„Teatrul trebuie să fie incomod“ – portret: Doriana TALMAZAN

Publicat în Dilema Veche nr. 700 din 20-26 iulie 2017
„Teatrul trebuie să fie incomod“ – portret: Doriana TALMAZAN jpeg

Cu bretonul tăiat drept, osatura ascuţită şi silueta fragilă, Doriana Talmazan este departe de a fi o actriţă decorativă. Membră a companiei Teatru-Spălătorie, împreună cu Nicoleta Esinencu şi Nora Dorogan, Doriana a lucrat întîi „la stat“, la Teatrul „Eugène Ionesco“ din Chişinău.

„Era visul fiecărui student la teatru să joace acolo. O lume confortabilă, care te face să te simți important, «mare artist».“ La un moment dat, acest vis nu i s-a mai potrivit. „M-am trezit că trăiam în două lumi paralele: una plină de probleme și evenimente sociale, politice, care ne influența în mod evident viața; și alta era lumea teatrului, din care făceam parte, care nu avea nici o conexiune cu realitatea. Trăim într-o realitate dură, în care relațiile umane devin tot mai șubrede, dar vorbim în scenă «despre frumos», în costume pompoase, cu decoruri scumpe. Regizorii se întrec între ei cine o să-l monteze pe Shakespeare sau Cehov încă mai «original» și actorii se screm să reinventeze personaje, «cu cît mai departe de tine, cu atît mai aproape de personaj», că doar așa ne-au învățat la școală. Dar, de fapt, e o bulă periculoasă care te distruge, în primul rînd ca individ, nu mai eşti atent și conectat la ce se întîmplă cu adevărat în lume și, mai ales, în imediata ta apropiere. Stabilitatea oferită de teatrul de stat te înghite, te îndobitocește. Trăiam un vis, dar nu era al meu, poate al regizorului, al scenografului, al colegului de scenă, al directorului, dar sigur nu al meu. Nu mă mai identificam cu nimic din ce se întîmpla la «Eugène Ionesco» și după nouă ani am plecat. Autoritatea regizorilor, încrederea oarbă pe care o au actorii în regizor, lipsa de confruntare de idei, asta m-a provocat să plec. Școala te învață să fii o bucată de plastilină în mîna regizorului, să te supui scenei, actorul este un nerv dezgolit, dar despre raţiune – nimic! Regizorul este rațiunea, el deține puterea.“

Cum din 2006 lucra şi în mediul independent, cu Nicoleta Esinencu – pînă în 2009 făcuseră deja „vreo cinci spectacole, pe care le-am jucat mai mult în afară“ –, cînd a decis să plece de la stat, a optat pentru implicarea totală în aceste proiecte. „Acum rîdem cînd ne amintim. Cînd am început să lucrăm împreună cu Nicoleta aveam păreri foarte diferite despre teatru. Ziceam: asta crede că știe mai bine decît Stanislavski cum trebuie să fie teatrul! Îmi distrugea orice regulă pe care am învățat-o la şcoală. Noi, actorii, eram derutați: cum să ieșim în scenă fără costum, fără machiaj, fără să facem caractere?! Cum să vorbim direct cu spectatorii și să reacționăm în funcţie de reacția lor, cum să fim noi înșine?! Și cum rămîne cu al patrulea perete, care te salvează de la orice eșec?! Împreună am descoperit și învățat că teatrul este despre azi, aici, că teatrul trebuie să fie personal, politic, incomod.“

