Gîlceava Barometrului cu realitatea
În fiecare an, Barometrul de Consum Cultural realizat de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală ne arată care sînt preferinţele publicului, care sînt practicile de consum cultural, gradul de satisfacţie, tendinţele generale. E un instrument de măsură util mai ales pentru că o mare parte din sistemul cultural românesc este subvenţionat, finanţat din fonduri publice de la guvern sau de la autorităţile locale. E deci firesc ca, periodic, să verificăm, şi din perspectiva beneficiarilor, adică a publicului, dacă aceste fonduri sînt cheltuite judicios, dacă participarea culturală e pe măsura investiţiilor, dacă strategiile instituţiilor culturale sînt bine calibrate. Am întrebat patru oameni implicaţi în cultura actuală cum interpretează cea mai recentă ediţie a Barometrului, cea pe anul 2016. (Matei Martin)
Piaţa de carte din România are trei carenţe majore: un public extrem de restrîns, o infrastructură subdimensionată şi lipsa unor statistici detaliate, care să nu poată fi puse la îndoială. În realitate. În Barometrul de Consum Cultural 2016, însă, lucrurile stau puţin altfel.
În general, lumea editorială operează cu cîteva date generale în ce priveşte România, ele fiind folosite ca bază de lucru atît în tranzacţiile de copyright, cît şi pentru dimensionarea planului anual de afaceri al editorilor. Aşadar, România este o piaţă de carte de circa 60 de milioane de euro anual (jumătate fiind înregistrată în Bucureşti), cu un apendice de 35-40 de milioane de euro dacă adăugăm piaţa educaţională (auxiliare şcolare, manuale) şi ediţiile de chioşc. Foarte puţin în raport cu oricare dintre vecinii noştri, care nu au avut decît în anii din urmă proasta inspiraţie să atenteze făţiş la infrastructura de distribuţie şi la piaţa educaţională. Noi am început devreme şi nici nu dăm semne că ne vom opri în curînd din desăvîrşirea acestei monstruoase întreprinderi. Aşa am ajuns să avem doar ceva mai mult de 200 de librării în toată ţara, să desfiinţăm mare parte din bibliotecile şcolare, să ne „lăudăm“ cu un tiraj mediu de circa 1.000 de exemplare/titlu, să umplem Depozitul Legal cu maculatură, 2/3 dintre titlurile care iau ISBN de la Biblioteca Naţională fiind „fantome“ care ajută fie la avansarea profesională a unor cadre didactice, fie la „păcălirea“ autorităţilor fiscale – pentru că doar ISBN-ul dă dreptul la TVA de 5%; dacă o carte nu are ISBN, plăteşte 19% TVA, dar nimeni de la Ministerul Finanţelor nu se sesizează că avem atît de multe obiecte cu ISBN şi TVA de 5% care nu sînt însă cărţi…
Revenind la Barometrul 2016, trebuie spus că printre puţinele ancore în realitate este constatarea că 46% din români nu au citit nici o carte în 2016 (cu 10% mai mulţi decît constata acelaşi Barometru în 2014). Deşi tot nu e clar cum se împacă asta cu insolita constatare de acum doi ani, potrivit căreia un român din doi citeşte în fiecare lună (vezi Barometru 2014, p. 225, graficul 7), la rîndul ei anihilată de un Eurobarometru care constatase în 2011 că doar jumătate dintre români (51%) puseseră cel puţin o dată mîna pe carte în ultimul an. De altfel, gîlceava Barometrului nu doar cu realitatea, dar şi cu măsurătorile EUROSTAT şi ale Comisiei Europene, este constantă prin cam toate capitolele ediţiei 2016. Astfel, ni se spune că 12% din români citesc cel puţin o dată pe săptămînă, iar 9% citesc chiar în fiecare zi (vezi Barometru 2016, p. 74, tabelul 3). Pare greu de crezut că Eurobarometrul din 2011 descoperise doar 2,8% din adulţi (25-64 de ani) care au citit cel puţin 10 cărţi într-un an; la pagina 237 a documentului INCFC 2016, însă, aflăm că 22% din români au citit integral 21-30 de cărţi, iar 10% (adică aproximativ 1,9 milioane de români) au citit integral 31-50 de cărţi! Studiul INCFC descoperă (la p. 80, tabelul 16) şi că 46% din români au folosit Internetul pentru cumpărături online anul trecut. Mai modest, EUROSTAT găsise doar 12,5% din români care să fi accesat Internetul pentru cumpărături în 2016, 3% fiind cumpărătorii de carte (sau 24% din totalul cumpărătorilor online). Tot de la studiul INCFC aflăm (din graficul 4, de la p. 235) că 68% din români (circa 13,4 milioane persoane) au cumpărat cel puţin o carte, cei mai mulţi dintre ei (31%, adică peste 6 milioane de români!) cumpărîndu-le în principal din librării, tîrguri de carte, anticariate etc. (vezi p. 234, tabelul 6), un vis pentru oricare dintre editorii români. Nu şi pentru Barometru, care a înregistrat că 50% din români au librărie în localitatea de rezidenţă (p. 43, tabelul 8), în condiţiile în care circa 44% din români locuiesc în mediul rural, unde aproape că nu mai există nici biblioteci, cu atît mai puţin librării.
Barometrul a devenit în ultimii ani, în ce priveşte măsurătorile asupra pieţei de carte, un instrument tot mai puţin relevant şi, din păcate, tot mai dăunător. Dăunător pentru că rezultatele – halucinante în raport cu realitatea şi cu măsurători preexistente – pe care acest Barometru le prezintă stau, teoretic, pe masa decidenţilor pentru elaborarea de politici culturale sectoriale. Rezultatele obţinute contrastează puternic (cu erori de 400%-1000% şi chiar mai mult, după cum s-a văzut) cu datele EUROSTAT şi ale Comisiei Europene. Aşadar, fie românii îi mint doar pe cei care realizează studiul INCFC, fie acest studiu nu e realizat cu instrumentele sociologice corecte. Oricum ar fi, trebuie să fim conştienţi cu toţii că, pe o piaţă de carte atît de fragilă precum a noastră, orice seism indus de nişte „studii“ prea puţin conforme cu realitatea se poate dovedi catastrofal.
Mihai Mitrică este director executiv al Asociaţiei Editorilor din România.
Foto: wikimedia commons