Olivier Py între două mandate

Publicat în Dilema Veche nr. 702 din 3-9 august 2017
Olivier Py între două mandate jpeg

Deschis în noaptea de 6 iulie în Curtea de onoare a Palatului Papal cu o Antigonă niponă, ceremonie de fantome albe pe o oglindă de ape calme și senine, încheiat trei săptămîni mai tîrziu cu un spectacol după poemul lui Léopold Senghor, La Femme noire, odă negritudinii, între poezie și cînt, cea de a 71-a ediție a Festivalului de la Avignon (6-26 iulie 2017) a fost o ediție „mai blîndă, mai liniștită, mai calmă decît cea de anul trecut”, după spusele lui Olivier Py, al cărui mandat la direcția Festivalului a fost reînnoit pentru încă patru ani. Termenul de comparație fiind cel al ediției trecute, între atentate și premoniții apocaliptice, și cu toate acestea cu o participare record, 95% din locuri vîndute. Anul acesta, cu un procent în lejeră scădere, 91%, bilanțul rămîne convingător: 59 de spectacole, 300 de reprezentații în 39 de locuri.

„O, voi, nori, minunați nori!“, se intitulează editorialul lui Olivier Py la această ediție, și continuă: „Timpurile sînt prea severe pentru a renunța la speranță, pentru a face din artă doar un obiect decorativ și pentru ca frumosul să fie separat de bine. Operele de artă spun adevărul și cînd ne e sete de adevăr, cînd ni se pare că toate perspectivele politice au devenit în mod scandalos prea realiste pentru a fi oneste, operele de artă devin singurul adevăr care nu ne copleșește“. Mai concret, dacă aceste frumoase declarații de principii mi se par nebuloase, între nori trecători și vocație politică, după ce anul acesta femininul a avut întîietate asupra masculinului, după spusele sale, Olivier Py anunță pentru ediția viitoare un festival a cărui tematică principală va fi cea a genului: „Transidentitate, transsexualitate, libertatea de a fi ce vrei“.

Și a fost prima seară: magia Curții de onoare a Palatului Papal, cele trei chemări ale trompetei care strigă în noapte spectatorii, spațiul imens cu gradenele amețitoare unde urci și cobori pierdut pe treptele unui eșafodaj uriaș, zidurile înalte care-ți fac față în cele din urmă, adăpost precar din calea mistralului binevenit… Locul l-a impresionat de la prima vizită pe Satoshi Miyagi, regizorul japonez al acestei Antigone. Palatul papal, ridicat de cîteva secole pe o stîncă ce domină Ronul reprezenta pentru el locul ideal unde se înfruntau puterea religioasă și cea politică. Antigona se opune lui Creon și alege să-și înmormînteze fratele ce și-a trădat cetatea, în numele ordinii arhaice, cea a ritualurilor străbune. Pentru a rezista puterii terestre, Miyagi caută un domeniu unde ea nu mai are acces, cel al morții. De la bun început înțelegem că ne aflăm undeva dincolo de moarte. Șocul, de la intrarea în sală, e puternic. Întreg solul imensului spațiu scenic e acoperit de un strat de apă, sub o lumină argintie, din care se desprind cîteva stînci. Actorii, în kimonouri albe, se deplasează pe această suprafață, cu mișcări alunecate, line, parcă plutitoare. Spectacolul începe însă cu un rezumat comic al tragediei Antigonei. De fapt, este un gen al teatrului tradițional kyogen, un intermezzo ce rezumă subiectul piesei, un soi de parodie a supranaturalului, un complement indispensabil în reprezentațiile de nô. Alte împrumuturi vin din teatrul wayang kulit, teatru de umbre indonezian, umbrele uriașe ale personajelor se proiectează pe zidul înalt al Palatului. Esența teatrului nô este foarte aproape de mitul platonician al peşterii: „Am țesut corespondențe între structura teatrului nô și tragedia lui Sofocle“, spune regizorul japonez. „E vorba de un vis sau de o realitate. Și care este realitatea?“ Spectacolul surprinde și printr-o tehnică specială, proprie regizorului. Fiecare rol e dublu: un interpret pentru corp (movers) și altul pentru voce (speakers). Vocile sînt purtate pînă la limita cîntului, corpurile se mișcă în salturi și pași alunecați pe pînza de apă ce acoperă scena. Lectura spectacolului e complexă, spectatorul reface mental montajul unui film, imaginea e dublată simultan de bandă sonoră pentru a reface întreaga partitură. Spectacolul se încheie pe o notă de împăcare senină, mesajul înțelepciunii orientale. Polinice, fratele ce a trădat Teba și i-a condus pe argieni să atace cetatea, are dreptul la un ritual mortuar, un luntraș întunecat depune pe apă cîteva lampioane de hîrtie ce plutesc pe această apă a Styxului ca niște suflete pierdute… O punte sublimă între Orient și Occident, o superbă ceremonie la care sînt convocate umbrele și lumina, viii și morții.

