Obiecte, timp, poveşti şi amintiri

Vlad EFTENIE
Publicat în Dilema Veche nr. 633 din 7-13 aprilie 2016
Obiecte, timp, poveşti şi amintiri jpeg

Vă voi spune o poveste. Reală, mi s-a întîmplat acum cîțiva ani. Nu știu de ce, dar de mic sînt foarte atent la tot ceea ce poate (de)veni pe firul unei povești, la ceea ce poate naște poveste, sau la ceea ce pare a purta aura unei posibile povești. Probabil pentru că am crescut ascultînd viniluri cu basme Electrecord, în care absolut totul, toate obiectele și ființele au un sens împreună, în acele lumi. Chiar dacă la un moment dat acesta scapă ascultătorului, e doar o chestiune de timp pînă cînd el va fi capabil să recunoască filonul încărcat cu sens, și apoi să-l urmărească.

Eu sînt amator de fotografie, practicant pasionat. La început de tot, cîndva prin 2003, descopeream fotografia realizată cu aparatul digital. Această mi-a și deschis drumul curiozității și deschiderii spre această lume fabuloasă, a imaginii fotografice. Aparatele rusești pe film folosite înainte nu au avut acest dar. Și cum începeam eu să îmi cercetez curiozitatea în fața lumii prin declanșări efervescente, am început, după o vreme, să aflu și cărți de specialitate, și faptul că există o istorie a fotografiei, această punctînd nume esențiale, dar și aparate din trecut – minuni ale tehnicii. Un gînd mi-a încolțit atunci, în mintea mea de începător absolut, după ce numărasem deja cîteva zeci de mii de cadre digitale: dar oare cum e să lucrezi pe film, pe film alb-negru(!), dar să lucrezi real, în cunoștință de cauză? Uau, cum ar fi...? Cu siguranță e o treabă mult mai serioasă, filmul e un mediu legendar, îl privim cu respect și facem plecăciuni în fața lui, nu avem voie să risipim vreun cadru!

Declanșările digitale au continuat, și în mintea mea s-a ivit atunci curiozitatea de a încerca filmul, un aparat pe film, ceva clasic, ceva care să necesite implicare totală, tactilitate și emoție. Îmi e dor acum de acele stări magice, dinaintea unor mistere care deschideau lumi noi, numai bune de explorat cu asiduitate. Nici nu-mi imaginam că pot găsi, nu știam unde pot găsi, era un gînd profund, ca o proiecție virtuală, pe care o vezi, o simți, dar pe care nu ești sigur dacă trebuie să o și atingi.

Cu aceste stări îmi plimbam paşii pe coclauri. Pînă într-o zi în care, cu aparatul digital agăţat la gît şi cu ceva bagaje în mîini, am intrat în casa gazdei la care locuiam din cînd în cînd la munte, cînd mă desprindeam la sfîrşit de săptămînă de oraş.

Era o familie frumoasă. Doi oameni luminoși, trecuți de 60 de ani, care aveau o casă frumoasă, interbelică, în care stăteau dintotdeauna, și în care acum primeau turiști, în general tineri, pe alese. Aveau rostul lor, o casă superbă, un ciobănesc mioritic adorabil. Camerele păstrau patina timpului, găseai oriunde obiecte vechi, care povesteau de la sine, discret, dar foarte clar, poveștile vremurilor la care fuseseră martori. El era rotunjor și emana o stare bună, pozitivă, cu obraji roșii, avea mereu o vorba bună, purta o vestă verzuie, împletită, destul de groasă. Ea era înaltă, subțire că un fus, cu un păr lung și alb. Cumva diferiți că prezență, dar atît de „împreună” dintotdeauna, că stare. Fiecare își avea rostul lui în casă, simțeai imediat echilibrul comunicării fără cuvinte dintre ei, cînd știi deja gîndul celuilalt, nu mai e nevoie să fie rostit.

