O viaţă în schimbul unei turnătorii

Publicat în Dilema Veche nr. 706 din 31 august – 6 septembrie 2017
O viaţă în schimbul unei turnătorii jpeg

– Thomas Bernhard la Laboratorul teatral Bucureşti –

De fiecare dată cînd merg la teatru mă încearcă o emoţie asemănătoare cu starea care precede propria mea implicare în actul creator, un fel de trac, un amestec de frică şi nerăbdare, comparabil cu acea tulburare greu de definit pe care o numim „inspiraţie“. Un subiect care te asaltează din foarte multe direcţii se naşte greu. Eu însămi, creînd literatură cu participarea întregului meu trup, ca unul ce nu-şi poate gîndi textul decît interpretîndu-şi-l în faţa unui public, nu pot fi un spectator pasiv – eu sînt pînă la identificare şi cel care devorează, şi cel care se lasă devorat. Nimic nu mi am dorit mai mult în viaţă decît să fiu actriţă, poate de aceea ştiu să fac distincţia între aprecierea publicului şi cea a criticii. Dar destul despre mine.

Am rămas cu mentalitatea veche, aceea că teatrul este o artă scenică mult mai rafinată şi mai pretenţioasă, făcută să se adreseze unui public mai select decît filmul, care se poate produce în serie, ca spectacolele de varieteu sau cele cu tematică declarat politică sau de acţiune, menite, evident, să declanşeze reacţii imediate şi să aducă profit. Dar destul cu divagaţiile.

Caut o casă la nr. 39 pe strada Aurel Vlaicu, care se intersectează cu Bulevardul Dacia. Nici vorbă de o instituţie culturală; o casă oarecare, ca mai toate locuinţele funcţionărimii bucureştene de la începutul secolului trecut. Acolo, curios, urmează să aibă loc un spectacol de teatru. Nu, nu e o joacă de copii care improvizau pe vremuri piese cu Scufiţa Roşie şi cu lupul, cînd bunicii aveau musafiri, e chiar ultima reprezentaţie – cu atît mai emoţionant – cu piesa Am Ziel (La ţintă) de scriitorul austriac Thomas Bernhard, sau în alte variante Totul e bine cînd se termină cu bine ori Scapă cine poate. La intrarea în casă, mă întîmpină Klaus Christian Olasz, consul la Ambasada Republicii Federale a Germaniei şi gazda serii, în distribuţie mulţumindu se cu rolul sufleorului, părînd – culmea! – pe scăunelul lui modest de după uşă un fel de Zubin Mehta la pupitrul de dirijor. Două camere mobilate în stilul anilor ’40, într-una, măsuţe identice, aliniate în dreptul pereţilor, acoperite cu şerveţele negre. Pe ele se află ceşcuţe mici, după moda epocii, în care abureşte cafeaua turcească. N-am de gînd să vă descriu tot mobilierul celor două încăperi, nici cărţile străine, îmbrăcate în piele, din rafturile acoperite cu geamuri, nici masa mare din sufragerie, nici lustra. Vreau să vă introduc în atmosfera unui timp prezent care coexistă acum şi atunci, atît în realitate, cît şi în ficţiune, fără să apeleze la artificiul decorului, înghiţindu-şi spectatorul în convenţia scenică cu perversitatea chitului care-l înghite pe Iona. În rolul principal, Ramona Olasz, o actriţă tînără, formată la Teatrul din Timişoara, în ciuda aerului sportiv, deschis, ferm, camaraderesc pe care-l degajă de-ndată ce-o cunoşti, reuşeşte să dea viaţă unor personaje de un dramatism pînă la limita suportabilităţii. Cu spectacolul ac­tual, realizează o performanţă actoricească remarcabilă, schimbînd registrele de la o replică la alta şi obligînd spectatorul s-o urmeze cu sufletul la gură. Rar am întîlnit un actor atît de tînăr să îmbine atît de perfect emoţia cu ideea cum o face ea. Pe parcursul întregului spectacol, pe care îl susţine aproape singură, este acompaniată, mai mult episodic, de doi parteneri: fiica timidă şi ascultătoare, care nu iese din cuvîntul mamei, interpretată de Ioana Predescu, comunicîndu-şi inteligent şi sensibil dramatismul trăirii mai mult prin tăcere şi, în rolul tînărului dramaturg, de George Bîrsan, care reuşeşte cu destul aplomb să ţină piept torentului verbal al personajului central, parcurgînd un registru interpretativ foarte variat. Drama lui Thomas Bernhard, unul dintre cei mai importanţi scriitori ai Austriei, cunoscut mai ales prin virulenţa mesajului cu care atacă direcţia greşită a societăţilor „evoluate“, unde adevărata calitate, valoarea umană şi tot ce ţine de spirit şi sentiment se cumpără şi se vinde, transformînd idealul şi aspiraţia într-un troc meschin şi reducînd, de cele mai multe ori, iubirea la avantajele pe care ţi le dă încheierea unei afaceri profitabile – căsătoria cu o turnătorie – atinge, în acest cadru familial, tensiunea maximă. Într-un asemenea context, pe care eu nu-l pot reduce doar la un mesaj strict politic, adaptat la istoria autohtonă care a adus la dezastru o „societate civilă“ ce începuse să prindă cheag şi în ţara noastră, portretele liderilor comunişti (Ceauşescu, Brejnev ajungînd la Iliescu şi la mineriade) cred că diminuează sensibil viziunea de ansamblu a alienării şi dezumanizării unei lumi care nu mai ştie încotro s-o apuce.