Un invitat neașteptat – mistralul

Un alt spectacol, oficiat într-un no man’s land unde se negociază teatrul și forțele sale nevăzute, a fost Sopro (Suflu), al portughezului Tiago Rodrigues. Personajul principal în jurul căruia se construiește spectacolul este Cristina, personaj real, ultimul sufleor la Teatrul Național din Lisabona. Meseria sufleorului – centru nevralgic, ascuns, al teatrului sau plămînul prin care respiră teatrul – se stinge. Pe scena degajată, unde printre arcadele din fundal flutură perdele albe, o femeie singură, între două vîrste, se plimbă cu un dosar în mînă. Așteaptă cu noi odată, printre scîndurile din planșeul scenei cresc cîteva ierburi înalte, ca într-o clădire părăsită sau ruina unui teatru imaginar. Actorii intră pe rînd, Cristina rămîne în spatele lor, îi acompaniază și le șoptește textul. O călătorie în memoria teatrului, Cristina e paznica cuvintelor, o arhivă și o bibliotecă vie. Viața din culise e o viață plină de ficțiuni, de amintiri, de anecdote triste sau grotești. Toate astea le aduce pe scenă, cu șoaptele ei, femeia discretă din spatele actorilor, mereu în umbră. Superbă metaforă ce i aparține regizorului, autor al spectacolului, inspirat de improvizațiile colective ale actorilor. Superb omagiu cu un invitat neaștepat, mistralul ce sufla în noaptea reprezentației, traversa scena, curtea centrală a mînăstirii carmelitelor clădită în secolul al XIII-lea, realitate și imaginar se amestecau, teatrul prindea ființă cu fiecare suflare.

Fantome ar fi putut să bîntuie și Casa Ibsen, adusă de actorii flamanzi de la Toonelgroep din Amsterdam, în regia celui mai european regizor australian, Simon Stone, născut în 1984 în Elveția, și care face parte din noua generație de regizori ce au adus o energie și o poftă nebună de a da totul peste cap. Nu există teatru fără polemică, spune el într-un interviu. Pentru prima dată la Avignon, revolta sa estetică e mai puțin evidentă acum, dar solid construită. Aici totul e construcție și deconstrucțe, la propriu mai ales. E o saga familială în jurul unei case de vacanță, martor privilegiat al acestor istorii familiale ce traversează mai multe generații. De fapt, spectacolul nu are mare lucru de-a face cu dramaturgia lui Ibsen; poate cu ideea secretului sau a cadavrului din dulap ce bîntuie familiile onorabile din dramele ibseniene, de la Strigoii la Rața sălbatică sau Constructorul Sol­ness, arhitect precum tatăl, patriarh scelerat din piesă. Și cînd un personaj se întreabă ce vor gîndi cei ce vor veni după noi peste o sută de ani, parcă aud personaje din Cehov. Textul e extrem de dens, sursele sînt utilizate mai degrabă ca atmosferă, o recitire a textelor ibseniene cu complicitatea activă a actorilor. „Este spiritul jazz-ului, explică Stone, recunoaștem de fiecare dată tema, dar asta sună nou.“ Acțiunea se desfășoară între 1964 și 2017, ne găsim în fața unei structuri scenice, o imensă mașină de jucat, casa, un cub cu pereți de sticlă ce pivotează și dezvăluie în fața noastră diferite momente, cronologia e prezentată în dezordine, ritmul se accelerează pe măsură ce spectacolul avansează și dezvăluirile devin mai grave: violuri, pedofilie, un fiu mort de SIDA, sinucideri, incendiu criminal… casa va sfîrși în flăcări, peste patru ore de spectacol dens, vîltoare finală a tuturor exceselor.

