„O sumă de imagini“ – interviu cu Sorin NEAMŢU

Publicat în Dilema Veche nr. 701 din 27 iulie – 2 august 2017
„O sumă de imagini“ – interviu cu Sorin NEAMŢU jpeg

Este artist vizual, face pictură, fotografie, instalații video și obiecte. Sorin Neamțu se ocupă, alături de Tiberiu Adelmann, de Galeria Baril, spațiu de expunere care formează, împreună cu alte patru galerii – Bazis Contemporany, Camera, Sabot, Spațiu Intact – Centrul de Interes din Cluj. A publicat albumele Marea pată (Recycle Nest, București, 2010) și, recent, Satisfying Conditions (Sputnik Editions, Bratislava, 2016). Discuția noastră a fost înregistrată în luna iulie, la Cluj-Napoca, cu prilejul expoziției lui Cristi Puiu – „Sieranevada“ –, organizată la Galeria Baril (8.06-30.07.2017). Cele ce urmează reprezintă fragmente dintr-o discuție mult mai lungă și mai bogată.

V-au interesat pictura, desenul, apoi, sau poate în același timp, fotografia și obiectul.

Nu, ele mă interesează în mod simultan.

Ce oferă unul și nu oferă celălalt?

Complicat. Nu știu ce oferă.

Ce limbaj are fiecare și ce anume poate sau nu să comunice?

Nu cred că e un lucru pe care îl poți gîndi, pe care ți-l poți propune în felul ăsta; anume, să zic acum vreau să exprim un lucru și voi face o pictură, iar mîine, poimîine sau peste-o lună voi vrea să spun altceva și nu voi mai face pictură, voi face altceva. Deși asta e o buclă, de fapt, pentru că o lucrare bună – asta e altă discuție, dar e important –, pe lîngă alte criterii care o fac să fie bună sau evaluată ca fiind bună, e important întotdeauna ca ceea ce se întîmplă în cadru sau în spațiu să fie tot timpul adecvat la imagine. Ăsta e un lucru important. Și cred că asta e greșeala amatorului, că el nu stăpînește această chestie, cum să fie adecvat la un context. Dar, în ceea ce mă privește, eu n-am lucrat într-un mediu sau într-altul fiindcă am vrut să spun ceva sau să nu spun ceva, ci am făcut-o pentru că mi-a venit să o fac, pur și simplu. Am simțit că trebuie să o fac.

Vorbeați de o natură dublă a dvs. – ideea asta e tradusă așa și de ceea ce spune, la un moment dat, în textul lui, Silviu Pădurariu, atunci cînd discută despre natura subiectului și atunci cînd spune că lucrurile pe care le faceți dvs. sînt încercări continue de a vă defini ca subiect. Acest subiect se tot declină, în diverse forme. E, apoi, un ciclu de autoportrete ale unui autor care e surprins într-o poză, apoi e pictat – în Blinded, un asemenea autor pare, apoi, să fie expulzat din interiorul unei materii care-l depășește.

Înțeleg și ce spui tu, și ce spune Silviu. Cred că sînt niște raționamente postfactuale. Doar că nu se întîmplă așa, de pe partea cealaltă. După ce am făcut acest performance – se întîmpla în 2013 –, am simțit nevoia să revin la pictură. Aici eu am intrat într-o capcană și, de fapt, tot ce se vede în cartea asta – pictura care se vede în cartea asta – e un fel de a încerca să ieși din această capcană, știind că ești acolo. Eu îmi puneam niște întrebări greșite, niște întrebări care nu se pun. Pentru un artist senin, întrebările astea nu se pun: De ce faci artă? Lucrul asta mi-a plăcut, l-am auzit pe Richard Serra spunîndu-l – nu se pune întrebarea de ce?, ci se pune, eventual, întrebarea ce? și, mai ales, cum? Nu de ce fac, ci ce fac și cum fac. Or, eu aveam latent, ca o obsesie pe care nu puteam să mi-o reprim, această întrebare, de ce? Iar această întrebare – sînt perfect de acord – e fundamental greșită. Dar eu eram prins în această capcană și încercam să-mi refuz acest de ce, dar el persista, ca o întrebare care nu te lasă, încercînd să mă concentrez pe ce și cum. Și-atunci am simțit nevoia să ies din obiect, mi se părea că OK, a ieșit, e un obiect făcut ca de un inginer – l-am desenat, l-am făcut, am făcut performance, l-am filmat, l-am fotografiat. Ăla e, acolo e. Dar eu vreau pictură – de ce vreau eu pictură? de ce vreau eu să pictez? de ce nu stau eu aici, în obiect? Erau niște întrebări din astea, pe care mi le am reprimat cumva și-am zis OK, vreau să fac pictură. – Atunci, apucă-te și fă! – Păi, ce să faci? – Păi, ce să fac? Să fac ce-mi vine. – Stai un pic. Cum adică, ce-ți vine? Și aici revin la ce discutam mai devreme legat de adecvarea la context. Și-am zis dacă vreau să pictez, simt o nevoie nebună să pictez și nu mă pot abține să pictez, trebuie să fac ceva. – OK, ce să fac? – Hai, dacă am obsesia asta în cap cu obiectul, cu performance-ul, să pictez un cadru cu mine răsturnîndu-mă pe o bilă. Și-aici e această chestie – dom’le, e o chestie redundantă. Atîta vreme cît imaginea există în diverse medii – ai făcut obiect, ai făcut performance, ai făcut fotografie, ai făcut video, de ce să mai vii cu o pictură care să descrie, de fapt, ceea ce o fotografie făcută enunțase deja? Am zis OK, nu știu să fac altceva, fiindcă nu pot să fac decît asta. Și m-am apucat să pictez cadre după fotografii, în care un tip se răstoarnă c-o bilă. Și după aceea am zis OK, am făcut-o, m-am răcorit, am făcut un duș rece, dar ce fac eu cu această imagine, fiindcă această imagine nu-mi ajută. Poate fi frumoasă, poate fi urîtă, nu știu, dacă e o imagine care, să zicem, așa, strict ca pictură, îmi place. Dar nu mi convine, pentru că e redundantă în povestea mea, n-are rost să o expun. Și-atunci am zis dacă această imagine nu-mi convine, trebuie să fac ceva cu ea. Eu mai aveam o neclaritate legată de narațiunea unei imagini. O imagine narativă poate fi descrisă: pe un fundal nu știu de care, un tip îmbrăcat într-un anume fel cade de pe o bilă de o anumită dimensiune, de o anumită formă și așa mai departe. Această narațiune o regăsesc și în fotografie. Dacă eu nu vreau ca această pictură să fie narativă, trebuie să-i fac ceva, să o distrug cumva. Și-atunci am zis dacă tot nu mă pot abține de la gînduri și dacă nu pot să pictez fără gînduri, atunci am mai inventat un gînd și-am zis că, dacă o propoziție e o sumă de cuvinte sau o frază e o sumă de propoziții, de ce n-ar fi imaginea o sumă de alte imagini? Și-n felul ăsta, am început să lucrez pe imaginea care reprezintă ceva și să suprapun peste ea o altă imagine. M-am gîndit la un moment dat că, bun, dacă se suprapune, ea neagă. Și-atunci am început să caut pe Internet cum văd cei care au cataractă. Apoi mi-a spus cineva că, de fapt, cei care au cataractă văd bine în centru și nu văd bine în periferie. Eu înțelesesem invers, dar, pînă la urmă, nu contează. Asta e povestea; cu lucrarea asta, am reînceput să pictez. Și, după aia, de la gîndurile astea, m-am tot jucat cu Blinded și mai am aici, la finalul cărții, cîteva lucrări.

Anul ăsta a fost excepțional. Odată cu lansarea Centrului de Interes și cu tot entuziasmul care a urmat.

Într-adevăr. Cu multe emoții. Mutarea din Fabrica de Pensule aici, la Centrul de Interes, a fost un proces; au fost foarte multe incertitudini și știam că va veni o sincopă. La un moment dat, făcusem planurile, inclusiv pentru anul ăsta, ca să fie niște expoziții la Fabrica de Pensule. Chiar și cu Cristi Puiu – cînd ne-am întîlnit în Cluj, am fost acolo și a văzut spațiul și primul plan a fost să facem acolo expoziția. Dar am tot amînat-o. Împreună cu colegii mei, mi-am propus, la un moment dat, cînd am găsit acest spațiu și cînd ne-am mobilizat să facem ceva acolo, un fel de deadline, deadline-ul fiind data vernisajului. Și-atunci, da, a fost un an excepțional cu-adevărat; procesul ăsta de a construi niște galerii de la zero în cinci săptămîni, uitîndu-mă acum în spate, mi se pare foarte ambițios și chiar nebunesc. Asta, pe de o parte. Și, pe de altă parte, da, excepțional pentru întîlnirea cu Cristi Puiu.

Galeria Baril s-a deschis cu expoziția lui Cristi Puiu. Cît a durat pregătirea expoziției?

Mult. Pe el l-am cunoscut de-abia anul trecut, altfel îl cunoșteam numai din interviuri. Pentru mine era limpede, din felul în care vorbește el despre artă, că vine dinspre pictură, că vine dinspre arte vizuale. Și-asta mi se pare o calitate foarte importantă pentru ceea ce face el în cinematografie. Am fost, de pildă, foarte impresionat cînd i-am văzut Aurora. L am văzut o singură dată și aș vrea să-l mai văd o dată; am avut atunci un sentiment atît de puternic că el iese din cinematografie și că filmul ăsta poate să fie expus într-o Bienală de artă. Mi s-a părut că a spart toate limitele. Privirea mea poate că e o privire superficială, pentru că nu se raportează la povestea lui. Adică el are o poveste despre filmul ăsta și, cînd îți povestește, îți dai seama că, la el, lucrurile au stat într-un fel foarte precis, el a vrut un anume lucru de la acel film. Dar, pe de altă parte, percepția mea a fost asta, că, strict vizual, tensiunea și emoția pe care le avea filmul au ieșit din aceste limite și mi s-a părut că ăsta e un film de expus. Nu în cinematograf, ci într-un spațiu de expoziție.

Dvs. gerați un spațiu și creați sau imaginați, conștient sau nu, o anumită experiență muzeală a spectatorului. Cum se întîmplă acest lucru, din punctul dvs.de vedere?

Încep cu o chestie foarte simplă: în secolul XX, spațiul de expoziție s-a reinventat de foarte multe ori și s-a ajuns, la un moment dat, la această concluzie că, în saloanele de sfîrșit de secol XIX, început de secol XX, dialogul lucrărilor cu contextul lor era, de fapt, limitat la dialogul lucrărilor cu propria ramă, obligatorie în perioada respectivă. S-a ajuns, apoi, la sinteza asta de white cube, prin care s au definit lucruri foarte precise despre ce înseamnă cu adevărat un spațiu potrivit pentru a expune arta contemporană sau nu. S-a ajuns la standarde: o anume înălțime, pereți albi etc., criterii a căror funcție principală este ca spațiul să fie neutru în raport cu lucrările expuse. Și-atunci foarte multe din galeriile de artă se raportează la acest model. Ori prin a încerca să-l aplice, ori, de multe ori, cel puțin temporar, prin a-l contrazice. Dar majoritatea galeriilor le vei găsi cu pereți albi, care, la un moment dat, își schimbă contextul, colorîndu-și pereții, introducîndu-și tot felul de elemente de scenografie care să pună piedici acestei idei de white cube. Și de-aici se dezvoltă discursuri despre expunere. Ce m-a interesat pe mine: aveam un perimetru, în care puteam face practic orice, de la un labirint la un spațiu complet deschis. Și am refuzat să fie un spațiu white cube pur. Ce m-a interesat a fost ca galeria să fie un spațiu în care, din orice punct ai fi, să nu-i vezi niciodată capătul, să nu-l vezi niciodată tot, cum ți se întîmplă cînd intri într-un spațiu deschis. Asta cumva e o chestie la care țin, asta e identitatea spațiului, asta mă interesează pe mine, ca spațiul să nu fie niciodată perceptibil complet. Deși, în mod evident, îl percepi – e suficient să faci doi pași, într-un interval de două-trei secunde îl poți percepe pînă la capăt. Dar mă interesa povestea asta, aproape ca un statement. Fiind într-o poziție, să nu-l poți vedea tot. Evident că, și cînd ești într-un spațiu deschis, dacă nu faci o piruetă sau dacă nu-ți întorci capul, nici atunci nu-l percepi tot. Dar am vrut să fie mai mult de-atît și de asta am introdus un zid în Galeria Baril, care creează o alveolă mai mare; și atunci, dacă te poziționezi în alveola respectivă, nu vezi ce e la intrare, dacă ești la intrare, nu vezi în interiorul ei, dacă ești în colțul din dreapta, vezi intrarea, dar nu vezi ce se întîmplă în alveolă. Fiindcă, de fapt, artiștii care expun aici vin într-un spațiu care există și care are o istorie, o mică amprentă. 

