⬆
La zi în cultură
Pagina 45
Un documentar provocator-ironic
Vînătorii discută cu localnicii, găsesc o pradă (animale mari, chiar spectaculoase: girafe, zebre), o împuşcă de la mare distanţă, pentru ca apoi să se apropie de animal şi să se asigure că au ţintit bine, prinzînd ultimele momente în care mişcă.
Sfîrşitul indie-ului douămiist
Lansat cu surle și trîmbițe, la o casă de discuri majoră, printr-o campanie care a amestecat fake news-ul cu săgețile anticorporatiste, cel mai proaspăt album al formației canadiene Arcade Fire părea a fi, încă de la început, o poveste cu tîlc.
2 x 9G
Actorii joacă detaşat, ca nişte umbre. O postapocalipsă: sfîrşitul compasiunii.
„Pamfletul e un semn al pasiunii dezlănţuite“ – interviu cu Magda RĂDUŢĂ
Un pamflet bun e unul în care destinatarul, la sfîrșitul lecturii, nu se mai indignează, ci rămîne în admirație pentru modul în care a fost insultat. Dumnezeule, ce bine m-a înjurat ăsta!
Safari, Plaja de Carte, Smida Jazz
● Poate că mulți nici nu mai știu că La Dolce Vita nu e numele unui restaurant. Ei bine, pe canalul Cinemax 2 se difuzează de cîteva ori luna aceasta și luna viitoare celebrul film al lui Federico Fellini, cu Marcello Mastroianni, Anita Ekberg și Anouk Aimée. Văzut astăzi, filmul pare la fel de spectaculos, dar și asemănător, în cîteva privințe, cu actuala presă tabloidă de la noi. Lucrurile astea se întîmplau însă la italieni în anii ’60 ai secolului trecut. (Andrei Manolescu)
Frumoasele anormale
Roman psihologic de atmosferă, chestionînd prin vocea lirică a unui copil diferența, anormalitatea și, în fond, apartenența la lume, Pelinul negru, cel de-al treilea roman al Ioanei Nicolaie (după Cerul din burtă și O pasăre pe sîrmă), este cel mai ambițios și cel mai bun.
Spionajul românesc
Anul trecut a fost publicată lucrarea lui Florian Banu, De la SSI la SIE – o istorie a spionajului românesc în timpul regimului comunist. O lucrare groasă și densă, prefațată de Mihai-Răzvan Ungureanu (cine altcineva ar fi putut s-o facă mai bine și mai în cunoștință de cauză decît un istoric care a fost și director al SIE?).
Portretul filozofiei la bătrîneţe
Dacă oamenii de știință au vedete de tipul Stephen Hawking ori deGrasse Tyson care prezintă în culori vii (atît la propriu, cît și la figurat) istoria cosmosului, filozofii sînt în continuare fițoși cu privire la popularizarea filozofiei și la recunoașterea potențialului pe care filozofia practică a lui Lou Marinoff o poate avea în spațiul public pentru a atrage atenția asupra filozofiei în general.
„Vara e momentul perfect de citit oraşul“
Vara mea urbană înseamnă Ioanid și Herăstrău, înseamnă acoperișurile orașului, împînzite de antene și de beculețe și de toate neamurile de dulciuri servite la borcan, înseamnă frustrarea eternă a faptului că nu, nici anul ăsta nu prea avem cum și cînd să mergem la Observator, e ciudat programul, îți arăt stelele altă dată, e ploaia care te prinde pe Emanoil Porumbaru și-ți rupe sandalele, e înghețata la cornet, de pe Arthur Verona (mai vrei? mai vreau…).
Două actriţe
Sage femme este despre două femei, Béatrice și Claire (Catherine Deneuve și Catherine Frot), care ar fi putut fi, în urmă cu 30 de ani, mamă (vitregă) şi fiică, dacă Béatrice nu ar fi hotărît să plece, lăsîndu-și viitorul soţ și pe Claire, fiica lui dintr-o căsnicie anterioară.
Melodic & aventuros
Electric Brother (Cristian Ştefănescu) e cunoscut drept un artist scăldat în numeroase ape, unele destul de îndepărtate de albia în care îl încadrează fişa postului (DJ, mixer de sunete, inginer de muzică electronică).
Gilda
O femeie romă ajunge într-un spital de boli nervoase din România. Cum va fi experienţa ei cu sistemul medical autohton?
