⬆
Nora IUGA
Legătura dintre dragoste și moarte
Încep să cred că noi doi am fi putut să ne împărțim împreună nașterea și moartea, fără să dorim cu orice preț să fim normali și cumsecade ca toți premianții lumii și poate că am fi avut și iubiri comune.
Sîntem niște ciclopi
Dacă nu ne regăsim limbajul iubirii, uităm să fim oameni.
Sfîntă obrăznicie, nu mă lăsa!
Ţinea pe piept cartea Cui i-e frică de Virginia Woolf cu ilustraţii de Ion Barbu, colorate strident. Era deschisă la pagina… nu puteam distinge numărul.
Wilhelm Fabini, 80 – la aniversare
Această permanentă luptă de eliberare din tiparele impuse l-a făcut apt de a transforma obiectele în metafore materiale. P
O viaţă în schimbul unei turnătorii
De fiecare dată cînd merg la teatru mă încearcă o emoţie asemănătoare cu starea care precede propria mea implicare în actul creator, un fel de trac, un amestec de frică şi nerăbdare, comparabil cu acea tulburare greu de definit pe care o numim „inspiraţie“.
Recviem pentru Johnny
De unde să ştie un copil, care aude zilnic la televizor stihuri însufleţite de elan muncitoresc: „C-aşa-i românul / casa şi-o iubeşte… / şi vopseşte româneşte!“, cîntate de fete blonde cu buze roşii, că dacă sună din coadă şi-i intră în auz ca urechelniţele, nu înseamnă că-s totuna cu: „Ce mi-i vremea cînd de veacuri / stele-mi scînteie pe lacuri…“?
I have a dream
De ce Reșița? Acolo unde, la marile laminoare, acei șerpi de foc își urmau sălbatic înaintarea aprinsă, dirijată de bărbați tineri și musculoși, goi pînă la brîu, șiroind de sudoare… muncitorimea aia săracă suduia în gînd fiindcă trebuia să-și hrănească familia și habar n-avea ce-nseamnă citoyens du monde, ha, ha.
Suflu german pe pămînt românesc
De cînd am început să fim vizitați tot mai mult de turiști străini sincer impresionați de frumusețile noastre, a intrat în circuitul vorbelor celebre ale românului care face haz de necaz și expresia „Ce folos că ne-a dat Ăl de Sus de toate, dacă n-avem nemți?“
Îl chema Binoclu şi eu îl iubeam
Îmi plăcea să-l apuc pe Binoclu cu amîndouă mîinile, să mi-l aduc aproape de faţă ca să ne uităm ochi în ochi. Atunci avea culoarea ochilor mei; vedeam un rotund maro, cît un bob de cafea, şi cînd soarele se strecura între noi, bobul acela se făcea verde la margini şi lumina ca ceasul fosforescent de la mîna mamei.
De ce scade politeţea în sondaje?
Politeţea e împinsă la margine, ridiculizată şi compromisă ca o redingotă veche, mîncată de molii, sau ca partidele istorice care, în viziunea unora, şi-au trăit traiul şi-au mîncat mălaiul. Să fie principalul duşman al politeţii libertatea?
De ce scade politeţea în sondaje
Scriam, nu de mult, în Dilemateca, nu mai ştiu exact, că sinceritatea nu e o însuşire cu care ne naştem. Copiii nu sînt sinceri şi părinţii recurg uneori la măsuri represive ca să-i înveţe să nu mintă.
„Ectoplasma unei cărţi“
În 1978, unei scriitoare românce de 47 de ani, jurnalistă la revista germană Volk und Kultur, i se cere să scrie o recenzie la cartea Karusselpolka de Joachim Wittstock. Sarcină de serviciu. Jurnalista citeşte cartea, nu înţelege nimic şi scrie cea mai suprarealistă recenzie care s-a scris vreodată, sperînd cu ardoare că autorul, nefiind român, nu va înţelege cronica.
De ce scade politeţea în sondaje
Scriam, nu de mult, în Dilemateca, nu mai ştiu exact, că sinceritatea nu e o însuşire cu care ne naştem....