Mere, dulceaţă de ghimbir şi o biserică fortificată

Publicat în Dilema Veche nr. 700 din 20-26 iulie 2017
Mere, dulceaţă de ghimbir şi o biserică fortificată jpeg

Acestea ar fi primele trei lucruri care mi-ar veni în minte dacă m-ar întreba cineva cum a fost la C’ART Festival (9-16 iulie). Aflat la cîțiva kilometri de Brașov, Cristian are tot ce i trebuie: oameni entuziaști, un public curios și o atmosferă prietenoasă. E genul de festival la care, dacă ajungi, te gîndești că sînt zile și locuri în care să fii scriitor pare cea mai bună dintre îndeletnicirile posibile.

Sat și nu prea

În Cristian totul e renovat și lustruit cu grijă. Casele ardelenești, cu porțile lor semețe, care țin la distanță orice privire străină, și cu obloanele mereu trase, îți imprimă un anumit ritm. Calmul și monotonia Străzii Morii și a celei Laterale te fac să nu te gîndești prea mult la ce urmează, ci doar la momentul acțiunii. O lentoare mieroasă pune stăpînire și pe oameni, și pe ziduri.

Primul lucru pe care l-am văzut la C’Art Festival a fost o coadă imensă, în fața Sălii Mari, în care urma să se joace spectacolul Mă tot duc cu Oana Pellea și Mihai Gruia Sandu. Oamenii veniseră cu mai bine de oră înainte, să fie siguri că vor reuși să intre.

Petronela Rotar-Cotoban, managerul festivalului, ne-a povestit despre lecturile din Biserica Evanghelică fortificată. Prima la care am asistat a fost cea de poezie a Svetlanei Cârstean, a lui Radu Vancu și Iulian Tănase, prezentați de Mihai Vakulovski. Ascultam și mă uitam cînd la ei, cînd la vitraliile ferestrelor sau la arcadele impunătoare. Combinația de solemnitate, vibrație și poezie, lor le-a făcut ochii să le strălucească, iar pe noi, cei din public, ne-a hipnotizat de-a binelea.

La proiecția de seară a filmului Cîini al lui Bogdan Mirică s-a pornit un potop, nu o ploaie de vară. Ne-am adăpostit sub cortul de la cafeneaua festivalului, ne-am uitat la stropii mari și am făcut pariuri despre cît o să reziste cel mai eroic pompier voluntar, care rămăsese singur, în fața ecranului și nu-i mai venea să se ridice. Am vorbit cu Sebastian, fiul lui Radu Vancu, despre soarele care e băiat și luna care e fată, am băut prosecco, am dansat pe una dintre melodiile Deliei și ne-am dus la culcare cu un fel de părere de rău că sîntem prea obosiți ca să mai prelungim seara.

Domnul Bebe și zgomotul merelor care cad

Zilele în care primul zgomot pe care îl auzi e cel al merelor care cad din copac n au cum să nu fie bune. La pensiunea la care am stat, Bebe Irina știa exact ce-și doresc orășenii ca noi, evadați cîteva zile din București: iarbă verde sub picioare, un șezlong la soare, o omletă generoasă, brînză în coajă de brad, o dulceață de ghimbir și una nou-nouță de zmeură.

În povestea de la Cristian a mai apărut un cîine, care ne-a dat prietenos tîrcoale, cînd am citit alături de Florin Iaru și de Radu Vancu, de data asta din cărțile noastre de proză, în aceeași biserică.

Cînd am plecat, am lăsat în urmă un aer răcoros de vacanță și un curcubeu. M-am urcat în tren cu un buchet lila de flori în brațe, cu gîndul la Fanfara „Ciocîrlia“ care urma să cînte în seara următoare. Pozele pe care le-am văzut apoi n au făcut decît să confirme că și ceilalți invitați au avut parte de experiențe asemănătoare.

Am călătorit alături de o familie cu doi copii, care vorbeau în engleză. Soția încerca să-l învețe pe bărbat cîteva cuvinte în română. Și el repeta conștiincios: „Fata și băiatul meu sînt handicapați“. „Încăpățînați“, îl corectau. „Socrul meu e zgîrcit, dar mi-a dat pălincă.“ Și rîsetele lor au pus stăpînire pe vagon. O încheiere perfectă pentru cele cîteva zile petrecute la Cristian.

Foto: Narcis Pop

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

nea marin
Nea Mărin a făcut spectacol la primul examen de dans! A pus mâna pe o mătură și a uimit comisia
Nea Mărin a dezvăluit la „Furnicuțele” cum a intrat la un examen de dans fără să aibă 18 ani și cum a ajuns pe scena Sălii Palatului în doar șase luni.
image png
Scene incredibile în Cluj: șofer de 75 de ani, surprins circulând pe contrasens complet netulburat. Imaginile au devenit virale
Un bărbat în vârstă de 75 de ani din Cluj-Napoca a fost amendat de polițiști după ce a fost surprins circulând pe contrasens pe Calea Turzii, una dintre cele mai intens circulate artere ale orașului.
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Nu se mai retrage? Anunțul Soranei Cîrstea, după un an senzațional în tenis
Românca a avut parte de un 2026 „de pus în ramă”.
Bărbat înarmat, arestat în apropierea Casei Albe după ce a amenințat că îl va ucide pe Donald Trump
Bărbat înarmat, arestat în apropierea Casei Albe după ce a amenințat că îl va ucide pe Donald Trump. Ce au descoperit agenții în mașina furată
Un bărbat care avea asupra sa mai multe arme într-o mașină furată și care amenința că îl va ucide pe președintele american Donald Trump a fost arestat joi de agenții Secret Service, în apropierea Casei Albe.
cutit crima FOTO Shutterstock
Bărbatul care și-a înjunghiat soția cu care era în divorț pe o stradă din Caracal este cadru militar. Dosarul a fost preluat de Parchetul Militar
Noi informații apar în cazul femeii atacate cu un cuțit pe o stradă din municipiul Caracal. Potrivit surselor apropiate anchetei, bărbatul acuzat de agresiune este soțul femeii, iar cei doi se aflau în divorț. Agresorul este militar activ, dosarul fiind preluat de Parchetul Militar.
Ilie Bolojan. FOTO Mediafax Foto / Alexandru Dobre
Războiul dintre doi baronași locali PNL l-a lăsat pe Bolojan cu ochii în soare. Culise
După trecerea în opoziție, liderul PNL Ilie Bolojan a luat filialele la pas, mergând mai întâi în județele cu rezultate foarte slabe. Printre acestea s-a numărat și Teleorman, unde PNL nu a obținut niciun mandat de parlamentar la alegerile din 2024.
salata desert jpg
Salată-desert, un final dulce pentru masa în familie
O salată-desert aduce o notă dulce la finalul mesei și bucuria de a descoperi gusturi și texturi diferite în fiecare linguriță. Savureaz-o alături de cei dragi sau păstrează o porție pentru pauza ta de răsfăț.
printul marco si gabriella jpg
Prințul Marco a comis-o! S-a iubit cu ispita Gabriella la date-ul de 24 de ore. „Am făcut-o pentru că am simțit-o”
Noapte incendiară la Insula Iubirii! Prințul Marco și Gabriella au ajuns în același pat. Declarația făcută de ispită
image png
Dan Șucu vine cu o propunere pentru tinerii care visează la propria casă: un nou program pentru cumpărarea locuințelor
Dan Șucu, președintele Confederației Patronale Concordia, susține lansarea unui nou mecanism care să faciliteze accesul tinerilor la locuințe, după modelul programului „Prima Casă”, pe care îl consideră una dintre măsurile care au contribuit la revenirea încrederii în economie după criza financiară