⬆
obiecte dragi
Trei pianiste și o brățară din argint
„Știți, brățara asta a fost a Cellei Delavrancea, marea pianistă.“ „A! Cella“ – mi-a răspuns, zîmbind îngăduitor – „Da, cum să nu o știu pe Cella, ea a fost profesoara mea de pian.“
Pierdute, împrumutate, cu grijă păstrate
Colecţionez poveşti – aşa încît majoritatea obiectelor strînse în casa mea au valoare sentimentală, nu financiară. Cîteva zeci de fotografii prinse pe pereţi, biletul de la piesa de teatru pe care am văzut-o de două ori şi la care am plîns de fiecare dată, lănțișorul cu medalion pe care l-am schimbat cu „geamănul” lui, aflat acum la prietena mea cea mai bună, Tropicul Cancerului, cu o dedicaţie care încă mă face să zîmbesc...
Lumea personalizată de obiecte
Un singur obiect îmi spune o poveste veche deja de un secol: povestea străbunicii mele și a satului în care s-a născut. Sînt sigură că modelul și dantela de pe ștergar erau la modă prin anii 1910, cînd le-a făcut. Așa e și acum, de altfel, în satele maramureșene, unde încă se mai împodobește o cameră „îmbrăcată țărănește”.
O pătură şi o vază
Şi vaza a făcut războiul, tot pe Primul şi, cu siguranţă, a auzit explozii, ca să nu spun chiar că a provocat explozii. Este făcută din cartuşul unui obuz de tun. Am mai văzut şi altele de acelaşi fel, dar nici una atît de frumoasă.
Obiecte, timp, poveşti şi amintiri
Pulsul mi-a luat-o razna cînd l-am privit, față în față: era un Canon clasic, pe film, cu levier, cu obiectiv, cu pîrghii și butoane. Era magic! Era exact ce îmi doream eu! Uau, l-am scos cu grijă din toc, l-am armat, m-am uitat prin vizor, am făcut clarul și am declanşat. Ce senzație!
Povestea unei călătorii interioare
Am un inel pe care îl port de aproape zece ani. Îl am de la nașa mea – mi-a spus că e foarte vechi atunci cînd mi l-a dat. Este un inel în formă de mandala, care a călătorit pe mîna mea în multe locuri din lume. Am un suflet de nomad și îmi place să mă bucur de această călătorie pe care o numim viață.
Compot de mere
Aici am crescut. Biblioteca este ca o gură știrbă. Lipsesc destule volume, cărate de mine în locurile pe unde-am trăit. Într-un corp de-al ei îmi regăsesc mai multe manuscrise. Le răsfoiesc pe fugă, știind la ce să m-aștept: lucruri nepritocite, pe care nu mă-ndur încă să le arunc.
Călimara din clasa întîi
Era o călimară specială. Un mic cilindru de sticlă. Un păhăruț cu buzele întoarse mult înlăuntru, formînd un trunchi de con și lăsînd loc abia cît buricele unui deget. Pe acolo se băga vîrful tocului și se întingea penița în cerneală.
În urma iubirii
După o dragoste din adolescenţă, am aruncat tot ce-mi amintea de el: pixuri, jucării, bileţele cu poezii. După altă iubire, de maturitate, am păstrat aproape tot: mi-am dat seama că şi obiectele spun o poveste – una frumoasă. I-am întrebat şi pe alţii ce poveşti poartă cu ei, prin obiectele rămase din foste relaţii de dragoste.
Îl chema Binoclu şi eu îl iubeam
Îmi plăcea să-l apuc pe Binoclu cu amîndouă mîinile, să mi-l aduc aproape de faţă ca să ne uităm ochi în ochi. Atunci avea culoarea ochilor mei; vedeam un rotund maro, cît un bob de cafea, şi cînd soarele se strecura între noi, bobul acela se făcea verde la margini şi lumina ca ceasul fosforescent de la mîna mamei.
„Aceleaşi“ e o păcăleală
El nu a mai deschis palma decît atunci cînd bomboana, topindu-se, a început să i se scurgă spre încheietură. Degetele i se făcuseră ciocolatii, iar fosta inimă ajunsese o pastă diformă. E greu de descris deznădejdea care l-a cuprins. Descoperise timpul, continua iluzie, iar asta îl covîrșea.
Obiectele noastre cele de toate zilele
Amintiți-vă de momentele în care v-ați uitat iPhone-ul acasă. Sau de cele în care v-a fost subtilizat în metrou. Nu-i așa că ați avut o senzație de goliciune la gîndul că cineva s-a uitat prin mobilul dumneavoastră? Ori, poate, ați resimțit o angoasă care v-a blocat întreaga zi?
Hainele cele noi ale împărătesei
Hainele în care m-am simțit acasă nu au fost ale mele. Le-am moștenit, le-am căutat, le-am găsit sau și-au găsit loc în șifonierul și sufletul meu prin voia circumstanțelor. Încerc un exercițiu de onestitate dificil. Nu mi-am mai cumpărat haine de la retaileri de vreo trei ani.
Eu sînt Omul 2.0 și lumea mea e mult mai interesantă decît a ta
Cînd sînt liber, îmi iau telefonul mereu cu mine, pentru că este un prieten, nu o unealtă. Cînd sînt liber, îl pot „ruga” să nu mă deranjeze și doar să fie alături de mine dacă am nevoie de el.
Ce iei cu tine
De ce am cumpărat așa ceva? De ce, în lumea aceea de mall-uri din marmură, cu pereții poleiți cu aur, am ales să pun în bagaj o burka albastră și-o rochie stacojie, purtate de niște femei dintr-o vale verde, între niște munți sterpi? Atunci, în acel butic, mi s-au părut cele mai frumoase și mai emoționante obiecte din lume.
Ce-am avut şi ce-am pierdut
Ne petrecem minute în şir în fiecare zi căutînd diverse lucruri rătăcite – chei, portofel, telefon, acesta e ritualul din fiecare dimineaţă, cuvintele pe care mi le repet în gînd de fiecare dată cînd plec de acasă.