TÎLC SHOW

Dacă ești suficient de naiv și cazi în brațele lor calde și primitoare, oamenii ăștia de bine fac tot ce le stă în putință să te lămurească fin că depresia în care te găsești e mult mai gravă decît ai crezut tu.

O să mă mai simt de multe ori pierdut. În Chicago, în taberele de refugiaţi sirieni, în aşezarea de beduini de lîngă Hebron, în Gaza, în satul incredibil de sărac şi plin de copii din nordul Laosului, în zilele negre din Ferentari.

Redactorii m-au anunțat că lucrarea mea se vindea excelent și că sosiseră comenzi mari, cu precizarea «plata se efectuează de către autor, domnul conferențiar universitar Laurin Tălălache». Le-am zis să accepte solicitările. Mă angajam să achit contravaloarea exemplarelor din Teorema lui Brianchon. Studiu de caz plasate la clienți.

V – „cu buzele puțintel dășchise, șî ca cînd ar vîjîi glasul pîntre buze“; G – „cu buzele dășchise, izbind glasul în cerul gurii, ca cînd ar gîfîi cineva din gîtlej“; L – „cu buzele șî cu dinții dășchiși, șî cu limba în cerul gurii, suflînd pă lîngă limbă“; N – „cu buzele dășchise, șî ca cînd ar sufla oarecine pă nas izbind cu vîrful limbii în cerul gurii, cum strigăm cînd zgornim cîinii din gură“

„Este o teză falsă că în actualul sistem elevii aveau posibilitatea să aleagă. Ei învățau după manualele «alese» de alții.“ Evident că e o teză falsă, numai că ea n-a existat niciodată, decît în imaginația propagandiștilor.

Unii vor spune că Alibec nu e doar un băiat neastîmpărat, ci şi un mare talent, dar eu ştiu precis că şi pentru a da cu pumnul eficient trebuie să ai calităţi superioare unui purtător oarecare de matricolă (pe vremuri se coseau de uniforme pentru identificare). Am văzut.

Religiozitatea peste medie a Moldovei sau a Bucovinei nu poate fi legată de vreun spirit „mai provincial“. Mai degrabă despre lăcașurile de cult meschine și pline de preșuri și kitsch-uri din sudul țării se poate spune asta.

În grajdul de la Cape Evans fuseseră adăpostiți cîndva cei 17 ponei manciurieni și doi siberieni, iar apoi șapte ca­tîri aduși din India (dintre care unul se numea, conform inscripției găsite recent deasupra unuia din compartimente, Abdullah).

Jack are o pușcă. John – două pistoale. Vecinul lor – o colecție de trei revolvere. Se aud focuri de armă.

„Intelectualii“ îi disprețuiesc pe „oamenii simpli“, corporatiștii pe bugetari, liber-cugetătorii pe credincioși. Tradiționaliștii îi urăsc pe progresiști, pensionarii îi dușmănesc pe tineri, iar nostalgicii i-ar pune la cazne pe cei care ies la protestele de stradă. Ne urîm atît de mult și ne bucurăm de insuccesul celorlalți, încît fiecare seară ne găsește obosiți, rupți de oase, sleiți complet de jugul ăsta al dușmăniei, la care tragem zilnic. Asta ca să ne trezim dimineața și, cu chiu, cu vai

Stau şi mă întreb dacă şnapanii de azi nu au nostalgia vremurilor bune de odinioară, cînd puteai să spargi o casă sau o bancă doar cu o armă şi tupeu, să primeşti taxe de protecţie în plicuri albe, la barul din colţ, să faci legea pentru tot cartierul, să mai faci cîte o ticăloşie ici, un şantaj colo şi să te plimbi prin oraş într-o maşină, alături de doi băieţi cu muşchi pe ei, pe nume Zack şi Boris.

Am găsit familia viitoarei mele angajatoare plîngînd. Mi-au spus că doamna tocmai murise.

„Ce face un Gigel-de-treabă pentru un Berceni gigea“.

„De unde banii, om trăi și-om vedea. Important este ca românii să înțeleagă că nu este vorba despre drepturile lor, ci despre mărinimia guvernanților“.

ea mai proastă campanie? Nu superlativele contează acum, ci lipsa de orizont, pentru că „cea mai…“, „un pic mai…“, „destul de…“, toate se vor conjuga cu un atribut negativ. E întuneric înainte, deşi trebuie să speri. Întrebarea e: la ce?