a consemnat Laura DUMITRESCU

landscape 1 febr jpg
UN TRIO DE COMPOZITORI, UN TRIO DE MUZICIENI și UN FLAUT DE AUR
Primul concert al lunii februarie (miercuri, 1 februarie 2023) la Sala Radio propune publicului un trio de mari compozitori – MOZART, BACH și MENDELSSOHN – alături de un trio de apreciați muzicieni români.
p 8 2 foto C  Hord jpg
George Banu
De aceea, textele lui George Banu nu doar informează, ci formează. Cititorul îi va rămîne mereu dator, iar Dilema veche îi va rămîne mereu recunoscătoare.
981 16 coperta1 jpg
Retrospectiva anului poetic 2022
În concluzie, aș adăuga că e îmbucurătoare această diversitate de tonuri și de voci din poezia românească de azi.
p 17 2 jpg
Lup singuratic
The Card Counter, cel mai recent film al lui Paul Schrader, demonstrează cît de ușor am ajuns să folosim termenul de „bressonian” pentru a descrie în viteză orice film care promite interpretări minimaliste și o anume reticență pentru spectacol.
981 17 Breazu jpeg
No fun
Aici e Iggy dorindu-și și nereușind să-l imite pe un alt Iggy, cel dintr-o altă eră.
981 21 Iamandi jpg
Revoluția română, între previzibil și spontan
Pe această pantă a căzut comunismul, și cu toate că pare a se sfîrși brusc în 1989, parcurgerea ei a durat aproximativ douăzeci de ani.
MRM 7ian12feb vertical jpg
„Moștenitorii României muzicale”: Violin in love cu Valentin Șerban și Daria Tudor
Pentru îndrăgostiții de muzică, un recital-eveniment la Sala Radio susținut de violonistul Valentin Șerban, cîștigătorul Concursului Enescu – ediția 2020/2021, și pianista Daria Tudor: „Violin in love”.
AFIS 27 ian 2023 Sala Radio jpg
Soprana Valentina Naforniță - invitată specială la Sala Radio
Soprana VALENTINA NAFORNIȚĂ, aplaudată pe scena marilor teatre lirice ale lumii – de la Staatsoper (Viena), Opéra national de Paris, Opéra de Lausanne, Théatre des Champs-Elysées (Paris) sau Teatro alla Scala (Milano) - este invitată specială pe scena Sălii Radio.
George Banu jpeg
George Banu (1943 – 2023)
Pentru mai mult de un deceniu, George Banu a fost unul dintre cei mai valoroși colaboratori permanenți ai revistei noastre.
lanscape Sala Radio Tetrismatic png
Muzica creată ca niște piese de tetris: „TETRISMATIC”, un concert ca o aventură sonoră și vizuală
Joi, 26 ianuarie 2023, de la 19:00, Sala Radio va fi scena evenimentului „TETRISMATIC - Enjoying the Game of an Unexpected Journey”, în care saxofonistul CĂTĂLIN MILEA și invitații săi vor susține o „călătorie muzicală ca un joc”
Idei pentru weekendul prelungit  Sursa imagine Opera Comica pentru Copii jpeg
Reprezentații suplimentare programate pentru musicalul ,,Sunetul Muzicii”
La cererea publicului, pe 21 și 22 ianuarie 2023 au fost programate două reprezentații suplimentare ale musicalului „Sunetul Muzicii”, în regia lui Răzvan Mazilu.
p  16 Benjamin Labatut WC jpg
Spre abis
Pe scurt, Labatut ne oferă o ficționalizare a formulării Principiului Incertitudinii și a Interpretării Copenhaga.
980 17 DN83 foto Denisa Neatu jpg
Două povești (nu doar) de dragoste
Ceea ce funcționează aici însă este dinamica coregrafică și ideea individului ca rezultantă a mediului și a istoriei.
Joaquín Sorolla, Odalisca, ulei pe pânză, 1884 (afis) jpg
Art Safari va fi deschis tot anul: 3 ediții în 2023 - Primul sezon începe în 10 februarie și aduce mult-așteptata expoziție retrospectivă a unui mare modernist român – Ion Thedorescu-Sion, Impresionism spaniol, Prix Marcel Duchamp și Young Blood-ul d
Primul sezon celebrează 140 de ani de la nașterea lui Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), maeștrii picturii spaniole, de la Academism la Impresionism, printre care celebrul „Maestru al luminii” - Joaquin Sorolla.
p 15, Munch, Tipatul jpg
Coșmar, Țipăt și Mozart
Füssli nu pictează o scenă erotică, ci o experiență mnemonică sau onirică. Fără cenzură, dăruire completă. Aceasta-i sursa coșmarului.
979 COPERTA 16 sus BAS png
Modificare și aliniere
Romanul este atît un traseu spre adevăr, cît și o continuă negare a acestuia.
979 COPERTA 16 jos Marius jpg
Obsesie, pasiune, durere
Sacrificiul şi durerea, dragostea şi moartea sînt, astfel, modelele simbolice pe care ţesătura scrisului Zeruyei Shalev le întinde peste această poveste despre iluzie, împlinire şi eliberare.
p 17 jpg
Două debuturi importante disponibile online
Două dintre cele mai importante filme lansate în 2022, EO și Crimes of the Future, aparțin unor octogenari. Lucru care m-a inspirat să profit de un foarte util program curatoriat de platforma MUBI.
979 17 Biro coperta1 jpg
Filiera basarabeană
Nu cred că am dus vreodată lipsă de dive în cultura noastră pop – înainte de ’90, Angela Similea ori Corina Chiriac dominau preferințele și colecțiile de discuri Electrecord, dominație de gen ce s-a păstrat și în anii ’90
979 22 coperta1 jpeg
Rushdie neînțelesul
El însă a ajuns în această situație pentru că nu a avut cum să fie altfel decît el însuși.
p 23 Fiinta retractata si refractata, spionata de constiinta sa, 1951 jpg
Victor Brauner – Retractarea sau „retragerea în sine“
Prin reinstaurarea imaginilor mitice, căderea este „răul eliberator“ care conduce la obţinerea elixirului vieţii (Gershom Scholem, La Kabbale et sa symbolique, Payot, Paris, 2003).
Afis Lettre jpg
De Ziua Culturii Naționale, dezbatere despre viitorul presei culturale tipărite, organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții
Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întîlnire cu tema Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil
Afis 13 ian 2023 Sala Radio jpg
Concert de Ziua Culturii Naționale la Sala Radio
Vineri, 13 ianuarie 2023 (de la 19.00), primul concert al noului an pe scena Sălii Radio va fi prezentat cu ocazia Zilei Culturii Naționale și se va desfășura sub bagheta lui ADRIAN MORAR, dirijor al Operei Naționale Române Cluj-Napoca.
MRM ian15 2023 portrait jpg
„Moștenitorii României muzicale”: turneu susținut de pianista Kira Frolu
Câștigătoarea bursei “Moștenitorii României muzicale” – ediția 2022, va susține o serie de recitaluri-eveniment ce vor avea loc la Brașov, București și Timișoara

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.