Călimara din clasa întîi

Constantin ABĂLUŢĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 633 din 7-13 aprilie 2016
Călimara din clasa întîi jpeg

Era o călimară specială. Un mic cilindru de sticlă. Un păhăruț cu buzele întoarse mult înlăuntru, formînd un trunchi de con și lăsînd loc abia cît buricele unui deget. Pe acolo se băga vîrful tocului și se întingea penița în cerneală.

Pentru noi, prichindeii din clasa întîi, era o călimară miraculoasă. O întorceam cu susul în jos și nu curgea nici un strop de cerneală. Pricepeam noi că cerneala se-adună în șanțul circular, dar asta nu ne stăvilea admirația fără margini. O luam în mîini cu grijă, parcă protejînd-o. Chiar faptul că ceva atît de năstrușnic i-a trecut cuiva prin minte era miraculos.

Ca să nu rătăcim călimara, mamele sau bunicile ne croșetaseră din lînă niște coșulețe cu o toartă împletită ca un șnur. Acasă agățam călimara de cremonul ferestrei. În clasă, în cuierul unde-mi puneam haina sau paltonul. Șnurul se putea petrece și pe după încheietura mîinii și, zurbagii cum eram, în recreație, roteam de zor călimările, executînd tot felul de figuri aeriene. Țipam și ne bucuram nebunește știind că nici un strop de cerneală nu ne va împroșca. Eram convinși că niciodată, orice ar fi fost să se întîmple, călimara miraculoasă nu-și va irosi cerneala menită a umezi doar penițele noastre care formau împiedicat, cu greutate, primele litere.

Însă călimara ne oferea și delicii tactile, căci era făcută din sticlă brobonată. Era de-ajuns să te joci mai multă vreme cu degetele pe suprafața cu mici ridicături, ca să te scufunzi încet-încet și voluptuos într-un fel de prostrație visătoare, împinsă uneori pînă la completa ștergere a detaliilor spațiului înconjurător și la disiparea în neant a vocii învățătorului.

Dar amintirea cea mai de preț rămîne, totuși, acea bătaie cu bulgări de zăpadă din parcul Ioanid, cînd ceva atît de incredibil s-a întîmplat încît, după uluiala din primele momente, zile întregi naivele noastre idei despre lume au fost serios bulversate.

Iarna, obișnuiam ca după orele de școală să ne ducem în parcul Ioanid și să ne batem cu bulgări. Alegeam întotdeauna ca loc al bătăliei micuțul lac secat unde neaua se depunea în straturi groase. Ne agățam mănușile de lînă, fularele, ghiozdanele și călimările într-un arbust de pe mal. Trăgeam linia de demarcație între cele două tabere, întotdeauna aceleași, formate din cîte trei colegi, dădeam cu banul ca să alegem teritoriile, chipul regelui Mihai însemna partea dinspre chioșc a lacului, iar valoarea de 100 de lei a monezii desemna partea dinspre podeț. Apoi, la un semnal, începeam ostilitățile. Nu aveam voie să pătrundem în teritoriul inamicului decît dacă doi dintre apărătorii lui erau la pămînt. Dar cum asta nu se prea întîmpla, ne mulțumeam să ne duelăm cu bulgări aruncați voinicește prin văzduh. Dacă mai mulți bulgări nimereau concomitent arbuștii de pe mal, un nor de zăpadă spulberată acoperea teritoriile inamice, contopindu-le ca și cînd n-ar fi existat două tabere. Era plăcută această pauză a războiului. Ne închipuiam că este pauza de Crăciun, cînd războiul se suspendă și inamicii își dau mîna.

Ei bine, într-unul din aceste momente, profitînd de pauză, am fugit la arbustul pe post de cuier, căci mi se făcuse frig și voiam să-mi iau fularul. În timp ce-mi petreceam fularul pe după gît, atenția mi-a fost atrasă de șnurul roșu al călimării mele care nu mai era agățată de-o creangă, ci era trîntită în zăpadă. M-am aplecat s-o ridic, dar... m-am oprit la timp. În bucla pe care o făcea șnurul roșu, suptă de zăpadă, se afla o pată albastră, rotundă, de cerneală. Gura călimării era la un lat de palmă de ea. Pata era cît un nasture de haină. Centrul era încă de-un albastru închis, dar marginile mult mai decolorate. Cred că zăpada continua să o absoarbă. Eram uluit. I-am strigat numaidecît pe băieți. „Veniți să vedeti! Veniți repede!” S-au îmbulzit cu toții împrejuru-mi. Priveau pata ca hipnotizați. Dan a șoptit: „Dumnezeule!...”

N-am mai fost în stare să continuăm bătaia cu bulgări de zăpadă. Tacit, ne-am luat cu toții lucrurile din arbust. Făceam mișcări încete, parcă să nu tulburăm miracolul. Fularele, mănușile, șnururile călimărilor își fluturau lin culorile prin aer. Nu ne grăbeam. Întîrziam cît puteam mai mult în acel loc. Din cînd în cînd, mai priveam pata albastră care se tot decolora. Într-un tîrziu, ne-am despărțit totuși. Am plecat fiecare spre casele noastre. Îmi venea să mă întorc și să mai privesc o dată pata, dar mi-era rușine. De ceilalți și de mine însumi. Totuși, dacă aș fi avut mobilul pe care orice țînc de astăzi îl are, mi-aș fi luat inima în dinți. Sînt sigur că aș fi fotografiat pata.

(fragment din volumul în pregătire Mici obiecte care aduc timpurile de-altădată în odaia mea)

Constantin Abăluţă este poet şi prozator. Cea mai recentă carte publicată: 7 heptagrame, Editura Tracus Arte, 2015.

Foto: M. Stanworth / Flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Experiența nefericită a unui român într-un paradis turistic din Caraibe. „S-a mai întâmplat să nu apară sub nicio formă ”
Un român a povestit experiența neplăcută prin care a trecut în Bahamas, unul dintre paradisurile turistice din Caraibe. Practic, aceasta i-a pus în pericol întreg sejurul.
image
Dilema masculină: cu sau fără maiou pe sub cămașă. Ce spune creatoarea de modă Adina Buzatu VIDEO
Aceasta este întrebarea care îi macină pe bărbați, mai ales în sezonul cald. Designerul Adina Buzatu spune că obiectul vestimentar este necesar mai ales atunci când bărbații transpiră excesiv, pentru că absoarbe umiditatea.
image
Ce împiedică România să devină o forță regională. Expert român din SUA: „Avem și o problemă de feudalism local”
Expertul în securitate Marius Ghincea, lector la Syracuse University (SUA), explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, ce-i lipsește României pentru a-și putea asigura securitatea și pentru a fi o forță de luat în calcul în regiune. El consideră că o piedică este „feudalismul local”.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.