Scriitura era doar un suport, un exerciţiu, una dintre practicile de cercetare/descoperire/maturare a cunoaşterii. Scrisul ajuta reflecţia, întîlnea verticala inspiraţiei, marca urmărirea pistelor de sens.

Încă ceva. Multe dintre scrierile rămase de la André Scrima sînt interpretări de texte. Prin hermeneutica lor, el merge pe urmele altor călători, le explicitează traseul, îl asumă, îl prelungeşte, îl comunică. În această cheie a itineranţei atrase de Dumnezeu se desfăşoară „lectura hermeneutică” a Scrisorii Părintelui Ioan cel Străin, în Timpul Rugului Aprins. Există acolo chiar o menţiune precisă: „Îmi spuneam, încă de pe atunci (din vremea Antimului, n.m., A.M.) că Părintele Ioan călătoreşte cu Filocalia, dar şi cu Pelerinul rus aşa cum acesta călătorea cu Filocalia”. Pelerinul rus şi Părintele Ioan cel Străin călătoreau cu textele antecesorilor, dar călătoreau mai ales prin ele, cu ajutorul lor.

Stilul de discurs şi de scriitură al Părintelui Scrima ţine, şi el, de acelaşi regim al itineranţei. Nu făcea el astfel prezent un model foarte vechi de întîlnire, de „trecere” a cunoaşterii spirituale? Sugerînd astfel un mod în care tradiţia rămîne vie, într-o trecere fertilizantă.

(extras din contribuţia la un viitor număr al Revistei de studii ecumenice – Sibiu, dedicat lui André Scrima, realizat în colaborare cu Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române)

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Zizi și neantul jpeg
Sistem și libertate
Am crescut într-o lume în care ceea ce astăzi considerăm nevoi de bază erau, pe la sfîrșit de ani ’70 și început de ani ’80, privite drept suprastructuri. Răsfățuri.
liceul sf sava bucuresti jpeg
Liceul avea coloane
Revederea colegilor și profesorilor dragi mi-a dat sentimentul mîngîietor că lucrurile ar putea deveni la fel de bune pe cît ni le imaginam noi în 1992.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce nu-s românii ca francezii?
Cartea și bagheta mi s-au părut două lucruri indispensabile în Franța.
p 19 Sylvie Germain WC jpg
Sindromul Șarikov
Nu este vorba doar despre o lipsă de educație, ci și despre voluptatea unei agresivități manifestate zi de zi, pe rețelele de socializare, care au devenit nu doar un spațiu bun pentru defularea nervilor, ci gazdă generoasă acestei forme josnice de violență.
p 20 Gustave Thibon jpg
O lumină asupra imediatului
Pentru Putin şi adepţii lui, persoanele, fie ele ucrainene ori ruse, civili ori combatanţi, sînt nimic.
Theodor Pallady jpeg
Scopul meu ești Tu
Un adevărat apostol al dialogului, un maestru al incluziunii și un campion discret al cercetării Celuilalt, cu sau fără majusculă.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Poliția din Cehia este în căutarea unui hoț care are obiceiul să intre prin case, fără a se sinchisi de prezența locatarilor. Se spune că se uită la aceștia în timp ce dorm.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.

Adevarul.ro

image
O actriţă româncă adoptată de un cuplu britanic şi-a revăzut mama la 34 de ani după ce a fost lăsată într-un orfelinat
O actriţă foarte apreciată în Marea Britanie şi fostă prezentatoare la BBC Radio York şi BBC Country File Live, Adriana Ionică are o poveste de viaţă tulburătoare şi demnă de un film.
image
SARS-CoV-2 continuă să facă „pui“. Ultimul este şi cel mai infecţios
Noua subvariantă BA 2.75 a coronavirusului este de cinci ori mai infecţioasă decât varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul specialiştilor independenţi.
image
Momentul în care Roxana Donisan a fost atacată de rechin a fost filmat de un turist. „A ajuns până la geamandură, acolo a înhăţat-o rechinul“
Părinţii Roxanei Donisan, românca ucisă în Egipt de un rechin, au povestit că fiica lor a găsit oferta de vacanţă în staţiunea Hurghada în ultima clipă şi a ocupat singurul loc rămas liber în avion. Acum aşteaptă să ajungă acasă trupul neînsufleţit al singurului lor copil.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.