Castorf: provocator și incomod

Frank Castorf semnează, cu această Cabală a bigoților. Romanul Domnului Molière după Mihail Bulgakov, ultimul său spectacol la Volksbühne berlinez, pe care l-a condus din 1992. Provocator, incomod, Castorf nu e la primul conflict cu Puterea, încă din anii tinereții sale în Germania de Est. Teatrul este arta de a organiza scandalul, declara el într-un interviu. Nu întîmplător, Castorf montează astăzi o piesă de Bulgakov, Cabala bigoților, interzisă sub Stalin și care punea în lumină relațiile lui Molière la curtea regelui Ludovic al XIV-lea sau relația dificilă a artistului cu Puterea. Un triplu joc de oglinzi căci Castorf nu se sfiește să pună în ecuație propria sa situație la Volksbühne. Spectacolul conține, alături de texte de Bulgakov și Molière, pagini din Racine, Heiner Müller, Fassbinder, multe dialoguri născute din repetiții. Și mai ales ultima scrisoare a lui Meyerhold, înainte de execuție. Spectacolul-eveniment, ultima reprezentație, a avut loc în Parcul Expozițiilor din Avignon, un sit polivalent de 27.500 de metri pătraţi. În acest spațiu imens, scenografia profită de construcții fabuloase, în mișcare, mai în­tîi o caleașcă uriașă, care devine un teatru ambulant, sau cîteva celule închise, budoar sau salon, deasupra cărora a­tîr­nă pînze pictate, în stil baroc. Venind de undeva din adîncul spațiului, actorii se desprindeau din umbre și lumini, avansau vertiginos spre noi, prinși în prim planuri, urmăriți fără încetare de cameramani cu camere mobile. Castorf a fost, de altfel, primul care a impus acest procedeu, urmărindu-și actorii necruțător în scenă, în culise, introducînd imagini înregistrate sau live. Spectacolul e un colaj colosal, film și video, toate formele de joc, de la commedia dell’arte la tragedia clasică și teatrul de bulevard, performance sau improvizații, dialoguri tembele stil tele-realitate. Jeanne Balibar, actriță franceză care joacă de cinci ani la Volksbühne, are de pildă un monolog al Fedrei în franceză, în stilul suprarealist indicat de Artaud în conferința sa „Ca să sfîrșim cu judecata lui Dumnezeu“, și continuă în germană, într-o traducere de Schiller. Bulgakov e jucat în travesti de o actriță, Sophie Rois, care are și rolul de narator în off. Spectacolul se încheie cu moartea lui Molière într-un stop-cadru pe un ecran central. Un spectacol uriaș, răvășitor, cîteodată enervant, căci există multe puncte de ruptură, de excese, dar care redevine repede pasionant, copleșitor.

Premiul pentru spectacolul-fluviu al festivalului, dar și pentru exuberanța cuceritoare a tinereții l-ar merita fără îndoială Santa Estasi – I Atridi sau Opt portrete de familie, după Eschil, Euripide și Sofocle. 16 ore și cîteva pauze, jucat în două zile, de un ansamblu produs de Emilia Romagna Teatro din Modena. E vorba de un proiect pedagogic dirijat de regizorul Antonio Latella. Spectacolul s-a născut deci din acest stagiu și a antrenat tineri actori și dramaturgi sub 30 de ani. Cele opt portrete familiale sînt rescrise de şapte tineri dramaturgi. Astfel, aceşti noi Atrizi încarnați de tineri de azi convoacă şi contestă figura tatălui în sînul unei societăţi autoritare, responsabilitatea criminală a părinţilor. De la crima originară a lui Tantal la Războiul Troiei și la uciderea lui Agamenon, apoi a Clitemnestrei și destinul final al lui Oreste, momentele se înlănțuie exuberante, inegale totuși, cu cîteva efecte stroboscopice și rețete deja tocite de apel la public, dar cu un umor negru într-un vacarm plin de o energie molipsitoare. Tinerii actori nu au nevoie decît de cîteva elemente de decor, de mult talent și de o imaginație dezlănțuită. Și ar trebui s-o vedeți pe frumoasa Elena urcată pe un cal de lemn colorat ca la bîlci și cîntînd „Yellow Submarine“ pentru a repeta, cu Karl Marx: omenirea se desparte rîzînd de trecutul său…

Mirella Patureau este critic de teatru şi traducătoare, cercetătoare la Atelier de Recherche sur l’Intermédialité et les Arts du Spectacle, CNRS, Paris.

landscape 1 febr jpg
UN TRIO DE COMPOZITORI, UN TRIO DE MUZICIENI și UN FLAUT DE AUR
Primul concert al lunii februarie (miercuri, 1 februarie 2023) la Sala Radio propune publicului un trio de mari compozitori – MOZART, BACH și MENDELSSOHN – alături de un trio de apreciați muzicieni români.
p 8 2 foto C  Hord jpg
George Banu
De aceea, textele lui George Banu nu doar informează, ci formează. Cititorul îi va rămîne mereu dator, iar Dilema veche îi va rămîne mereu recunoscătoare.
981 16 coperta1 jpg
Retrospectiva anului poetic 2022
În concluzie, aș adăuga că e îmbucurătoare această diversitate de tonuri și de voci din poezia românească de azi.
p 17 2 jpg
Lup singuratic
The Card Counter, cel mai recent film al lui Paul Schrader, demonstrează cît de ușor am ajuns să folosim termenul de „bressonian” pentru a descrie în viteză orice film care promite interpretări minimaliste și o anume reticență pentru spectacol.
981 17 Breazu jpeg
No fun
Aici e Iggy dorindu-și și nereușind să-l imite pe un alt Iggy, cel dintr-o altă eră.
981 21 Iamandi jpg
Revoluția română, între previzibil și spontan
Pe această pantă a căzut comunismul, și cu toate că pare a se sfîrși brusc în 1989, parcurgerea ei a durat aproximativ douăzeci de ani.
MRM 7ian12feb vertical jpg
„Moștenitorii României muzicale”: Violin in love cu Valentin Șerban și Daria Tudor
Pentru îndrăgostiții de muzică, un recital-eveniment la Sala Radio susținut de violonistul Valentin Șerban, cîștigătorul Concursului Enescu – ediția 2020/2021, și pianista Daria Tudor: „Violin in love”.
AFIS 27 ian 2023 Sala Radio jpg
Soprana Valentina Naforniță - invitată specială la Sala Radio
Soprana VALENTINA NAFORNIȚĂ, aplaudată pe scena marilor teatre lirice ale lumii – de la Staatsoper (Viena), Opéra national de Paris, Opéra de Lausanne, Théatre des Champs-Elysées (Paris) sau Teatro alla Scala (Milano) - este invitată specială pe scena Sălii Radio.
George Banu jpeg
George Banu (1943 – 2023)
Pentru mai mult de un deceniu, George Banu a fost unul dintre cei mai valoroși colaboratori permanenți ai revistei noastre.
lanscape Sala Radio Tetrismatic png
Muzica creată ca niște piese de tetris: „TETRISMATIC”, un concert ca o aventură sonoră și vizuală
Joi, 26 ianuarie 2023, de la 19:00, Sala Radio va fi scena evenimentului „TETRISMATIC - Enjoying the Game of an Unexpected Journey”, în care saxofonistul CĂTĂLIN MILEA și invitații săi vor susține o „călătorie muzicală ca un joc”
Idei pentru weekendul prelungit  Sursa imagine Opera Comica pentru Copii jpeg
Reprezentații suplimentare programate pentru musicalul ,,Sunetul Muzicii”
La cererea publicului, pe 21 și 22 ianuarie 2023 au fost programate două reprezentații suplimentare ale musicalului „Sunetul Muzicii”, în regia lui Răzvan Mazilu.
p  16 Benjamin Labatut WC jpg
Spre abis
Pe scurt, Labatut ne oferă o ficționalizare a formulării Principiului Incertitudinii și a Interpretării Copenhaga.
980 17 DN83 foto Denisa Neatu jpg
Două povești (nu doar) de dragoste
Ceea ce funcționează aici însă este dinamica coregrafică și ideea individului ca rezultantă a mediului și a istoriei.
Joaquín Sorolla, Odalisca, ulei pe pânză, 1884 (afis) jpg
Art Safari va fi deschis tot anul: 3 ediții în 2023 - Primul sezon începe în 10 februarie și aduce mult-așteptata expoziție retrospectivă a unui mare modernist român – Ion Thedorescu-Sion, Impresionism spaniol, Prix Marcel Duchamp și Young Blood-ul d