Și cum am intrat eu în casă, cu aparatul atîrnat de gît, el a exclamat: „Aaaa, iaa uitee, tu faci fotografii!... Ia uite, ce coincidență.... am un aparat de vînzare, poate știi pe cineva care ar vrea să-l cumpere.” Eu, oprindu-mă, sînt străfulgerat de gîndul care căpăta contur din ce în ce mai clar în mine, legat de aparatul pe film visat: „...Păi, chiar eu aș fi interesat, mi-l puteți arăta!” am spus eu cu un ușor tremur voios în glas, surprins de felul în care se leagă lucrurile, dirijate parcă de o mînă invizibilă, dar care știe exact ce face.

Îmi aduc aminte exact cuvintele lui, revenit în holul casei după o scurtă absenţă: „Uită-te tu la el, poate te pricepi mai bine, eu îl am de multă vreme și nu l-am mai folosit, vezi cum stă treaba cu el, dacă mai merge.” Și cu aceste cuvinte care nu denotau vreun atașament față de aparat, mi l-a pus în mînă. Îi mulțumesc, îi promit că voi analiza și îl iau în cameră, să mă uit la el pe îndelete. Am lăsat bagajele, am deschis tocul aparatului, cu grijă și curiozitate. Pulsul mi-a luat-o razna cînd l-am privit, față în față: era un Canon clasic, pe film, cu levier, cu obiectiv, cu pîrghii și butoane. Era magic! Era exact ce îmi doream eu! Uau, l-am scos cu grijă din toc, l-am armat, m-am uitat prin vizor, am făcut clarul și am declanşat. Ce senzație! Ce minune, să aflu acest aparat la capătul gîndurilor mele curioase! Era clar că trebuie să fie al meu. Am mai stat, m-am învîrtit cu el prin cameră făcînd pe fotograful, să îl simt, să mă imaginez lucrînd cu el. M-am hotărît imediat: îl iau.

Am coborît bucuros din cameră, la ei în bucătărie, să îl anunț. Bărbatul era așezat la masă, pe unul dintre scaune, și m-a privit zîmbitor: „Ei, cum e?”, ca un bunic care face o supriză nepotului. „Îl iau eu...” i-am spus cu vocea gîtuită de emoție. „Ei, foarte bine!” a zis el, și atunci a întors capul spre noi și soția lui, zîmbitoare, care trebăluia ceva. Era o atmosferă magică, blîndă, pozitivă, m-am încărcat cu aceste imagini și mi-am spus că totul se întîmplă exact așa cum trebuie, și ce bine că totul e atît de bine!

Am stat cîteva zile și am plecat, mîndru, cu noul meu aparat pe film, așa cum visam. Nici nu știam ce lume aveam să deschid cu el, în mine. Acum știu.

Am mai revenit acolo abia peste un an, cam în aceeași perioadă. Cînd am intrat în curte, spre casa semeaţă, cîinele era apatic, nu s-a sinchisit de noi. Nu e băi, o fi el mai leneș. Apoi, în fața ușii, am aflat-o pe ea. Ea ne-a deschis, femeia înaltă și subțire, cu păr alb și lung. Am salutat-o voios, bucuros de revedere. Ne privea ușor transparent, apatic, ca o gazdă care întîmpina niște străini. Zic: „Sînt eu, băiatul cu aparatul! Am fost aici și anul trecut!” Abia atunci a avut o prima reacție: „Da, tu ești băiatul cu aparatul! Tu ai luat aparatul! Vino cu mine!” mi-a zis, și m-a luat de mînă, să o însoțesc. Am lăsat totul în hol și m-am dus cu ea. Am ajuns împreună în bucătărie. Nu părea să mai fie altcineva acolo, mă așteptam să îl găsesc și pe el. Dar el nu era. Ea m-a așezat pe scaunul pe care știam că a stat el atunci, cînd am vorbit despre aparat. A luat dintr-un cuier acea vestă verzuie, împletită, pe care am recunoscut-o, era a lui. Fără nici un cuvînt, mi-a așezat-o pe umeri, figura i se luminase, emană o energie anume, dar simțeam tăcerea în care era cufundată. Eu, pe scaunul lui și cu vestă lui pe umeri – femeia a ciocnit cu mine un păhărel de palincă. Era luminoasă și împăcată. Eu eram atunci el și îl avea cu ea. Eu, băiatul care purta aparatul lui, dat de el ca să îl folosesc în continuare. Eram cumva un păstrător al unei părți a memoriei lui, în acel loc. Am tăcut tot timpul, mi-am dat seama ce se întîmplă și am respectat momentul ei, indiferent de orice. Eu am fost pentru cîteva minute el, pentru ea. Iar aparatul foto era obiectul-pretext care făcea legătura între lumi, între oameni, între real și imaginar, între atunci și acum, între ea și el.

M-am retras în tăcere. Eram trist că nu mai e, el era stîlpul casei. Dar într-un fel bucuros că, în mod tainic, am ajutat-o să îl revadă acolo, atunci, cu vesta lui, pe scaunul lui din bucătărie.  Obiecte și memorie, povești făcute posibile, părți disparate care într-o clipită capătă sens, frînturi de mozaic care brusc descriu un tablou clar. O poveste care pentru mine rămîne vie și astăzi, cu fiecare declanșare pe care o fac, și care își are un izvor acolo.

Vlad Eftenie este arhitect şi fotograf. Îl găsiţi la www.veftenie.daportfolio.com.

Foto: V. Eftenie

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Igor Dodon
Socialiștii vor contesta rezultatul prezidențialelor moldovene. Igor Dodon: Maia Sandu a obținut o victorie doar în cifre
Igor Dodon, liderul PSRM, formațiunea prorusă care l-a susținut pe Alexandr Stoianoglo în cursa prezidențială, a anunțat că rezultatul alegerilor prezidențiale din Republica Moldova va fi contestat la Curtea Constituțională (CC) și la Comisia Electorală Centrală (CEC), susținând că „Maia Sandu a obț
mosmon baia mare jpg
A pariat totul pe un fruct rar și a câștigat. Moșmonul, o combinație între măr, pară și gutuie, este un medicament natural
Un fruct aproape necunoscut în România începe să prindă teren, mulțumită unui băimărean care a pariat totul pe o astfel cu cultură. Paul Șpan, un agricultor din Baia Mare,
horoscop bilunar shutterstock 2091062710 jpg
popa stefania anisia jpg
Două copile din cadrul Complexului de Servicii Piatra-Neamţ, date dispărute de conducerea unităţii
Două copile, de 12, respectiv 15 ani, din cadrul Complexului de Servicii Piatra-Neamţ au fost date dispărute de conducerea unităţii după ce au plecat la cursuri nu s-au mai întors după finalizarea orelor.
celula inchisoare jpg
Un inginer de la o fabrică de tancuri din Rusia, condamnat la ani grei de închisoare pentru „înaltă trădare” în folosul Ucrainei
Un inginer rus de la o companie strategică, acuzat că a transmis Ucrainei informaţii „militare şi tehnice”, a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru „înaltă trădare”, în Ural.
matt leblanc 2018 gettyimages jpg
Secretul retragerii unui star de la Hollywood
Actorul Matt LeBlanc, cunoscut mai ales pentru rolul său în serialul „Friends", pare să urmeze exemplul lui Jack Nicholson și să se retragă treptat din viața publică.
vârste  foto   Shutterstock jpg
Care e vârsta maximă până la care pot trăi oamenii? O să te surprindă!
Un nou studiu scoate la iveală vârsta maximă până la care putem trăi, iar speranța de viață e cu totul alta decât ne așteptam!
cumaparaturi plase black friday jpeg
Studiu: 5,5 milioane de români doresc să cumpere cel puțin un produs de Black Friday. Electronicele și electrocasnicele - cele mai căutate
Black Friday este unul dintre cele mai aşteptate evenimente de cumpărături din România, iar 57% dintre români intenţionează să facă achiziţii în 2024. Bugetul total estimat ajunge la 1,2 miliarde de euro, potrivit unui studiu.
apartament pixabay jpg
Suma ireală cu care se vinde un apartament din Cluj. Proprietarul a fost luat la mișto: „Se dă cu tot cu stradă și cal?”
Suma ireală cu care se vinde un apartament din Cluj. Proprietarul a fost luat la mișto: „Se dă cu tot cu stradă și cal?”