Toate aceste nopţi albe, Parcul Arkhai din Cluj, Meniu: Dans
● Poftiţi la cafea, poftiţi la dans: pe 5 şi pe 6 august, Cosmin Manolescu vă aşteaptă la Enigma Café din Cluj cu spectacolul Meniu: Dans. (Matei Martin)
Dispariţia lui Răzvan Georgescu
În locul unui monolog amar, Răzvan a ales să dea glas unui cor de voci care creau o muzicalitate mai degrabă pozitivă. Filmul era însoțit de un cronometru: zilele pînă la teribilul termen-limită erau numărate periodic pe ecran, iar cînd termenul a fost depășit, filmul ajungea la un climax pe care deopotrivă noi, spectatori, și el, ca autor, îl percepeam ca pe o victorie.
Exotism & violenţă
Fără a se ridica la nivelul capodoperei sale, romanul Cei șapte nebuni (apărut la noi în 2014, concomitent la editurile Univers și All), povestirile din Crescătorul de gorile sînt o lectură de vacanță potrivită. Roberto Arlt este un fel de Vasile Voiculescu argentinian preocupat de eresuri africane și orientale.
Scene dintr-un apartament
Proaspăt mutaţi în noua locuinţă, în care stătuse cu chirie înainte o femeie „cu multe cunoştinţe“ (deşi cuvîntul „prostituată“ nu e rostit, el e puternic sugerat), Rana (a cărei imagine e făcută să ne sugereze opusul, de soţie supusă şi de spiritualitate) e lovită în cap în timp ce făcea duş de un necunoscut care venise acolo, se pare, pentru vechea chiriaşă, cu care o confundă.
Iarbă prin păr sau o întoarcere salvatoare în timp
Apocalipsa nucleară contemplată de la o distanță considerabilă de lumea lui 2014, din vîrful muntelui în care și-au găsit calea și cei patru călăreți ai rock-ului psihedelic, devine frecventabilă.
De-a baba oarba melancolica
Pentru Insula, Ada Milea a gîndit iniţial o versiune concertistică, realizată împreună cu violonistul Alexandru Bălănescu, cu variante ulterioare, inclusiv una „cu jucării“, avîndu-i parteneri pe Anca Hanu şi Bobo Burlăcianu.
Olivier Py între două mandate
Olivier Py anunță pentru ediția viitoare un festival a cărui tematică principală va fi cea a genului: „Transidentitate, transsexualitate, libertatea de a fi ce vrei“.
„Puţin clasic“ şi amic unic
„Georges, a fost formidabil să vin încă o dată în ţara ta, în România. Îţi iubesc ţara. Mulţumesc pentru tot. Cu multă dragoste, Bob.“
Uneori dansabil
În compania lui Bugge Wesseltoft şi a britanicilor GoGo Penguin, Tingvall Trio întregeşte o trinitate ce va introduce post-jazz-ul în arealul Clujului, cu prilejul tînărului festival de vară Smida Jazz.
Contraviaţa, Festivalul de Film şi Istorii de la Rîşnov, Musica Kronstadt
● Contraviața lui Philip Roth (traducere de Alexandra Coliban, Editura Polirom, 2017) mi se pare cartea perfectă de citit pe plajă. E începutul lui de roman care-mi place cel mai mult. (Ana Maria Sandu)
„O sumă de imagini“ – interviu cu Sorin NEAMŢU
De ce vreau eu pictură? De ce vreau eu să pictez? De ce nu stau eu aici, în obiect?
„Vioara este o amantă foarte posesivă“ – interviu cu Alexandru TOMESCU
Există doar muzică bună sau mai puțin inspirată, indiferent că e compusă de Beethoven, Deep Purple sau Nicolae Guță. Fiecare cu talentul lui.
Recviem pentru Johnny
De unde să ştie un copil, care aude zilnic la televizor stihuri însufleţite de elan muncitoresc: „C-aşa-i românul / casa şi-o iubeşte… / şi vopseşte româneşte!“, cîntate de fete blonde cu buze roşii, că dacă sună din coadă şi-i intră în auz ca urechelniţele, nu înseamnă că-s totuna cu: „Ce mi-i vremea cînd de veacuri / stele-mi scînteie pe lacuri…“?
După Sorin
Moartea lui Sorin Stoica la 27 de ani (27 iulie 1978 – 6 ianuarie 2006) rămîne una dintre cele mai mari barbarii întîmplate literaturii noastre.
Oraşe adormite
Se îndreptau – așa cum spunea minunata poetă Svetlana Cârstean în seara din vara aceasta pe acoperișul unui oraș retrezit, „cine nu e mîngîiat nu există“ – spre forma de afecțiune pe care adormitul lor oraș o oferea. Spre adierea proaspătă de acolo.
Macrostructurile lui Nolan
Filmul e şi o explorare, aproape în maniera unui SF, a spaţiului. Filmările din avion, plonjările în apă şi, între cele două, mişcările violente ale fîşiei de oameni care vor să treacă marea tind să dea filmului o perspectivă în care timpul şi locul nu sînt cele istorice – deşi acţiunea este –, ci par, mai degrabă, cosmice.
Noaptea minţii
Actorii funcţionează cu umor şi detaşare ca voci publice care se situează de o parte sau alta a conflictului: tradiţionalişti, creştinopaţi, jurnalişti belicoşi şi victimele acestora, agresate „pentru binele lor“.
Restaurantul Nor, Festivalul Strada Armenească, Frilensăr în turneu
● „Ne-am obişnuit să existăm într-o lume care ne îngrijorează. Căreia, în fond, nu vrem nici să-i spunem pe nume, nici s o privim în ochi. Şi atunci ne plîngem, bombănim. Şi apar dramele. Şi disperarea. Se instalează frica. Le trăim pe pielea noastră. Vrem schimbarea, fără a o dori cu adevărat“, scrie Emmanuel Macron în cartea sa Revoluție (în traducerea lui Doru Mareș, Editura Trei, 2017). Cred că e bine să știm ce înțelege noul președinte francez prin „revoluție“ înainte ca ea să se întîmple.
Mere, dulceaţă de ghimbir şi o biserică fortificată
La proiecția de seară a filmului Cîini al lui Bogdan Mirică s-a pornit un potop, nu o ploaie de vară. Ne-am adăpostit sub cortul de la cafeneaua festivalului, ne-am uitat la stropii mari și am făcut pariuri despre cît o să reziste cel mai eroic pompier voluntar, care rămăsese singur, în fața ecranului și nu-i mai venea să se ridice
Festivalul din Ledbury
În casele lor poți găsi cărțile tuturor poeților care au trecut pe la Festivalul din Ledbury. Asta m-a dus direct cu gîndul la festivalul la care am fost în mai, la Arad, unde Lia Faur încearcă să facă același lucru. Îmi plac hotelurile, impersonale, unde nu trebuie să faci conversație cu nimeni și nu trebuie să dai socoteală nimănui.
„Publicul consumator de jazz este în dezvoltare“ – interviu cu Răzvan SCURTU
Scena se dezvoltă, deși nu ne putem compara cu țări apropiate de noi, cum ar fi Polonia sau Ungaria. Mă bucur să descopăr proiecte noi și proaspete cu abordări mai avangardiste în jazz.
Gusturi, kestiuni, uimiri
Bonom şi bon viveur cu personalitate, critic atent al „eternităţii inumane“, dar fără a fi încrîncenat (doar atunci cînd desconsideră mujdeiul), avocat al brînzei, al valorii libertăţii personale şi al zîmbetelor în spaţiul public, scriind cu farmec şi umor, uneori chiar cu fină nostalgie, evocînd nume literare alese (Bacalbaşa, Argetoianu, Mateiu Caragiale, Istrati, Gellu Naum, Lena Constante, Steinbeck) publicistica lui Răzvan Exarhu merita cu prisosinţă să ajungă într-o carte.
Lumi paralele
Mária, protagonista filmului, care se ocupă zi de zi cu evaluarea cărnii-marfă (în funcţie de grosime, gradul de grăsime şi altele) şi care suferă în plus şi de o tulburare obsesiv-compulsivă şi comunică deficitar, îşi dă cu părerea despre ea, nu din perspectiva unei desfătări culinare, ci spunînd că e „conformă“.
Între viaţă şi moarte
În camera în care Geneviève își trăise ultimele zile, „folosind instrumentele ei, chitara ei, basul ei, pick-up-ul ei, amplificatorul ei, acordeonul ei, scriind cuvinte pe hîrtiile ei, privind pe aceeași fereastră pe care a privit ea“, Phil Elverum, alias Mount Eerie, scria muzica unui album care avea să se numească A Crow Looked at Me.
