Frumoasele anormale

Publicat în Dilema Veche nr. 703 din 10-16 august 2017
Frumoasele anormale jpeg

● Ioana Nicolaie, Pelinul negru, Editura Humanitas, 2017. 

Vocea care spune povestea în Pelinul negru aparține Agustinei, o fetiță de nouă-zece ani care nu reușește să învețe cititul și care se vede obligată, din nou, să repete clasa întîi. Născută la trei luni după accidentul de la Cernobîl (pelin negru, în traducere), înțelegem că înapoierea fetiței, care la naștere a suferit de meningită („aprindere de creieri“), este o consecință a contaminării radioactive.

Agustina este mezina unei familii cu nu mai puțin de doisprezece copii, care trăiește la țară (lexicul este specific: „a ciuciura“, „căpustă“, „mocicoșă“, „fișcoaia“, „șvebe“ ș.a.), undeva în nord, la graniță, la doar cîteva sute de kilometri depărtare de Cernobîl. Dificultățile pe care le are cu învățatul îi fac viața grea mai ales la școală, unde Agustina suferă agresiunile de limbaj ale colegilor care nu-i iartă faptul că „nu ține pasul“ cu ei. Fratele ei mai mare, Sever, elev bun la învățătură și cu care, fiind repetentă, a ajuns chiar colegă de clasă, este cel care îi ține partea și o apără la școală de cruzimea copiilor. Prin rușinea de a eșua din nou să treacă clasa însă, Agustina începe să resimtă spectrul anormalității ei inclusiv acasă, în familie, unde pare că dezamăgește, nefiind demnă de dragostea necondiționată de care se bucură, pe care, de altfel, se teme c-o s-o piardă. Relația dintre cei doi frați colegi de clasă, precum și atmosfera de acasă, unde, din cauza vîrstelor diferite ale celor doisprezece frați, există o ierarhie, o diferență în trepte a înțelegerii vieții și a implicării în problemele de familie, toată această imagine a complexității organismului familial, unde copiii se înțeleg diferit unii cu alții și își percep diferit părinții (pentru unii tatăl e bun, pentru că muncește mult și citește Biblia; pentru alții e rău, pentru că-i bate și e zgîrcit) este foarte puternică și deschide cartea precum o simfonie cu multe voci, instrumente, tonuri și registre.

Decizia familiei de a o muta pe Agustina la o școală specială pentru a avansa cu învățatul produce o schimbare majoră în viața fetiței. Ruptă de casă, scoasă din sînul familiei, fetița se trezește într un stabiliment deopotrivă străin și straniu, unde așa-zisa anormalitate capătă nenumărate nuanțe (vezi și fragmentul de mai jos). Școala specială adună laolaltă fete orfane (unele, probabil, țigăncușe, după cum sugerează cineva), handicapate fizic, cu probleme mentale, uneori doar violente, alteori suicidare, sau pur și simplu puțin altfel, așa cum este Agustina, la a cărei viață interioară avem acces din plin. Agustina este doar „un fel mai ciudat de copil... normal“, cum aproximează directorul școlii speciale, cumva depășit de complexitatea minții și naturii umane. Căci frumoasa Agustina („am părul ca mama-frunză și ochi albaștri“) este doar o fetiță bună, cuminte și sensibilă, talentată la desen, cu o imaginație bogată (personifică răul ca-n basme și are fanteziile vîrstei, prietenii și dușmanii imaginari). Poartă cu sine greutatea rușinii de a fi „grea de cap“, „mototoală“, „proastă“, „înapoiată“, „handicapată“, „oligofrenă“ sau „anormală“ (cum îi strigă unii și alții) și, prin urmare, începe să dezvolte teama de a fi alungată de-acasă și chiar de a fi nevoită să trăiască „prin canale“, la marginea societății.

Amestecul de candoare, sensibilitate, imaginație, vinovăție, rușine și frică din vocea Agustinei, care-și dorește cu tărie să nu fie o „drugă“, ci o „tutuană“ (numele unor păpuși ce simbolizează normalul și anormalul), este, de fapt, un emoționant proces de conștiință infantilă, deopotrivă crud și înduioșător, prin care fetița își caută și-și chestionează identitatea cu propriile ei forțe, în cadrul propriilor limite. De altfel, percepția asupra propriei persoane oscilează, uneori știe și crede în normalitatea ei, alteori gîndește că „pentru cei ca mine s-au făcut școlile speciale“. Gradele de normalitate sînt mereu invocate în discuțiile fetelor tunse chilug de la școala specială, permanent apăsate de spectrul diferenței decisive care le-ar condamna să trăiască în canale: „«Tu ești normală, Crucișa?», o întreb. «Cred că da. Nu se vede?»“ sau „«Tu ești mai normală decît mine», zice ea. «De ce spui asta?»“ sau „Lucrăm cu psihologi care știu să tragă ca pe puroi toată prostia din capul nostru. Și încetul cu încetul o să ne deșteptăm, pînă o să ajungem mai normale decît toți, chiar și decît doamnele.“

Sînt anii ’90 (se vorbește de Revoluție, ajutoare de la străini, Caritas și disponibilizări), iar școala specială, unde fetițele „anormale“ se joacă, merg în drumeții, unde descoperă natura și animalele, sau urmăresc Dallas­ -ul; mediul școlar, cu amestecul pedagogic de inocență și izbucniri violente, denotă umanitate și pare cumva o lume mai normală decît realitatea de afară. Rezonînd în trei spații diferite (familia, școala și imaginația), vocea Agustinei narează episoade dramatice și extrem de emoționante (capitolele 21 și 28 sînt cele mai puternice din carte, iar Nadia, personajul cel mai tragic), dar dă și pasaje pline de poezie, duioșie și umor, așa cum este, printre altele, prietenia ei cu Guițu, „frățiorul-porc“ (episod care amintește de romanul Porcul de Andrew Cowan, unde doi frați orfani își alcătuiesc o nouă familie împreună cu un porc).