Personajele ei „nu sînt abstracte. Omul care ți-a mărturisit povestea lui, pe care l-ai văzut, l-ai auzit, ai stat de vorbă cu el, a împărțit cu tine o parte din viața lui, ce poate fi mai concret? De exemplu, cînd făceam documentarea pentru Life şi am mers cu Nicoleta la Kiev, să le cunoaştem pe Alevtina și pe mama ei, Ludmila Andreevna (Căpșuna Andreevna), am fost foarte emoționate, ne era teamă că vom cunoaște pe altcineva decît ne imaginam, dar am cunoscut două femei extraordinare, puternice, care rezistau acelui conflict (n.r. – conflictul separatist din Doneţk), fiecare în felul ei. M-a ajutat foarte mult s-o cunosc pe Căpșuna Andreevna, am avut nevoie de acea «confirmare» (n.r. – Doriana joacă personajul Căpşuna Andreevna în spectacolul ­Life). Am petrecut o jumătate de zi împreună, am mîncat borș ucrainean gătit de ea, ne-a povestit despre grădina ei, n-am mai întîlnit pe cineva care să povestească cu atîta pasiune despre florile pe care le sădește și cu atîta rațiune despre viața pe timp de război. Sau interviul cu Roza, care a mărturisit pentru prima dată în viață cum a supraviețuit Holocaustului (n.r. – în spectacolul Clear History). Roza, Roif, care nu mai sînt printre noi, dar povestea lor ne-a rămas nouă, ca s-o transmitem cu multă grijă mai departe. Purtăm o responsabilitate pentru aceste confesiuni, unde vor ajunge, cum vor ajunge. Sau în Moldova independentă. Erată, sau în Ficțiune, unde aducem istoriile noastre personale. Nu este ușor să povestești despre tine sau familia ta. Sau în spectacolele Kstati o pogode şi Mame fără pizdă, vorbim despre evenimentele pe care le-am trăit sau evenimente pe care le trăiesc alţii, dar care ne influențează și pe noi. Este foarte diferit cum vorbești despre lucruri sau oameni inventați şi cum vorbești despre realitate.“

„Limba încă este un motiv de ură interetnică“

După șapte ani de Teatru-Spălătorie, au decis să părăsească spaţiul în care funcţionau. „Nu renunțăm la teatru, renunțăm la acest spațiu. În următorii doi ani vom lucra la două coproducții, una cu Schauspiel­haus Graz, alta cu HAU Berlin. Vom juca spectacolele și la Chișinău, poate într-un nou spaţiu. Vom continua să facem ceea ce știm cel mai bine – teatru.“

La Spălătorie, în „fişa postului“ intră mai multe lucruri. „Mi se pare important că procesul de documentare continuă și după ce spectacolul e gata și se joacă. Încercăm să ne implicăm în egală măsură în crearea spectacolului, e un lucru de echipă în care nu există ierarhie. Tot ce învățăm și acumulăm pe parcursul lucrului la spectacol devine parte a vieții noastre cotidiene. Încerc să îmi asum responsabilitatea de a spune povestea cuiva cît mai autentic. În primul rînd, să intereseze și apoi să emoţioneze. Să fiu fidelă poveștii, să n-o schimonosesc făcînd personaje. Să știi să ții echilibrul între emoție și rațiune, pentru mine asta înseamnă să reușești să transmiți povestea. Încerc să provoc măcar o parte din public să-și pună măcar o întrebare după spectacol. Teatrul este posibilitatea de a pune în discuție, de a provoca o reacție, cît de mică. Publicul este un partener de dialog și, dacă nu reușesc să creez un contact cu el, e aproape imposibil ca spectacolul să funcţioneze.“

Doriana punctează categoric: „Teatrul nu se va schimba atîta timp cît actorii acceptă să joace orice, numai să fie acolo sus, în față, pe scenă. Teatrul are nevoie de oameni onești, dedicați, curajoși, care gîndesc şi nu sînt manipulați, oameni care vor și au ce spune. Peste tot există artiști care sînt preocupați mai mult de ego-ul lor și ignoră ce se întîmplă în jurul lor. Teatrului de azi, și nu numai teatrului, îi lipsește empatia. (…) Teatrul m-a ajutat să mă descopăr, să caut, să mă raportez la ce se întîmplă în jurul meu, să am o părere, să am un argument puternic sau să-mi schimb părerea în fața altui argument, să fiu critică, autocritică, să-mi asum tot ce spun și fac. Și toate astea nu doar în scenă, ci și în afara ei.“

Cu chipul ei de Audrey Hepburn fără drăgălăşenie, Doriana ar putea face carieră în film. „Am jucat în două filme, dar nu pot să zic că a fost o experiență. Una a fost chiar neplăcută. Aveam un rol episodic, o evreică ce își salva copilul, în timp ce erau duși în coloană spre exterminare. Era o scenă foarte dură în care era implicată multă lume, inclusiv bătrîni din satul ucrainean unde au avut loc filmările și unde s-au întîmplat acele evenimente, erau oameni care au trăit acea perioadă. În timp ce filmam, regizorul s-a enervat pe unul din bătrînei, a urlat și l-a împins, l-a trîntit jos și l-a umilit. A doua zi mi-am luat rucsacul şi am plecat de acolo. Ultima scenă au filmat-o fără mine. N-am văzut filmul și nici nu mă interesează în contextul în care regizorii au un comportament ipocrit și pretind că vorbesc despre umanitate.“