Cunoscutul verdict J’accuse! e, aici, mult mai virulent şi cu bătaie infinit mai lungă, fiind vorba de degenerarea globală a unei lumi cupide care trăieşte doar pentru „a avea“, o lume aservită banului, în care suprema dovadă de inteligenţă e boicotarea valorilor morale şi asigurarea unei vieţi care să-ţi ofere totul de-a gata, unde tînărul întrebat de un reporter ce vrea să facă în viaţă să răspundă, invariabil, „să mă distrez“ şi bătrînul – „să fiu eutanasiat“. Sigur, nimic nu se poate generaliza, nici descreierarea tinerilor, nici apocalipticile previziuni ale bătrînilor. Oricum, mesajul piesei lui Thomas Bernhard m-a făcut să văd că ne îndreptăm spre o existenţă în inexistenţă. Faptul că piesele Minetti (1979) şi Înainte de pensie (1981), de acelaşi autor au fost puse în scenă la noi chiar în a doua jumătate a secolului XX, fără o cenzură prea rigidă, la Teatrul Mic, sub conducerea lui Dinu Săraru, nu mă miră prea mult, ele bucurîndu-se, de altfel, şi de o distribuţie remarcabilă (Octavian Cotescu şi Ştefan Iordache). Piesa La ţintă a mai văzut lumina rampei în România cu ocazia unui turneu al Teatrului din Graz la Timişoara (2008). În viziunea actuală, înţelegînd prin aceasta întreaga concepţie regizorală, semnată tot de Ramona Olasz, prin prescurtarea textului şi transpunerea întregii acţiuni de pe scenă într-o casă locuită, rupe total convenţia scenică, mutînd drama în viaţa de toate zilele a oricărui om de acum, de aici şi de oriunde. Un mare eveniment teatral, aşa cum, din păcate, nu mi-a fost dat să văd nici la Berliner Ensemble, nici la Teatrul Central din Stuttgart, încheindu-se apoteotic cu celebrul cîntec popular german al celor care îşi cer dreptul la cuvînt, Die Gedanken sind frei („Gîndurile sînt libere“), interpretat chiar de „sufleur“, care realizează efecte excelente şi pe parcursul acţiunii, intervenind liber în replica protagonistei, dînd glas unui fel de gînd ascuns al spectatorului. Foarte „la ţintă“ aceste scurte intervenţii. Spectacolul în această viziune nouă, revizuită, mi se pare absolut inedit, nu numai pentru o direcţionare mai eficientă a mesajului, dar şi pentru lărgirea ariei lui de adresabilitate mai rapidă şi mai directă, fără intermediul scenei, la spectator. Cînd s-a terminat acest five o’clock, şi gazdele, şi musafirii aplaudau împreună frenetic, cu lacrimi în ochi, iar Die Gedanken sind frei continua să-mi cînte-n urechi. Şi poate că fiecare se gîndea la ce-l durea pe el personal, şi poate că fiecare îşi sacrificase, într-un fel sau altul, viaţa, pentru o turnătorie care dăduse faliment, sau scrisese o piesă de teatru fluierată la premieră, fiindcă nu respecta canonul obişnuit, de care te poţi izbi zilnic pe net sau la televizor... Şi sigur că, în acest caz, replica proprietarului turnătoriei, „Totul e bine cînd se termină cu bine“, îmi aminteşte şi de „Ce contează, Jean boxează“, ca şi de cealaltă replică, „Scapă cine poate“, care par copiate de pe pancartele demonstranţilor din Piaţa Victoriei. Cum să nu te gîndeşti la Ordonanţa 13 sau la vînarea DNA-ului, că doar de-asta ai creier, să faci asociaţii. Fără îndoială, piesa a cunoscut un succes frenetic la ultimul spectacol; acum, cînd consulul german Klaus Christian Olasz şi soţia lui, excepţionala actriţă Ramona Olasz, vor fi pus deja piciorul pe scara avionului care îi va duce la Berlin, eu mă voi gîndi încă multă vreme că şi Putin, şi Trump, şi Macron, şi Angela Merkel, şi Papa de la Roma puteau avea un rol în piesa asta... şi eu, şi tu, şi el, de ce nu? 