Scris pe un ton aparent lipsit de spe­ran­ță, prin apropierea mentală a fetiței de porc (subumanul), finalul sugerează însă și o anumită formă de eliberare și libertate a fetiței care rămîne diferită de toți ceilalți într-o lume a poeziei, candorii și empatiei fără constrîngeri. Roman psihologic de atmosferă, chestionînd prin vocea lirică a unui copil diferența, anormalitatea și, în fond, apartenența la lume, Pelinul negru, cel de-al treilea roman al Ioanei Nicolaie (după Cerul din burtă și O pasăre pe sîrmă), este cel mai ambițios și cel mai bun.

***

Ioana NICOLAIE
Pelinul negru (fragment)

Dacă nu sîntem nebune, de ce ne spun toți așa? Și cum sîntem noi, copiii de la școala specială? Unii păduchioși. Alții fără putere în picioare. O fată, dintr-o altă clasă, fără o mînă. Cîțiva ciorcuși, așa, ca Crucișa. Și-apoi ceilalți, bîlbîiții, cei care urlă, cei care fac crize. Și-o grămadă de handicapate, fiindcă au deja hîrtii doveditoare. Și primesc bani de la Stat. Și aici, ca să nu ajungă pe străzi, li se bagă în cap învățătura. Dar eu n-o să stau niciodată într-un canal. O am pe mama și ea știe că nu-s decît un gălbior, între unsprezece alții. Iar ea vrea să mă crească tutuană. De-aia o s-o bucur un pic și-o să-ncerc să nu le mai zic chelelor nebune.…

Rău nu știu dacă-mi fac. Nu vreau să-mi dau cu pumnii în cap, dar cîteodată asta trebuie. Nu-mi mușc buza pînă la sînge, numai dacă ajung la capătul puterilor. Nu îngheț de spaimă decît cînd nu mai e nimic de făcut. Iar de copiii mai mari mă feresc. Și dacă se împiedică de mine, îi las, căci fetele alea, cele mai multe, nu ne distrug. Doar cîte una e dusă de tot și i se pune pata pe cîte cineva și e în stare să facă moarte de om. Pe nebuna mea o cheamă Dilia. Numai ce-mi aduc aminte de ea, că nu mă pot opri, tremur din nou și-ncep să plîng. Dar tocmai cînd nu-mi mai pot opri nodul din gît, ușa clasei se deschide. „Bună ziua, domnule director“, sărim toate chelele în picioare.

Inima îmi bubuie, fiindcă în spatele lui stau mamele. Cele puține, nici jumătate, care o să ne ia doar pe cîteva dintre noi acasă. Și e și mama, o văd, și nu știu cum să fac. Are fața mai slabă decît înainte, dar corpul mai gras. Poartă sveterul ei galben, cu găuri ­mici, de sărbătoare. Deodată mă gîndesc că poate n-o să mă mai recunoască și-o să aleagă pe altcineva, fiindcă toate chelele au început să se roage: „Mama, te rog, ia-mă și pe mine acasă! Vrei să fii tu mama mea? Mama, te ­roog, mama…“ Și-am strigat și eu: „Mama!“ Și nu le-am lăsat, le-am dat într-o parte, împrăștiind palme-n stîn­ga și-n dreapta, le-am îmbrîncit, zicînd: „Eu plec în vacanță, auziți! Eu! Căci asta e mama mea, nu a voastră! A mea! Mama!“

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Coșmarul prin care a trecut un culturist: a pierdut zeci de kilograme în 35 de zile. „Corpul meu a început să se mănânce singur”
Culturistul canadian Jared Maynard a slăbit enorm în cinci săptămâni și și-a pierdut capacitatea de a vorbi din cauza unei boli rare și terifiante de care a reușit, într-un final, să scăpe, deși medicii îi dădeau șansele minime de supraviețuire, potrivit The US Sun.
image
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
Fie că este vorba de Coca-Cola sau de suc de portocale, dacă ați cumpărat recent o băutură îmbuteliată, probabil ați observat o schimbare subtilă, dar exasperantă, scrie Daily Mail Online, care relatează ce cred internauții, producătorii și experții în reciclare despre această măsură.
image
Cafeaua Marghilomana, relansată la conacul marelui politician Alexandru Marghiloman. Cum se prepara celebra licoare interbelică VIDEO
Cafeaua Marghilomana, băutura aristocraților de odinioară, a fost relansată. Va putea fi savurată odată cu introducerea în circuitul turistic a clădirilor recent reabilitate de pe domeniul din Buzău care i-a aparținut marelui politician Alexandru Marghiloman.

HIstoria.ro

image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.