Ce-am avut şi ce-am pierdut

E firesc să lăsăm lucruri în urmă, unele lipsite de valoare, atunci cînd nu ne mai trebuie. Ne petrecem minute în şir în fiecare zi căutînd diverse lucruri rătăcite – chei, portofel, telefon, acesta e ritualul din fiecare dimineaţă, cuvintele pe care mi le repet în gînd de fiecare dată cînd plec de acasă. Şi tot timpul pierdem obiecte fără importanţă: pixuri, gume de şters, şosete, umbrele, agrafe de păr. Uneori, însă, pierdem şi lucruri valoroase.

Dintre poveştile cu obiecte pierdute, cea a regizorului şi scenaristului Guillermo Del Toro este probabil una dintre cele mai faimoase. Toate ideile sale privind viitoarele filme se aflau într-o agendă pe care o purta mereu cu el. În paginile acesteia – patru ani de notiţe şi desene din ceea ce urma a deveni Labirintul lui Pan. Însă filmul a fost la un pas de a nu mai putea fi realizat, cînd, într-o seară, ieşind dintr-un taxi londonez, Del Toro şi-a uitat agenda pe banchetă. Degeaba a sărit regizorul imediat în alt taxi, sperînd să-l mai găsească pe primul şofer. Nici vizitele la poliţie şi la compania de taxi nu au avut succes. Întîmplarea face însă ca taximetristul să vadă agenda şi să găsească şi o bucăţică de hîrtie cu logoul unui hotel, aşa încît, două zile mai tîrziu, carnetul a ajuns înapoi în mîinile lui Del Toro. Scenaristul a fost atît de bucuros, încît l-a răsplătit pe şofer cu 900 de dolari şi, totodată, a luat întîmplarea ca pe un semn că trebuie neapărat să realizeze filmul.

Însă multe obiecte nu îşi mai găsesc niciodată drumul înapoi la proprietar. Statistica notează că, în Europa, la fiecare 15 secunde cineva îşi pierde un bagaj. La fiecare 35 de secunde, un european îşi pierde cheia de la casă ori de la maşină, în vreme ce la fiecare 34 de minute se rătăceşte cîte un laptop. În baruri, pe stradă, la restaurant, în parc, la metrou, în taxi sau la aeroport, lucrurile se pierd. Au o viaţă proprie.

Am fost curioasă, aşadar, ce fel de obiecte rătăcesc oamenii de obicei şi care este povestea acestora.

La o căutare pe Internet, descopăr, pe site-ul obiectepierdutesaufurate.ro, între primele anunţuri, cele mai des rătăcite lucruri: numeroase portofele (cu acte de tot felul), chei şi telefoane, laptopuri, aparate şi obiective foto – aşadar, mai degrabă lucruri cu valoare financiară mare. Dar şi: „pufoaică gri/portocaliu, cu mănuşi şi căciulă”, mai multe verighete, cărţi în limba maghiară, „o plasă verde cu o ie albă cusută cu aţă albă şi o vestă roşie cu flori pe ea“, un ghiozdan cu „manuale de clasa a IV-a, rechizite şcolare şi încălţăminte sportivă“, o pungă albă cu „sandale de dans sportiv, tenişi, o bluză vişinie şi o perie de păr“, „o husă neagră cu două shinaie (arată ca nişte beţe de bambus) şi două săbii japoneze de lemn“, cizme, ochelari, o ştampilă, un aparat auditiv, un pinguin de pluş. Site-ul conţine mai multe asemenea anunţuri, cu descrieri detaliate ale obiectelor pierdute, semn că toate aceste lucruri au o valoare sentimentală mare pentru proprietarii lor.

Curiozitatea m-a dus, apoi, la Gara de Nord – peste tot, oameni grăbiţi, agitaţi, cu genţi pe umăr, sacoşe şi bagaje sprijinite de stîlpi. Biroul de Obiecte Pierdute e însă închis – definitiv, mi se spune, din motive financiare. Mă întreb, o clipă, cîţi oameni or fi făcut reclamaţii acolo că ar fi pierdut trenul, şi merg mai departe.

Şi la Aeroportul Otopeni e forfotă mare, dar găsesc Biroul de Obiecte Pierdute deschis şi feţe zîmbitoare. Comisarul de poliţie Şerban Tiberiu îmi explică: unele bunuri sînt într-adevăr pierdute – de regulă, bani şi bijuterii lăsate în tăvile unde se face controlul de securitate, laptopuri şi telefoane în baruri, unele chiar lăsate la încărcat, ori chiar bagaje uitate pe scaune, în sala de aşteptare. Şi mai sînt unele bunuri abandonate de către proprietari, în mod intenţionat – în special dacă e depăşită greutatea bagajelor acceptate de către compania aeriană –, ştiind că vor fi preluate şi păstrate de Biroul de Obiecte Pierdute. Dintre cei care îşi pierd lucrurile, se întorc după ele mai mult de o treime, de regulă după maxim două săptămîni. Obiectele sînt, oricum, păstrate de către Birou timp de un an, după care sînt distruse. Sînt însă şi oameni care pleacă din ţară pentru perioade foarte lungi şi îşi abandonează bagaje întregi pline de lucruri.

Ce fel de lucruri se pierd în aeroport? Dl Şerban Tiberiu îmi arată inventarul: telefoane şi laptopuri, umbrele, foarte multe bijuterii, inclusiv verighete, eşarfe şi alte haine, dar şi cărucioare de copii, o Biblie, un cort şi chiar trollere cu haine murdare – cel mai probabil abandonate –, chiar şi un contrabas, viori şi un acordeon. Observ că nu lumea nu prea pierde cărţi – o fi de bine, cred, înseamnă că au grijă de ele – şi întreb, curioasă, de contrabas. Aflu, dezamăgită, că după el nu s-a mai întors nimeni, aşa că cel mai probabil a fost abandonat.

Pe drum spre casă, întreb cîţiva taximetrişti ce fel de obiecte au uitat clienţii în maşinile lor. În afară de telefoane şi portofele, nu aflu nici aici vreo poveste. Rămîn cu gîndul la contrabasul din aeroport – şi acum mă întreb cum ai putea uita un obiect atît de mare şi de valoros (atît financiar, cît şi, bănuiesc, sentimental). Sau cum de l-ai abandona, pur şi simplu. Aşa că îi scriu aici, poate se-ntîmplă să citească: domnul – sau doamna – care a pierdut un contrabas în Aeroportul Otopeni este rugat să ne trimită un e-mail la dilema[@]dilemaveche.ro şi să ne spună povestea sa. A contrabasului, desigur.

Foto: C. Ştefan