Am dormit neîntorși, iar trezirea în zori a fost cam dură. Am prins RATA, o rablă de autobuz, din acelea cu forme rotunjite, de prin anii ’60, cu scaunele acoperite de un burete ros și cu perdeluțe maronii și pline de praf la geamuri.

Te dai arheolog? Atunci să vedem dacă știi cine a inventat electricitatea fără fir. Aici, din fericire, răspunsul îl știu pe dinafară: dacii.

Catalanii nu sărbătoresc Ziua Națională a Spaniei din 12 octombrie, care face trimitere directă la Cristofor Columb. Dar unde stă astăzi statuia marelui descoperitor? Exact, fix în inima Cataloniei, în Barcelona. Istoria le așază ironic. Și continuă.

Prin urmare, tac. Și fac asta cu superioritate și cu nădejdea că lumea, totuși, se sprijină pe o majoritate tăcută, dar care veghează. Cu toate că, din toate direcțiile, se aude, din ce în ce mai tare, un sforăit sănătos.

Consilii cu toleranţă zero pentru corupţie şi nepotism. Puterea corupe şi, fără un mecanism de control care să asigure că principiile de morală şi etică ale unui partid sînt puse în practică, riscăm să ne trezim cu un alt Ponta, Dragnea sau Tăriceanu.

Lasî, bre holbatuli, faraonu’ dreacu’, fimeia în paci, cî ti rup în douî! Desdemona a zbughit-o îngrozită de pe scenă, luminile s-au aprins subit, iar însoțitorul noii Miss Marilyn a strigat oripilat: Vai, cum se poate, stimată doamnă?

„Băieţii fini înjură mitocăneşte, dar pronunţă jenaţi «plover» pentru a evita cuvîntul, chipurile indecent, «pulover».“

În curînd, vom ajunge probabil să redenumim ministerul de resort, cel a cărui titulatură a fost și așa schimbată de zeci de ori, „Ministerul Educației Antinaționale“.

Două vîsle categorie uşoară. Ionela Lehaci, Geanina Beleagă. 8+1. Ioana Vrânceanu. Viviana Bejinariu, Mihaela Petrilă, Iuliana Popa, Mădălina Bereş, Denisa Tâlvescu, Adelina Boguş, Laura Oprea, Daniela Druncea. Toate campioane mondiale, în faţa echipajelor Canadei, Noii Zeelande sau Statelor Unite. Ştiţi ce înseamnă aceste ţări?

După o scurtă călătorie prin Bucovina, am descoperit că Mănăstirea Voroneț e la locul ei, așa cum era și în urmă cu peste douăzeci de ani, atunci cînd am văzut-o ultima oară și cam tot așa cum o fi fost și acum 500 de ani cînd a fost ridicată și pictată.

Oameni buni cu suflet bun, nu lăsați masteranzi și doctoranzi pe stradă. Dacă știți că merită, dați-le o scrisoare sclipitoare, fără British understatements. Iar dacă nu merită, asigurați-vă că nu ajungeți să lucrați cu ei, ca să nu cauționăm loazele.

Istoria a început în urmă cu exact zece ani, în 2007, cînd Muzeul Luvru din Paris a acceptat să se alăture inițiativei Emiratelor Arabe Unite de a crea un adevărat cartier cultural (care ar urma să găzduiască nu mai puțin de opt muzee), localizat în vestul Insulelor Saadiyat, din Abu Dhabi.

„Lasă-mă, dom’le, cu moșu’ ăsta stîngist! Unu’ plin de bani, care plînge soarta lumii, cu lacrimi de crocodil, dar nu-și mai știe greutatea conturilor și numele proprietăților, și nici nu se mai satură de scos bani din buzunarele fraierilor! O mlaștină de nostalgii ridicole ale unora care trăiesc din amintiri“.

Băiete, ori de cîte ori te întreabă cineva cum sînt românii, să-i răspunzi că sînt la fel ca toți oamenii. Nici mai buni, nici mai răi.

Mă întorceam cu adidaşi pe care îi vindeam într-o consignaţie în centru. M-am oprit din „afaceri“ imediat după ce am făcut îndeajuns de mulţi bani pentru mare. Directorul meu nu înţelege de ce refuz să continui – eram cel mai bun agent de vînzări pe care îl avea şi făceam cu mult mai mulţi bani decît un salariu obişnuit.

Pacienta a început să zbiere ca o apucată, și-a smuls acele cu perfuzii și i le-a înfipt asistentei de la Urgențe în frunte.

Se vorbea aşadar, cu ironie, de gusturi rozalii sau galben-verzui – ca emblemă pentru un stil excentric. Fistichiul ar fi putut să-şi capete sensul figurat din zona percepţiei gustative, din cea vizuală – a culorilor – sau ca rezultat al unui simplu joc: o surpriză lingvistică asociind sinestezic şi surprinzător cele două sfere semantice.

Acum nouă ani am avut un prim loc de muncă într-o bancă. Era o modă să-ți iei un credit, mai ales înainte de criză. Am cumpărat o casă la țară, undeva aproape de București. Tencuiala de pe pereții casei stătea să cadă la interior, buruienile începuseră să triumfe peste vița care se chinuia să se agațe de parii băgați în pămînt acum multă vreme, un gard de sîrmă subțire împrejmuia casa, iar găinile vecinului erau toate la mine-n curte, și la fel și cîinii, care nu se sinchiseau de gard sau de pre

Personajul în cauză e un actor, un comediant, un tip care vrea să cucerească sala şi ştie, instinctiv, ce să-i dea ca să-i prindă ochii. E şi un copil. Propria i echipă e pentru el ca o vată de zahăr. Cînd Ăl de Sus îi pune pe ea un nor mare, dulce şi roz, el sare în sus de bucurie, se urcă pe limuzină, rîde, cîntă şi dansează.

Primăria Bucureștiului nu a omorît pe nimeni, dar a provocat multe neplăceri bucureștenilor. La fel ca în cazul polițiștilor din Oklahoma, nu a vrut să riște nimic. Și-a acoperit lipsa de competență prin mimarea unor proceduri. Mă tem că asta e o caracteristică a vremurilor.

Condamnarea lui Malraux la trei ani de închisoare pentru vandalizarea templului khmer Banteay Srei cu scopul comercializării de antichități e probabil cel mai jenant moment din toată istoria relației scriitorilor cu arheologia.

De prin 1947, Regatul Unit, preocupat de propria securitate, s-a întors la planurile individuale de dezvoltare nucleară.

Refuzi să accepți că, deasupra ta, cineva urinează la întîmplare. Zici, a mia oară, că nu e cu putință așa ceva. Că realitatea nu poate suporta un asemenea nivel de nesimțire. Pui totul pe seama climei, a condițiilor meteorologice.

„Eminescu, procuror-șef!“, a zis Berbeleanu cu o ultimă sforțare, după care a căzut inert pe ciment.

Mulţumiri pentru atenţie, dar vă invit să nu mă tutuiţi. N-am păzit gîştele împreună.

Rămîn înțepenit în fotoliu și joc biliard pe calculator timp de aproximativ o oră.

N-ar avea nici o noimă. Ideea unei competiţii pe ţări e despre a-ţi reprezenta ţara. Nu trebuie să fie neapărat ţara în care te ai născut. Nici măcar cea în care ai crescut. Dar măcar una cu care ai ceva în comun, altceva decît o simbrie. Măcar o iubire.

Nu ne trebuie circulație, nu ne trebuie comerț, nu ne trebuie idei noi, ne mulțumim cu ce avem pe propria tarla, ne sîntem de-ajuns nouă înșine?

Uunul din studenții în practică exclamă: uite! ce drăguț!…, iar unul dintre muncitori strigă imediat: omoară-l, dă-l în…

Dacă a comunica contează cel mai mult, atunci a gîndi contează mai puțin, iar comunicarea fără de gîndire naște figuri înspăimîntătoare, veritabile abisuri pe două picioare, precum sînt personajele din piesele lui Eugène Ionesco.

Keine Experimente! a devenit cumva rețeta nescrisă de pe masa alegătorilor germani, care au dovedit de-a lungul istoriei (nu fără excepții) un soi de aversiune față de schimbările majore

Nevasta, oricum, de la o vreme, te enervează. O repezi, ridici tonul, ca să n-o pocnești. Ăla mic are ceva de zis, dar te enervează și el. Îți vine să-l pocnești. A avut o problemă, ceva chestie la școală, și nu s-a descurcat. Vezi negru în fața ochilor.

Ce anume face ca un loc să pară capătul lumii?

Interesul politic contează și cînd nu se traduce imediat în fonduri.

Gherghiev este venerat în Rusia ca un adevărat „bun național“.