Primul sezon celebrează 140 de ani de la nașterea lui Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), maeștrii picturii spaniole, de la Academism la Impresionism, printre care celebrul „Maestru al luminii” - Joaquin Sorolla.
p 15, Munch, Tipatul jpg
Coșmar, Țipăt și Mozart
Füssli nu pictează o scenă erotică, ci o experiență mnemonică sau onirică. Fără cenzură, dăruire completă. Aceasta-i sursa coșmarului.
979 COPERTA 16 sus BAS png
Modificare și aliniere
Romanul este atît un traseu spre adevăr, cît și o continuă negare a acestuia.
979 COPERTA 16 jos Marius jpg
Obsesie, pasiune, durere
Sacrificiul şi durerea, dragostea şi moartea sînt, astfel, modelele simbolice pe care ţesătura scrisului Zeruyei Shalev le întinde peste această poveste despre iluzie, împlinire şi eliberare.
p 17 jpg
Două debuturi importante disponibile online
Două dintre cele mai importante filme lansate în 2022, EO și Crimes of the Future, aparțin unor octogenari. Lucru care m-a inspirat să profit de un foarte util program curatoriat de platforma MUBI.
979 17 Biro coperta1 jpg
Filiera basarabeană
Nu cred că am dus vreodată lipsă de dive în cultura noastră pop – înainte de ’90, Angela Similea ori Corina Chiriac dominau preferințele și colecțiile de discuri Electrecord, dominație de gen ce s-a păstrat și în anii ’90
979 22 coperta1 jpeg
Rushdie neînțelesul
El însă a ajuns în această situație pentru că nu a avut cum să fie altfel decît el însuși.
p 23 Fiinta retractata si refractata, spionata de constiinta sa, 1951 jpg
Victor Brauner – Retractarea sau „retragerea în sine“
Prin reinstaurarea imaginilor mitice, căderea este „răul eliberator“ care conduce la obţinerea elixirului vieţii (Gershom Scholem, La Kabbale et sa symbolique, Payot, Paris, 2003).
Afis Lettre jpg
De Ziua Culturii Naționale, dezbatere despre viitorul presei culturale tipărite, organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții
Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întîlnire cu tema Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil
Afis 13 ian 2023 Sala Radio jpg
Concert de Ziua Culturii Naționale la Sala Radio
Vineri, 13 ianuarie 2023 (de la 19.00), primul concert al noului an pe scena Sălii Radio va fi prezentat cu ocazia Zilei Culturii Naționale și se va desfășura sub bagheta lui ADRIAN MORAR, dirijor al Operei Naționale Române Cluj-Napoca.
MRM ian15 2023 portrait jpg
„Moștenitorii României muzicale”: turneu susținut de pianista Kira Frolu
Câștigătoarea bursei “Moștenitorii României muzicale” – ediția 2022, va susține o serie de recitaluri-eveniment ce vor avea loc la Brașov, București și Timișoara

Adevarul.ro

image
Când ajunge din nou în România un val de aer polar: unde se anunță ger cumplit, cât mai ninge la munte
Trei zile de iarnă autentică se anunță în mai multe județe din zona de munte. Meterologii anunță ninsori puternice și viscol. Începând de duminică însă un val de aer polar lovește România. Sunt așteptate temperaturi de până la minus 20 de grade Celsius.
image
Trufia îngroapă România. De ce nu putem fi cel mai de preț aliat pentru Occident: „Suntem ca ruda aia săracă...”
România nu reușește să profite de oportunităţi și să-și exploateze potențialul. Marius Ghincea, profesor la Universitatea Johns Hopkins, explică ce-i lipsește României.
image
Netflix, accesat doar din propria locuinţă. Compania ia măsuri drastice: care va fi singura excepţie
Netflix urmează să ia măsuri drastice, astfel încât utilizatorii să nu îşi mai poată împărţi contul cu alte persoane. Decizia a venit, după ce datele statistice au arătat că peste 100 de milioane de utilizatori din întreaga lume folosesc, de fapt, contul altcuiva.

HIstoria.ro

image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.