O pătură şi o vază

Publicat în Dilema Veche nr. 633 din 7-13 aprilie 2016
O pătură şi o vază jpeg

Întotdeauna mi-am socotit casa copilăriei o carte misterioasă. Cînd, în anii ’80 ai secolului trecut, se zvonise că Ceauşescu va „sistematiza” şi Braşovul, adică va dărîma toate casele din centrul vechi, am fost atît de înspăimîntată, încît am încercat să salvez casa într-un roman, Oglinda veneţiană. Marea poveste a casei se orienta în jurul istoriei unor lucruri din ea. Oglinda care supravieţuise, cu toată fragilitatea ei, multor întîmplări zguduitoare era numai unul dintre ele. Dar dincolo de poveştile principale, nenumărate altele au rămas nespuse: fiecare lucru vechi din casă, oricît de banal, s-ar fi putut deschide ca o pagină de roman, antrenînd personaje şi evenimente.

Masa mare din sufragerie dădea titlul unui capitol. E atît de grea, cu piciorul ei rotund, ca un trunchi de stejar crescut în mijlocul casei, încît n-a migrat niciodată, spre deosebire de alte lucruri mai neliniştite, care şi-au căutat mereu locul. Deşi nemişcată, nu se poate spune că a stat şi încremenită, dimpotrivă, a fost mereu alta, serviabilă şi gentilă. În copilăria mea, se deschidea mereu la sărbători, cînd îşi dubla suprafaţa şi strîngea familia în jurul ei sau devenea, tot întinsă, loc de joacă, masă de ping-pong, cu un fileu fixat la repezeală pe centrul ei şi o minge uşoară care-i gîdila suprafaţa neagră.

Dar nu despre masă vreau să vă vorbesc, ci despre două obiecte care se întîlnesc uneori pe ea: pătura, pe care toate femeile din familie au călcat rufe, şi vaza care se înalţă drept în centrul mesei, ca o ramură de alamă crescută din trunchiul de lemn. Ambele au atins suta de ani, aşa că merită sărbătorite printr-un mic CV care oferă surprize.

Am asistat adesea la ritualul călcatului. Bunica lua pătura groasă care stătea rulată şi prinsă cu o fundă într-un loc bine stabilit din comoda Belle Époque (comoda, pătura şi vaza sunt strict contemporane), o întindea cu grijă pe jumătate de masă – vaza se deplasa puţin mai încolo, ca să facă loc – punea deasupra încă o pînzătură subţire, stropea rufele adunate teanc şi se apuca de lucru, mama făcea şi ea la fel, eu fac astăzi acelaşi lucru. Teancurile de rufe sunt mereu altele, aşternuturile s-au schimbat, dar pătura a rămas aceeaşi ca acum o sută de ani. N-are nimic spectaculos în afară de rezistenţă, pentru că nu e deloc tocită de atîtea fiare care au „călcat-o”, de la cele cu cărbuni la cele electrice, tot mai perfecţionate, cu apă şi aburi incluse şi, desigur, termoreglabile.

Pătura e neagră, aspră, cu două dungi galbene pe lăţime, cu marginea cusută şi prinsă într-un material negru, mătăsos. Surpriza vine cînd, tot mai rar, cineva îi pronunţă numele: nu pătura „de călcat”, ci pătura „de cal” (chiar aşa!). Într-adevăr, ea a fost cîndva, în timpul Marelui Război, însoţitoarea bunicului meu matern, care era, pe vremea aceea, foarte tînăr medic militar. Ideea că bunicul meu ştia să călărească şi că va fi străbătut multe drumuri europene călare mi se pare destul de ciudată. Probabil că şi „tata mare” rula seara pătura neagră, aşa cum o rulăm noi, şi poate-şi odihnea capul pe ea ca pe o pernă. Nu ştiu dacă-şi acoperea calul cu ea, pe frig, sau dacă punea peste ea şaua şi nu mai am pe cine să întreb.

Ca tot ce e făcut în Belle Époque (mai puţin omul), pătura noastră e confecţionată atît de temeinic, încît pare menită să dureze secole. A făcut războiul, ca orice soldat, a călărit, a stat între explozii. Apoi a devenit un paşnic obiect casnic. Ar merita o decoraţie pentru putere şi fidelitate.

Cum spuneam, vaza îi e contemporană şi, ceea ce e mai ciudat, şi vaza a făcut războiul, tot pe Primul şi, cu siguranţă, a auzit explozii, ca să nu spun chiar că a provocat explozii. Este făcută din cartuşul unui obuz de tun. Am mai văzut şi altele de acelaşi fel, dar nici una atît de frumoasă. Cine a gravat-o a făcut-o cu dragoste şi a avut talent, pentru că, pe fostul obuz, creşte acum un copac Belle Époque, cu unduiri de crengi, frunze, pere uriaşe şi flori aurii-arămii, care înfloresc toate în acelaşi anotimp. Viaţa a învins moartea, pentru că toate bucuriile familiei noastre însoţite de buchete mari (vasul e înalt) au stat în fostul obuz, aşa cum vremurile liniştite le acoperă pînă la urmă pe cele groaznice. E un cadou de la (făcut de) un  soldat pe care bunicul l-a îngrijit şi l-a salvat. Şi, uneori, mă gîndesc că poate pătura neagră şi fostul obuz de tun s-au cunoscut cîndva în timpuri rele, iar astăzi, ca doi veterani de război, fac în linişte schimb de amintiri.

Ioana Pârvulescu este scriitoare şi profesor universitar. Cel mai recent roman este Viitorul începe luni (2012). În 2015 a editat volumul colectiv Şi eu am trăit în comunism.

Foto: M. Struţeanu

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Dmitri Nabokov's garden in Montreux jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

Adevarul.ro

image
Cu cât vor creşte salariile bugetarilor. OUG cu majorări şi sporuri a fost retrasă, un nou proiect a fost publicat de Ministerul Muncii
Ministerul Muncii a publicat, miercuri, în dezbatere publică un nou proiect de ordonanţă de urgenţă, care prevede majorarea salariilor tuturor bugetarilor, începând din luna august, cu un sfert din diferenţa dintre salariul prevăzut pentru anul 2022 în legea salarizării bugetare şi cel din luna decembrie 2021.
image
Fetiţa luată de curenţi la Vama Veche, salvată de Salvamar. Plutea pe o saltea pneumatică, spre Bulgaria
Salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) al Judeţului Constanţa au fost solicitaţi pentru salvarea unui minor care plutea pe o saltea pneumatică pe mare.
image
Misterul decesului unui opozant al lui Putin, găsit mort în SUA. Soţia neagă varianta sinuciderii, susţinută de o jurnalistă rusă
Dan Rapoport (52 de ani),  un om de afaceri cu dublă cetăţenie letonă / americană, care a făcut o mulţime de bani în Rusia înainte de a deveni un critic al lui Vladimir Putin, a fost găsit mort în SUA.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.
image
Iuliu Maniu, „un om de extremă rigiditate morală, în timp ce partidul s-a arătat dispus la tranzacţii“
Cea mai mare provocare politică internă PNŢ a primit-o nu de la muncitorii nemulţumiţi de scăderea salariilor și de șomaj sau de la opoziţia liberală, ci de la fostul principe Carol, îndepărtat de la tron prin actul din 4 ianuarie 1926.