Nora Iuga este scriitoare și traducătoare.

982 16 sus coperta jpg
O bere cu Dave Grohl
Pe mulți dintre noi izolarea din timpul pandemiei ne-a făcut să ne aplecăm spre tot soiul de hobby-uri mai mult sau mai puțin bizare (și de multe ori nu neapărat utile).
p 17 jpg
Teatru de război
Narvik e despre acest cuplu – ea, „soție și mamă”; el, soldat chiar pe frontul din fața casei – care trebuie să le facă față nemților, „separat, dar împreună”.
982 17 coperta1 jpg
Familia Wakeman
Nu doar Steven Wilson a avut un an intens, ci și celălalt Wilson esențial al prog-rock-ului britanic, Damian Wilson.
George Banu jpg
George Banu – un portret pur subiectiv
Biţă folosea des expresia entre‐deux, inclusiv în Povestirile lui Horatio, una dintre ultimele lui cărți.
landscape 1 febr jpg
UN TRIO DE COMPOZITORI, UN TRIO DE MUZICIENI și UN FLAUT DE AUR
Primul concert al lunii februarie (miercuri, 1 februarie 2023) la Sala Radio propune publicului un trio de mari compozitori – MOZART, BACH și MENDELSSOHN – alături de un trio de apreciați muzicieni români.
p 8 2 foto C  Hord jpg
George Banu
De aceea, textele lui George Banu nu doar informează, ci formează. Cititorul îi va rămîne mereu dator, iar Dilema veche îi va rămîne mereu recunoscătoare.
981 16 coperta1 jpg
Retrospectiva anului poetic 2022
În concluzie, aș adăuga că e îmbucurătoare această diversitate de tonuri și de voci din poezia românească de azi.
p 17 2 jpg
Lup singuratic
The Card Counter, cel mai recent film al lui Paul Schrader, demonstrează cît de ușor am ajuns să folosim termenul de „bressonian” pentru a descrie în viteză orice film care promite interpretări minimaliste și o anume reticență pentru spectacol.
981 17 Breazu jpeg
No fun
Aici e Iggy dorindu-și și nereușind să-l imite pe un alt Iggy, cel dintr-o altă eră.
981 21 Iamandi jpg
Revoluția română, între previzibil și spontan
Pe această pantă a căzut comunismul, și cu toate că pare a se sfîrși brusc în 1989, parcurgerea ei a durat aproximativ douăzeci de ani.
MRM 7ian12feb vertical jpg
„Moștenitorii României muzicale”: Violin in love cu Valentin Șerban și Daria Tudor
Pentru îndrăgostiții de muzică, un recital-eveniment la Sala Radio susținut de violonistul Valentin Șerban, cîștigătorul Concursului Enescu – ediția 2020/2021, și pianista Daria Tudor: „Violin in love”.
AFIS 27 ian 2023 Sala Radio jpg
Soprana Valentina Naforniță - invitată specială la Sala Radio
Soprana VALENTINA NAFORNIȚĂ, aplaudată pe scena marilor teatre lirice ale lumii – de la Staatsoper (Viena), Opéra national de Paris, Opéra de Lausanne, Théatre des Champs-Elysées (Paris) sau Teatro alla Scala (Milano) - este invitată specială pe scena Sălii Radio.
George Banu jpeg
George Banu (1943 – 2023)
Pentru mai mult de un deceniu, George Banu a fost unul dintre cei mai valoroși colaboratori permanenți ai revistei noastre.
lanscape Sala Radio Tetrismatic png
Muzica creată ca niște piese de tetris: „TETRISMATIC”, un concert ca o aventură sonoră și vizuală
Joi, 26 ianuarie 2023, de la 19:00, Sala Radio va fi scena evenimentului „TETRISMATIC - Enjoying the Game of an Unexpected Journey”, în care saxofonistul CĂTĂLIN MILEA și invitații săi vor susține o „călătorie muzicală ca un joc”
Idei pentru weekendul prelungit  Sursa imagine Opera Comica pentru Copii jpeg
Reprezentații suplimentare programate pentru musicalul ,,Sunetul Muzicii”