„Teatrul trebuie să fie incomod“ – portret: Doriana TALMAZAN
Stabilitatea oferită de teatrul de stat te înghite, te îndobitocește. Trăiam un vis, dar nu era al meu, poate al regizorului, al scenografului, al colegului de scenă, al directorului, dar sigur nu al meu. Nu mă mai identificam cu nimic din ce se întîmpla la «Eugène Ionesco» și după nouă ani am plecat.
Pe cuvînt de polițist, O zi din viaţa Deliei, Iliada
● Pe cuvînt de polițist, un film cu Alain Delon care sper că va mai fi programat la TV5. Făcut în 1985 cu un Delon la 50 de ani, pe care însă, evident, nu-i arată, cu mușchi de Rambo și într-un rol justițiar, gen Clint Eastwood. Se vede că moda americană atinsese, în anii ’80, și cinematografia franceză. Un Alain Delon mai neobișnuit, așadar – pentru cine nu l-a văzut încă, merită amuzamentul. (Andrei Manolescu)
Arles, fotografie de grup
Actriţa Audrey Tatou se pune în scenă, se joacă cu propriul statut de vedetă – şi nu e nimic superficial în asta, ne asigură criticii de artă care au văzut expoziţia.
Sondajele sînt foarte bune. Mai trebuie şi cercetare
68% din cei incluşi în eşantion nu au fost niciodată la teatru, „deşi există teatre (…) în aproape jumătate dintre localităţile din România“.
Cercetarea în slujba politicii publice
Barometrul ar trebuie să ne arată mult mai clar care sînt comportamentele de consum ale românilor, prin realizarea de profiluri complexe de consumatori, care să includă şi informaţii despre rolul culturii în viaţa românilor (de ce şi pentru ce participă), de pildă.
Cu procentele la muzeu
38% din populaţia ţării a vizitat un muzeu anul trecut, în comparaţie cu numărul celor care au vizionat un film la cinematograf (33%) sau al celor care s-au bucurat de o piesă de teatru (30%).
Gîlceava Barometrului cu realitatea
Piaţa de carte din România are trei carenţe majore: un public extrem de restrîns, o infrastructură subdimensionată şi lipsa unor statistici detaliate, care să nu poată fi puse la îndoială. În realitate. În Barometrul de Consum Cultural 2016, însă, lucrurile stau puţin altfel.
Portretul unui artist
Este vorba despre acea persistenţă sau remanenţă a imaginii (aici, a unui portret), în care spectatorul continuă să mai vadă pentru scurt timp imaginea obiectului pe care l-a privit, chiar dacă obiectul nu mai e acolo.
Cyborg muzical
Generaţia la care ne referim de regulă prin sintagma nu-jazz a făcut paşi importanţi în a aduce jazz-ul cît mai aproape de urechile celor care susţin că nu vor să aibă de a face cu genul, că nu le e pe gust, gustul fiind înţeles drept axiomatic, un fel de dat genetic împotriva căruia nu te împotriveşti.
„Ăştia care fac spectacole pe scăunele“ – portret – Nicoleta ESINENCU
Cu Teatru-Spălătorie lucrurile nu stau grozav acasă. În timp ce Europa le oferă granturi şi colaborări – „Oamenii ne-au văzut şi ne-au invitat“ –, în ţară li se răspunde cu apatie.
B-Fit in the Street, Cine sînt eu, Despre trup şi suflet
● On body and soul / Despre trup şi suflet a cîştigat Ursul de Aur anul acesta, şi rulează acum şi în cinematografele noastre. O poveste de dragoste atipică, înduioşătoare, despre dificultăţile de comunicare şi de formare a unei relaţii între doi oameni singuratici. (Cristina Ştefan)
Sfîrşitul erei Castorf
Nici Frank Castorf nu acceptă să se retragă în glorie și mai ales în decență. Nu dă senzația că „se ține cu dinții de scaun“ – ar găsi, oricînd, oportunități în marile teatre europene –, dar nici nu vrea să-l ajute pe succesor. Dimpotrivă!
Zagreb în şase camere
În camera asta, în ultima zi de lorgennale se vor strînge aproape toţi oamenii mişto pe care i-am cunoscut în Zagreb. Reşedinţa regală are două dormitoare, unul în roz, celălalt în albastru. Genderizat din copilărie, aleg albastrul. E o alegere proastă și dorm prost. În următoarea noapte fac schimb cu Alice, partenera mea de spectacol, şi amîndoi sîntem mulţumiţi.