„Vioara este o amantă foarte posesivă“ – interviu cu Alexandru TOMESCU

Publicat în Dilema Veche nr. 701 din 27 iulie – 2 august 2017
„Vioara este o amantă foarte posesivă“ – interviu cu Alexandru TOMESCU jpeg

Cîntă de zece ani la vioara Stradivarius Elder-Voicu și asta îl face un om foarte ocupat. Recent a concertat în paisprezece orașe ale țării în cadrul celei de-a zecea ediții a Turneului Internațional Stradivarius prin care familiarizează publicul cu muzica clasică de calitate și cu sunetul aparte al viorii vechi de 315 ani. Turneul (desfăşurat între 13 mai – 9 iunie) a aniversat un deceniu de cînd Alexandru Tomescu a cîștigat prin concurs dreptul de a concerta pe singura vioară Stradivarius pe care o deține statul român, cel de-al doilea mandat urmînd să se încheie la finele anului 2018. Anotimpurile lui Vivaldi sînt reimaginate de către Astor Piazzolla într-o lucrare care alcătuiește nucleul repertoriului turneului de față. Compoziții semnate Manuel de Falla, Enrique Granados și Pablo de Sarasate completează lista de piese cu care Alexandru Tomescu, însoțit la pian de Sînziana Mircea și la bandoneon de argentinianul Omar Massa, își încîntă publicul.

La prima ediție a Festivalului Inter­na­țional Stradivarius v-ați gîndit că veți ajunge pînă la a zecea?

Greu de spus. În același fel în care e greu de spus dacă la şase ani, cînd m-am apucat să cînt la vioară, am avut această viziune, că voi ajunge să cînt la vioara lui Ion Voicu într-o bună zi. Sigur că e important ca în viață să ai aceste năzuințe, această îndrăzneală de a gîndi pe termen lung. Într-un fel, mi-am făcut un plan ideal, dar nu pe cinci, pe următorii zece sau cincisprezece ani. Dar mai e pînă acolo.

Pentru ediția actuală a Festivalului, ați ales o muzică mai atipică ce traversează Peninsula Iberică pînă în îndepărtata Argentină. Cum motivați această opțiune?

Eu mi-am propus ca, începînd cu anul 2011, să explorez în aceste spectacole niște repertorii mai puțin obișnuite, care nu se cîntă la noi, în România. M-am concentrat mai întîi pe vioară solo: Paganini, pe urmă Ysaÿe și Bach. Apoi am făcut integrala Prokofiev cu pian, apoi integrala George Enescu, foarte dificilă și doar aparent foarte puțin populară în rîndul publicului, dar de fiecare dată am demontat aceste mituri. Anul trecut am cîntat poate cel mai riscant program din acest punct de vedere, Sonata pentru vioară solo de Béla Bartók, pe care n-a mai cîntat-o nimeni în România, plus Sonata pentru vioară solo de Prokofiev și o lucrare de Vasile Filip.

Ei bine, anul acesta, fiind vorba de o ediție aniversară de zece ani, am vrut neapărat să fie o temă legată de timp. Așa că acest ciclu de concerte cu cele patru Anotimpuri a venit absolut firesc. În plus, am vrut ca de fiecare dată să ajung la esența lucrurilor, la originea lor. Evident, cînd cînți muzică sud-americană vei ajunge poate și în Africa, dar în mod evident vei ajunge în Peninsula Iberică, în Spania. O alegere absolut necesară pentru muzica lui Piazzolla este un bandoneonist de excepție, iar Omar Massa este un artist remarcabil. Nu mai prejos de el e pianista Sînziana Mircea, care a studiat la Köln, a obținut diploma de masterat la Guildhall School of Music and Drama de la Londra, a studiat la școala specială pentru pianiști a lui Vladimir Ashkenazy în Italia și, în acest an, Sînziana a decis să revină în România. Am primit o cu brațele deschise în turneu și dorim s o promovăm pentru a avea o carieră cît mai importantă și la noi în țară.

În prezent, tehnologia și ultimele dezvoltări ale social media oferă nenumărate modalități de autopromovare. Ce le-ați recomanda, din acest punct de vedere, tinerilor muzicieni aflați la început de carieră?

În ziua de azi avem mult mai multe avantaje și posibilități de a ne face cunoscut mesajul decît erau în urmă cu zece ani, ca să nu mai vorbesc de vremea cînd eram eu student sau elev. Vremurile acelea în care pentru un muzician sau un artist era suficient să concerteze pe muzica lui s-au cam dus. În ziua de azi, într un mod ironic, ne cam întoarcem la vremurile Renașterii, în care artistul face de toate: nu doar cîntă pe scenă, ci și comunică cu presa, găsește finanțare pentru proiectele sale, trimite invitații, și multe altele. E nevoie de talente multiple și, pînă la urmă, e ceva ce se cultivă. Eu, de exemplu, sînt o persoană foarte introvertită și foarte puțin predispusă la vorbit în public, dar iată că, în douăzeci ani, lucrurile se schimbă.

Sînteți prezent în social media?

Recunosc că am o oarecare inerție în a îmbrățișa noile forme de comunicare. Sînt unele de care doar am auzit, dar nu le folosesc. Încerc să postez și eu uneori pe Facebook, dar cred că nimic nu bate emoția pe care o simt în sala de concert. Toate acestea sînt doar pretexte pentru a avea un contact cît mai bun cu publicul consumator de muzică clasică și pentru a ajunge la acei tineri care nu știu nimic despre aceasta. Și e evident că în ziua de azi, cînd vrei să te interesezi de ceva, cauți pe Internet, pe Facebook, fie că ne place sau nu. Am prieteni artiști care rezistă și fără astfel de pagini, dar cred că sînt anumite medii de comunicare care pur și simplu nu pot fi ignorate. Ele există și trebuie să învățăm să le folosim.

Ce fel de muzică ascultați cînd erați adolescent? În afară de cea clasică, firește.

(Rîde) În perioada mea de adolescență eram foarte restrictiv, adică ascultam doar muzică clasică. Îmi plăceau compozitorii mai revoluționari, muzica secolului XX îmi era dragă încă de pe atunci, cu Ritualul primăverii al lui Igor Stravinski, de exemplu. Însă, pe măsură ce m-am mai maturizat, am descoperit o mulțime de alte genuri muzicale. Mai ales cînd cunoști personal artiștii respectivi, dintr-odată relaționezi astfel cu muzica. Sînt în continuare un mare fan al Adei Milea și al muzicii jazz. Am primit numeroase propuneri de a face spectacole care sînt la graniță sau dincolo de granița care separă muzica clasică de alte genuri. Eu nu cred că ar trebui să existe în rîndul nostru un astfel de „talibanism“: muzica cultă – muzica populară, muzica ușoară sau grea. Din punctul meu de vedere, există doar muzică bună sau mai puțin inspirată, indiferent că e compusă de Beethoven, Deep Purple sau Nicolae Guță. Fiecare cu talentul lui.

V-ar tenta la un moment dat să colaborați cu o trupă de jazz sau credeți că vioara se pretează mai greu unui astfel de gen muzical?

Nu se pretează mai greu. Firește, nu are aceeași dexteritate sau disponibilitate pentru improvizație cum are, de exemplu, pianul, dar există violoniști cum ar fi Stéphane Grappelli, care sînt niște repere în acest domeniu. Am cîntat la un moment dat într-un spectacol de ­jazz cu Teodora Enache și am trăit atunci pe viu această diferență de principii de func­țio­nare. Știți că se spune că, dacă vrei să încurci un muzician de jazz, îi pui partitura în față, iar dacă vrei să încurci un muzician clasic, îi iei partitura.

Evident că eu am fost format în acest respect pentru partitură, pentru ce a spus compozitorul, al cărui cuvînt este la fel de respectat precum Biblia. În acest context, cînd i-am cerut Teodorei partitura pe care trebuia s-o învăț, mi-a zis: „Știi, de fapt, nu este nici o partitură, este o temă de opt măsuri, și pe urmă la tobe se mai fac încă opt măsuri, contrabasul are un solo al lui de vreo 16, apoi, cînd simți că-ți vine și ție inspirația, intri.“ Am zis: „Oau!“ Improvizația, de fapt, nu e improvizație în sensul general al cuvîntului, ci se supune unor reguli de dezvoltare a unor reguli armonice și ritmice care se învață. Nu poți să te apuci să improvizezi peste noapte la jazz fiindcă ai face o prostie.

Multă lume asociază vioara cu muzica cultă, însă e un instrument folosit și în tarafuri, de către rapsozi, și în muzica de petrecere. Dumneavoastră unde o încadrați?

Vioara n-a fost creată doar pentru muzica clasică. Vioara poate reda o infinitate de muzici, este, după părerea mea, unul dintre cele mai versatile și flexibile instrumente. Poți să o iei cu tine să cînți oriunde, în orice poziție. Valoarea unui instrument este dată de toate aceste tipologii muzicale în care este la ea acasă, toate tipurile de muzică cărora vioara le poate da viața. La fel și cu muzica, există în ziua de azi atîtea reinterpretări și remixări.

Cineva m-a întrebat odată: „Uite, s-a făcut Balada lui Porumbescu în ritmuri de hip-hop, nu ți se pare un sacrilegiu?“ De ce? E nemaipomenit, asta arată că muzica este vie, că oamenii simt nevoia să aibă această piesă definitorie pentru sensibilitatea noastră într-un mod de exprimare contemporan. La fel e și Bach cînd e pus pe ritmuri de jazz sau de rock, mesajul și esența lui rămîn acolo.

Sînteți interesat să mai studiați un instrument muzical?

În clipa de față timpul nu-mi permite, dar sînt foarte multe lucruri pe care aș dori să le explorez, nu doar în domeniul muzical. Totul este să existe timp la momentul potrivit pentru așa ceva. În momentul de față, vioara este o amantă foarte posesivă, nu mai lasă loc de nimeni altcineva.

Să povestim puțin despre casa lui George Enescu de la Mihăileni, proiect de renovare și de reînsuflețire la care ați colaborat cu generozitate. În vara anului trecut ați susținut un masterclass Alexandru Tomescu „Enescu Experience“. Anul acesta îl veți relua și va fi organizată chiar și o tabără de pictură.

Am vorbit cu artista Ana Munteanu, cu care am colaborat la Turneul Stradivarius de anul trecut și care e profesor la Academia de Arte din Chișinău. Cu ea doresc să colaborez la început, dar firește că voi fi deschis la orice alte propuneri de pictori. Aceste cursuri de vară vor fi inițial ca niște testări ale copiilor, ca să vedem ce îi interesează mai mult: muzică, pictură, arte dramatice, și în funcție de acestea vom permanentiza aceste activități în așa fel încît nu doar pe timpul verii, ci pe tot parcursul anului să existe profesori care să le ofere această deschidere către artele frumoase.

După părerea mea, în ziua de azi educația muzicală în școlile generale lasă foarte mult de dorit în sensul că de multe ori copiii sînt mai degrabă îndepărtați de muzică în loc să li se dezvolte interesul pentru aceasta, și de aceea o astfel de școală care are cumva libertatea de a și alege metodele de relaționare cu copiii poate fi o șansă în plus pentru aceste belle arte. În perioada interbelică erau acele școli de arte frumoase care nu-și propuneau neapărat să scoată profesioniști, dar cultivau gustul pentru frumos în rîndul tuturor oamenilor și, fără îndoială, cultivînd acest gust pentru frumos, la un moment dat va apărea și un mare talent. Să sperăm.

Sînteți îndrăgostit de orașul dumneavoastră natal, București. Care ar fi două lucruri pe care le-ați schimba la acesta?

O schimbare pe care chiar am trăit-o în niște momente magice a fost la summit-ul NATO, cînd s-a închis circulația în oraș. Acea liniște pe care o aduce absența mașinilor este ceva ce în multe orașe am uitat cu totul. Să mergi pe Calea Victoriei și să auzi păsările ciripind în copaci, să tragi aer în piept și să te bucuri de mirosul florilor din curți este o experiență rară, greu de obținut într-un oraș. Orașul ideal ar trebui să se dispenseze cumva de mașini și lucrul ăsta nu este imposibil. Noi uităm că pînă în urmă cu o sută de ani am trăit bine-mersi fără acest accesoriu atît de îndrăgit în ziua de azi.

În alt doilea rînd, să avem o sală de concert. Două săli, de fapt. Locuiesc peste două milioane de oameni în acel oraș și abia de sînt două sau trei săli destul de vechi, cu destule probleme: în ceea ce privește acustica, accesibilitatea, capacitatea, locurile de parcare și multe altele. Fiecare primar promite în campania sa electorală că va face, că va drege, în fiecare Festival Enescu se promit aceleași lucruri, dar deja, după aproape treizeci de ani, mai mult decît promisiuni nu avem.

14 jpg jpeg

Şase limbi străine

Cîte limbi străine vorbiți?

Păi, prima și singura universală dintre ele este muzica. Dar limbi străine: engleză, franceză, germană, italiană, firește, fiindcă e o limbă în care vorbesc muzicienii; am învățat și ceva spaniolă cînd am fost în Spania; coreeană, fiindcă îmi place foarte mult cultura asiatică, și de cîțiva ani încoace îmi tot propun, în fiecare vară, să învăț limba chineză.

Cantoneza sau mandarina?

Mandarina. Inițial mi-am propus cantoneza, într-adevăr, fiindcă îmi place să merg unde e mai greu, dar cele șapte intonații ale sale m-au îndepărtat de ea, față de mandarină, care are doar patru. Dar îmi plac foarte mult filmele lui Wong Kar-wai și acolo se vorbește cantoneză.

Dacă ar fi fost să cîntați pe coloana sonoră a unui film, care ar fi fost acesta?

Oscilez între Wong Kar-wai și Kusturica. Am văzut filmele lui cînd eram student în America și îmi era foarte dor de România. Vedeam Underground o dată pe săptămînă.

Ce carte se găsește acum pe noptiera dumneavoastră sau în bagaj?

Acum sînt în turneu, am la mine trei cărți și îmi mai iau din librării. Mi-am comandat cîteva titluri pe Amazon. Unul dintre ele este Șapte ani în Tibet al alpinistului Heinrich Harrer. Mai este o carte de călătorie a unui profesor în Buthan, o țară care pe mine mă fascinează fiindcă este singura din lume care nu-și măsoară bunăstarea după PIB așa cum facem noi ceilalți, materialiștii din restul lumii. În Bhutan se măsoară nivelul de fericire al țării și asta deja mi-a dat de gîndit.

Sînteți un pasionat al fotografiei. Care este ultima fotografie făcută de dumneavoastră care v-a plăcut în mod special?

Acum sînt pasionat în a face portrete fiicei mele, care are doi ani și trei luni. Sînt clipe magice, care merită a fi păstrate, mai ales cînd ești plecat de-acasă perioade lungi.

a consemnat Andrei VORNICU

Foto: I. Hameeda

AV jpg
Oameni și poze
Autoarea abordează voci narative surprinzătoare, de la intelectuali și corporatiști la gospodine cu blog de gătit, de la soții ratate bovaric la scriitori călătorind bezmetici pe șosele între lansări de carte.
p 17 2 jpg
La mîna copiilor
Garrel a furat meserie de la înaintașii lui (Chaplin, bunăoară) și a înțeles că hazul ar putea să ne ducă ceva mai aproape de adevărul negru, învăluindu-ne ca o protecție și-apoi abandonîndu-ne în ghearele sale.
957 17 Biro1 jpg
Afrobeat & folktronica
Vara aceasta festivalurile de jazz cu tradiție din zona Clujului (Jazz in the Park, Smida Jazz) plusează cu programe mai spectaculoase și expansive.
957 23 InterviuTOMAGRAPH2 jpg
Despre obiecte, umbre și imagini – interviu cu artistul vizual Ana TOMA
„Recitesc cartea de cîte ori e nevoie pînă se conturează o imagine mentală care să surprindă atmosfera volumului în ansamblu.”
956 15 Banu1 jpg
Ultima dată
Festivalurile sînt alcooluri tari. Intense, contagioase, dar și periculoase.
956 17 foto1 Ciprian Zinca jpg
„Proud Ladies”. O istorie dansată a rock-ului feminin
Rock, dans contemporan și o tușă feministă – așa s-ar putea descrie spectacolul lui Jean-Claude Gallotta.
p 21 jpg jpg
Victor Brauner – „Număr” sau „Domnul 45”
În opera brauneriană, simbioza semn-număr-cuvînt devine o constantă în elaborarea imaginilor.
955 16 sus Pdac BAS jpg
Fuga din Paradis
„Paradis” aduce la viață o lume extrem de complexă, parte a unui continent aflat pe punctul de a trece prin schimbări care se fac abia simțite, dar care urmează să-l zguduie și să-l scufunde în mîlul istoriei secolului trecut.
955 16 jos Pdac Iamandi jpeg
Der Histria-Mann
Arheologul este curatorul prin excelență al mărturiilor de altă epocă. Iar un elocvent exemplu în acest sens este cartea de amintiri recent apărută a lui Petre Alexandrescu.
p 17 jpg
La răscruce de vremuri
Frammartino lucrează greu („Il buco” este doar al treilea lungmetraj al său în mai bine de cincisprezece ani), dar cu o statornicie a crezului artistic care nu e străină nici de rezultate strălucite, nici de orbiri și manierisme.
955 17 Biro1 jpg
Post-metal feminist
Mișcarea #MeToo a avut interesante efecte colaterale, unul dintre acestea e valul de trupe dark-rock invocînd condiția magic-răzbunătoare a femeii.
33956276618 6e5b1b5348 k jpg
La plecarea lui Andrei Șora
Erai ceea ce mi s-a părut a fi primul om cu adevărat liber pe care l-am cunoscut.
Volodimir Zelenski coperta1 jpg
Un portret al lui Volodimir Zelenski – cea mai actuală biografie a liderului ucrainean apare în română
Un fragment, în exclusivitate, din prima biografie tradusă în limba română a liderului ucrainean
Valul negru1 jpg
Carte nouă la Humanitas: „Valul negru” de Kim Ghattas
„Kim Ghattas povestește ultimii 40 de ani de istorie ai Orientului Mijlociu folosind suspansul, documentele, observația directă, investigația jurnalistică.”
954 16 Cop1 jpg
Rememorări ficționale
Asistăm în acești ani la resuscitarea, redefinirea unui gen literar controversat, considerat îndeobște minor. Vorbim despre biografia romanțată.
p 17 2 jpg
Despre filmele cîștigătoare la Veneția și Berlin
„Evenimentul” este un film realist, și tocmai această opțiune a tonalității îl recomandă drept un vehicul de nădejde pentru o narațiune cu concluzie clară, dar care nu poate pretinde spre mai mult.
WhatsApp Image 2022 07 14 at 08 31 41 jpeg
Filmul documentar „Regele Mihai: Drumul către casă” va fi prezentat la secțiunea „History and Cinema” din cadrul BIFF
Ediția a XVIII-a se va desfășura în perioada 29 septembrie – 9 octombrie 2022, sub Înaltul Patronaj al Alteței sale Regale Principele Radu.
POSTER MR Op4 jpg
Musica Ricercata Festival Op. 4 – „Ramificări”
Ediția a patra a Musica Ricercata Festival, „Ramificări”, are la bază un concept dedicat păcii, provenit din descoperirea dirijorului Gabriel Bebeșelea la Napoli, opera „La foresta d’Hermanstad” („Pădurea Sibiului”).
Afis Barbu FormaDeva jpg
„Doctor Coloris Causa” – expoziție Ion Barbu la Deva
Ion Barbu e prezent cu expoziția „Doctor Coloris Causa”, pînă în data de 5 august 2022, la Galeria Națională de Artă Forma din Deva.
953 16 SUS jpg
Din Caesarea, cu dragoste
Poet fiind, Dorin Tudoran cunoaște diferențele dintre echivocul pur și simplu (periculos, pentru că indecis și flotant) și acela care pune nuanțele la locul lor.
953 16 JOS jpg
Feminităţi ilicite
Șaptesprezece scriitoare de vîrste diferite (născute între 1933 şi 1979) au fost invitate să scrie despre experienţa lor, ca femei, în comunism.
p 17 2 jpg
Despre dragoste și alți demoni
Alice Diop urmărește în film patru bărbați pe care îi întreabă despre dragoste.
953 17 Biro1 jpg
In Djent We Trust
Albumele Meshuggah se folosesc de ritmuri sfredelitoare și o voce metal lătrată pentru o poziționare comercială cît de cît coerentă măcar pentru comunitatea metal, un ambalaj ce permite prezentarea live și pentru cei mai puțin interesați de identitatea chitaristico-matematică a lui Thordendal.
Calatorie pe urmele conflictelor de langa noi jpg
Carte nouă la Humanitas: „Călătorie pe urmele conflictelor de lîngă noi: Kurdistan, Irak, Anatolia, Armenia” de Sabina Fati
Vă prezentăm un fragment din „Călătorie pe urmele conflictelor de lîngă noi: Kurdistan, Irak, Anatolia, Armenia” de Sabina Fati, carte apărută de curînd la Editura Humanitas, în Colecția Memorii/Jurnale. Volum cu fotografiile autoarei.

Adevarul.ro

image
Doliu în sportul românesc: Baschetbalista Alessia Maria Raiciu s-a stins în ziua în care a împlinit 18 ani
O veste cutremurătoare a apărut, astăzi, pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Baschet, în legătură cu o jucătoare extrem de promiţătoare.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Afacerile bănoase cu o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie, făcute de un poliţist în timpul serviciului
Fost adjunct al Poliţiei Mioveni, comisarul Marius Aioanei a făcut, timp de patru ani, numeroase afaceri bănoase în timpul serviciului, deşi acest lucru este interzis de lege. Poliţistul promova constant pe Facebook două firme deţinute de către familia sa, o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.