La cererea publicului, pe 21 și 22 ianuarie 2023 au fost programate două reprezentații suplimentare ale musicalului „Sunetul Muzicii”, în regia lui Răzvan Mazilu.
p  16 Benjamin Labatut WC jpg
Spre abis
Pe scurt, Labatut ne oferă o ficționalizare a formulării Principiului Incertitudinii și a Interpretării Copenhaga.
980 17 DN83 foto Denisa Neatu jpg
Două povești (nu doar) de dragoste
Ceea ce funcționează aici însă este dinamica coregrafică și ideea individului ca rezultantă a mediului și a istoriei.
Joaquín Sorolla, Odalisca, ulei pe pânză, 1884 (afis) jpg
Art Safari va fi deschis tot anul: 3 ediții în 2023 - Primul sezon începe în 10 februarie și aduce mult-așteptata expoziție retrospectivă a unui mare modernist român – Ion Thedorescu-Sion, Impresionism spaniol, Prix Marcel Duchamp și Young Blood-ul d
Primul sezon celebrează 140 de ani de la nașterea lui Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), maeștrii picturii spaniole, de la Academism la Impresionism, printre care celebrul „Maestru al luminii” - Joaquin Sorolla.
p 15, Munch, Tipatul jpg
Coșmar, Țipăt și Mozart
Füssli nu pictează o scenă erotică, ci o experiență mnemonică sau onirică. Fără cenzură, dăruire completă. Aceasta-i sursa coșmarului.
979 COPERTA 16 sus BAS png
Modificare și aliniere
Romanul este atît un traseu spre adevăr, cît și o continuă negare a acestuia.
979 COPERTA 16 jos Marius jpg
Obsesie, pasiune, durere
Sacrificiul şi durerea, dragostea şi moartea sînt, astfel, modelele simbolice pe care ţesătura scrisului Zeruyei Shalev le întinde peste această poveste despre iluzie, împlinire şi eliberare.
p 17 jpg
Două debuturi importante disponibile online
Două dintre cele mai importante filme lansate în 2022, EO și Crimes of the Future, aparțin unor octogenari. Lucru care m-a inspirat să profit de un foarte util program curatoriat de platforma MUBI.
979 17 Biro coperta1 jpg
Filiera basarabeană
Nu cred că am dus vreodată lipsă de dive în cultura noastră pop – înainte de ’90, Angela Similea ori Corina Chiriac dominau preferințele și colecțiile de discuri Electrecord, dominație de gen ce s-a păstrat și în anii ’90
979 22 coperta1 jpeg
Rushdie neînțelesul
El însă a ajuns în această situație pentru că nu a avut cum să fie altfel decît el însuși.

Adevarul.ro

image
Ger de crapă pietrele în România: temperaturile de coșmar care se anunță. Cât ține episodul de vreme rea
Vremea rea pune stăpânire pe aproape toate regiunile. Va continua să ningă la munte, iar temperaturile vor scădea accentuat. Gerul ne va chinui toată săptămâna viitoare.
image
Închisoare pe viață pentru un român care a ucis o femeie pentru a-i lua averea. Cum s-a filmat în casa victimei
Mohammed El-Abboud, cetățean român în vârstă de 28 de ani, și Kusai Al-Jundi, cetățean sirian, în vârstă de 25 de ani, au păcălit-o pe Louise Kam, să semneze documente de împuternicire care, credeau ei, le-ar fi permis să controleze averea de milioane de euro a acesteia.
image
„Mirciulică“, filmul cu Mircea Bravo, locul 1 pe Netflix. Cât profit a făcut în cinema. „A trebuit să folosim înjurături“ VIDEO
La doar o zi de la lansarea pe platforma de streaming, comedia este deja preferata telespectatorilor din România.

HIstoria.ro

image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.
image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești / VIDEO
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești