De ce scade politeţea în sondaje

Publicat în Dilema Veche nr. 149 din 1 Dec 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Scriam, nu de mult, în Dilemateca, nu mai ştiu exact, că sinceritatea nu e o însuşire cu care ne naştem. Copiii nu sînt sinceri şi părinţii recurg uneori la măsuri represive ca să-i înveţe să nu mintă. Îmi amintesc că mama avea o fantezie inepuizabilă în alegerea pedepselor pe care mi le aplica promt, ori de cîte ori mă prindea cu minciuna: fie nu mai vorbea cu mine o lună, fie mă punea în genunchi pe coji de nuci, fie, ceea ce era cel mai rău, mă ducea în catedrala gotică, unde pe pereţi erau scene cu oameni cărora li se tăia limba, dacă minţeau. Poate de aceea principala calitate a cărţilor mele, subliniată de critici, e sinceritatea - în treacăt fie zis, asta nu mă încîntă prea tare, fiindcă virtuţile morale şi cele estetice se bat între ele ca familiile Capulet şi Montagu, iar o mare iubire între progeniturile lor apare foarte rar şi sfîrşeşte totdeauna prost. Ciudat, ciudat, cum vin de se leagă gîndurile disparate într-o alăturare imprevizibilă, atunci cînd eşti provocat să-ţi exprimi părerea asupra unui amănunt pe care l-ai trecut pînă acum cu vederea. Aşadar, mi s-a cerut să vorbesc despre politeţe şi primul meu impuls a fost să vorbesc despre sinceritate. De ce? Iată ce cred eu. Politeţea e împinsă la margine, ridiculizată şi compromisă ca o redingotă veche, mîncată de molii, sau ca partidele istorice care, în viziunea unora, şi-au trăit traiul şi-au mîncat mălaiul. Să fie principalul duşman al politeţii libertatea? Păi, dacă sînt liber, fac ce vrea muşchii mei! Sau naturaleţea? Păi, de ce să-l ajut eu să coboare din tramavai pe şontorogu’ ăla, prefăcîndu-mă amabil, cînd mie îmi vine să-i dau mîna fetei, al cărei buric îmi face cu ochiul de vreo cinci staţii bune, că cine ştie, poate iese ceva de aici? Totul e de înţeles pe lumea asta. Şi, dacă politeţea e doar o convenţie, "Jos cu politeţea!". Dar politeţea nu e doar o lecţie învăţată pe de rost ca tabla înmulţirii, politeţea e un sentiment, aş zice chiar un instinct pe care unii îl au sau nu. Îmi amintesc de un ţigănuş; curgeau zdrenţele de pe el cînd mi-a venit la uşă într-o seară geroasă de ianuarie. I-am dat nişte pulovere vechi şi o căciulă să nu-l mai văd cum tremură (vai, vai, ce melodramatică m-am făcut) şi după cîteva luni, de Florii, mi-a venit la uşă cu cinci lalele, furate, evident, dar... Îmi amintesc că aveam două pisici, un motan negru şi o mîţă tărcată; cînd le puneam mîncarea în străchioară, motanul aştepta întîi să mănînce ea şi el lipăia ce mai rămînea. Pe ăştia cine i-o fi învăţat să fie politicoşi? Politeţea învăţată îşi trădează de multe ori artificiul. Am văzut bărbaţi care ţin uşa liftului deschisă ca să-i facă loc soţiei să intre întîi şi i-o trîntesc în nas bătrînei care are ambele mîini ocupate de sacoşe. Politeţea înnăscută se poate confunda cu bunul simţ - simţul bun! - ăla care are mereu în urechi o vorbă veche românească: "Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face". Dar lucrurile pot fi privite şi din alt unghi, chiar din mai multe. Ia să vedem ce se întîmplă cu politeţea învăţată şi de ce scade ea în sondaje? Este ea chiar atît de lipsită de temei ca toate dexterităţile din anii mei de şcoală, să zicem ca orele de gospodărie sau de lucru manual, de care te poţi uşor dispensa? Politeţea, în viziunea mea, o să rîdeţi, are ceva şi din meseria aia, cea mai veche din lume, pe care noi o tratăm cu dispreţ, unicul ei scop fiind acela de a produce plăcere - ai uitat că politeţea te face plăcut şi-ţi aduce avantaje? Virgil Mazilescu avea un vers pe care-l citez acum aproximativ: "daţi-mi un cuvînt şi-mi recapăt curajul..." Iată, nu mi se pare deplasat să trec de la gravitatea acestor cuvinte la exemplele minore, pentru că mizele mari alternează cu mizele mici în cadrul aceluiaşi joc: un buchet de flori la o aniversare, un compliment, o laudă, o vedere din Veneţia, de ce să le reprimi cînd sînt sincere - chiar şi cînd nu sînt sincere -, ele produc bucurie, dau încredere, nasc speranţe şi nu-i adevărat ce cred tinerii sceptici care vor să vindece lumea de iluzii, fiindcă baloanele se sparg cu cît ajung mai sus. Ştiu, dintr-o îndelungată experienţă, şi aici nu încape nici o metaforă, că nu ţi se îndeplineşte decît ceea ce-ţi visezi cel mai mult. De multe ori, gesturile de politeţe, care îţi sînt adresate, îţi arată că exişti, că poţi, că eşti cineva. Pentru Dumnezeu, de ce să nu credem că atenţiile şi vorbele frumoase mai vin şi din inimă, de ce să ne refuzăm cu brutalitate bucuriile, de teamă că am putea fi înşelaţi? Ce-ar fi să ne mai lăsăm şi înşelaţi! Decepţia e bună şi productivă, cum aud mereu într-o reclamă la TV că "murdăria e bună!". Păi, cum am putea altfel să distingem o mînă curată de una murdară? Şi iată că am ajuns şi la mînă, vreau să zic la sărutatul mîinii. Pe vremuri, între îndrăgostiţi sărutatul mîinii era "auftactul" sărutului pe gură. Era în gestul ăsta un melanj de respect şi de intimitate, o dorinţă care păstra aparenţa unei atingeri neutre. Nimic mai caraghios astăzi în concepţia omului "recent", decît acest obicei "neigienic", care este sărutatul mîinii. Dar cine ştie mai bine ca mine că, atunci cînd azi un bărbat sărută o mînă zbîrcită, cu venele vinete şi umflate ca nişte rîme, o mînă respingătoare, o face din veneraţie pentru o vîrstă, pentru o valoare sau pentru o consacrare? Puteţi să rîdeţi, însă buzele unui bărbat care ating o asemenea mînă transmit un soi de erotism subtil, ceva din căldura animală pe care o femeie bătrînă o simte cînd pisica îşi vîră capul în subţioara ei, fără să-i adulmece vîrsta, şi toarce. Recitind acest text îmi amintesc de pagina sentimentală dintr-o revistă din anii ’40, în care Catrinel dădea reţete de fericire în amor. Ce să fac, aparţin altei generaţii, dar încă mai văd, mai respir...

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.