În Republica Moldova, două culturi, două limbi, două atitudini – cucerit şi cuceritor – încearcă să-şi găsească identitatea comună. La Teatru-Spălătorie, aceste culturi se exprimă liber. „E absolut firesc, așa cum se întîmplă în viața de zi cu zi. Dacă vînzătoarea sau taximetristul sau vecinul vorbește cu mine în rusă, îi răspund și eu în rusă. Trăim într-o țară în care se vorbesc două limbi şi trebuie să acceptăm asta. La noi, din păcate, limba încă mai este un motiv de ură interetnică. Intenționat folosim ambele limbi în spectacolele noastre. De obicei, păstrăm limbajul din procesul de documentare. Am văzut un spectacol la Teatrul Naţional din Chișinău în care actorii foloseau fraze în rusă cu accent (intenționat) românesc, ca să pară mai români.“ (rîde) 

Oana Stoica este critic de teatru.

Foto: Radu Bălan

landscape 1 febr jpg
UN TRIO DE COMPOZITORI, UN TRIO DE MUZICIENI și UN FLAUT DE AUR
Primul concert al lunii februarie (miercuri, 1 februarie 2023) la Sala Radio propune publicului un trio de mari compozitori – MOZART, BACH și MENDELSSOHN – alături de un trio de apreciați muzicieni români.
p 8 2 foto C  Hord jpg
George Banu
De aceea, textele lui George Banu nu doar informează, ci formează. Cititorul îi va rămîne mereu dator, iar Dilema veche îi va rămîne mereu recunoscătoare.
981 16 coperta1 jpg
Retrospectiva anului poetic 2022
În concluzie, aș adăuga că e îmbucurătoare această diversitate de tonuri și de voci din poezia românească de azi.
p 17 2 jpg
Lup singuratic
The Card Counter, cel mai recent film al lui Paul Schrader, demonstrează cît de ușor am ajuns să folosim termenul de „bressonian” pentru a descrie în viteză orice film care promite interpretări minimaliste și o anume reticență pentru spectacol.
981 17 Breazu jpeg
No fun
Aici e Iggy dorindu-și și nereușind să-l imite pe un alt Iggy, cel dintr-o altă eră.
981 21 Iamandi jpg
Revoluția română, între previzibil și spontan
Pe această pantă a căzut comunismul, și cu toate că pare a se sfîrși brusc în 1989, parcurgerea ei a durat aproximativ douăzeci de ani.
MRM 7ian12feb vertical jpg
„Moștenitorii României muzicale”: Violin in love cu Valentin Șerban și Daria Tudor
Pentru îndrăgostiții de muzică, un recital-eveniment la Sala Radio susținut de violonistul Valentin Șerban, cîștigătorul Concursului Enescu – ediția 2020/2021, și pianista Daria Tudor: „Violin in love”.
AFIS 27 ian 2023 Sala Radio jpg
Soprana Valentina Naforniță - invitată specială la Sala Radio
Soprana VALENTINA NAFORNIȚĂ, aplaudată pe scena marilor teatre lirice ale lumii – de la Staatsoper (Viena), Opéra national de Paris, Opéra de Lausanne, Théatre des Champs-Elysées (Paris) sau Teatro alla Scala (Milano) - este invitată specială pe scena Sălii Radio.
George Banu jpeg
George Banu (1943 – 2023)
Pentru mai mult de un deceniu, George Banu a fost unul dintre cei mai valoroși colaboratori permanenți ai revistei noastre.
lanscape Sala Radio Tetrismatic png
Muzica creată ca niște piese de tetris: „TETRISMATIC”, un concert ca o aventură sonoră și vizuală
Joi, 26 ianuarie 2023, de la 19:00, Sala Radio va fi scena evenimentului „TETRISMATIC - Enjoying the Game of an Unexpected Journey”, în care saxofonistul CĂTĂLIN MILEA și invitații săi vor susține o „călătorie muzicală ca un joc”
Idei pentru weekendul prelungit  Sursa imagine Opera Comica pentru Copii jpeg
Reprezentații suplimentare programate pentru musicalul ,,Sunetul Muzicii”
La cererea publicului, pe 21 și 22 ianuarie 2023 au fost programate două reprezentații suplimentare ale musicalului „Sunetul Muzicii”, în regia lui Răzvan Mazilu.
p  16 Benjamin Labatut WC jpg
Spre abis
Pe scurt, Labatut ne oferă o ficționalizare a formulării Principiului Incertitudinii și a Interpretării Copenhaga.
980 17 DN83 foto Denisa Neatu jpg
Două povești (nu doar) de dragoste
Ceea ce funcționează aici însă este dinamica coregrafică și ideea individului ca rezultantă a mediului și a istoriei.
Joaquín Sorolla, Odalisca, ulei pe pânză, 1884 (afis) jpg
Art Safari va fi deschis tot anul: 3 ediții în 2023 - Primul sezon începe în 10 februarie și aduce mult-așteptata expoziție retrospectivă a unui mare modernist român – Ion Thedorescu-Sion, Impresionism spaniol, Prix Marcel Duchamp și Young Blood-ul d
Primul sezon celebrează 140 de ani de la nașterea lui Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), maeștrii picturii spaniole, de la Academism la Impresionism, printre care celebrul „Maestru al luminii” - Joaquin Sorolla.
p 15, Munch, Tipatul jpg
Coșmar, Țipăt și Mozart
Füssli nu pictează o scenă erotică, ci o experiență mnemonică sau onirică. Fără cenzură, dăruire completă. Aceasta-i sursa coșmarului.
979 COPERTA 16 sus BAS png
Modificare și aliniere
Romanul este atît un traseu spre adevăr, cît și o continuă negare a acestuia.
979 COPERTA 16 jos Marius jpg
Obsesie, pasiune, durere
Sacrificiul şi durerea, dragostea şi moartea sînt, astfel, modelele simbolice pe care ţesătura scrisului Zeruyei Shalev le întinde peste această poveste despre iluzie, împlinire şi eliberare.
p 17 jpg
Două debuturi importante disponibile online
Două dintre cele mai importante filme lansate în 2022, EO și Crimes of the Future, aparțin unor octogenari. Lucru care m-a inspirat să profit de un foarte util program curatoriat de platforma MUBI.
979 17 Biro coperta1 jpg
Filiera basarabeană
Nu cred că am dus vreodată lipsă de dive în cultura noastră pop – înainte de ’90, Angela Similea ori Corina Chiriac dominau preferințele și colecțiile de discuri Electrecord, dominație de gen ce s-a păstrat și în anii ’90
979 22 coperta1 jpeg
Rushdie neînțelesul
El însă a ajuns în această situație pentru că nu a avut cum să fie altfel decît el însuși.
p 23 Fiinta retractata si refractata, spionata de constiinta sa, 1951 jpg
Victor Brauner – Retractarea sau „retragerea în sine“
Prin reinstaurarea imaginilor mitice, căderea este „răul eliberator“ care conduce la obţinerea elixirului vieţii (Gershom Scholem, La Kabbale et sa symbolique, Payot, Paris, 2003).
Afis Lettre jpg
De Ziua Culturii Naționale, dezbatere despre viitorul presei culturale tipărite, organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții
Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întîlnire cu tema Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil
Afis 13 ian 2023 Sala Radio jpg
Concert de Ziua Culturii Naționale la Sala Radio
Vineri, 13 ianuarie 2023 (de la 19.00), primul concert al noului an pe scena Sălii Radio va fi prezentat cu ocazia Zilei Culturii Naționale și se va desfășura sub bagheta lui ADRIAN MORAR, dirijor al Operei Naționale Române Cluj-Napoca.
MRM ian15 2023 portrait jpg
„Moștenitorii României muzicale”: turneu susținut de pianista Kira Frolu
Câștigătoarea bursei “Moștenitorii României muzicale” – ediția 2022, va susține o serie de recitaluri-eveniment ce vor avea loc la Brașov, București și Timișoara

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.